În Duminica a 7-a
după Paști a fost oficiată Sfânta Liturghie, în biserica cu hramul ,,Nașterea
Maicii Domnului”, din parohia Birda, protopopiatul Deta.
Celebrarea euharistică a fost
precedată de slujbele de seară, Vecernia și de dimineață, Utrenia, în aceeași
biserică.
Răspunsurile liturgice au fost date
de Corul Lira din Timișoara, care i-au încântat pe cei prezenți cu acordurile
muzicii corale bănățene.
În cuvântul ocazional de învățătură,
preotul Valentin Bugariu a vorbit de cele prilejuri de bucurie: al întâlnirii
cu Hristos în Evanghelie și Euharistie; al pomenirii Sfinților Părinți de la
Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) și al prezenței corului timișorean în
spațiul eclezial de la Birda.
În tratarea subiectului ales,
vorbitorul a scos în relief importanța călugărilor sciți în apariția antifonului
al II-lea al Sfintei Liturghii.
La final preotul a amintit de
realizarea Monografiei ilustrate intitulată ,,Biserica copiilor și tinerilor de
la Birda și Sângeorge”, în 272 de diapozitive, un dar îndreptat către copiii și
tinerii celor două localități cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a
Copilului.