Lansare de carte la Birda

 

   Sâmbătă, 2 Brumărel a avut loc o multiplă lansare de carte, în biserica parohială ,,Nașterea Maicii Domnului”, din Birda. Această activitate religios-culturală, încununează împlinirea a 110 ani de la punerea pietrei de temelie și 10 ani de apariție neîntreruptă a revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul”.

  La debutul manifestării culturale intitulată ,,Colocviile revistei Arhanghelul” a fost oficiată slujba Tedeumului de mulțumire, de către P. C. Părinți Vasile D. Suciu (parohia Giarmata Vii), Iliia Pavlovici-Pătruț (parohia Mașloc) și Valentin Bugariu, parohul locului.

        În Cuvântul de bun venit P. C. Părinte a expus în câteva cuvinte însemnătatea acestui an, pentru comunitatea euharistică din Birda, evidențiat prin lucrări edilitare de anvergură la acoperișul turnului clopotniță, realizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Ioan al Banatului.

        Întâlnirea culturală de la Birda este o formă de cinstire a Bisericii locale. În ,,Argument”-ul cărții Credință. Educație. Tradiție, coordonatorul consemnează acest lucru: ,,La sărbătorirea acestui eveniment al făuririi bisericii noastre parohiale se înscrie și acest volum în care autorii au devenit cinstitori ai acestui lăcaș, unii colaboratori apropiați, alții mai îndepărtați fizic dar nu și sufletește” (p. 9).

     Cu acest prilej au fost lansate patru volume: Credință. Educație. Tradiție, Editura Eurobit, Timișoara 2021, 353 p. (coordonator: Pr. dr. Valentin Bugariu); Bucură-te Cântec Viu! Antologie de poezie religioasă, Editura Kult, Drobeta – Turnu Severin, 2021, 403 p. (Ediție îngrijită de Carmen Bulzan și Pr. Vasile Suciu); Biserica Ortodoxă Română Voislova, Editura David Press Print, Timișoara, 2018, 787 p. (autor: Petru Opruț) și Zgomotoasele tăceri, Editura Hoffman, Caracal, 2021, 105 p. (autor: Alina Adriana Stăvărache).

   Șirul celor care au prezentat cărțile a fost deschis de prof. Iosif Marius Circa, care a vorbit despre volumul Credință. Educație. Tradiție. Prof. Iosif Marius Circa îmbie pe cei prezenți la lectură dezvăluind din cuprinsul acestei cărți: ,,Volumul, proaspăt scos de sub tipar de Editura Eurobit din Timișoara, se întinde pe 353 de pagini și este structurat în cele trei părți, conform titlului. Prima, Credința, cuprinde 13 comunicări, a doua, Educație, are 12, iar a treia, Tradiție, ne oferă alte 11 prezentări tematice”. Iar în concluzia prezentării, același minuțios vorbitor afirmă: ,,Gazda și toți colaboratorii merită calde felicitări pentru că, împreună, azi, am mai așezat încă o cărămidă la edificiul cultural în care viețuim”.â

   Cel de-a doilea vorbitor, preotul ic. stavr. Vasile D. Suciu a prezentat cea mai recentă Antologie de poezie religioasă dedicată Centenarului nașterii pe acest pământ, a Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania. Cărturarul Mitropolit este ilustrat în descendența poeziei religioase românești prin exemplul a 39 de poeți din literatura română.

   Economistul Petru Opruț a consemnat apariția celei mai noi monografii dedicată Bisericii Ortodoxe din Voislova, jud. Caraș-Severin. Monumentală prin volum (787 p.) și cercetare monografică, cartea întregește o temă prea puțin cunoscută și anume: Rolul Bisericii parohiale în formarea identitară a satului.

   Tot cu acest prilej a fost prezentată o carte de poeme datorată Alinei Adriana Stăvărache. Postfațând acest volum, criticul literar Florin Popovici a spus: ,,Zgomotoasele tăceri au darul de a pune laolaltă cele două fațete identitare majore ale poetei: adolescenta, dublată de femeia matură”.

 

În curând...

 

Părintele Arsenie Boca la 111 ani de la naștere

 

   Pe 29 septembrie 1910 s-a născut în satul Vața de Sus, părintele Arsenie Boca trecut în registrul Primăriei Zian Vălean, o adaptare a numelui Jianu Vălean, adică Jianul din vale ca fiu al pantofarului Iosif Petru Boca din Brad și al Creștinei Popa[1]. Pomenirea acestui ieromonah se datorează și cinstirii acestuia de către credincioșii Parohiei Birda. Fotografia Părintelui este luminată de lumina unei candele în biserica prohială. Același chip se regăsește în casele credincioșilor precum și în pomelnicul pentru Sfânta Liturghie din duminici și sărbători. Așadar acest demers de pomenire al Cuviosului Părinte Arsenie Boca se dorește într-un act smerit de cinstire.

        Copilul Zian a copilărit în casa bunicilor materni de la Vața de Sus, apoi a mers în casa tatălui din Brad, unde și-a ajutat părintele la meșteșugul reparării încălțămintelor. La Brad a urmat cursurile Gimnaziului, apoi pe cele liceale (1922-1929) la școala întemeiată de Sf. Andrei Șaguna aici. A absolvit liceul ca șef de promoție. În timpul studiilor liceale a rămas orfan de tată, Iosif Petru Boca a fost răpus de tuberculoză în 1926.

    Tânărul Zian Boca a urmat cursurile Academiei Teologice ,,Andreiene” din Sibiu (1929-1933). Remarcat ca un student cu rezultate bune și talentat la muzică și pictură a fost trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan pentru a urma Institutul de Belle-Arte (1933-1938) din București. Aici a audiat și cursurile de Mistică ale lui Nichifor Crainic.

    În anul 1926 pe 11 septembrie a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului. Pentru a aprofunda viața călugărească, Zian a fost trimis la Muntele Athos unde a viețuit la schitul Ipatie care depindea de Mănăstirea românească Vatoped. Aici, a descoperit un lucru capital și anume că ,,sfințenia este posibilă”. Tot în acest loc a copiat câteva din traducerile în românește din textele Sfinților Părinți. Această trudă a tânărului diacon nu a fost risipită, ci adunată în culegerea Filocalia realizată de Părintele Prof. Dumitru Stăniloae, care mărturisește în Prefața primei ediții: ,,…De asemenea la unele scrieri am folosit și copii de pe manuscrise românești de la Athos aduse de părintele Arsenie[2]. Părintele Stăniloae în acceași Prefață l-a numit pe Cuviosul Arsenie ,,bunul meu student de odinioară” care s-a îngrijit atât de redactarea cărții     ocupându-se de tehnoredactare, precum și de realizarea copertelor și apariția unei noi ediții. Cuvintele Sfinților Părinți au fost pentru tânărul cleric programul vieții. Învățăturile patristice au fost folosite în cuvintele de învățătură, ca răspunsuri la Taina Spovedaniei, suport documentar în scrierile pe care le-a lăsat. Programul părintelui Arsenie? Prin ceea ce a făcut din sine și prin ce propovăduiește este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox”[3]. O altă întâlnire a avut-o Părintele Arsenie cu poetul și filosoful Lucian Blaga la sfârșitul anilor ᾽40. Cu prilejul unei întâlniri la Cluj, Blaga îl întâmpină cu cuvintele: ,,«Fericit ești Părinte Arsenie, că ai ajuns un mit!». La care Părintele, după cum însuși mi-a mărturisit-o personal, a replicat: «Maestre, căciula aceasta eu nu o port». La care filosoful, la întâlnirea cu omul lui Dumnezeu, a conchis: «Ba, ai s-o porți, căci poporul are nevoie de așa ceva!»”[4].

    În anul 1938 ierodiaconul Zian a primit Taina Preoției, în Săptămâna Luminată la Praznicul Izvorului Tămăduirii. La Sâmbăta de Sus este un întemeietor, primul și singurul călugăr al mănăstirii abia închegate. Curând i s-a alăturat un alt călugăr și preot, Serafim Popescu. Împreună au început slujbele[5].

     Din această primă perioadă de viețuire monastică i s-a realizat un portret precum și o primă minune: ,,Are 30 de ani. Mănâncă puțin, ține un regim vegetarian riguros, întrerupt de zile de post negru, doarme pe apucate, practică rugăciunea inimii, petrece multe ceasuri îngenuncheat. Uneori în timpul săvârșirii liturghiei, îi dau lacrimile. După modelul Sfântului Serafim de Sarov, visează să-și sape în munte, nu departe de mănăstire, o chilie unde să se retragă în tăcere și singurătate.

     Într-o zi, pe poarta mănăstirii intră o căruță: un țăran își aduce la biserică fiica de 16 ani care nu mai poate să meargă. Omul a auzit că la Sâmbăta trăiește un călugăr făcător de minuni. Arsenie Boca Îi spune s-o lase pe fată câteva zile la mănăstire, timp în care e transportată cu roaba la slujbe. După care fata s-ar fi pus pe picioare și tatăl ei ar fi găsit-o plimbându-se prin curte alături de vindecătorul ei”[6].

    Tot la Sâmbăta de Sus a început o serie de conferințe cu tinerii care au fost adunate de admiratorii sub titlul Cărarea Împărăției[7]. Cartea răspunde unor nevoi catehetice punctuale tratate de la simplu la complex, de la bază la înălțimile vieții creștine folosindu-se de textele biblice și argumentația Sfinților Părinți și ai oamenilor de știință (medici, logicieni, filosofi    ș. a.). Ținta-Ispita-Biruința sunt cele trei părți nevăzute ale acestei scrieri. În cadrul acestora Părintele Arsenie vorbește de ,,Ce urmărește Dumnezeu”, ,,Desăvârșirea – finalitatea omului”; ,,Continuarea biruinței prin Taine” și ,,Din păcătoși sfinți”.

    O acuză asupra Părintelui Arsenie de după 1948 este cea de spiritism. În cuprinsul cărții, părintele condamnă această practică: ,,Altă pricină, pentru care Biserica își oprește fiii de la calea lăturalnică a spiritismului și a vrăjitoriei de toate treptele, e aceasta: s-a băgat de seamă că practica spiritismului duce la nebunie. Făcându-se cercetare undeva, într-o casă de nebuni, s-a găsit că 70 de inși din o sută făcuseră spiritism”[8].

   Cunoștințele isihaste sunt prezentate la castelul Bran principesei Ileana (devenită Monahia Alexandra în Franța și Statele Unite ale Americii n. n.) care urmează lecții despre rugăciunea inimii, Arsenie Boca explică istoria și tehnica rugăciunii inimii, făcând trimiteri la Părinții Bisericii care au cultivat-o în mod special, precum Simeon Noul Teolog sau Grigorie Palama[9].

   Din 1943 călugărul Arsenie Boca intră în atenția Poliției și a Siguranței Generale, fiind în câteva rânduri anchetat și chiar arestat în 1945. Din această perioadă avem un portret făcut la Arsenie care a fost folosit de toți cei care au urmărit activitatea ieromonahului, apoi al pictorului bisericesc Arsenie Boca. Autorul acestui portret a fost agentul Viator, adică Dudu Velicu, șeful de cabinet al lui Eugen Cristescu: ,,...Arsenie nu făcea câtuși de puțin impresia unui ascet, trăitor al Evangheliei, sau un singuratec, care prin interiorizare și trăire să ajungă la o înaltă concepție de viață. Din contra, jovial, veșnic râzând, cu mișcări iuți, necontrolate, nestăpânite, cu mâinile când la spate, când la centură etc. Privirile lui așteaptă, pare-se, o spinare încovoiată, umilința. Este grandoman. În concluzie: Șarlatania nu-i străină acestui om, care, având în vedere postura lui, felul lui de a se prezenta, conjugat cu prezența în juru-i a grupului de femei, amintește atitudini vechi, istorice, experiențe triste în Biserica rusă: blâstă”[10].

  În decursul anilor au existat fel de fel de informații, legate de activitatea Cuviosului Arsenie Boca trimise Securității Statului de diferiți agenți: fie din administrația bisericească, fie de la școlile teologice, fie clerici sau pictori. Ținta finală a Securității a fost izolarea de Biserică, de credincioși: Planul Securității este unul pe termen lung. Cuviosul este deposedat de aura sa harismatică și redus la un simplu cetățean. Izolarea funcționează perfect. Iar agentul are adevărate calități de specialist în inginerie mediatică, transmițând imaginea controversată a unui om obișnuit, cu slăbiciuni și păcate, numai prin simpla prezență decenii de-a rândul în preajma sa[11].

   Pentru a-l salva de ochii Siguranței, Mitropolitul Nicolae Bălan l-a așezat pe Părintele Arsenie la Mănăstirea Prislop la 25 noiembrie 1948. Pe 14 septembrie 1949 ieromonahul Arsenie Boca este hirotesit protosinghel. Tot în această zi a fost primit în monahism, Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului de mai târziu (1982-2005). Mănăstirea Prislop a devenit mănăstire de maici, iar stareță a fost așezată în 1950 Zamfira Constantinescu, licențiată în teologie și mai apoi doctorandă în Teologie la București. Tânara stareță era o ucenică a Părintelui Arsenie pe când era la Sâmbăta de Sus. Aflată într-o stare de decepție sentimentală care a făcut-o în două tentative de sinucidere, de la care a fost scăpată de părintele Arsenie, fapt pentru care  care nu s-a mai despărțit până la plecarea acestuia în veșnicie, în 1989.

  În primăvara anului 1949 Arsenie Boca a fost numit de Patriarhul Justinian Marina, inspector mănstiresc cu sarcina de a vedea fostele mănăstiri greco-catolice.

   La Prislop se dedică lucrărilor de artă bisericească stând departe de intrigile politico-bisericești. În perioada cât a stat la Prislop, Părintele Arsenie a cunoscut alte trei temnițe: Timișoara, Jilava și Oradea. Decretul 410 / 1959 al Marii Adunări Naționale, are ca urmare plecarea a 3.000 de viețuitori și închiderea unor mănăstiri. Părintele Arsenie Boca și monahia  Zamfira Constantinescu au părăsit Prislopul în favoarea Bucureștiului. Cei doi călugări locuiesc la mama Zamfirei, apoi în apartamente la bloc în cartierele Ferentari, Piața Muncii și Cotroceni.

   Patriarhul Justinian l-a angajat pe Cuviosul Arsenie la Atelierele Institutului Biblic ca pictor-gravor. Prima lucrare din capitală este reprezentarea ,,Maica Domnului cu Pruncul în zeghe” la biserica Sfântul Elefterie. Un fost profesor de la Sibiu, preotul Spiridon Cândea l-a invitat în satul Bogata Olteană pentru a picta biserica cea nouă, cu hramul Sf. Cuv. Parascheva. Din pricina sănătății renunță la postul de pictor de la Patriarhie, însă se va angaja ca pictor la diferite biserici, între care și Drăgănescu, un sat aflat la 10 km. de București.

  La biserica din Drăgănescu, Părintele nostru Arsenie, ca un adevărat părinte neoisihast și teolog neopatristic, ne-a relevat fundamentele teologiei ortodoxe: conștiința atotprezenței lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, după pilda proorocului, psalmistului și împăratului David (Psalmul 15, 8), conștiința contemporaneității noastre cu Hristos cel înviat, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Care șade de-a dreapta Tatălui și este împreună cu noi ,,în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20) și conștiința celui dintâi dintre păcătoși, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel (I Timotei 1, 15)[12].

  Ajuns pensionar, Părintele Arsenie Boca s-a așezat în 1969 într-un așezământ monahal întemeiat de fostele călugărițe de la Prislop. Aici, Cuviosul și-a adus și atelierul de pictură. Fostele călugărițe au lucrat pentru Cooperativa ,,Covorul popular” din Comarnic. Poarta din lemn sculptat a așezământului a fost sculptată cu motive populare din Ardeal și a fost realizată după schițele lui Arsenie Boca. S-a păstrat din această vreme o altă minune a Cuviosului Arsenie: Se pomenește într-o bună zi cu un tânăr de 26 de ani care suferea de un cancer gastric. Doctorii nu-i mai dăduseră nicio șansă. Arsenie Boca privește ,,mai întâi în sus, ca și când ar fi consultat pe cineva...”, apoi îl atinge pe bolnav cu degetul arătător, coborând pe piept până în dreptul stomacului, după care spune: ,,Bine, gata, ești vindecat”[13].

    Părintele Arsenie Boca a trecut la cele veșnice, pe 28 noiembrie 1989. Înhumarea a fost făcută pe 4 decembrie la Mănăstirea Prislop, de un sobor de câțiva preoți apropiați: Savian Bunescu, preotul de la Drăgănescu, Nicolae Streza de la Rășinari, Simion Todoran și Octavian Pătrașcu din Valea Jiului.

    După 1989 atât protosinghelul Arsenie Boca cât și maica Zamfira Constantinescu au fost reabilitați de sinodul mitropolitan al Mitropoliei Banatului, condus de Mitropolitul Nicolae Corneanu.

    Ucenicii i-au strâns învățăturile care au fost publicate în patru volume: Cărarea Împărăției, Cuvinte vii, Practica vieții monahale și Scrieri inedite. Fragmente din opera publicistică au apărut independent în presa bisericească și laică românească.

    Din anul 2013 Episcopia Devei și Hunedoarei a inițiat Bursa de Studiu ,,Arsenie Boca” pentru elevii cu rezultate bune de la gimnaziu și liceu.

   Mănăstirea Prislop a devenit un loc de pelerinaj. Mormântul și peștera Cuviosului sunt cele mai căutate locuri.

   Cuviosul Părinte Arsenie Boca a trăit într-o epocă plină de frământări sociale de tot felul: Primul Război Mondial, Marea Unire, Al Doilea Război Mondial, instaurarea regimului comunist în România. Cleric și păstor sufletesc și-a îndrumat păstoriții chiar dacă aparțineau extremelor ideologice, fapt pentru care a suferit anchete și închisoare. După 1959 a fost exclus din monahism, iar referiri la persoana și activitatea sa se găsesc doar în notele informative ale agenților Securității. Bisericii de azi îi revine prin ierarhii săi să analizeze viața, credincioșii au dat primul semnal al evlaviei lor față de acest Cuvios Părinte.

 

---

[1] Tatiana Niculescu, Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca, Editura Humanitas, București, 2018, p. 11-12 (Se va prescurta în continuare Ei mă consideră făcător de minuni...).

[2] Filocalia sau culegere din scrierile sfinților Părinți cari arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, vol. 1, traducere de pr. Dumitru Stăniloae, Institutul de Arte Grafice, ,,Dacia Traiană”, Sibiu, 1947, p. XI.

[3] Dumitru Stăniloae, Cultură și duhovnicie. Articole publicate în ,,Telegraful român” (1942-1993), vol. 3, Editura Basilica, București, 2012, p. 436-437.

[4] †Daniil Stoenescu, ,,Arhanghelul” de la Prislop. Gânduri și cuvinte despre Părintele Arsenie, Editura Învierea, Timișoara, 2010, p. 47 (Se va prescurta în continuare ,,Arhanghelul” de la Peislop…).

[5] Tatiana Niculescu, Ei mă consideră făcător de minuni..., p. 59.

[6] Tatiana Niculescu, op. cit., p. 65.

[7] Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ediție îngrijită de Pr. Prof. Simion Todoran și Monahie Zamfira Constantinescu, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, Arad, 1995, 350 p..

[8] Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 68.

[9] Tatiana Niculescu, Ei mă consideră făcător de minuni..., p. 78.

[10] Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice, I, 1945-1947, ediție îngrijită de Alina Tudor – Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2004, p. 216-217.

[11] Sergiu Ciocârlan, Chipul Cuviosului Părinte Arsenie Boca. Premisele unei dezbateri pentru canonizare, Editura Andreiana, Sibiu, 2021, p. 168.

[12] †Daniil Stoenescu, ,,Arhanghelul” de la Prislop…, p. 185.

[13] Tatiana Nicolescu, Ei mă consideră făcător de minuni..., p. 196.

În curând...

 

Sfântul Voievod Neagoe Basarab – 500 de ani de la înveșnicire

 

   Pe 15 septembrie 2021 s-au împlinit 500 de ani de la trecerea în veșnicie (1521), a marelui voievod cărturar și sprijinitor al artei și Bisericii, Neagoe Basarab. Pentru toate aceste contribuții Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat, trecându-l în ceata sfinților români, cu zi de cinstire în 26 septembrie.

   Domnitorul Neagoe Basarab s-a născut în 1482, alți cercetători socotesc că s-ar fi născut prin anii 1475-1480. Sf. Neagoe s-a căsătorit cu principesa Despina Milița, fiica despotului sârbilor Iovan Brancovici. Prin Iovan Brancovici, noi cei din această parte de țară suntem sufletește apropiați de cele două familii nobiliare. Iovan Brancovici, despotul sârbilor între 1496-1502 și coregent cu fratele său George între 1493-1496 a ctitorit ,,Mănăstirea Sfântul Gheorghe” de la Sângeorge.

       Sf. Neagoe Basarab l-a avut în tinerețe profesor pe Sfântul Nifon al Constantinopolului și pe Maxim Brancovici, fratele lui Iovan și unchiul Despinei. Ajuns mitropolit al Țării Românești cu sprijinul lui Neagoe, Maxim l-a adus pe meșterul tipograf Macarie care a tipărit primele trei cărți slavone pe pământ românesc: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) și Tetraevanghelul (1512).

    Ca domnitor a sprijinit Biserica fiind un mare ocrotitor al Bisericilor Ortodoxe, din Balcani și Orientul Apropiat așa cum fuseseră împărații bizantini, până la căderea Constantinopolului sub turci (1453).

     În Țara Românească a ridicat și reparat mai multe lăcașuri bisericești. A ridicat actuala biserică a Mănăstirii Snagov, a ctitorit catedrala din Târgoviște (1515-1518), devenită și sediul Mitropoliei Țării Românești. Tot în Târgoviște a mai ridicat o biserică cu hramul ,,Sfântul Gheorghe”. A rezidit Mănăstirea Ostrov de pe o insulă pe râul Olt și a inițiat lucrări de pictură la mănăstirile Dealu și Glavacioc.

   Capodopera sa rămâne Mănăstirea Curtea de Argeș devenită gropniță domnească. Mitropolitul Antonie Plămădeală nota: ,,Asupra gusturilor sale artistice nu mai încape nicio îndoială. Dovada cea mai grăitoare e Mănăstirea Curtea de Argeș. Desigur ea e opera artiștilor care au zidit-o, dar Neagoe le-a spus ce să facă, și cum să facă. E de presupus că și-a dat avizul asupra planurilor și asupra detaliilor. Va fi adus arhitecți, ingineri, sculptori, pictori cu care s-a sfătuit, cărora le-a dat îndrumări. Curtea de Argeș a fost ambiția și mândria lui”.

     Catedrala a fost târnosită de Patriarhul Teolipt  al Constantinopolului în fruntea unui impresionant sobor. În a doua zi a fost canonizat Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului. Aceasta fiind cea dintâi canonizare pe pământ românesc în 1517.

      A sprijinit mănăstirile de la Sf. Munte Athos (Cutlumuș, Dionisiu, Hilindar, Marea Lavră, Dohiariu, Esfigmenu, Filotheu, Simonopetra, Stravronichita, Xiropotam), danii către Patriarhia Ecumenică. Împreună cu Doamna Despina Milița a ridicat în 1512 Mănăstirea Kruședol unde a fost înmormântat Iovan Brancovici.

   Domnul Neagoe Basarab și Doamna Despina Milița au avut trei fii și trei fiice: Ioan, Petru, Anghelina, toți trei au murit de mici, apoi Teodosie (ajuns domn al Țării Românești câteva luni după moartea tatălui, Ruxandra (măritată cu doi domni Radu de la Afumați și Radu Paisie) și Stanca care a fost soția domnitorului moldovean Ștefăniță Vodă.

     Pentru pregătirea la domnie a fiului său Teodosie, tatăl a pregătit un tratat politic-religios numit Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Cartea a devenit ,,marea operă a veacului al XVI-lea românesc”.

   Prin realizările vieții Sf. Voievod Neagoe Basarab a contribuit la susținerea și dezvoltarea spiritualității românești, iar prin descendență familială o parte din această nobilitate și sfințenie s-a revărasat pe aceste meleaguri scăldate de Bârzava, la Birda.

         Bibliografie:

1. Sașa Iașin, Familii nobiliare sârbești în Banat, în secolele XV-lea și XVI-lea, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2015;

2. Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și români, Editura Basilica, București, 2013;

3. Antonie Plămădeală, Dascăli de cuget și de simțire românească, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981;

4. Ștefan Starețu, Despotatul sârb de Srem. Conexiuni genealogice și influențe sârbești în spațiul românesc între secolele XIV-XVI, Editura Lux Libris, Brașov, 2017;

 

 

 

 

 

Congresul Internațional de Istorie a Presei

 

   Vineri, 24 septembrie a avut loc on-line cel de-al XIV-lea Congres de Istoria a Presei, la Galați cu tema ,,Presa românească în perioada 1945-1989”, în organizarea Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați, a Consiliului Județean Galați și al Asociației Române de Istorie a Presei.

   În partea oficială, moderatorul și truditorul acestui eveniment științific, conf. univ. dr. habil. Cătălin Negoiță a prezentat momentele părții introductive. Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României în interpretarea Alexiei Mocăniță din Galați, a urmat o prezentare a municipiului Galați pe valsul ,,Valurile Dunării”, compus de bănățeanul Iosif Ivanovici.

       Cuvinte de întâmpinare au fost rostite de prof. univ. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității din Galați, prof. univ. Simona Antofi, Decanul Facultății de Litere, Înaltpreasfințitul dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Costel Fotea, Președintele Consiliului Județean Galați.

       Pentru merite științifice au fost acordate două premii: Premiul ,,Sever Cărpinișan” dl. Prof. Cătălin Negoiță și Premiul ,,Maria Danilov” profesoarei Aurelia Lăpușan din Constanța.

      În încheiere prof. univ. Peter Gross de la Universitatea din Tennessee, originar din Timișoara a vorbit despre influența marxismului asupra presei.

         Au fost lansate 17 volume cu tematică diversă: literatură, istorie, jurnalism, istoria presei ș. a.

        Între cărțile prezentate s-a aflat volumul Credință. Educație. Tradiție, Editura Eurobit, Timișoara, 2021, 353 p. Apărută în coordonarea preotului dr. Valentin Bugariu tomul cuprinde comunicările Colocviilor revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul” din Birda, cu prilejul împlinirii a 110 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii și 10 ani de apariție neîntreruptă a revistei ,,Arhanghelul”. Cuprinsul acestui volum se pliază pe activitatea cotidiană a Bisericii Ortodoxe din Birda. Între cei care au prezentat comunicări se numără: profesori de teologie, profesori universitari, muzeografi, profesori din învățământul preuniversitar, bibliotecari, ingineri, preoți. În ,,Argumentul” cărții coordonatorul notează: ,,La sărbătorirea acestui eveniment al făuririi bisericii noastre parohiale se înscrie și acest volum în care autorii au devenit cinstitori ai acestui lăcaș, unii colaboratori, alții mai îndepărtați fizic dar nu și sufletește” (p. 9).

       Între cei care au susținut comunicări la cele nouă secțiuni ale Congresului s-au numărat părintele dr. Nicolae Dascălu (București), Ilie Rad, Mircea Gheorghe Abrudan (Cluj-Napoca), Silvia Grossu (Chișinău), Ioan David (Timișoara), Gheorghe Onișoru (Suceava) și Cătălin Negoiță (Galați).

     Din partea Parohiei Birda la lucrările acestui Congres a participat preotul Valentin Bugariu, care a prezentat comunicarea ,,Destinul unei publicații bisericești, în perioada comunistă. Revista teologică «Mitropolia Banatului»”.

Vasilie Gheța – 94 ani

 

   Astăzi am condus pe ultimul drum pământesc, pe unul dintre puținii nonagenari care se identifică cu începutul unei Colonii așezate în nordul orașului Gătaia întemeiate acum 100 de ani în urma Reformei Agrare din 1921.

     Ivit în glia Igrișului pe urmele unui alt consătean, Filip Matei care s-a așezat vremelnic la Murava (azi Șemlacu Mare), familia Gheța Dimitrie, s-a așezat în Colonia unui alt sat, din apropiere, Gătaia.

        O trăsătură aparte a celui plecat în ,,lumea cea fără dor” a fost mărturisirea credinței creștin-ortodoxe fiind unul din cei care au slujit bisericii ortodoxe din Colonie, martor și susținător al noii biserici, ridicate în anii ᾽70, a casei parohiale, temeluită după Revoluția din ᾽89 și cântăreț de-o viață în strana bisericii și consilier bisericesc.

     Personal am învățat multe de la acest om: În primul rând diferența între formele de cântare bisericească, de jertfa (și financiară) în susținerea bisericii. A fost o mărturie vie a acestui colț de lume. Mărturiile, forografiile păstrate în timp, au fost folosite în realizarea de monografii fie bisericești, fie istorice a localității.

        A plecat să slujească în Biserica triumfătoare alături de alți consăteni. Amintesc doar de cei care au slujit Bisericii în ultimii ani: Ioan Tomuș, Elena Haralambie, Radu Trifu, Cornel Stanciu și mulți alții.

        A rămas în urmă o amintire luminoasă a unui om care pleacă înconjurat de familia cea mică și cea mare a satului.

         Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!