marți, 15 iunie 2021

Conferință preoțească de primăvară la Timișoara

 

      În Ziua în care se împlinesc 132 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului național Mihai Eminescu, s-a desfășurat Conferința de primăvară a preoților din protopopiatele Timișoara I, Timișoara II, Sânnicolau Mare și Deta, în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” a parohiei Timișoara Iosefin.

            Conferința s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului și în prezența P. S. Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu participarea P. On. Părinți Ionel Popescu, vicar administrativ, Emanuel Tăpălagă, vicar administrativ al Episcopiei Dacia Felix, Ioan Prisăcean, protopopul Detei, Zaharia Pereș, protopopul Timișoarei I, Marius Podereu protopopul Sânnicolaului Mare, Cristian Păiș, protopopul Timișoarei II și a preoților și diaconilor din cele patru protopopiate mai sus amintite.

            Întâlnirea preoțească a debutat cu slujba Tedeumului. În cadrul acestei slujbe P. S. Paisie Lugojanul l-a hirotesit în treapta de iconom stavrofor pe părintele Cristian Păiș pentru rezultatele pastorale, misionare și educaționale din parohia pe care o păstorește. Predica cu tema Praznicului Rusaliilor a fost pregătită de preotul Ion-Ache Novac de la parohia Timișoara Steaua.

            Prezentarea acestei conferințe a fost făcută de părintele vicar Ionel Popescu, parohul bisericii din Iosefin care a amintit de împlinirea a 85 de ani de la sfințirea bisericii dar și de rolul Bisericii Ortodoxe Române, care contribuie la păstrarea unității de credință și identității naționale în diaspora românească.

            Părintele Protopop Zaharia Pereș a vorbit despre însemnătatea Anului Omagial realizat printr-o expoziție de fotografie care a reunit 40 de biserici din Voivodina, apoi a prezentat structura conferinței dedicate Anului Omagial al pastorației românilor din afara României.

            Primul conferențiar a fost preotul dr. Ionuț Mura de la parohia Orțișoara. Referatul propus de P. C. sa a debutat cu precizări generale: semnificația icoanei Anului Omagial, a fenomenului migrației și a fenomenului religios începând cu Patriarhul biblic Avraam și terminând cu învățătura Noului Testament propovăduită ,,celor împrăștiați”, adică a celor din diaspora. Un capitol al conferinței a fost cel dedicat impactului asupra familiei a fenomenului migrației. După datele statistice la nivelul anului 2007 – 350.000 de copii cu vârste între 0-18 ani au un părinte sau amândoi plecați în străinătate. Sub raport religios și organizatoric, vorbitorul a trecut în revistă eparhiile Bisericii Ortodoxe Române din America și Europa. După alte date statistice dacă înainte de 1989 Patriarhia Română a trimis 130 de preoți pentru nevoile pastorale a românilor din diaspora, astăzi aceleași nevoi sunt împlinite prin existența a 1118 de parohii.

            Al doilea conferențiar a fost părintele prof. dr. Daniel Alic de la parohia Timișoara Fabric care a ilustrat conferința de un material pregătit cu ajutorul calculatorului și intitulat ,,Ethosul pastoral-misionar al comunităților românești din Banatul istoric în trecut și astăzi”. Vorbitorul a prezentat cronologic dezvoltarea diasporei istorice românești din Banatul istoric cu organizarea bisericească proprie folosindu-se în abordare de bibliografie diversă: istorică, cartografie, statistică ș. a..

            În încheiere au vorbit preotul vicar Emanuel Tăpălagă de la Vârșeț care a expus problemele Bisericii Ortodoxe Române din Serbia mulțumind totodată Înaltpreasfințitului Mitropolit Ioan pentru sprijinul oferit. Preoții Cristian Niculescu de la parohia Timișoara Elisabetin și Ioan Jurji de la parohia Becicherecu Mic au ilustrat această conferință cu propriile experiențe pastorale din Franța și Italia.

            La final P. S. Părinte Episcop-vicar a formulat concluziile acestei conferințe îndemnând pe cei prezenți la slujire liturgică și catehizare și filantropie. Totodată a îndemnat la sprijinirea copiilor cu părinții plecați peste hotare dar și a Bisericii Ortodoxe Române din Voivodina și Timoc prin organizarea unei colecte.


joi, 10 iunie 2021

Praznicul Înălțării Domnului la Birda și Sângeorge

 

   La 40 de zile după Sfintele Paști, Biserica prăznuiește Înălțarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru noi românii, Praznicul are un îndoit prilej de bucurie, religios și patriotic fiind și Ziua Eroilor români din toate locurile și timpurile.

    Praznicul a debutat în Ajun cu Vecernia unită cu Litia, iar în ziua de cinstire, Utrenia săvârșită în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, din parohia Birda și Sfânta Liturghie oficiată în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorge.

      După otpustul slujbelor din cele două lăcașuri de cult au fost oficiate slujba parastasului pentru eroi la cele trei monumente închinate lor, din Birda și Sângeorge. La Sângeorge alături de P. C. Părinte Valentin Bugariu a slujit P. C. Părinte Jivoine Maletici de la Parohia Ortodoxă Sârbă Denta.

   Cu acest prilej au fost prezenți elevii și preșcolarii de la Școala Gimnazială și Grădinița cu P. N. din Birda și Școala Primară și Grădinița cu P. N. din Sângeorge. Copiii însoțiți de prof. Mihaela Coman, prof. Sorina Onița, directorul Școlii, prof. Doru Popa, prof. Iasmina Petrovici, prof. Maria Miron și prof. Daiana Curea au pregătit un bogat program artistic compus din poezie și cântec patriotic.

      Primăria și Consiliul Local au fost prezente prin dl. Sorinel Marcu, viceprimarul instituției, consilierii locali și angajați ai Primăriei Comunei Birda. Postul de Poliție local a fost prezent printr-un reprezentant.

    Rugăciunea, portul popular, poezia, cântecul patriotic și prinoasele pregătite de credincioși au îmbogățit această zi dedicată cinstirii eroilor neamului românesc.


sâmbătă, 5 iunie 2021

Slujbă de pomenire pentru deportații în Bărăgan din parohia Berecuța

 

   La inițiativa P. C. Părinte Zoran Milovanov, parohul Bisericii cu hramul ,,Învierea Domnului” din parohia Berecuța, protopopiatul Deta a fost oficiată o slujbă de Parastas pentru cei care au adormit în Domnul în deportarea din Bărăgan, dar și pentru cei care s-au întors și între timp s-au mutat la Domnul. Slujba și momentul religios-cultural desfășurat în 5 iunie 2021 în biserica parohială se înscrie în activitățile dedicate Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul.

     Cu acest prilej alături de părintele paroh au slujit P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei, P. Cuv. Părinte Nikon Karicianac de la Mănăstirea ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” din imediata apropiere a parohiei Berecuța și P. C. Părinți Iliia Pavlovici Pătruț (parohia Mașloc), Valentin Bugariu (parohia Birda), Jivoine Maletici (parohia sârbă Denta), Andrei Sebastian Petrescu (parohia Percosova) și Tiberiu Gherasim (parohia Ferendia).

      Cuvântul de învățătură ocazional a fost susținut de P. On. Părinte Protopop care a scos în relief suferințele celor deportați în Bărăgan fără a avea vreo vină. Tot în acest context d-na Letiția Avrămuț, originară din Berecuța a redat suferințele familiei prin mărturiile bunicii și mamei.

     La final copiii de la Grădinița cu P. N. și Școala Primară din Berecuța însoțiți și pregătiți de prof. Ștefania Cercega și prof. Camelia Cazacincu au interpretat un imn pascal.

    Au fost prezenți urmași ai unor deportați din Berecuța, Sângeorge și Birda, precum și mai mulți credincioși.


duminică, 30 mai 2021

Ioan Bud (1952-2021)

 

   Pe neașteptate a trecut pragul acestei lumi, Ionel, epitropul bisericii ortodoxe române din Sângeorge timp de… 22 de ani. După necrolog, Ionel a trăit 68 de ani, din care credincios a fost de când s-a știut (cum adesea mărturisea) și epitrop al bisericii în ultimii 22 de ani.

  Pierderea este una însemnată deoarece biserica era deschisă și închisă de bunul ei slujbaș, iar cei care intrau pentru a participa la o slujbă religioasă erau întâmpinați fie cu o vorbă bună, fie una de duh după ocazia ivită.

   Nu a fost vreo lucrare la biserică care să nu fi fost sprijinită de nea Ionel și acestea nu au fost puține cel puțin în ultimii 10 ani. Iar strălucirea de astăzi a bisericii în mare parte i se datorează.

  De la procurarea celor necesare cultului (prescuri și vin), la grija pentru încălzirea bisericii în timpul rece, strângerea contribuțiilor anuale pentru susținerea bisericii, toate au căzut în sarcina lui.

  De accea prin trecerea din această lume, Biserica a pierdut pe unul din cei mai loiali credincioși și statornici și jertfelnici credincioși.

      Fie-i amintirea binecuvântată!


luni, 17 mai 2021

Premiul al III-lea pentru Parohia Birda

 

   În 12 mai 2021 la Liceul Teologic Ortodox ,,Sf. Antim Ivireanul” din Timișoara s-a desfășurat jurizarea etapei eparhiale (județene) a Concursului Național Catehetic ,,Biserica – familia românilor de pretutindeni”. La această ultimă etapă județeană au participat 16 portofolii realizate de gupurile catehetice parohiale din Arhiepiscopia Timișoarei.

     Juriul a fost compus din: pr. dr. Nichifor Tănase (consilier eparhial), pr, lect. dr. Marius Ioana (Facultatea de Teologie din Timișoara), pr. Cristian Aurel Tomescu (referent catehetic), prof. Adela Panait (director Liceul Teologic Ortodox ,,Sf. Antim Ivireanul”), prof. Daniela Buzatu (Inspectoratul Județean Timiș) și prof. Linda Saskia Menczel (Uniunea Artiștilor Profesioniști din România). În urma procesului de evaluare a miniproiectelor, următoarele parohii au obținut următoarele rezultate:

       Locul I Parohia Dumbrăvița;

       Locul al II-lea Parohia Giroc;

     Locul al III-lea a fost împărțit de patru parohii: Timișoara – Calea Martirilor; Șag; Ghiroda Veche și Birda.

       Mențiunea I: Timișoara – Fabric ,,Sf. Ilie”, Gătaia, Biled și Nădrag;

       Mențiunea a II-a: Ciacova și Jebel;

       Mențiunea a III-a: Răchita, Mănăștur și Margina.

     Miniproiectul realizat de grupul catehetic al Parohiei Birda a avut ca titlu: ,,Sentimentul de a fi acasă: Biserica noastră” și a fost realizat de o echipă formată dintr-un bibliolog (Gabriela Șerban, Biblioteca Orășenească ,,Tata Oancea” din Bocșa, jud. Caraș-Severin), doi profesori (Bianca Bădiță, Școala cu clasele I-VIII ,,Ioan Ciucurel” din Șoșdea, jud Caraș-Severin; Maria Miron, Școala Gimnazială Birda), 6 elevi (Nenciu David, Colegiul Național ,,Ana Aslan”, Timișoara; Șuștrean Lorena, Școala Gimnazială Birda; Orășanu Alexandru; Pașca Cristina, Peia Denisa, Weisz Markus, Liceul Teoretic Gătaia) și un preot (Valentin Bugariu).

   Miniproiectul a avut momente de rugăciune (Sfânta Liturghie, Tedeum, parastas, cateheză, educaționale (expoziție de carte, realizarea de planșe tematice, proiecția unui film documentar, interpretarea de pricesne și cântece patriotice și descinderi în cultura populară românească) și filantropice dar și de activități on-line realizate cu Biserica Ortodoxă din Sărcia, filia Parohiei Toracu Mare din Episcopia Dacia Felix dar și cu două familii plecate din Birda în Germania.

    Prin toate aceste activități s-au urmărit mai multe obiective între care amintim: conștientizarea sărbătoririi Culturii și spiritualității românești în comunitatea parohială, promovarea culturii populare românești în cadrul sărbătorilor creștine de peste an, întărirea sentimentului de omagiere și comemorare a unor personalități din istoria neamului ș. a.

  Întregul portofoliu realizat de echipa Parohiei Birda poate fi văzut accesând link-ul: https://ro.scribd.com/presentation/496353615/BIRDA-2021.


miercuri, 5 mai 2021

,,Vatra satului”, nr. 51 /2021

 

   A apărut cel de-al 51 număr al revistei locale ,,Vatra satului” pregătită și realizată pentru sătenii din Ferendia de un inimos Colegiu de Redacție condus de prof. Ioan Traia.

  Editorialul acestui număr este dedicat profesorului și muzeografului Ioan Traia, ,,Semnal de prețuire pentru satul Ferendia”. Autorul acestui articol omagial, preotul Valentin Bugariu înșiruie câteva din realizările ultimilor ani a celui omagiat, muzeograful și profesorul Ioan Traia: membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Timișoarei în Comisia de cultură (din 2018), autor al unui studiu monografic închinat lui Ioachim Miloia, colaborator la apariția unui volum omagial dedicat preotului dr. Ionel Popescu, vicar administrativ al Eparhiei Timișoarei (2020). Pe lângă acrivia științifică, prof. Ioan Traia rămâne leal cu credința sa, cu cultura monografică și publicistica bănățeană care a cunoscut o dezvoltare în jurul persoanei sale.

     Tot în această revistă cititorii pot găsi alte interesante însemnări pe diferite teme de cercetare (literatură, religie și istorie). Prof. Iosif Marius Circa își continuă studiul ,,Ei și-au iubit țara, limba și neamul” care a ajuns la cea de-a treia parte. Preotul Tiberiu Dan Gherasim, parohul Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din Ferendia trimite un cuvânt pastoral enoriașilor din vatra satului, ,,Sărbătoarea Învierii”. Prof. Adriana Horje în studiul ,,Comuna Jamu-Mare în zorii istoriei” prezintă principalele mărturii arheologice din zonă (Ferendia, Clopodia, Gherman, Lățunaș, Jamu Mare).

    Felicitări redactorilor, editorilor și cititorilor acestei preafrumoase publicații sătești.