Sunt cuvintele
rostite de Toma Caragiu cu fiecare ocazie cu care își întâlnea familia extinsă
formată din părinți, frați și nepoți. Astăzi neuitatul actor ar fi împlinit 100
de ani, dacă nu ar fi fost martorul mut al Cutremurului din 1977. În urma
îndepărtării resturilor de locuințe, actorul a fost descoperit îmbrățișat cu un
prieten, regizorul Alexandru Bocăneț care i-a adus vestea apariției unui nou
film, ,,Gloria nu cântă”, în care Toma Caragiu a făcut un ultim rol.
Jocul actoricesc, prezența pe scenă
sau ecran, umorul a bucurat milioane de spectatori și telespectatori în vremuri
grele pentru cultură. Vorbind despre geniul comic al lui Toma Caragiu, nu vom
putea niciodată inventaria mijloacele și formele pe care le născocea, căci era
inepuizabil în invenții și adecvare a lor la ființa scenică pe care o plămădea.
Din simple crochiuri și schițe, din lutul monoloagelor rostite la televiziune,
modela făpturi surprinzătoare care până la urmă s-au condensat într-un
telepersonaj unic în istoria acestei arte la noi (cel puțin până în deceniul
nouă), un tip cărui rădăcină trebuie să se afle undeva în arta lui Matei Millo
când punea în scenă și juca năstrușnicele cânticele ale lui Alecsandri
(Valentin Silvestru (coord.), Carte despre Toma Caragiu, cu un studiu
introductiv de..., Editura Meridiane, București, 1986, p. 21).
Toma Caragiu s-a născut pe 21 august
1925, într-o familie de aromâni, Nico și Athina Papastere Caragiu, în satul
Aetomilitsa, regiunea Epir din Macedonia de Vest. În perioada interbelică,
familia Caragiu s-a așezat la Sarnâslar în județul Durostor, iar de aici, după
cedarea județului, Bulgariei, familia a peregrinat la Oltenița și Ulmeni, apoi
s-a stabilit la Ploiești. Aici, viitorul actor a fost elev la Liceul ,,Sf. Ap.
Petru și Pavel”, pe care l-a absolvit în 1943, cu nota 10 la Religie, dar și cu
primele manifestări artistice, de cânt și presă locală. După Liceu, a urmat
cursurile Conservatorului Regal de Muzică și Artă Dramatică din București la
clasa lui Victor Ion Popa.
La 24 de ani, tânărul absolvent a
fost repartizat la Teatrul de Stat din Constanța pentru doi ani și Teatrul de
Stat din Ploiești, unde doisprezece ani a fost directorul instituției. A fost
remarcat de Liviu Ciulei care l-a adus la Teatrul Bulandra din București, unde
a continuat seria reușitelor și pe scena bucureșteană. Toma Caragiu a fost
actorul care a însuflețit spectacolele de-a lungul timpului: ,,Take, Ianke și
Cadâr”, ,,O noapte furtunoasă”, ,,Revizorul” și ,,Lungul drum al zilei către
noapte” sunt doar câteva reținute de memoria hârtiei.
În total, Caragiu a apărut pe
scenele teatrelor din Ploiești și București – Bulandra, Național și Comedie –
de peste 2.000 de ori, în 20 de spectacole diferite, (...) repetate timp de
aproximativ 1.000 de zile. În fața a 782.766 de spectatori, conform numărului
oficial de bilete vândute. A jucat în 40 de filme, în 28 având și rolul
principal, ceea ce se poate cuantifica în 1.600 de zile de filmare și 200 de
zile de post-sincron. La televiziune a putut fi văzut în 3 filme-serial, 10
show-uri și alte câteva zeci de emisiuni. Numele său figura pe două discuri
Electrecord, iar vocea sa fusese imprimată pe 50 de emisiuni din ciclul
duminical ,,Unda veselă” (Dan-Silviu Boerescu, Toma Caragiu – Actorul și
sălbaticii, Editura Neverland, București, 2024, p. 102-103).
Dincolo de prezența filmelor
ideologice, în care vrând-nevrând erau popularizate realitățile socialiste,
memoria peliculei a reținut pentru istoria Cinematografiei românești câteva
capodopere de interpretare: ,,Haiducii” (1966), ,,Actorul și sălbaticii” (1975),
,,Operațiunea Monstrul” (1976) ș. a.
Umorul prezent în momentele vesele
realizate cu prilejul Revelionului, ,,Șopârlița liberă” (1969), de la simpla
aluzie și până la umorul absurd, în care a fost vizat ,,Monstrul cel mare” din
fruntea țării (Dan-Silviu Boerescu, op. cit., p. 150) au bucurat și
încurajat telespectatorii singurului canal de televiziune.
Finalul filmului ,,Actorul și
sălbaticii”, încheiat cu moartea actorului Caratase este unul dătător de
sensuri în interpretarea dramatică. Regizorul Manole Marcus a povestit
emoționat scena finală: Cuprins de un fior lăuntric, cu o voce care parcă nu
era a lui, a rostit sfios: ,,Iartă-mă... Nu știu să mor...” (Ibidem, p.
180).
Și într-adevăr Toma Caragiu nu a
murit, prezența actorului se dezvăluie de câte ori telespectatorul deschide
internetul sau televizorul iar pe ecran apare chipul luminos al acestuia.
