,,Curierul de Recaș”, an. I, nr. 1, Ianuarie 2017

Prin grija P. C. Părinte ic. stavr. Horia Țâru a apărut publicația ,,Curierul de Recaș. Revistă periodică a comunității din localitatea Recaș, jud. Timiș”, an. I, nr. 1, Ianuarie 2017, 8 p..

În întreprinderea deloc simplă de a edita o revistă, fondatorul acesteia se sprijină pe o Redacție din care fac parte: Jurist Horiana Țâru, prof. univ. dr. Radu Păiușan (președinte de onoare), g-ral (r) Mircea Chirilă, col (r) Ioan Cândea și prof. Vasile Trif.

În acest prim număr, preotul Horia Țâru a iscălit studiul: ,,Candidatul de preot, Atanasie Conciatu, erou al Banatului, în lupta pentru Marea Unire de la 1918”. Autorul ne face cunoștință cu eroul de la Denta ,,un tânăr de 33 de ani, energic și curajos, înflăcărat patriot”. (p. 2).

Născut la 27 Ianuarie 1885 la Tolvădia într-o familie originară din zona Bozoviciului din Țara Almăjului, a peregrinat în mai multe localități din pricina tatălui său, Florea, care a fost mecanic de mori. Au locuit la Tolvădia, Denta, apoi la Căpreni în jud. Dolj unde tânărul Atanasie a urmat cursurile Școlii Primare și Gimnaziale. Revenit la Denta a urmat studii pedagogice și teologice la Arad și Caransebeș. A funcționat ca învățător la Tolvădia și Percosova, ales preot la Banloc în 1916.

Cercetarea monografică bănățeană (Caius Pascu n. n.) l-a reținut ca luptător național pentru Unirea Banatului cu România, întemeietor al Gărzii Naționale din Denta. Răscoala condusă de el a fost înăbușită iar conducătorul ei, Atanasie Conciatu a fost executat noaptea. Pentru lupta sa curată pentru unitate și independență, credință și limbă românească Istoria Banatului l-a trecut în rândul eroilor săi pentru emanciparea poporului dintre Mureș și Dunăre.

Felicitări autorului, iar Colegiului de Redacție îi dorim continuitate pentru cititorii din vatra tânărului oraș de la hotarul viilor omonime! 

Cuvânt de învățătură la Duminica a III-a după Paști

,,Mironosițele, de dimineață venind la mormântul Tău cu grăbire ajungând, Te căutau pe Tine, Hristoase, ca să ungă cu miresme preacurat trupul Tău; și auzind cuvintele îngerului, semne dătătoare de bucurie Apostolilor au vestit: Că a înviat Începătorul mântuirii noastre, moartea prădând și lumii dăruind viață veșnică și mare milă”. (Mărire... Și acum... a Stihoavnei).

 Iubiți credincioși și credincioase,

        Hristos a înviat!

Bucuria și încredințarea Învierii se continuă firesc și în Dumnica a III-a după Sfintele Paști când Evanghelia de la Marcu 15, 43-46; 16, 1-8 ne amintește de înmormântarea și Învierea Domnului Hristos, dar și de măruria femeilor purtătoare de miruri, primele martore ale Învierii.

Învierea aduce pentru om, nu doar o veste, ci o certitudine a urmării lui Hristos, așa cum ne învață Sf. Grigore Palama: ,,Învierea Domnului este înnoirea firii omenești și plămădirea din nou a lui Adam cel dintâi, care fusese înghițit de moarte prin păcat și reîntors prin moarte în pământul din care a fost plămădit; este întoarcerea omului la viața cea fără de moarte”.

Sf. Evanghelie citită astăzi își începe relatarea cu cererea făcută de Iosif din Arimateea adresată dregătorului Pilat din Pont prin care trupul lui Iisus este coborât de pe cruce și pregătit pentru înmormântare. Între ucenicii ,,din ascuns” ai Mântuitorului se rânduiesc: Iosif din Arimateea, Nicodim, sutașul roman care a recunoscut în Mântuitorul pe Fiul lui Dumnezu. Pentru această faptă, Iosif a fost trecut în calendarul creștin cu zi de prăznuire: 31 Iulie. Cultul creștin, adică rugăciunea publică a Bisericii i-a dăruit o cinste deosebită: ,,Iosif cel cu bun chip, de pe lemn coborând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-l și cu miresme în mormânt nou îngropându-l l-a pus; dar a treia zi a înviat, Doamne, dăruind lumii mare milă”. (Mărire... Tropar, Vecernie). În Biblia sau Sfânta Scriptură, diortosită de Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania ni se spune: Iosif a fost consilier de vază a sinedriului iudaic, om bogat, ucenic al lui Iisus (Matei 27, 57-58), bărbat bun și drept, sfetnic (Luca 23, 50-52) care l-a rugat pe Pilat. (Ioan 19, 39). Trei învățături putem deprinde din acest personaj: om important în stat și totodată ucenic al Mântuitorului, împodobit de virtuți creștine: bărbăția (tăria, încredințarea, puterea n. n.), dotat cu multă învățătură pentru că la rându-i sfătuia și povățuia pe alții care a găsit limbajul potrivit cu mai marii vremii pentru a-și materializa, împlini dorința.

Pilat i-a dăruit lui Iosif ,,trupul” (Marcu 15, 45). Atât Sf. Apostol și Evanghelist Marcu, cât și ceilalți sinoptici mărturisesc că: Iosif ,,..a venit și I-a ridicat trupul”. (Ioan 19, 38). Același, Iosif este cel care se îngrijește de punerea în mormânt. Cu prilejul învierii lui Lazăr aflăm că Domnul Hristos ,,...a mers la mormânt, Și era o peșteră, și o piatră era așezată pe ea”. (Ioan 11, 38). Pregătirea pentru înmormântare a respectat ritualul tradițional iudaic: ,,Și Iosif, luând trupul, l-a înfășurat în giulgiu curat. și l-a pus în mormântul său cel nou pe care-l săpase în stâncă; și prăvălind o piatră mare la ușa mormântului, a plecat. Iar acolo erau Maria Magdalena și cealaltă Marie, șezând în fața mormântului”. (Matei 27, 59-61). Aproape idendică este și relatarea de la Luca: ,,Și l-a coborât și l-a înfășurat în giulgiu și l-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni niciodată nu mai fusese pus. Și ziua aceea era vineri și se lumina spre sâmbătă. Și femeile care veniseră cu El din Galileea mergeau în urmă și au văzut mormântul și cum I-a așezat trupul”. (Luca 23, 53-55).

Mormântul așezat în grădină, în vecinătatea locului Răstignirii a fost săpat în stâncă, în el nemaifiind nimeni pus, era pregătit pentru Iosif. Punerea în mormânt s-a făcut în mare grabă, vineri seara. Potrivit aceluiași Mitropolit diortositor aflăm că seara de vineri era momentul când evreii își aprindeau lămpile și felinarele și se pregăteau de Sabat. Giulgiul este bucata de pânză cu care se îmbracă mortul.

Imnografia creștină asemuiește mormântul nou, feciorelnic cu pântecele Fecioarei. Și în primul și în al doilea caz Învierea și Nașterea nu strică pecețile Fecioriei: ,,O, prea mărită taină! Văzând minunile, propovăduiesc Dumnezeirea, nu tăgăduiesc firea omenească; că Emanuel a deschis porțile firii, ca un iubitor de oameni; iar ca Dumnezeu, nu a rupt încuietorile fecioriei, ci din pântece așa a ieșit, precum prin auz a intrat; precum S-a zămislit, așa S-a întrupat; fără patimă a intrat, și în chip negrăit a ieșit, precum zice Proorocul: Această poartă încuiată va fi, și nimeni nu va trece printr-însa, fără numai sigur Domnul,  Dumnezeul lui Israel, Cel ce are mare milă”. (Și acum... Dogmatica, Vecernia Mică).

        Cinstiți credincioși și credincioase,

Cu înmormântarea Domnului Iisus Hristos se încheie credința religioasă iudaică. Cu Învierea începe noua religie creștină. Dacă l-a înmormântare omul așează trupul Domnului în peșteră, îngerul Domnului este cel care deschide mormântul. Sf. Ioan Gură de Aur ne spune: ,,După Înviere a venit îngerul.

-Dar pentru ce a venit și a ridicat piatra?

-Pentru femei; că ele atunci l-au văzut pe înger la mormânt. Deci, ca să creadă că a înviat, femeile văd mormântul gol, fără trup. De aceea îngerul a ridicat piatra, de aceea s-a făcut și cutremurul, ca să le ridice din gândurile lor, să le trezească. Ele veniseră ca să ungă trupul Domnului; Și aceasta se făcea noaptea; și poate că unele chiar dormitau”.

Venirea femeilor purtătoare de miruri la mormânt s-a făcut ,,întru târziul sâmbetei” (Matei 28, 1-3), ,,în ziua cea dintâi după sâmbătă, foarte de dimineață”. (Luca, 24, 1). Această prezență în grădină s-a făcut deci, înainte de revărsatul zorilor. De acum, Dumnica a fost socotită și cinstită ca Ziua Învierii, zi prin excelență a bucuriei, a victoriei Vieții asupra morții, a Luminii împotriva întunericului și Binelui împotriva răului.

În locul deznădejdii și a tristeții a apărut bucuria: ,,Și iată, cutremur mare S-a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer și venind, a prăvălit piatra de la ușă și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada”. (Matei 28, 2-3). Această preezență a Puterilor cerești fără de trup se continuă și în mormânt: ,,...în fața lor (a femeilor n. n) au stat doi bărbați în veșminte strălucitoare” (Luca 24, 4).

Așa cum am văzut înmormântarea Domnului Iisus Hristos s-a făcut în mare grabă din pricina Sabatului, ziua odihnei care se apropia. Iosif privit de Maria Magdalena și cealaltă Marie care au stat la ușa mormântului l-a înmormântat. Femeile l-au însoțit pe Domnul și Învățătorul lor și în timpul calvarului și acum cu prilejul punerii în mormânt fiind totodată alături de Maica Domnului și primele martore ale Învierii.

Ungerea cu mir era obiceiul ritualic care se rânduia pentru persoanele marcante –afirmă Părintele Ioan Mircea – atât în viață, cât și cu prilejul morții. Mirul este un produs parfumat, foarte de preț. Pentru a se păstra nealterat era păstrat în vas de alabastru. Piatra de alabastru era adusă cu eforturi mari din Asia Mică sau din apropierea Damascului. Avem o mărturie în acest sens: ungerea din Betania săvârșită înainte de Intrarea Domnului în Ierusalim. (Matei 26, 6-7).

Îngerul este cel care vestește femeilor Învierea. Mormântul nu putea închide Viața, deoarece Mântuitorul nu a avut păcat originar sau păcate personale și de accea moartea nu putea ține ceea ce nu-i aparținea: ,,Pe Acesta Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morții, deoarece nu era cu putință că El să fie ținut de ea”. (Fapte 2, 24).

Binecredincioși creștini și creștine,

Finalitatea Învierii stă în primirea Domnului de către cei din Galileea: ,,Dar după ce voi învia, voi merge mai înaintea noastră în Galileea”. (Matei 26, 32). Prin galileieni înțelegem ,,Galileea neamurilor” (Isaia 8, 23), adică o populație formată și din mulți păgâni: arabi, canaanei, feniceni, greci și sirieni. De aici și Învățătura Domnului este primită de neamuri: Lumină, învățătură și tămăduire.

Mironosițele, cinsite în Dumnica aceasta reprezintă modele de urmat în ceea ce privește urmarea lui Hristos nu doar la bucurie, ci și la necaz și strâmtorare. Sinaxarul zilei ne învață cine sunt aceste femei: Maria Magdalena, Salomeea, fiica lui Iosif, logodnicul Mariei, Ioana, femeia lui Huza, ispravnicul casei lui Irod, Marta și Maria, surorile lui Lazăr, Maria lui Cleopa și Suzana, dar și multe altele nereținute cu numele. Părintele Zosim Oancea ne spune că în persoana acestor femei mărturisitoare regăsim: lepădarea de sine, voința de a sluji altora și tăria sufletească.

În Biserică nu odată s-a manifestat jertfa femeii credincioase și mărturisitoare a lui Hristos. În Biserica Veche exista instituția diaconițelor, fecioare sau văduve cucernice care s-au ocupat cu educația tinerilor dar și cu asistența socială a acestora.

Astăzi femeia creștină este chemată la vestirea credinței în familie, ca soție și mamă, în comunitate, în Biserică unde este de dorit implicarea activă în: cântare, cateheză, inițiative filantropice dar și la înfrumusețarea și împodobirea lăcașului lui Dumnezeu.

Asemenea imnografului creștin să zicem cu toții: ,,Cu crucea Ta ai șters blestemul lemnului; cu îngroparea Ta ai omorât stăpânirea morții; iar cu Învierea Ta ai luminat neamul omenesc. Pentru aceasta strigăm Ție: Făcătorule de bine, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ție!”. (Stihira a 2-a a lui Anatolie de la Vecernia Mare).

Forumul publiciștilor bănățeni, ediția a VII-a

Sâmbătă, 29 Prier, cu începere de la orele 10⁰⁰ s-a desfășurat la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara cea de-a VII-a ediție a Forumului Asociației Publiciștilor din Presa Rurală din Banat.

Întâlnirea a debutat cu o rugăciune, întreaga asistență intonând troparul pascal: ,,Hristos a înviat”. După momentul de debut sau păstrat câteva momente de reculegere în amintirea Seniorului presei rurale, prof. Ion Murariu (1937-2017).

Dl. Dan Radosav, managerul Muzeului Satului Bănățean în cuvântul de bun venit a vorbit despre valorificarea patrimoniului cultural prin aducerea acestuia în centrul orașului sau al satului bănățean. Vorbind despre importanța presei satești, dl. director a amintit de ,,Tinerele condeie” (rubrică a revistei ,,Arhanghelul” n. n.) care ține trează sentimentul românesc din Banat. Presa este un tezaur cultural –a continuat vorbitorul – mai ales astăzi, când Timișoara mai are doar un cotidian ce apare pe hârtie, restul fie și-au încetat activitatea, fie au fost trecute în variantă on-line.

Dl. Prof. Ioan Traia, muzeograf și președintele Asociației a informat pe cei prezenți de înscrierea în Asociația Publiciștilor din Presa Rurală Bănățeană a doi noi membrii: P. C. Părinte Horia Țâru și Dl. Ioan Roșca. Cei doi și-au prezentat publicațiile pe care le conduc: ,,Curierul de Recaș” și ,,Itinerar bănățean: Izvin” (Părintele Țâru) și ,,Foaia Șanovițană” (Dl. Ioan Roșca). Asociația numără astăzi 42 de membrii activi, din care 5 fondatori și 3 de onoare.

Muzeograful Ioan Traia a prezentat comunicarea: ,,Vatră nouă – Iconostas – reper spiritual al comunității din Giarmata Vii, jud. Timiș”, (16 p.) întocmită de către C. S. dr. Viviana Milivoievici de la Institutul de Studii Banatice ,,Titu Maiorescu” al Academiei Române, filiala Timișoara. După prezentare, același vorbitor a prezentat istoricul Asociației în programul power-point. În această abordare, realizată de prof. Ioan Traia au fost amintite: întâlnirile publiciștilor rurali în Timiș, Caraș-Severin și în Voievodina, Serbia cu prilejul întâlnirilor de lucru, a Forumurilor dar și a aniversărilor unor gazete sătești, a unor lansări de carte și simpozioane științifice. În anul 2014 Forumul publiciștilor a fost organizat de Parohia Birda, jud. Timiș.

Tot la inițiativa prof. Ioan Traia și a Colegiului de Conducere a fost decernat Premiul ,,Pavel Filip și Aurel Turcuș” următorilor publiciști: Ionel Stoiț din Toracu Mic, Serbia. Dl. Gheorghe Blejușcă în Laudatio amintește de Mărturisirea autorului de literatură satirică: ,,Eu nu sunt poet, ci un inginer sufletist și visător”.

Prof. Pavel Panduru, profesor de istorie și director de liceu, monograf al Țării Almăjușului, a satului Putna ș. a și ec. Ioan Olărescu, redactor-șef al revistei ,,Suflet nou” de la Comloșu Mare care au fost distinși cu același premiu. Cuvintele de Laudațio au fost susținute de prof. Ioan Traia, înv. Aurora Balogh și prof. Traian Galetaru.

La final Părintele Valentin Bugariu a prezentat volumul Pictorul Filip Matei. Incursiuni biografice și artistice, Editura Tiparnița Arad, 2017, 95 p. Volumul a apărut în ,,Colecția Arhanghelul” al revistei de cultură și religie rurală cu același nume de la Birda. Cartea apărută în Anul Omagial al Pictorilor bisericești din Patriarhia Română încearcă să creioneze chipul spiritual al celui mai harnic pictor de biserici de la sfârșitul veacului al XIX-lea și începutul celui următor din Banat. Tot în categoria noilor apariții mai amintim: Pavel Panduru, Țara Almăjului, străvechi ținut de continuitate și simțire românească, Editura Hoffman, Caracal, 2017, 116 p. și Gheorghe Babeț, Făbule și câceva isnoave, Editura Eurostampa, Timișoara, 2016, 88 p.

La ,,echinocțiul” forumului, organizatorii au oferit într-un spațiu rustic, tradiționala agapă bănățeană.

Cuvânt de învățătură la Duminica a II-a după Paști

,,După Învierea Ta, Doamne, adunați fiind ucenicii Tăi, și ușile fiind încuiate, ai venit între ei, pace dăruindu-le lor. Și încredințându-Se Toma, din vederea mâinilor și a coastei Sale, Domn și Dumnezeu Te-a mărturisit pe Tine, care mântuiești pe cei ce nădăjduiesc în Tine, Iubitorule de oameni” (Stihire, Vecernia Mare)

       

Iubiți credincioși și credincioase,

Hristos a înviat!

        Așa cum anticipează stihira de la Vecernia Mare suntem în cea de-a două Duminică după Paști, numită și Duminica Tomii. Am ales aceată introducere din cel puțin două motive: Primul ar fi întregul mesaj a Sfintei Evanghelii de la Ioan (20, 19-31) și cel din urmă ar fi frumusețea acestei forme imnografice care respectă întru totul adevărul revelat al Sfintei Scripturi.

În limbajul cotidian pe nesimțite a apărut sintagma ,,Toma necrediciosul”, folosită de toți mai mulți oameni pentru a exprima necredința celui care este etichetat astfel.

Cel puțin trimiterea la ,,necredința” Sfântului Apostol Toma nu își are vreun temei. Tâlcuitorii acestei pericope, mai vechi sau mai noi vorbesc de îndoiala Sfîntului Apostol, și nu de necredința sa. Scriptura Noului Testament ne arată în mod deslușit faptul că în Betania, Sf. Toma și-ar fi urmat Învățătorul chiar la moarte: ,,...Să mergem și noi să murim cu El”. (Ioan 11, 16). Ceea ce i-a lipsit lui Toma și lucrul pe care ni-l dorim și noi este experiența personală. Sfântul Chiril al Alexandriei ne mărturisește: ,,Nu doar Toma este necredincios, ci și ceilalți, dovadă stau arătările după Înviere ale Domnului”. Și să nu uităm de faptul că Mântuitorul s-a arătat: Mariei Magdalena, femeilor purtătoare de miruri, lui Luca și Cleopa pe cale și lui Petru.

Încredințarea că Domnul este Viu i-a dat ucenicului ,,cuvânt cu putere multă” spre a-L propovădui pe Mântuitorul Său până în India, unde a întemeiat Biserica de la Malabar, creștinii de acolo poartă numele de tomiți.

Literatura aprocrifă: Evanghelia după Toma și Faptele lui Toma amintesc de fixarea în scris a învățăturii lui Hristos și de cadrul misiunii între indieni. Pentru frumusețea mărturisirii, dar și pentru corectitudinea doctrinară a propovăduirii* redăm un verset (82) din prima lucrare: ,,Iisus a spus: Cel care stă aproape de Mine este aproape de flacără. Cel care-i departe de Mine, este departe de Împărăție”.

Părintele Ioan Mircea în Dicționar al Noului Testament dă câteva informații despre Sfîntul Apostol Toma: El se numește ,,Didimos” (Geamănul), o altă voce exegetică a Cărții Sfinte, Părintele Prof. Vasile Mihoc afirmă că traducerea adjectivului ,,Geamănul” ar fi: îndoitul. Mai la vale întărește spunând că Apostolul a avut un caracter ezitant.

Nu se cunoaște când a devenit apostol al Domnului, iar cele mai multe informații personale le avem din cea de-a IV-a Evanghelie de la Ioan. După încredințarea că Hristos a înviat, a fost prezent la cele din urmă evenimente ale Scripturii celei Noi: Înălțarea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh.

Cinstiți credincioși și credincioase,

După o scurtă biografie a lui Toma, a încredințării Sale, vom încerca să deslușim versetele Evangheliei de astăzi, folosindu-ne de ceea ce avem la îndemână: textele paralele, contextul pericopei, scrierile Sfinților Părinți și a tâlcuitorilor clasici și moderni.

Fragmentul evanghelic este compus după Iosif Iuliu Olariu (1897) din trei secțiuni: 1. Iisus Hristos se arată celor 10 apostoli (20, 19-23); 2. Iisus se descoperă celor 10 și lui Toma (20, 24-29) și 3. Încheierea capitolului (20, 30-31).

Prima arătare a Mântuitorului în fața Sf. Apostoli s-a petrecut în ,,întâia zi a săptămânii” (v. 19). În textul paralel de la Marcu 16, 14 Iisus ,,...S-a arătat și I-a mustrat pentru necredința și împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat”. Acțiunea de a se arăta poporului are ca rol întărirea credinței și mărturia despre acestă realitate istorică. Cartea Faptelor Apostolilor, considerată de Pr. Prof. Aurel Jivi, cea dintâi carte de istorie bisericească afirmă: ,,El S-a arătat mai multe zile celor ce împreună cu El, s-au suit în Galileea la Ierusalim și care sunt martorii Lui către popor”. (13, 31). Cu acest prilej Domnul Hristos a intrat prin ușile încuiate, nestricând pecețile ușii, în schimb a dăruit: ,,Pace vouă”. După Înviere, Hristos a avut același trup omenesc, întreg, dar preamărit. Casa în care erau adunați de teama iudeilor a fost după Sf. Chiril al Alexandriei ,,o casă oarecare”, iar după opinia Pr. Prof. Vasile Mihoc, aceasta ar fi aparținut probabil evanghelistului de mai târziu Ioan Marcu. Avem de a face cu o minune. Profeția și minunea după învățătura de credință sunt cele două criterii ale Revelației autentice.

Din Teologia Dogmatică (ed. Isidor Todoran, Ioan Zăgrean, 1991) aflăm că minunea este posibilă, în primul rând că autorul ei este Dumnezeu, creatorul ordinii și legilor din Univers. Prin minuni nu se tulbură ordinea universală și nici nu se desființează legile naturii, ci numai le suspendă într-un loc și timp anumit. Sf. Chiril dă un exemplu lămuritor: ,,Fiindcă, în ce mod s-a supus marea picioarelor Lui, și El a călcat peste valuri ca pe uscat, câtă vreme trupurilor noastre nu li se supun apele ca un drum așternut? Tot așa a săvârșit și celelalte minuni”.

După intrarea în casă, așezarea în mijlocul ucenicilor, le dăruiește cel mai însemnat dar, după viață și anume: ,,Pace vouă”. În acest context aceasta este o formă de adresare iudaică obișnuită timpului în care Domnul a propovăduit. Pentru cei din casă, salutul este unul plin de semnificații spitituale: ,,pace” și ,,mântuire”.

După partea introductivă, Mântuitorul ,,le-a arătat mâinile și coasta sa”. (v. 20). Această experimentare vizuală se încheie cu două mărturii: a încredințării că Domnul Este (Luca 24, 39) și cea a bucuriei după tristețea din zilele calvarului Mântuitorului. (Ioan 16, 22). Prin această arătare a semnelor supliciului, Mântuitorul –ne învață același Sf. Chiril – ,,...ne-a dovedit desăvârșit că a ridicat templul trupului Său care atârnase pe cruce și a restaurat viața trupului pe care îl păstrase, desființând moartea specifică trupului, deoarece este viață și Dumnezeu după fire”. După această experimentare ucenicii au devenit ,,stâlpi și temelie a adevărului”. (I Timotei 3, 15).

După acest text catehetic, Mântuitorul dezvăluie și instituie Taina Pocăinței (Mărturisirii) în cuprinsul a două versete (21-22). Suflarea îndeobște simbolizează împărtășirea Sfântului Duh (Ezechiel 37, 5), de la Hristos purcede ,,suflarea de viață”. (Facere 2, 7). În Comentariul la Evanghelia de la Ioan, Iosif Iuliu Olariu nuanțează cei doi termeni: ,,de ținere” și ,,iertare” a păcatelor: Ținerea păcatelor exprimă o stare durabilă (veșnică n. n), nefiind un act istoric cum e iertarea.

Cea de-a doua secțiune a Evanghelie arată o nouă Arătare a Domnului de astă dată ucenicilor și lui Toma care nu fusese de față la prima venire a Domnului în mijlocul ucenicilor. Condiționarea în materie de credință este rară. În Predica de pe Munte, în Rugăciunea Domnească ni se condiționează iertarea păcatelor de iertarea păcatelor semenilor noștri, Toma este în situația de a accepta Învierea Domnului doar prin folosire a două din organele de simț: văzul și tactil.

Dacă cu prima ocazie Hristos poposește la Sf. Apostoli, Duminica care a devenit ziua prin excelență a întâlnirii cu Hristos și a împărtășirii de El, în ceea ce-l privește pe Sf. Ap. Toma întâlnirea a avut loc ,,după opt zile” (v. 26) adică se prelungește în veșnicie. Cifra opt este –după Dicționarul de Simboluri – simbol al Învierii și al vestirii erei viitoare; ea cuprinde nu doar Învierea Domnului, ci și cea a omului. Gestul lui Toma de verificare a Trupului înviat al Domnului împlinește o Scriptură mai veche: ,,Trestia cea frântă nu o va zdrobi și feștila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea cu credincioșie”. (Isaia 42, 3).

După întâlnire, Hristos Domnul dă fericirea ca stare deplină a credinței: ,,Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!”, (v. 29).

Credința este un dar nu al vederii, ci al încredințării în Cuvântul Domnului: ,,Dumnezeul meu ești Tu și te voi lăuda; Dumnezeul meu ești Tu și Te voi înălța. Te voi lăuda că n-ai auzit și ai fost mie spre mântuire”. (Psalmi 119, 28). O mărurie ne-o oferă Sf. Ap. Pavel: ,,Căci umblăm prin credință, nu prin vedere”. (II Corinteni 5, 7).

Îl întâlnim pe Dumnezeu în experiențele din fiecare zi, în taina rugăgiunii, în împărtășirea cu Sfintele Taine, în împlinirea poruncilor, în ajutorarea semenilor. Fericirea este dată de viețuirea cu Hristos descoperind smerenia, pocăința, dreptatea, milostenia, pacea, inima curată și suferința pentru credință.

Binecredincioși creștini și creștine,

Ne-am bucurat împreună de Învierea Domnului atunci când cu toții am cântat: ,,Ziua Învierii să ne bucurăm popoare!”. Deși nu au fost martori oculari ai acestei minuni suntem martori prin credință în darurile lui Dumnezeu care se revarsă din belșug asupra noastră: ,,Pe El fără să-L fi văzut, Îl iubiți; întru El, deși acum nu-L vedeți, voi credeți și vă bucurați cu bucurie negrăită și preamărită”. (I Petru 1, 8).

Bucuria și îndredințarea Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt să ne dăruiască: minte luminată, cuget curat, credință tare și fapte bineplăcute lui Dumnezeu. Amin!

---

* Irmosul Cântării a 5-a de la Utrenie: ,,O, cu adevărat vrednică de laudă fapta cea înfricoșătoare a lui Toma! Că a pipăit cu îndrăzneală coasta care strălucea de dumnezeiecul foc”. Irmosul Cântării a 9-a: ,,Pe Tine, Cel pipăit în coastă cu palme cea de lut, și fără să arzi cu focul ființei dumnezeiești, celei fără de materie, cu cântări Te mărim”.

Cuvânt de învățătură la Izvorul Tămăduirii

,,Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos, întru care ne întărim” (Canonul Paștilor).

Iubiți credincioși și credincioase,

Hristos a înviat!

        Suntem în Săptămâna Luminată la primul praznic după cel al Paștilor și anume Izvorul Tămăduirii. Din cuprinsul slujbei vedem cu acest prilej Biserica cinstește Învierea Domnului, dar și pe Maica Domnului de al cărei izvor se leagă sărbătoarea de astăzi.

Sfintele Evanghelii citite în cadrul Sfintei Liturghii, cea a zilei de Vineri, de la Sfântul Evanghelist Ioan și cea citită la Praznicul Nașterii Maicii Domnului, hramul bisericii noastre de la Sfântul Evanghelist Luca ne arată în mod lămurit cum și pentru ce îl cinstim pe Dumnezeu cel care zidește, întărește, vindecă prin Maica Domnului, sfinți dar și prin intermediul unor substanțe. În cazul nostru e vorba de apă din care este făcută lumea, tot prin ea este refăcută și este apoi dăruită ca medicament pentru vindecarea rănilor sufletești și trupești. Prin ,,apă” – ne spune Părintele dr. Ioan Mircea – se înțelege harul Sfintelor Taine și învățătura lui cea nouă, cu harul și darurile spirituale revărsate de Duhul Sfânt. (Ioan 7, 37-39).

Prima relatare evanghelică ne istorisește un episod unic în activitatea Mântuitorului ,,Izgonirea vânzătorilor din templu”. Acesta datorită forței expresive dar și a mesajului este amintit și de evangheliștii sinoptici, însă obârșia, adică izvorul acestei atitudini trebuie căutată în Scriptura Vechiului Testament.

Ne vom folosi în demersul nostru de a lămuri fragmentul evanghelic (Ioan 2, 12-23) de ceea ce ne oferă Sfânta Scriptură și mai apoi de tâlcuirile Sfinților Părinți.

Prin acțiunea de coborâre arătată în v. 12, vedem disponibilitatea Mântuitorului de a întinde mâna păcătosului, de a se deșerta de mărirea dumnezeiască pentru a dărui omului căzut certitudinea că prin efort se poate îndrepta. Se folosește pentru a lămuri acest adevăr de geografia Țării Sfinte, Ierusalimul se află la 578-857 m deasupra nivelului mării, implicit deasupra Capernaumului, orașul Mântuitorului.

Cu prilejul Paștilor iudeilor, Iisus s-a urcat în Ierusalim. Pentru evrei Paștile sunt ,,sărbătoarea Domnului” (Ieșire 12, 16), un legământ și totodată o pecete a ieșirii din robie. (Deuteronom 16, 1). Deci pentru evreul din timpul vieții Mântuitorului care trăia condus de promisiunea lui Dumnezeu de a da libertate într-o vreme când stăpânirea romană era sufocantă, Paștile, erau centrul promisiunii divine, amintirea ieșirii dintr-o robie mult mai amară decât cea contemporană.

Mântuitorul împlinește prin scoaterea negustorilor din templu (Casa Domnului) proorocia lui Zaharia (4, 6) care adeverează faptul că nu tăria fizică reușește să-i scoată din spațiul sacru al templului, ci ,,Duhul Meu – zice Domnul Savaot”.

Templul din ,,casă de necustorie” primește un epitet mai grav într-un text paralel: ,,peșteră de tâlhari”. (Matei 21, 13). Casa lui Dumnezeu a devenit prin învățătura Mântuitorului ,,casă de rugăciune, pentru toate neamurile...” (Marcu 11, 17). Deci o transformare de la o religie limitată, națională la una universală, dincolo de fruntarile Israelului.

Pentru această reformă, iudeii i-au cerut în mod deschis: ,,Ce semn ne arăți” (v. 19). Cerința este limpezită în celelelate relatări ale momentului: ,,...fariseii și saducheii și ispitindu-L I-au cerut să le arate semn din cer”. (Matei 16, 1); ,,...Dar ce minune faci Tu,...” (Ioan 6, 30).

Pentru a le da satisacție, Mântuitorul exemplifică: dărâmarea templului construit în 46 de ani va fi ridicat de Mântuitorul în 3 zile. Aceasta stă în puterea divină ,,Pot să dărâm templul lui Dumnezeu...” (Matei 26, 61). Afirmația a fost înregistrată și apoi taxată de popor la timpul crucificării Sale (Matei 27, 40), dovadă de învinuire în proces (Marcu 14, 58).

Templul dărâmat de Mântutorul a fost cel al propriului trup care asemenea bobului de grâu doar prin moarte, aduce roadă. Tot așa trupul Mântuitorului a fost primit de pământ 3 zile după care a înviat. Trupul este potrivit Sf. Ap. Pavel ,,templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (I Cor. 3, 16).

Cinstiți credincioși și credicioase,

Praznicul de astăzi este pus sub ocrotirea Maicii lui Dumnezeu, de aceea azi s-a citit relatarea lucaneică a poposirii Mântuitorului în Betania, în casa prietenului Lazăr, fratele Martei și Mariei. Momentul opriririi Sale a fost acela al Cinei. Pentru acest lucru Marta se silea să facă ospăț mare, în timp ce Maria așezată la picioarele Mântuitorului sorbea cuvintele ce ieșeau din gura Învățătorului. Maria se înscrie comportamental Scripturii: ,,Fiule! Nu te amesteca în multe lucruri, nu vei fi fără vină!” (Înț. Isus Sirah 11, 10-11). Ea caută ,,mai întâi împărăția lui Dumnezeu” –fiind încredințată – că celelalte se vor adăugă acesteia. (Matei 6, 33).

Glasul femeii (Luca 11, 27-28) reprezintă un imn de preacistire a Maicii Domnului care se bazează pe credința Fecioarei mărturisită cu prilejul Bunei Vestiri: ,,Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile”. (Luca 1, 48).

Dreptmăritori creștini și creștine,

Praznicul Izvorului Tămădurii este un fericit prilej de adorare a lui Hristos, dar și de preacistire a Maicii Sale. În cuprinsul textelor imografice cântările Învierii se unesc cu cele ale Născătoarei și culminează fericit cu Jertfa euharistică și împărtășirea din darurile credinței.

Apa cea vie a Învierii, cea a Nașterii Maicii Domnului devine pentru creștinul conștient de misiunea sa izvor de viață, de tămăduire.

Apologetul Tertulian afirmă în Tratat despre Botez: ,,Omule, trebuie să respecți vârsta înaintată a apelor, vechimea acestei substanțe! Respect-o și pentru că a avut cinstea de a fi locul în care se odihnea Duhul divin, care o alesese dintre toate elementele. Această apă de început a zămislit ce este viu pentru ca să nu ne mirăm dacă, prin Botez, apele sunt din nou dătătoare de viață”.

Apa este așadar substanță a binecuvântării dar și a blestemului popopului dar și element de transformare existențială: Botezul, Euharistia, sfințirea oamenilor, caselor etc.

Puțul este locul unde se află apa cea vie. Atunci când îl sapă, oamenii eliberează –afirmă un Lexic teologic – un izvor de adâncime, aducând la suprafață o energie care-și menține intensitatea. Cu cât în lumea semideșertică a Noului Testament era căutat puțul (fântâna), tot cu aceeași dorință este căutat astăzi într-o lume copleștită de fel de fel de griji, glasul și mâna lui Dumnezeu.

O dovadă a izvorului vindecător de sete trupească și sufletească este fântâna din apropierea Porții Silvri din Constantinopol. Sărbătoarea a fost instituită în veacul al V-lea. Fântâna a fost obârșia mai multor minuni: vindecarea orbului, tămăduirea de felurite boli: oftică, pietre la rinichi, surzenie, astm, friguri, pojar sau astm și învierea unui mort. La această fântână au fost zidite succesiv trei biserici de împărații: Leon cel Mare, Justinian cel Mare și Vasile Macedoneanul. Actuala biserică datează din veacul al XIX-lea, și astăzi aici ființează Mănăstirea Izvorului Tămăduirii. În cimitirul complexului monahal se odihnesc până la Învierea cea de obște, 20 de patriarhi ai Constantinopolului.

Iată, cum izvorul cu ,,apă vie” vindecă suferințele și durerile, dă putere pentru o viață nouă și tototată este și umbră a vieții viitoare. Apa cea vie, harul lui Dumnezeu este energia care întreține viața și colaborarea cu acest dar asigură nemurirea, învierea, veșnicia alături de drepții și sfinții săi în sânul Sfintei Treimi căreia I se cuvine mărire și cinste: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin!

Concurs de Toacă la Voiteg

În organizarea Asociației pentru Cultură și Tradiție ,,ASOCULT” s-a desfășurat în 20 Aprilie, cea de-a III-a ediție a Concursului de Toacă în comuna Voiteg. Anul acesta au participat: 9 copii de la Școlile Gimnaziale din Voiteg și Birda și Școala Primară din Folea.

            Participanții au evoluat în 2 probe: toacă fixă și mobilă. Juriul a fost format din: Carmen Cazan (președinte) și P. C. Preoți Dragan Giorgiev, paroh, prof. Camelia Fogaș, directorul Școlii Gimnaziale Voiteg, Rafael de la Schitul Piatra Scrisă și Ioan Sălvan de la parohia Folea.

            Au fost declarați câștigători: Onea Alexandra (Premiul I, Voiteg), Constantin Adrian (Premiul II, Folea), Gaier Adrian (Premiul III, Voiteg), Weisz Markus (Mențiune, Birda)

            Din partea Școlii Gimnaziale din Birda au participat trei elevi: Weisz Markus, Rus Cristian și Mihai Alexandru. Copiii au fost însoțiți de către prof. Sorina Onița, directorul Școlii și prof. Doru Popa, profesor de religie.

            Felicitări organizatorilor, participanților și tuturor care prin prezența lor L-au mărturisit pe Hristos cel înviat în Săptămâna Luminată din anul acesta.

,,Monitorul Primăriei Comunei Birda” nr. 2 ̸ 2017

Cel de-al 2-lea număr al ,,Monitorului Primăriei Comunei Birda” debutează cu un mesaj pascal al primarului Comunei, dl. Marius Gh. Stoian cu titlul ,,Paștele – Sărbătoarea Învierii a miracolului, a luminii și a iubirii creștine” și îndreptat către locuitorii Comunei și ai satelor aparținătoare.

Din cele 4 pagini ale numărului am reținut sprijinul Consiliului Local și al Primăriei în organizarea unor concursuri, evenimente realizate în scopul afirmării valorilor locale, a dezvoltării creativității și a bazei materiale a Școlii Gimnaziale.

Amintim în acest sens Festivalul Concurs ,,Lada cu zestre” desfășurat la Deta în care au evoluat: Cristina Suciu, Snejana Drăghici (recitare în grai); Denisa Scrofan (muzică) și Cercul de împletituri al Școlii Gimnaziale. O a doua întrecere, de astă dată artistică a fost ,,Bucuria Învierii în suflet de copil” în cadrul căreia au evoluat mai mulți elevi de Gimnaziu și Liceu.

Campania ,,Badea Cârțan – ai carte ai parte” inițiată de Radio Timișoara a ajuns la Birda. Prin cadrul acesteia au fost donate bibliotecii școlare, 200 exemplare de carte.

O grijă deosebită a fost păstrarea ceremonialului tradițional al Rugii bănățene, unde în cadrul programului folcloric au evoluat maeștri ai cântului bănățen între care amintim pe profesorii Carmen Popovici-Dumbravă și Marius Cîrnu.

Un articol de fond al Praznicului Învierii Domnului este cel intitulat: ,,Tradiții populare” (p. 1; 3) în care este scoasă în evidență religiozitatea populară a românilor. Religia creștină a dat un sens nou tradiților și obiceiurilor pagâne existente în cotidianul românilor.

Felicităm pentru această reușită pe inițiatorii și semnatarii acestor articole dar și pentru buna difuzare. Și acest număr a ajuns în fiecare casă al locuitorilor Comunei și ai satelor: Sîngeorge, Berecuța și Mănăstrire.