duminică, 28 septembrie 2025

Lansare de carte în biserica din Colonia Gătaia

 

   În 28 Septembrie a avut loc lansarea volumului Din amintirile unui ,,colonist” din Gătaia și câteva cugetări actuale, Editura Sitech, Craiova, 2025, 323 p., în biserica cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Colonia Gătaia.

     Gazda acestui eveniment cultural a fost P. C. Părinte Iulian Popa, parohul locului, care a facilitat desfășurarea acestuia. Moderatorul evenimentului a fost prof. Ioan Traia, președintele Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat.  

       Cu prilejul lansării cărții, la invitația autorului, prof. Iosif Marius Circa au fost prezente oficialități locale, profesori, preoți, elevi de odinioară, rude și invitați din: Birda, Deta, Ferendia, Gătaia, Reșița și Timișoara.

       Au vorbit despre autor și volum: P. On. Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei, Dl. Raul Cozarov, primarul orașului Gătaia, Petru Roman, primarul orașului Deta, Petru Gagea, primarul comunei Jamu Mare, profesorii Herbert Weissmann, Gheorghe Lungu, Ioan Țirca și Ioan Traia, juristul Ioan Ionescu, publicistul Titu Pervulescu, preoții Valentin Bugariu de la parohia Birda și Dragan Giorgiev de la parohia Voiteg. Au fost de față Dl. Marius Gh. Stoian, primarul comunei Birda și P. C. Părinte Ioan Ciprian Blagoe, de la parohia Deta.

       Din partea Primăriei Orașului Gătaia, prof. Iosif Marius Circa a primit Diploma de Excelență pentru activitatea scriitoricească. Distincția a fost înmânată de Dl. Primar Raul Cozarov.

     Intervențiile autorului, lecturile din paginile volumului, precum și cuvintele celorlalți vorbitori au creat o atmosferă deosebită, de reîntoarcere la obârșii, la timpul copilăriei, la vremea stagiului militar, precum și la începuturile activității didactice au transpus publicul în viața autorului.

       Prezentând cartea, părintele Valentin Bugariu a ilustrat cuprinsul acesteia, care unește în chip fericit toate etapele de viață ale autorului, într-o valoroasă contribuție de antropologie culturală și de istorie orală.




Ziua Satului românesc la Sângeorge

 

   În ultima Duminică a lunii Septembrie este sărbătorit festiv Satul românesc, de ieri și de astăzi, locul unde s-a născut veșnicia neamului nostru, cum afirma filosoful din Lancrăm.

     Seria rugăciunilor a debutat cu Vecernia, oficiată în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din Birda, și continuată cu Utrenia și Sfânta Liturghie săvârșite în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorge, filia parohiei Birda.

  În cadrul Sfintei Liturghii a fost pomenit Mitropolitul Nicolae Corneanu, cu prilejul împlinirii a 11 ani de la trecerea la cele veșnice.

       După otpustul Sfintei Liturghii, preotul Valentin Bugariu a vorbit despre importanța cinstirii satului și al oamenilor lui. Credința creștină și biserica fiind două manifestări ale sufletului care animă viața de astăzi a locuitorilor acestei așezări. În dar, toți credincioșii au primit din partea Parohiei icoanele Mântuitorului, Maicii Domnului și ale Sfinților Mărturisitori din veacul al XX-lea. 


duminică, 21 septembrie 2025

Cerc pastoral-misionar în parohia Obad



    În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci s-a întrunit Cercul 1 Misionar din cadrul Protopopiatului Deta, prin convocarea făcută de către P. On. Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei. Cu acest prilej au fost prezenți preoții din parohiile Banloc, Birda, Cebza, Cerna, Ciacova, Deta, Denta, Gătaia, Ghilad, Ferendia, Obad, Opatița, Petroman și Stamora Germană.

            Cercul Pastoral-Misionar a fost găzduit de către biserica parohială cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din Obad, iar referatul întâlnirii cu tema: ,,Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea” a fost pregătit și susținut de către preotul Ioan Doț.

            După un moment liturgic, P. On. Părinte Protopop Ciprian Boșca a deschis lucrările întâlnirii cu programul de lucru, cu o introducere asupra temei care va fi dezbătută. În cuvântul său, Părintele referent a ilustrat punctual subiectul propus accentuând rolul duhovnicului în Biserică, din care am reținut faptul că ,,preotul este semnul văzut al prezenței nevăzute a lui Hristos în Biserică”. În partea a doua a intervenției a fost ilustrată misiunea Marilor duhovnici, prin medalioane biobibliografice și duhovnicești: profesori de teologie, preoți de mir, monahi.

            Fiecare mărturie a fost fundamentată pe o învățătură biblică și patristică, care au fost unite cu bibliografia de specialitate a temei.

            La final, Părintele Protopop a apreciat strădania Părintelui Ioan Doț, în elaborarea și susținerea referatului, documentarea subiectului și împărțirea acestuia pe diferite teme.

            Au vorbit pe tema referatului P. C. Părinți Gheorghe Florea care a expus experiențe duhovnicești de la Muntele Athos și Mănăstirea Timișeni-Șag, cu prilejul canonizării Sf. Cuv. Calistrat Bobu; Valentin Bugariu a vorbit de suferințele mărturisitorilor Alexandru Baltaga, Ilie Lăcătușu, Constantin Sârbu și Dumitru Stăniloae, iar Georgian Popovici a vorbit de întâlnirea cu duhovnicii Ilie Cleopa și Sofian Boghiu.

           În partea a doua a întâlnirii, Părintele Protopop Ciprian Boșca a prezentat câteva exigențe catehetice și pastorale. Următoarea întâlnire a Cercului Pastoral-Misionar va fi găzduită de Parohia Petroman.



Lucrări gospodărești la biserica din Sângeorge

 

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, cu sprijinul enoriașilor din Sângeorge și a unor credincioși care au contribuit cu manopera au fost realizate doi noi obiective gospodărești în filia Sângeorge: amenajarea unei capele funerare și schimbarea copertinei la ușa de acces în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate.

Pentru realizarea capelei funerare au fost realizate lucrări de anvelopare metalică a clădirii, turnarea de beton armat pentru terasa amenajată și realizarea acoperișului pentru aceasta, lucrări de pavare cu gresie a clădirii, de introducere a sistemului electric și de încălzire – răcire a capelei.

În ceea ce privește copertina a fost schimbată structura de lemn și învelitoarea de tablă a acesteia.

Un gând pios de rugăciune pentru toți credincioșii care au contribuit într-un fel sau altul la realizarea acestor două lucrări.



luni, 8 septembrie 2025

,,Arhanghelul”, nr. 55 / 2025

 

A apărut numărul de toamnă al revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul” din Birda, jud. Timiș. Structurată în șapte rubrici permanente, pe parcursul a 24 de pagini, publicația oferă informații și știri din viața cultural-religioasă a Banatului și din misiunea Parohiei Birda.

Șirul rubricilor este deschis cu ,,Editorial”-ul iscăit de P. On. Părinte dr. Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei, care prezintă o temă comemorativă din Patriarhia Română: ,,Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, mărturisitor al dreptei credințe pe plaiurile binecuvântate ale Banatului” (p. 1; 19-20).

Pagina ,,valori poetice” este semnată de Maestrul Eugen Dorcescu care propune alți patru psalmi biblici versificați (35-38).

Rubricile ,,Restituiri” și ,,Documentar” continuă alte noi contribuții de istorie orală și locală. Așa sunt articolele: ,,Din amintirile unui colonist ...” de prof. Iosif Marius Circa; ,, Fundațiile școlare și rolul lor  în formarea intelectualității românești

bănățene (IX) (1865-1918)” de prof. dr. Virginia Ardelean și ,,Comunitatea din Bazoșu Vechi – arc peste timp (VI” de preot Cristian Băican. Publicistul Iancu Murărescu din Sărcia ne prezintă o personalitate a Banatului de odinioară: ,,Dr. Ioan Trăilescu, primul Doctor în Teologie din Banatul nostru” (p. 5).

            ,,Pagini de literatură” ne oferă o ,,Meditație la Pilda talanților” realizată de preotul dr. Dumitru D. Gîrjoabă.

           Rubrica ,,Cateheza” cu două noi articole: ,,Predica Preotului duhovnicesc Gheorghe Adam din anul 1941” de preot Ion Bircea și ,,Sfinți români contemporani” de preot Valentin Bugariu.

           ,,Cronica parohială” în patru pagini înfățișează activitatea cotidiană a Parohiei Birda și a filiei Sângeorge.

            Revista poate fi achiziționată de la bisericile din Birda și Sângeorge, sau poate fi consultată accesând link-ul: https://ro.scribd.com/document/906577686/Arhanghelul-Nr-55-2025.


Hramul bisericii din Birda

 

La Praznicul Nașterii Maicii Domnului biserica parohială din Birda și-a sărbătorit hramul prin rugăciune, împărtășire cu Sfintele Taine și prezentare de carte și revistă religioasă.

            În Ajun, Duminică seara a fost oficiată Vecernia Mare unită cu Litia și Utrenia, iar luni, a fost săvârșit Acatistul Nașterii Maicii Domnului, urmat de Sfințirea Apei, Sfânta Liturghie și ritualul tăierii colacului Hramului.

            La Sfânta Liturghie au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului mai mulți copii. Predica zilei a fost susținută de preotul Valentin Bugariu care a expus evenimentul Nașterii Maicii Domnului în opera Sfântului Maxim Mărturisitorul și totodată a evidențiat importanța cinstirii hramului pentru comunitatea credincioșilor.

            După otpustul Sfintei Liturghii au fost prezentate doi noi apariții editoriale: volumul Bucuria mântuirii, ediția a II-a, revizuită, 225 p., iscălit de Adrian Georgescu și revista de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul” din Birda.


sâmbătă, 6 septembrie 2025

Tabăra de Vară ,,Tim-Credo 2025”

 

 

         Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului și în organizarea Parohiei Ghiroda Veche s-a desfășurat în 4-5 septembrie 2025 o tabără de vară care a îmbogățit sufletele celor peste 100 de participanți, copii, tineri, profesori și clerici care au participat la activitățile catehetice, educaționale și de recreere din cele două zile.

            Tabăra a debutat în Parohia Ghiroda Veche, prin prezența și binecuvântarea Mitropolitului Banatului, în prezența oficialităților județene și locale, a reprezentanților Jandarmeriei Române și a Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

            Întâlnirea a debutat cu oficierea Acatistului Mântuitorul Iisus Hristos de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Ioan și P. On. Părinți Cristian Păiș, inspector eparhial și Caius Andrașoni, protopopul Protopopiatului Timișoara II și inițiatorul și coordonatorul acestei tabere care a reunit copii și tineri de la Școlile Catehetice Parohiale din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei.



            După momentul de rugăciune a fost moderată de către Înaltpreasfințitul Ioan al Banatului o dezbatere cu tema: ,,Prevenirea consumului de droguri; siguranța în  școli. Prevenirea bullying-ului și a violenței în rândul tinerilor”, realizată cu invitații zilei (vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, comandantul Grupării de Jandarmi din Timișoara, primarul Comunei Ghiroda Veche și inspectorul școlar de Religie), cu persoane care au suferit în urma consumului de droguri și cu copii.

            Tot în biserica parohială din Ghiroda Veche, P. On. Părinte dr. Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei a susținut o cateheză dedicată Sfinților Mărturisitori ai Banatului: Protosinghelul Calistrat Bobu și Pr. Prof. Dr. Ilarion Felea. Cateheza a fost îmbogățită de icoanele sfinților, precum și lucrările dedicate acestor sfinți ai veacului trecut.

            La Căminul Cultural din localitate, ofițeri din cadrul Jandarmeriei au prezentat copiilor și tinerilor câteva activități curente realizate de instituție și au oferit daruri acestora.

            În încheierea zilei, participanții Taberei de Vară s-au închinat în fața iconostasului Catedralei Mitropolitane și la moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, ocrotitorul Banatului. La subsol a fost vizitată Colecția de artă bisericească veche prezentată de către custodele acesteia, monahia prof. dr. Nicoleta Ploșnea. Au fost observate obiectele păstrate aici: icoane, carte de cult și învățătură, veșminte și obiecte liturgice ș. a..



            Vineri, 5 septembrie un grup de copii și preoți au plecat din Ghiroda Veche spre obiective religioase și culturale din zona Făgetului. Prima oprire a fost realizată la Catedrala ,,Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj. Părintele Protopop Onorar Ioan Cerbu, parohul locului a prezentat biserica realizată în stilul arhitectonic al barocului imperial și ridicată cu ajutorul breslelor lugojene și a obercneazului Gavril Gurean.

            În Țara Făgetului a fost făcută a doua oprire la Muzeul ,,Traian Vuia” din localitatea care îi poartă numele. Aici, prof. Alina Covaci a prezentat exponatele, machetele aeroplanului (Vuia 1) și ale elicopterului (Vuia 2), precum și exponatele. În sala dedicată personalității inventatorului, prof. Alina Covaci a ilustrat etapele semnificative ale vieții și operei marelui bănățean și român.



            Pelerinii s-au îndreptat spre orașul Făget, unde au poposit la Muzeul de Istorie și Etnografie. Prof. Dumitru Tomoni a făcut o prezentare exhaustivă a trecutului orașului și a colecției muzeale. În sălile care adăpostesc mărturiile arheologice și etnografice, vizitatorii au putut observa meșteșugurile locului, obiectele reprezentative. O frumoasă inițiativă a fost scrierea istoriei Țării Făgetului pe deferitele epoci istorice.



            De la Făget s-a pornit spre Mănăstirea Românești, ctitoria primului patriarh al României, Miron Cristea. Aici, copiii și tinerii s-au închinat în paraclisul așezământului monahal și s-au bucurat de frumusețea locului și de eforturile obștii monahale de a ține candela credinței aprinsă de la începuturile așezământului până astăzi.

            La reîntoarcere către Ghiroda Veche, grupul de copii și tineri s-au oprit la două biserici de lemn, la Românești și Curtea. Preoții de la cele două parohii, precum și cel de la Breazova i-au întâmpinat pe pelerini cu cele mai alese gânduri.



            Conducătorul acestui pelerinaj a fost P. On. Părinte Caius Andrașoni, coordonatorul Taberei de Vară. De la Făget s-a alăturat grupului P. On. Părinte Dorin Covaci, protopopul Făgetului. Ambii Părinți Protopopi au vorbit celor prezenți în lăcașurile de cult despre trecutul bisericesc al locului, iar P. C. Părinte Cristian Tomescu a vorbit despre însemnătatea duhovnicească a prezenței creștinilor în biserică și în lume.

            Între participanții prezenți la această ediție a Taberei de Vară s-au numărat și copiii Școlii Gimnaziale din Birda: Arpec Toloș David, Boiangiu Ciprian, Zaiț Alexandra, Viman Sophia și preotul Valentin Bugariu. Tot din cadrul Protopopiatului Deta au fost prezenți copii din parohiile Gătaia și Voiteg însoțiți de către P. C. Părinți Călin Negrea și ic. Dragan Giorgiev.