sâmbătă, 10 decembrie 2011

Împărtăşirea copiilor în parohia Berecuţa

















Miercuri, 7.12.2011 cu începere de la orele 9 a fost săvârşită Sfânta Liturghie în capela cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh" din localitatea Mănăstire, comuna Birda. Cu acest prilej au fost mărturisiţi şi împărtăşiţi copiii de la şcolile din Sângeorge, Mănăstire şi Berecuţa de către preotul Valentin Bugariu de la parohia Birda. La Sfânta Liturghie au mai slujit preotul Zoran Milovanov, parohul locului, Vasile Balogh de la parohia Diniaş şi Iulian Popa de la parohia Colonia Gătaia. După oficierea Liturghiei, copiii însoţiţi de preoţii slujitori şi educatori au făcut un popas la Mănăstirea Sfântul Gheorghe din localitate. Aici toţi elevii s-au închinat moaştelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.


Împărtăşirea copiilor în parohia Birda


Marţi. 6.12.2011 cu prilejul Sfântului Ierarh Nicolae a fost săvârşită Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului" din comuna Birda. Cu acest prilej au primit Taina Mărturisirii şi Împărtăşaniei 150 de elevi de la şcoala din localitate. Au fost împărtăşiţi preşcolarii, elevii claselor I-IV şi V-VIII. Un gând de mulţumire îndreptăm către educatorii acestor elevi: educatori, institutori şi profesori, precum şi dl. prof. Doru Popa, profesor de religie la Şcoala cu clasele I-VIII din Birda. La finalul Sfintei Liturghii, fiecare copil şi-a primit cadoul de la Moş Nicolae.










































joi, 1 decembrie 2011

1 Decembrie în comuna Birda



Joi, 1 Decembrie, 2011 au avut loc depuneri de coroane de flori din partea oficialităţilor locale în satele aparţinătoare
comunei Birda: Sângeorge, Mănăstire şi Berecuţa. Coroanele de flori au fost aşezate la monumentele eroilor din cele trei localităţi de Dl. Marius Stoian, primarul comunei, Dl. Sorinel Marcu, viceprimar, de către consilierii locali şi ceilaţi reprezentaţi ai comunităţii locale. Au urmat slujbe ale parastasului oficiate de către pr. Valentin Bugariu pentru Sângeorge, pr. Zoran Milovanov pentru Mănăstire şi Berecuţa.
Veşnică amintirea eroilor independenţei şi unităţii României!















Certificat de competenţe profesionale

Marţi, 22 noiembrie a avut loc la Centrul Eparhial din Timişoara festivitatea de înmânare a certificatelor de competenţe profesionale dobândite în urma cursurilor suţinute pe tematica ,,Manager de proiecte europene". Ceremonia a fost realizată cu binecuvântarea Î.P.S. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. Diplomele au fost înmânate de P.S. Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Din partea parohiei Birda a participat părintele Valentin Bugariu.

duminică, 27 noiembrie 2011

Calendare de perete pe 2012

Au apărut calendarele creştin-ortodoxe pe 2012. Acestea pot fi achiziţionate la preţul de 4 lei de la epitropia bisericii ortodoxe din Birda, respectiv a celei de Sângeorge.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Sfânta Liturghie în parohia Birda

Duminică, 13 noiembrie 2011  cu începere de la orele 10 a fost oficiată în biserica parohială cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului", Sfânta Liturghie. Cu acest prilej a fost în mijlocul credincioşilor P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul locului, C. Păr. Ic. Stavr. Ionel Maftei, fostul paroh al locului şi C. Păr. Valentin Bugariu, noul paroh al parohiei Birda. După săvârşirea Sfintei Liturghii şi al cuvântului de învăţătură, P. On. Păr. Protopop a prezentat credincioşilor pe noul preot.

Anunţ

Începând cu data de 1 noiembrie 2011, preotul Valentin Bugariu a fost transferat la cerere în postul de preot la parohia Birda. De acum şi-a încetat existenţa blogul luminalina.parohiacoloniagatataia.blogspot.com. Articolele, ştirile, informaţiile apărute pe acestă pagină de internet au fost mutate la o nouă adresă: arhanghelulparohiaortodoxabirda.blogspot.com. Acest lucru s-a făcut din dorinţa sinceră de a nu se pierde activităţi frumoase petrecute în comunitatea parohială şi nu din alte considerente!
Vă mulţumim pentru înţelegere!