marți, 29 iulie 2025

,,Bocșa Culturală”, nr. 129 / 2025

 

   A apărut numărul 129 al revistei ,,Bocșa Culturală”. Editată de către Biblioteca Orășenească ,,Tata Oancea” din Bocșa, jud. Caraș-Severin și condusă cu pricepere și simț jurnalistic de către D-na Gabriela Șerban, directorul instituției amintite și redactorul șef al revistei.

    Un cuprins bogat și diversificat compus din aniversări, cronica Bibliotecii, literatură (poezie, proză și jurnal), articole de istorie locală și regională, recenzii și fotografii de la evenimentele patronate de Bibliotecă. La un succint parcurs al sumarului, cititorul poate observa o efervescență culturală în orașul de pe Bârzavă inițiată în cea mai mare măsură de către D-na Gabriela Șerban, împreună cu apropiații colaboratori.

   Din sumar am reținut ,,Editorialul”, ,,La aniversară Ada D. Cruceanu – Doamna culturii cărășene – borna 75” iscălit de bibliotecarul Gabriela Șerban. Din cuvântul aniversar aflăm date biografice și profesionale, creația științifică și literară a sărbătoritei, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara.

    Același priceput și harnic autor ne amintește de împlinirea a 26 de ani de viață a revistei ,,Bocșa Culturală” și 18 ani a Concursului de Creație Literar-Artistică ,,Gânduri către Dumnezeu”, inițiate și conduse de Gabriela Șerban.

    Tot din cuprins aflăm că ,,Părintele dr. Ioanichie de la Vasiova (se află) la ceas aniversar – 50”. Autorul, Gabriela Șerban ilustrează viața, pregătirea științifică și creația cărturărească a sărbătoritului.

  Revista poate fi consultată accesând link-ul: https://uzprcarasseverin.org/wp-content/uploads/2025/07/wp-1752585346773.pdf.


sâmbătă, 12 iulie 2025

Școală de Vară în parohiile Voiteg, Birda și Berecuța

         


              În 7-9 iulie s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de Vară ,,Credință. Educație, Tradiție”, în parohiile Voiteg, Birda și Berecuța. Manifestarea a fost posibilă prin sprijinul celor două Primării, a Școlilor Gimnaziale din Voiteg, Birda și a structurii Berecuța și a comunităților ecleziale din cele trei localități.

Gazda primei zile a fost Parohia Voiteg, unde Părintele Ic. Dragan Giorgiev a pregătit un frumos program de activități. Acesta a debutat cu o rugăciunea la începutul lucrului, în biserica parohială, cu hramul ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” și cuvântul de bun venit al părintelui paroh.

În tinda bisericii a fost organizat un cerc de pictură pe sticlă condus de pictorul Cristian Tighir. După o scurtă perioadă de timp, din mâinile participanților au apărut adevărate ferestre de cer.

După activitatea destinată picturii, părintele Dragan Giorgiev ne-a adus în anii copilăriei prin două jocuri mult apreciate de copii: ,,Țara, țară vrem ostași!” și ,,Rațele și vânătorii”.

Agapa i-a reunit pe toți participanții în curtea bisericii.


În a doua zi, clopoțelul a sunat în parohia Birda. În biserica parohială cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” a fost înălțată spre Dumnezeu o rugăciune către Sfinții Mucenici Epictet și Astion.

Prima activitate planificată a fost o cateheză ilustrată cu tema: ,,Două năzuințe împlinite: Autocefalia și Patriarhia, cu scurte noțiuni despre semnificația religioasă a zilei și pictura bisericii din Birda”. Pregătită și prezentată de către preotul Valentin Bugariu, cateheza a oferit informații despre semnificația și utilizarea calendarului creștin, pătimirea sfinților zilei, evocarea împlinirii a 100 de ani de pictură murală la Birda și prezentarea celor două evenimente majore din istoria Bisericii Ortodoxe Române: ,,Autocefalia” și ,,Patriarhia”.

Studentul teolog Alexandru Orășanu a pregătit două activități. Prima dedicată muzicii bisericești, în care participanții au învățat o priceasnă închinată Maicii Domnului, iar a doua activitate, o cateheză interactivă care a avut ca temă: ,,Viața și minunile Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul”.

În curtea locașului de cult a fost organizat un atelier – tehnici de pictură: suflarea cu paiul. Prof. Bianca Bădiță i-a inițiat pe participanți în această tehnică, iar lucrările arată însușirea acesteia.

Între activitățile desfășurate în biserică și cea din afară a fost o binevenită recreație, când copiii au fost prezenți în Parcul destinat lor și amenajat de Primăria Comunei Birda.


         A patra locație a Școlii de Vară de la Birda a fost la Căminul Cultural al Comunei Birda, unde copiii au găsit alte două activități pregătite: tenis de masă și atelierul de robotică.

Am avut bucuria, ca anul acesta să putem organiza o activitate inedită: un atelier de robotică. Acesta a fost realizat de echipa RoboDojo, numărul echipei: 23205 al Colegiului Național ,,Ana Aslan” din Timișoara. Membrii echipei: Bogdan Barbu, Daniel Giurgev și David Nenciu au expus robotul și ceea ce știe el să realizeze fie programat, fie independent. Tot cu acest prilej a fost prezentată o imprimată 3 D.

La final a fost o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul cărora copiii s-au arătat interesați de mecanismele funcționării robotului. La final toți participanții au avut posibilitatea de a programa robotul pentru diferite activități.

După această activitate a urmat agapa.

Miercuri, 9 iulie, orele Școlii de Vară s-au mutat în Parohia Berecuța. Aici, Părintele Zoran Milovanov a pregătit un orar divers de activități: un popas la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, unde copiii s-au putut închina lui Dumnezeu în biserica așezământului monahal și au văzut muzeul Mănăstirii. Al doilea popas a fost făcut la Mănăstirea Săraca, Voronețul Banatului, unde copiii au văzut și biserica istorică și paraclisul de iarnă al așezământului mănăstiresc.

Reîntoarsă din pelerinaj, clasa de elevi a fost găzduită în biserica parohială cu hramul ,,Învierea Domnului” din Berecuța. Aici, părintele Zoran Milovanov a pregătit spre a fi prezentat filmul documentar: ,,Istoria Patriarhiei Române (1925-2025)” produs de Televiziunea Trinitas.

Pentru realizarea acestor zile de Școală de Vară, în fiecare parohie alături de preoți au fost formatori și voluntari care au contribuit la buna realizare a activităților. Mulțumim pe această cale părinților și copiilor, D-lui Marius Gheorghe Stoian, Primarul Comunei Birda, prof. Sorina Onița, directorul Școlii Gimnaziale din localitate, d-nei Anderwald Dara, d-lui Popa Marcel și d-nelor: Boiangiu Valerica, Beca Tațiana, Borza Voichița și Viman Ramona.

 


 

 

 

miercuri, 2 iulie 2025

Școală de Vară în parohia Sânmihaiu Român

 

În ziua pomenirii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare (2 iulie) s-a desfășurat în parohia Sânmihaiu Român, cea de-a V-a ediție a Școlii de Vară ,,Hristos în mijlocul nostru!”. Evenimentul a fost posibil prin colaborarea interinstituțională locală: Primăria Comunei Sânmihaiu Român, Școala Gimnazială și Parohia Ortodoxă, la inițiativa P. C. Părinte dr. Dan D. Gîrjoabă.

Școala a fost deschisă cu un moment de rugăciune oficiat de către P. On. Părinte Cristian Păiș, consilier eparhial și P. C. Părinte Dan D. Gîrjoabă, gazda evenimentului, în prezența copiilor și a preoților invitați cu acest prilej.

Au rostit cuvinte de bun venit P. On. Părinte Zaharia Pereș, protopopul Protopopiatului Timișoara I, Dl. Viorel Marcuți, primarul Comunei, precum și P. On. Părinte Cristian Păiș.

În cadrul Școlii, din acest an au fost organizate diferite activități catehetic-educative propuse de profesorii, preoții și voluntarii: Damian Iașin, prof. Adina Albai, prof. Florica Munteanu Cuc, prof. Suzana Hluscu, prof. Sergiu Groze și preotul Valentin Bugariu.

Tot cu acest prilej a fost distribuit cel mai nou număr al revistei parohiale ,,Anghelos”. Publicația ajunsă la cel de-al 69 număr, oferă în 47 de pagini un conținut bogat și diversificat care pomenește de evenimente omagiale din Patriarhia Română: ,,Clerici și mireni care s-au implicat în recunoașterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române” de Pr. dr. Dan D. Gîrjoabă (p. 30-32); ,,Sfântul Mărturisitor din Vâlcea străbună Părintele Ilie Lăcătușu”, de Zenovia Zamfir (p. 21-22); de momente comemorative, la împlinirea a 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Ioan Slavici: ,,Biserica în opera scriitorului Ioan Slavici” de prof. univ. dr. Dumitru Mnerie (p. 29) și ,,Popa Tanda – între receptare critică și model pastoral” de pr. dr. Valentin Bugariu (p. 9-11). Tot în sumar sunt prezentate personalități bănățene: ,,Publicistul Ioan Jivi Bănățeanul” de prof. Ioan Traia (p. 6-8); ,,Maestrul Dorin-Aurel Cuibariu din Sânmihaiu Român, un instrumetist cu ‹‹dar›› de la Dumnezeu”, de Sef lucr. Dr. Ing. Gabriel Bujancă (p. 15-16); ,,Generalul Traian Doda”, de Natalia Cosmina Boncia (p. 27-28);,,Preotul Teodor Cocoreanu”, de Ghiță Blejușcă-Bordeianu (p. 35). Tot în cuprins cititorii pot găsi: poezie, proză scurtă, istorioare moralizatoare, momente de istorie și cronică literară și recenziile unor cărți recent apărute.