joi, 21 august 2025

,,Am venit! Sunt aici!”

 

   Sunt cuvintele rostite de Toma Caragiu cu fiecare ocazie cu care își întâlnea familia extinsă formată din părinți, frați și nepoți. Astăzi neuitatul actor ar fi împlinit 100 de ani, dacă nu ar fi fost martorul mut al Cutremurului din 1977. În urma îndepărtării resturilor de locuințe, actorul a fost descoperit îmbrățișat cu un prieten, regizorul Alexandru Bocăneț care i-a adus vestea apariției unui nou film, ,,Gloria nu cântă”, în care Toma Caragiu a făcut un ultim rol.

     Jocul actoricesc, prezența pe scenă sau ecran, umorul a bucurat milioane de spectatori și telespectatori în vremuri grele pentru cultură. Vorbind despre geniul comic al lui Toma Caragiu, nu vom putea niciodată inventaria mijloacele și formele pe care le născocea, căci era inepuizabil în invenții și adecvare a lor la ființa scenică pe care o plămădea. Din simple crochiuri și schițe, din lutul monoloagelor rostite la televiziune, modela făpturi surprinzătoare care până la urmă s-au condensat într-un telepersonaj unic în istoria acestei arte la noi (cel puțin până în deceniul nouă), un tip cărui rădăcină trebuie să se afle undeva în arta lui Matei Millo când punea în scenă și juca năstrușnicele cânticele ale lui Alecsandri (Valentin Silvestru (coord.), Carte despre Toma Caragiu, cu un studiu introductiv de..., Editura Meridiane, București, 1986, p. 21).

    Toma Caragiu s-a născut pe 21 august 1925, într-o familie de aromâni, Nico și Athina Papastere Caragiu, în satul Aetomilitsa, regiunea Epir din Macedonia de Vest. În perioada interbelică, familia Caragiu s-a așezat la Sarnâslar în județul Durostor, iar de aici, după cedarea județului, Bulgariei, familia a peregrinat la Oltenița și Ulmeni, apoi s-a stabilit la Ploiești. Aici, viitorul actor a fost elev la Liceul ,,Sf. Ap. Petru și Pavel”, pe care l-a absolvit în 1943, cu nota 10 la Religie, dar și cu primele manifestări artistice, de cânt și presă locală. După Liceu, a urmat cursurile Conservatorului Regal de Muzică și Artă Dramatică din București la clasa lui Victor Ion Popa.

    La 24 de ani, tânărul absolvent a fost repartizat la Teatrul de Stat din Constanța pentru doi ani și Teatrul de Stat din Ploiești, unde doisprezece ani a fost directorul instituției. A fost remarcat de Liviu Ciulei care l-a adus la Teatrul Bulandra din București, unde a continuat seria reușitelor și pe scena bucureșteană. Toma Caragiu a fost actorul care a însuflețit spectacolele de-a lungul timpului: ,,Take, Ianke și Cadâr”, ,,O noapte furtunoasă”, ,,Revizorul” și ,,Lungul drum al zilei către noapte” sunt doar câteva reținute de memoria hârtiei.

    În total, Caragiu a apărut pe scenele teatrelor din Ploiești și București – Bulandra, Național și Comedie – de peste 2.000 de ori, în 20 de spectacole diferite, (...) repetate timp de aproximativ 1.000 de zile. În fața a 782.766 de spectatori, conform numărului oficial de bilete vândute. A jucat în 40 de filme, în 28 având și rolul principal, ceea ce se poate cuantifica în 1.600 de zile de filmare și 200 de zile de post-sincron. La televiziune a putut fi văzut în 3 filme-serial, 10 show-uri și alte câteva zeci de emisiuni. Numele său figura pe două discuri Electrecord, iar vocea sa fusese imprimată pe 50 de emisiuni din ciclul duminical ,,Unda veselă” (Dan-Silviu Boerescu, Toma Caragiu – Actorul și sălbaticii, Editura Neverland, București, 2024, p. 102-103).

    Dincolo de prezența filmelor ideologice, în care vrând-nevrând erau popularizate realitățile socialiste, memoria peliculei a reținut pentru istoria Cinematografiei românești câteva capodopere de interpretare: ,,Haiducii” (1966), ,,Actorul și sălbaticii” (1975), ,,Operațiunea Monstrul” (1976) ș. a.

    Umorul prezent în momentele vesele realizate cu prilejul Revelionului, ,,Șopârlița liberă” (1969), de la simpla aluzie și până la umorul absurd, în care a fost vizat ,,Monstrul cel mare” din fruntea țării (Dan-Silviu Boerescu, op. cit., p. 150) au bucurat și încurajat telespectatorii singurului canal de televiziune.

   Finalul filmului ,,Actorul și sălbaticii”, încheiat cu moartea actorului Caratase este unul dătător de sensuri în interpretarea dramatică. Regizorul Manole Marcus a povestit emoționat scena finală: Cuprins de un fior lăuntric, cu o voce care parcă nu era a lui, a rostit sfios: ,,Iartă-mă... Nu știu să mor...” (Ibidem, p. 180).

  Și într-adevăr Toma Caragiu nu a murit, prezența actorului se dezvăluie de câte ori telespectatorul deschide internetul sau televizorul iar pe ecran apare chipul luminos al acestuia.