Începutul
lunii lui Cuptor (2 -4) a reprezentat debutul unei noi ediții a Școlii de Vară,
organizată de Parohiile Berecuța, Birda și Voiteg, din cadrul Protopopiatului
Deta, cu sprijinul Primăriilor din Birda și Voiteg, al Școlilor din cele două
localități și al voluntarilor.
Credința, Educația și Tradiția au
fost valorile care i-au adunat pe preșcolarii și școlarii din cele trei
parohii, în activități religioase, educative, filantropice și recreative.
Școala a debutat în 2 iulie, ziua
pomenirii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, la biserica cu hramul ,,Învierea
Domnului”, din parohia Berecuța. A participat cu acest prilej Corul ,,Vocea
Bucuriei” al Parohiei Giroc, condus de P. On. Părinte Marius Șonea.
În biserică a fost oficiată slujba
de deschidere a Taberei de Vară prin P. C. Părinte Ic. Dragan Giorgiev, de la
parohia Voiteg. La final coriștii din Corul de Copii al Parohiei Giroc a cântat
Axionul de la Sfânta Liturghie.
Activitățile pregătite pentru prima
zi s-au desfășurat în proximitatea bisericii parohiale și în incinta Mănăstirii
Sf. Mare Mucenic Gheorghe, din localitatea Mănăstire.
Jandarmeria Timișoara a prezentat
copiilor câinii folosiți în diferitele misiuni, precum și câteva situații de
prindere a persoanelor recalcitrante.
La istorica Mănăstire Sângeorge,
copiii s-au închinat moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul
așezământului monahal. În trapeza mănăstirii participanții au deprins cântecele
copilăriei prin părintele Marius Șonea și membrii corului ,,Vocea Bucuriei”.
Ziua s-a încheiat cu o drumeție în
pădurea din imediata apropiere de mănăstire, precum și câteva jocuri specifice
copilăriei.
Parohia aduce mulțumiri
voluntarilor: Părintelui Marius Șonea și colaboratorilor, Chef Mișu, Mariana
Cercega, Maria Buda și Simona Cioban.
În a doua zi, a Școlii de Vară, după
o rugăciune săvârșită de P. C. Părinte Ic. Zoran Milovanov, de la parohia
Berecuța, în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din Birda, preotul
paroh Valentin Bugariu a susținut o cateheză ilustrată interactivă cu tema:
,,2026 – Anul Constantin Brâncuși în România. 150 de ani de la nașterea marelui
sculptor”. În tratarea subiectului, preotul a accentuat două coordonate ale
acesteia: trăirea religioasă a lui Constantin Brâncuși și legăturile cu
Banatul.
Tot în biserică a fost interpretată
o priceasnă de către Ana Maria Giorgiev, iar studentul teolog Alexandru Orășanu
a dezvăluit tainele învățării unei pricesne celor prezenți.
La Căminul Cultural din Birda au
fost pregătite două ateliere tematice: de Limba Engleză condus de prof. Liliana
Enășel și Desen îndrumat de prof. Bianca Bădiță. Lucrările acestor două
ateliere vor fi publicate în revista de religie și cultură rurală
,,Arhanghelul”.
Ziua s-a încheiat prin activități
sportive și recreative: tenis de masă și jocul Scaunele muzicale, organizat de
Alexandru Orășanu.
În încheiere se aduc calde mulțumiri
pentru sprijinul acordat Domnului Marius Gh. Stoian, primarul Comunei Birda
pentru sprijinul logistic oferit, voluntarilor Dali Vermeșan, Claudiu Gabor și
Nadina Cîmpianu, Ciprian și Valerica Boiangiu, Flavian Stoian și Veronica Bugariu.
Încheierea Școlii de Vară a avut loc
în parohia Voiteg. Ziua a debutat cu un moment de rugăciune oficiat de
părintele Valentin Bugariu. După acest moment s-au desfășurat activitățile în
curtea bisericii: atelier de desen religios pe gips, întâlnirea cu personajele
de Desen animat: Minnie și Mickey Mouse, cu muzica copilăriei ș. a.. Piesa de
rezistență a părții recreative a reprezentat-o toboganul cu aer, care i-a
reunit pe toți participanții.
Au sprijinit această ediție a Școlii
de Vară de la Voiteg: Dl. Niculae Ioan Pop, primarul Comunei Voiteg, Dl. Adrian
Cornea, viceprimarul Comunei, prof. Camelia Fogaș, directorul Școlii Gimnaziale
Voiteg și voluntarii: Corina Adăscăliței, Gabi Ardelean, Ana Arsenie, Iasmina
Buta, Ioana Ciurean, Daniel Costache, Alina Cojocaru, Vasile Cojocaru, Diana
Gerbner, Andreea Hogea, Georgel Iurovici, Elena Ivănușca, Tatiana Mihele și
Gheorghe Ușurelu.
.jpeg)

.jpeg)
.jpeg)

