Pe 16 august va fi pomenită de acum
înainte alături de ceilalți Sfinți Brâncoveni (domnitorul Constantin, fiii
Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și sfetnicul Ianache și Sf. Maria
Brâncoveanu, soția domnitorului și mamă a 11 copii: șapte fete (Stanca – 1676,
Maria – 1678, Ilinca – 1682, Safta – 1686, Ancuța – 1691, Bălașa – 1693,
Smaranda – 1696) și patru băieți (Constantin – 1683, Ștefan – 1685, Radu –
1690, Matei – 1698) și totodată sprijinitoare a culturii românești din acele
timpuri.
Cartea editată de L. S. Desartovici
și intitulată Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu. Tainica biruință a lacrimilor,
ediția a III-a, Editura Sophia, București, 2026, 181 p., este un florilegiu,
adică o selecție de diferite texte și rugăciuni, concepută după cărțile de
slujbă ale Bisericii, care unesc învățătura Sinaxarului și cântarea
bisericească, plină de învățăminte. Pentru a demonstra aceste lucruri am apelat
la Slujba Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu și am identificat rolul Sfintei,
virtuțile personale și viața Sfintei, din trei lucrări diferite:
Stihirea 1 de la Doamne strigat-am:
,,Strălucitoarea lună a Brâncovenilor, mângâitoarea țării, Sfânta Doamnă Maria,
astăzi, cu lumina multor virtuți alungând întunericul, ne întărește pe calea
către Hristos, mijlocind cu Maica Domnului”.
Troparul: ,,Dreapta credință, blândețea și
bunătatea le-ai dobândit din pruncie și ai fost soție înțeleaptă Voievodului
Martir Constantin, ziditoare de lăcașuri sfinte și îndelung-răbdătoare în multe
suferințe; Sfânta Doamnă Marie, cu toți Sfinții Brâncoveni, roagă-te Domnului
pentru noi”.
Sinaxar: Această aleasă fiică a Țării
Românești s-a născut în a doua jumătate a veacului al XVII-lea în familia
postelnicului Neagu din Negoiești, fiind nepoata domnitorului Antonie Vodă din
Popești.
În anul 1674 s-a căsătorit cu
Constantin Brâncoveanu, care avea să ajungă, în 1688, domnitor al Țării
Românești. Dumnezeu le-a binecuvântat casa cu unsprezece copii (patru fii și
șapte fiice).
S-a îngrijit cu deosebită râvnă de
buna rânduială a casei, de creșterea copiilor și de miluirea celor lipsiți. În
taină și cu evlavie, s-a ostenit cu lucrul mâinilor, împărțind cele de
trebuință bolnavilor, orfanilor și săracilor.
A ctitorit mai multe lăcașuri
sfinte: bolnița Mănăstirii Hurezi, Mănăstirea Surupatele – unde avea să
viețuiască în ultimii ani, Biserica ,,Sfântul Nicolae” – Dintr-o zi, Mănăstirea
Viforâta și Mănăstirea Berivoii Mari, din județul Brașov.
În luna decembrie a anului 1729,
Sfânta Maria Brâncoveanu și-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind îngropată
cu cinste în biserica Sf. Gheorghe – Nou, din București[1].
După un astfel de conținut a fost
realizat și acest volum care oferă creștinului momente de poezie și rugăciune,
incursiuni catehetice, mărturii biografice ale Sfintei, precum și hotărâri
sinodale ale Patriarhiei Române. Apariția celei de-a treia ediții a cărții
pregătește actul canonizării Doamnei Maria Brâncoveanu.
Sfânta Maria s-a născut aproximativ
în 1663 și a trecut la cele veșnice în decembrie 1729, la 66 de ani. Ea a fost
fiica postelnicului (boier cu atribuții administrative, dregătorul cel mai
apropiat de domnitor) Neagu din Negoiești și nepoata domnului Țării Românești,
Antonie din Popești (1669-72). La vârsta de 14 ani s-a căsătorit cu boierul
Constantin, în 1674 și a avut cu acesta 11 copii.
În viața Țării Românești Doamna
Maria a fost o protectoare a demersurilor culturale inițiate de soțul ei,
domnitorul Sfânt Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714): ctitoria și restaurarea
lăcașurilor de cult, înzestrarea acestora cu cele necesare cultului (carte de
slujbă, veșminte ș. a..). Au fost ridicate biserici și mănăstiri în București,
Târgoviște, Hurezi, Mogoșoaia, Potlogi, Govora, Mamul, Filipeștii de Pădure,
Măgureni, Râmnicu Sărat și reparații capitale în cazul unora mai vechi: Cozia,
Arnota, Bistrița, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dintr-un Lemn, Curtea de
Argeș, Dealu și Snagov. În Transilvania au zidit o biserică în Făgăraș, alta în
Ocna Sibiului, precum și Mănăstirea Sâmbăta de Sus și au acordatoare
bisericilor din Orientul Apropiat și Balcani.
În domeniul învățământului familia
princiară a sprijinit Academia Domnească de la Mănăstirea Sfântul Sava, precum
și activitatea școlilor de la Sf. Gheorghe Vechi și Colțea. Au fost înființate
biblioteci la Hurezi și Mărgineni.
Din cauza uneltirilor inițiate de
Cantacuzini, sultanul a trimis firmanul de mazilire. Familia domnitorului,
împreună cu sfetnicul Ianache a luat drumul Istanbulului. Aici au fost
întemnițați și apoi domnitorul și fii săi și sfetnicul familiei li s-a tăiat
capul pe 15 august 1714, ziua în care doamna își serba onomastica, iar
domnitorul a împlinit 60 de ani de viață.
Volumul oferă cititorilor un
fragment din cartea Cerurile Oltului scrisă de Mitropolitul Bartolomeu
Valeriu Anania sub forma unui dialog între clericul Bartolomeu și mireanul
Valeriu, amândouă personajele stăpânitoare ale tainelor culturii românești.
Aflăm cu acest prilej că doamna
Păuna Greceanca, soția lui Ștefan Cantacuzino, finii lui Brâncoveanu se afla la
câteva luni de la izbândă la Mănăstirea Dintr-un Lemn la sărbătoarea
Sântămăriei Mari. Aici s-a întâmplat o minune. În timpul Liturghiei, doamna a
suferit un acces de nebunie: geme, țipă, urlă, și-a rupt straiele, pe urmă a
leșinat: ,,Pe când privea la icoana Maicii Domnului, în țesătura poalei a văzut
cum turcii din Stambul taie capetele Brâncovenilor...”[2].
După moartea domnitorului și a
copiilor, Doamna Maria a reușit cu ajutorul a 100 de pungi cu galbeni să se
elibereze din surghiun și apoi să-și pregătească revenirea în Țară. Iarăși o
altă uneltire zădărnicește planul pentru trei ani de zile. Cu toate acestea,
odată ajunsă acasă și-a recuperat averea: moșiile, palatele, viile.
În 1720 Doamna Maria a adus la
biserica Sf. Gheorghe – Nou din București rămășițele soțului și copiilor.
Deasupra mormântului a așezat o candela cu următoarea inscripție: ,,...Această
candelă.. iaste făcută de Doamna Mării Sale, Maria, care și Măria Sa
nădăjduiește în Domnul, iarăși aici i se odihnesc oasele, Iulie, în 12 zile,
leat 7228”[3].
Sfânta Maria a cunoscut și mărirea
și decăderea, strâmtorarea. Cu toate acestea credința în Dumnezeu i-a fost
chezășia vieții, alinarea sufletului în orice ipostază.
[1] Mineiul Sfinților Români, vol.
VI, Slujbele Sfintelor femei românce canonizate în anul Centenarului
Patriarhiei Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2026, p. 180; 187; 194-196.
[2] L. S. Desartovici (ed.), Sfânta
Doamnă Maria Brâncoveanu, Tainica
biruință a lacrimilor, ediția a III-a, Editura Sophia, București, 2026, p. 19.
[3] L. S. Desartovici (ed.), Sfânta
Doamnă Maria Brâncoveanu, Tainica
biruință a lacrimilor, ediția a III-a, Editura Sophia, București, 2026, p. 23.
