În
ultima Duminică a lunii Septembrie este sărbătorit festiv Satul românesc, de
ieri și de astăzi, locul unde s-a născut veșnicia neamului nostru, cum afirma filosoful
din Lancrăm.
Seria rugăciunilor a debutat cu
Vecernia, oficiată în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din Birda,
și continuată cu Utrenia și Sfânta Liturghie săvârșite în biserica cu hramul
,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorge, filia parohiei Birda.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost
pomenit Mitropolitul Nicolae Corneanu, cu prilejul împlinirii a 11 ani de la
trecerea la cele veșnice.
După otpustul Sfintei Liturghii,
preotul Valentin Bugariu a vorbit despre importanța cinstirii satului și al
oamenilor lui. Credința creștină și biserica fiind două manifestări ale
sufletului care animă viața de astăzi a locuitorilor acestei așezări. În dar,
toți credincioșii au primit din partea Parohiei icoanele Mântuitorului, Maicii
Domnului și ale Sfinților Mărturisitori din veacul al XX-lea.