Postul Mare, terapie sfântă a învierii sufletului

În aşteptarea Postului Mare, nu puţini dintre noi cunoaştem frica. În înţelegerea seculară, urmează o perioadă de restricţii alimentare aspre, de oprire a consumului de programe tv, de limitare a navigării pe internet. În ordinea duhovnicească a lucrurilor, postul nu este nici doar obligaţie, nici dietă, ci o "terapie sfântă" prin care se urmăreşte restaurarea comuniunii harice a omului cu Dumnezeu prin intermediul hranei şi a lumii create.

Trăim ca şi cum Hristos n-ar fi înviat din morţi", comenta Alexander Schmemann, "ca şi când El nu ar fi venit niciodată". Într-adevăr, se vede acest fapt şi din modul în care prăznuiesc unii Învierea Domnului, prin ospeţii şi beţii, care nu au nici o legătură cu rostul postirii; sau din modul în care călătorim spre Înviere, pe nava unei postiri făţarnice, pentru slavă deşartă, în care este implicat numai trupul, nu şi sufletul, prin smerenie şi înfrânarea de la rele.

În Biserica primelor secole creştine, scopul principal al Postului Mare era să pregătească pe catehumeni (nou convertiţii) printr-o serie de cateheze, pentru primirea Botezului, a Mirungerii şi a Sfintei Euharistii în noaptea Sfintelor Paşti. Pentru noi însă, sublinia părintele Alexander Schmemann, "Postul este întoarcerea noastră anuală la propriul nostru botez, pe când Paştele este pregătirea noastră printr-un efort încet şi susţinut pentru a realiza, la sfârşit, propria noastră "trecere" sau "pascha" (paşte) către viaţa cea nouă în Hristos". Acest dublu caracter baptismal şi catehetic se păstrează şi astăzi, pe parcursul Postului Mare fiind citite în totalitate trei Cărţi: "Facerea", "Proorocia lui Isaia" şi "Pildele lui Solomon".

Postul euharistic şi postul ascetic

Împreună cu Alexander Schmemann putem distinge un post "nedeplin" sau euharistic ce constă în abţinerea totală de la băutură şi mâncare pentru o zi sau o parte a zilei. Scopul acestui post este cuminecarea, şi el este strict obligatoriu. Un al doilea tip de post este cel ascetic, ce constă în abţinerea de la anumite mâncăruri şi în reducerea regimului alimentar. Postul acesta nu este obligatoriu, în sensul că permite o anumită adaptare la posibilităţile şi treapta duhovnicească a fiecăruia. "Scopul postirii este acela de a elibera omul de sub stăpânirea nefirească a cărnii, de această supunere a duhului de către trup şi poftele sale."

"Cele două posturi nu se contrazic, preciza şi monahul Makarios Simonopetritul, ci, dimpotrivă, trebuie să se completeze şi să coexiste în chip necesar în viaţa fiecăruia." Astfel, în practică, distincţia nu este atât de strictă. Postul Mare este o "sinteză" a celor două tipuri de post, prin care postul euharistic este integrat în postul ascetic, devenit el însuşi "obligatoriu". Scopul celor patruzeci de zile de post propriu-zis este, deci, pregătirea credinciosului în vederea împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului în ziua Paştelui. Chiar dacă nu se împărtăşesc toţi de praznicul Învierii, toţi îşi asumă postul ascetic ca un post euharistic obligatoriu. Majoritatea credincioşilor nu mănâncă şi nu beau aproape nimic în Vinerea şi Sâmbăta Mare, ţin postul euharistic, deşi nu au toţi dezlegare să se împărtăşească.

Postul propriu-zis sau ascetic este imitarea, după putinţă, a celor patruzeci de zile de post ale Mântuitorului din pustiu. Totodată este armă împotriva puterilor demonice, care nu pot fi biruite decât prin post şi rugăciune. Rostul postirii este să tămăduiască patima lăcomiei prin care a intrat păcatul în lume.

Regula înfrânării

Putem distinge între o lăcomie a pântecelui, care, după avva Dorotei din Gaza, este "nebunia umplerii pântecelui" cu mâncăruri preţioase mai ales prin cantitate decât prin delicateţe şi o "nebunie a gâtlejului", care este lăcomia gurmandului. Acesta nu consumă neapărat mult, dar are o preferinţă spre preparatele rafinate şi plăcerile gustului. Chiar şi în post, gurmandul va căuta să mănânce bine şi să savureze alimentele atent alese.

"Când un asemenea gurmand mănâncă ceva ce-i place, spunea avva Dorotei, e până într-acolo stăpânit de plăcerea sa, încât o ţine mult în gură, o plimbă încoace şi încolo şi n-o înghite decât cu greu din pricina plăcerii pe care o încearcă". Tot de această plăcere a gâtlejului ţine şi lăcomia care devansează ora prânzului, patimă identificată de Sfântul Ioan Casian, şi care îl zoreşte pe monah să mănânce mai devreme de ora stabilită.

În vederea tămăduirii acestei "duble idolatrii a lăcomiei", Postul Paştelui vine cu două remedii. Unul constă în restrângerea cantitativă a hranei şi în rărirea numărului meselor, fiind îndreptat împotriva "nebuniei umplerii pântecelui". Cel de-al doilea remediu vizează abţinerea de la anumite categorii de alimente pentru vindecarea "nebuniei gâtlejului".

Regula înfrânării - învăţa Sfântul Vasile cel Mare - este să "ne folosim după nevoi de lucrurile cele mai simple necesare vieţii, evitând orice saturare, iar pe de altă parte, ne abţinem de la tot ceea ce nu e decât pentru plăcere". În ceea ce priveşte alegerea mâncărurilor, se recomandă să le preferăm pe cele mai uşor de procurat şi mai ieftine: "Nu trebuie ca, sub pretextul abstinenţei, să cheltuim multă grijă cu mâncărurile cele mai căutate şi mai scumpe gătind alimentele cu cele mai bune ingrediente. Dimpotrivă, se vor alege lucrurile ce se găsesc cel mai uşor pe piaţă, care costă puţin şi sunt de obşte (...)".

Hrana ca mijloc al comuniunii cu Dumnezeu

Tragedia acestei idolatrii alimentare şi, implicit, a lumii create a început odată cu neascultarea lui Adam, care a mâncat "de dragul său", "separat" de Dumnezeu. Protopărintele nostru "a crezut că hrana are viaţă în sine şi că el, prin împărtăşirea din această hrană, poate deveni Dumnezeu, adică să aibă viaţă în sine". Hristos este noul Adam ce vine să restaureze omul şi lumea prin postire: "Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit" (Mt. 4, 2). Foamea, subliniază părintele Schmemann, ne aduce în starea în care realizăm dependenţa noastră de o sursă de alimentare exterioară nouă.

În ultimă instanţă, foamea este "o stare spirituală", fiind "foame după Dumnezeu", Părintele care ne dă toate bunătăţile acestei lumi şi viaţa veşnică numai prin milostivirea Sa. Postirea are darul de a ne arăta că dependenţa noastră de materie şi hrană nu este absolută. Îngemănată cu rugăciunea şi harul, postirea ne transpune în starea în care contactul cu materia şi mâncarea devine o comuniune cu Dumnezeu pe care îl preaslăvim pentru darurile Sale.

Postul ca jertfă şi mulţumire

Pe parcursul celor şase săptămâni de post, credinciosul posteşte pentru a primi ceva de la Dumnezeu pentru el însuşi sau pentru altul (biruinţă asupra unei rele deprinderi, ajutor în viaţa de zi cu zi). Căci, dacă cerem ceva de la Dumnezeu fără să jertfim şi noi ceva, rugăciunile nu ne sunt ascultate. Acest principiu este ilustrat în multe locuri în imnografia Triodului, de unde reiese că ai îndrăzneală să ceri pentru altul numai acea mângâiere pe care ţi-o refuzi ţie. "Răbdat-au dureri prealăudaţii mucenici, aducând lui Hristos durerile trupului lor; şi acum cer credincioşilor, celor ce s-au mutat, odihna cea fără de durere şi desfătările raiului" (irmos, sâmbătă dimineaţa, în a doua săptămână a Postului).

Odată cu intrarea în Săptămâna Mare, credinciosul posteşte însă pentru a dărui lui Hristos iubirea şi jertfa sa, în efortul de a se elibera de măruntul interes omenesc. El nu mai cere nimic, doar se dăruieşte participând, prin nevoinţă, la Pătimirile Domnului. La sfârşitul Postului, credinciosul culege roadele lui, care, după Sfântul Ioan Scărarul, sunt: "curăţia rugăciunii, luminarea sufletului, paza minţii, înmuierea învârtoşării, uşa străpungerii, (...) începutul isihiei, (...) călăuza spre nepătimire, iertarea păcatelor, uşa şi desfătarea raiului". Ne mărturisim şi suntem iertaţi, apoi ne împărtăşim din bucuria Învierii lui Hristos şi în inimile noastre. Căci numai acolo unde există iertare există şi bucurie tainică, şi comuniune cu semenii în Hristos.

Constantin Ghiţă

http://www.ziarullumina.ro/articole;1536;1;53370;0;Postul-Mare-terapie-sfanta-a-invierii-sufletului.html

Taina Sfântului Maslu în parohia Berecuţa

Duminică, 6. 03. 2011 la ,,echinocţiul" zilei a fost oficiată Taina Sfântului Maslu în parohia Berecuţa, filia Mănăstire din protopopiatul Deta. Sfânta Taină a fost oficiată în capela cu hramul ,,Pogorârea Duhului Sfânt" de C. Păr. Zoran Milovanov, parohul locului, Viorel Burdan, fostul paroh şi Valentin Bugariu de la parohia Colonia Gătaia. La momentul potrivit a fost rostit cuvântul de învăţătură cu tema: Izgonirea din Rai şi dobândirea Împărăţiei cerurilor pregătit de părintele Valentin Bugariu. 

Un mărţişor artistic pentru credincioasele din parohia Colonia Gătaia

Cu prilejul aniversării Zilei internaţionale a Femeii, la început de Mărţişor a fost  sărbătorită şi în biserica noastră femeia în întreită ipostază: fetiţă, soţie şi mamă. A fost montată piesa Sărbătoarea de 8 martie în prima parte, în cea de-a doua a fost împărţit tuturor credincioaselor prezente la Sfânta Liturghie câte un mărţişor dulce. Tuturor credincioaselor un sincer: LA MULŢI ANI! 

,,Vatră nouă", nr. 126/2011

A apărut un nou număr al revistei ,,Vatră nouă" din Giarmata Vii. Aşa cum am fost obişnuiţi şi în acest număr putem citi informaţii legate de viaţa cotidiană a locuitorilor din Giarmata Vii. Sunt dezbătute teme religioase, de educaţie agrară şi cetăţenească, ştiri sportive, viaţa administrativă locală şi cronica satului. Din acest număr spicuim pentru Dvs: editorialul Vizită în Ţara Haţegului la Prislop-Densuş semnat de Acad. Păun Ion Otiman (p. 2). Din acest material avem informaţii despre mănăstirea Prislop şi figura părintelui Arsenie Boca, stareţul de altădată al mănăstirii. Specialistul locului, prof. univ. dr. Aurel Lăzureanu semnează articolul Fertilizarea suplimentară a grâului (p. 5). Lăcrimiora Tomiuc face o cronică culturală în materialul Adunarea generală a Asociaţiei publiciştilor presei rurale în Banat (p.11). Din acest articol aflăm că Asociaţia şi-a ales un nou for de conducere compus din: părintele Vasile Suciu (preşedinte), ing. dipl. Traian Trifu Căta (vicepreşedinte), Ioan Traia (secretar general), Sevastian Bălescu (trezorier). Tot la această întâlnire a publiciştilor au mai fost lansate trei cărţi între care amintim monografia Giroc-Arc peste timp semnată de prof. Octavian Gruiţa, prof. Ion Murariu şi muzeograf Marius Matei. Totodată au fost propuse şi câteva acţiuni culturale pe 2011.

Revista poate fi consultată la biblioteca parohială.

O nouă publicaţie: ,,Banatul", nr. 2/2011

În peisajul presei rurale semnalăm apariţia unei noi publicaţii intitulată ,,Banatul". Revista este editată de câteva Primării din jud. Timiş, Caraş-Severin şi Arad (Brestovăţ, Remetea Mare, Jimbolia, Grădinari, Vinga şi Păuliş). Truda pentru apariţia acestui jurnal este dusă de Vasile Todi, preşedintele Uniunii presei rurale din Banatul istoric şi prof. Ana Maria Cotoşpan, directorul publicaţiei.

Din cuprins avem: scurte prezentări a localităţilor, principalele atracţii turistice: biserica catolică de la Vinga, fabrica de ciocolată din aceeaşi localitate, conacul baronului Ambrozie din Remetea Mare; instituţii cultural-educative: Muzeul presei ,,Sever Bocu" din Jimbolia, Şcoala cu clasele I-VIII din Remetea Mare. Alături de aceste câteva rubrici mai găsim un articol care adânceşte cunoaşterea trecutului istoric La pas prin capitala Banatului semnat de istoricul Ioan Haţegan şi un interviu cu Petrică Moise, cunoscutul şi îndrăgitul interpret bănăţean realizat de Ana Maria Cotoşpan.

Dincolo de formatul atractiv, calitatea articolelor remarcăm şi grafica deosebită, aşezarea în pagină şi colaborarea între oamenii de presă şi edilii Banatului.

Sincere felicitări!

Cuvântul ierarhului : Parohia - element esenţial al pastoraţiei tinerilor



Ritmul accelerat al mersului societăţii umane astăzi, cu transformările rapide ce au loc pretutindeni şi în toate domeniile, necesită un răspuns adecvat din partea Bisericii. Structurile misionare ale acesteia sunt chemate spre o actualizare permanentă pentru a nu deveni, într-o bună zi, un fel de ghetou, cu toate consecinţele acestei stări. Acest fapt nu implică, desigur, schimbări în conţinutul mesajului creştin - rătăcire cu mult mai mare -, ci găsirea unor noi forme de propovăduire a lui Hristos care "ieri şi azi şi în veci, este acelaşi" (Evrei 13, 8), pentru a răspunde unor frământări şi căutări specifice timpului.

În căutarea continuă a formelor noi de misiune fundamentate pe eterna "Cale, Adevăr şi Viaţă - Hristos, Dumnezeu-Omul", parohia rămâne aceeaşi străveche instituţie, continuu pregătită pentru înnoirea cerută de exigenţele misionare ale timpului.

Bazată pe comunitatea euharistică locală, parohia oferă cel mai potrivit mijloc de creştere duhovnicească a membrilor ei de toate vârstele şi categoriile sociale. Tânărul, ca şi cel în vârstă, omul fără multă carte, ca şi intelectualul, cel cu multe nevoi, ca şi cel înstărit pot găsi în comunitatea parohială din care fac parte ambianţa necesară unei vieţuiri creştine autentice. Toate celelalte forme ale misiunii Bisericii Ortodoxe prezente în afara parohiei: religie în şcoală, armată, spital, penitenciar, orfelinat sau învăţământul teologic etc. au importanţa lor în măsura în care persoana cuprinsă în atare formă de misiune este orientată spre integrarea plenară în comunitatea euharistică locală - parohia.

Foarte puţini tineri declară că nu cred în Dumnezeu

În ce măsură, tinerii români ai anilor de după 1990 au descoperit calea spre participarea lor ca mădulare active în viaţa euharistică mai întâi, dar şi în cea administrativă, intelectuală, socială a parohiei?

Răspunsul nu poate fi, desigur, un "da" sau un "nu" categoric. Totul, aici, are nuanţele sale, dependente de o serie de considerente, dintre care nu pot, desigur, lipsi: patosul misionar al preotului, puterea cu care s-a exercitat presiunea ideologiei atee înainte de 1990, subtilitatea şi tăria tentaţiilor de tot felul care cuprind viaţa tinerilor în aceste timpuri, criza economică prin implicaţiile sale în favorizarea prostituţiei, a rezervei în faţa formării unei familii din cauza lipsei unei locuinţe sau a unui loc de muncă etc.

Complexitatea unui număr felurit de factori arată varietatea modalităţilor de abordare de către tineri a participării lor la viaţa Bisericii prin intermediul parohiei din care fac parte. În primul rând, trebuie afirmat că după 1989 foarte puţini tineri declară că nu cred în Dumnezeu. Avem aici consecinţa faptului că ideologia atee n-a reuşit să-l schimbe structural pe român, că misiunea Bisericii şi în perioada l948-1989 a fost prezentă în ciuda obstacolelor de tot felul şi a lipsei de curaj misionar a unora dintre clerici şi că încărcătură religioasă a momentelor din Decembrie 1989 a orientat mulţi tineri spre întâlnirea cu Dumnezeu şi Biserica Sa.

Consecinţa firească a realităţii expuse este observată în numărul considerabil de parohii, mai ales din mediul urban, în care prezenţa tinerilor la jertfa euharistică, precum şi la preocupări de ordin administrativ sau activităţi culturale sau diaconale este evidentă. Imaginea grupurilor de tineri aşteptându-şi rândul pentru Taina Spovedaniei sau pentru primirea Sfintei Euharistii, timpul săptămânal consacrat întâlnirilor preotului cu tinerii din parohie, participarea acestora ca membri în consiliile şi comitetele parohiale, cu tot impactul acestei participări asupra aspectelor administrative sau sociale, sunt câteva elemente uşor de sesizat şi care constituie semnul evident de schimbări petrecute în viaţa societăţii româneşti şi a Bisericii sale Ortodoxe în ultimul timp.

În acelaşi timp, orice analiză obiectivă arată că, paralel cu vieţuirea creştină definitorie pentru mulţi tineri, se desfăşoară, în contextul societăţii româneşti a ultimilor ani, şi o altă viaţă, cea a tinerilor aflaţi departe de Biserică, fie prin indiferenţă, fie printr-un comportament străin de valorile Sfintei Evanghelii.

Aceşti tineri, din păcate într-un număr destul de mare, constituie sau ar trebui să constituie prioritatea misionară a Bisericii, în primul rând a parohiilor din care fac ei parte. Lucrarea nu este deloc uşoară. În mediul urban, conştiinţa apartenenţei la biserica parohiei s-a micşorat foarte mult în ultima jumătate de veac, în cazul în care ea n-a dispărut cu totul în unele părţi. Mulţi tineri nu cunosc de care parohie aparţin şi cine este preot acolo. Trecerea prin biserică cu ocazia unor botezuri, cununii sau înmormântări nu este, în majoritatea cazurilor, suficientă pentru a forma sentimentul clar al necesităţii participării la viaţa parohiei. Cu toate că în ultimul timp s-au construit în cartierele mărginaşe ale marilor oraşe biserici, numărul acestora este relativ mic faţă de nevoile zecilor de mii de suflete care, uneori, sunt ataşate la o singură parohie.

Preotul are posibilitatea să creeze felurite momente misionare la nivelul parohiei

La sate, viaţa creştină a tinerilor are specificul ei. Greutăţile nu lipsesc nici aici, precum nu puţine şi diversificate sunt tentaţiile. Localurile care adăpostesc discoteci sau baruri de noapte, în general, absente la sat înainte de 1990, constituie o atracţie de cele mai multe ori nocivă, căreia puţini tineri pot să-i reziste. În unele părţi ale ţării, mai ales în zonele de câmpie, există moştenirea unei atitudini foarte rezervate a majorităţii tinerilor de a participa la viaţa parohiei, atitudine ce caracterizează aceste zone de multe decenii.

Din cele arătate foarte succint, rezultă totuşi complexitatea pastoraţiei îndreptată către tinerii parohiilor urbane sau de la sate. Lucrarea nu este uşoară, dar nici obstacolele de nedepăşit. În primul rând, preotul, conştient de importanţa misiunii sale printre tinerii parohiei, are în sprijinul demersului său pastoral faptul că tinerii români, ca de altfel majoritatea populaţiei, nu manifestă ostilitate faţă de Biserică. Rare sunt cazurile, chiar extrem de rare, în care părinţii nu-şi botează copiii. Cununia religioasă este considerată de toţi ca indispensabilă pentru formarea unei familii. La întrebarea dacă au credinţă în Dumnezeu, cvasi-totalitatea tinerilor răspund afirmativ.

Pornind de la constatarea acestei situaţii, mult diferită din fericire de ceea ce se întâmplă în ţările occidentale şi chiar în unele din cele vecine nouă, preotul are posibilitatea să creeze felurite momente misionare la nivelul parohiei sale, prin care să conştientizeze tinerii că mărturisirea credinţei în Dumnezeu trebuie urmată de o atitudine corespunzătoare în viaţa de familie, şcoală, la locul de muncă sau de petrecere a timpului liber. Căci nu putem să nu constatăm diferenţa foarte mare între declaraţia că au credinţă în Dumnezeu şi comportamentul multora dintre tinerii României de astăzi.

Organizarea de întâlniri săptămânale cu tinerii parohiei în cadrul cărora aceştia să-şi deschidă inima curajos, fără complexe, preotului, iniţierea de pelerinaje, favorizarea alegerii unor tineri în structura consiliilor şi comitetelor parohiale, implicarea în predarea religiei în şcoală, organizarea unor coruri parohiale de tineri, ajutorul acordat unor tineri cu probleme sunt câteva dintre aspectele misiunii preotului în sânul generaţiei tinere. Toate acestea implică însă prezenţa unui preot responsabil, conştient de răspunsul pe care-l va da în faţa dreptului Judecător pentru fiecare suflet pierdut din parohie din cauza lipsei sale de angajament misionar sau a vieţii sale personale derulată în contradicţie cu preceptele pe care le propovăduieşte.

Tineretul român actual este supus unui număr extrem de mare şi diversificat de chemări, structurate, în linii mari, în două categorii. Pe de o parte, vocea lumii secularizate, în viziunea căreia Biserica nu poate avea cuvânt în cetate, ci doar în viaţa particulară, se face auzită în tot ceasul şi prin căi din ce în ce mai sofisticate. Această voce este dublată sau, mai bine zis, constituie izvorul a tot mai felurite tentaţii prin care tânărul este cuprins în vraja unei pseudolibertăţi care se transformă, în scurt timp, în lanţurile celei mai aprige sclavii.

Glasul Bisericii, pe de altă parte, răsună cu insistenţă la poarta vieţii tinerilor români actualmente, iar urmările acestei atitudini misionare, în reuşitele şi carenţele ei, au fost analizate neexhaustiv în rândurile de faţă.

Starea actuală şi calea de perspectivă ale societăţii româneşti actuale permit ca cele două feluri de chemări să poată fi auzite, înţelese, admirate, urmate de tânărul contemporan. Depinde de înţelepciunea şi patosul pastoral al clericilor şi laicilor angajaţi în misiunea Bisericii pentru ca tinerii să rămână sau să devină iubitori şi următori de Hristos, bucurându-se, în acelaşi timp, de entuziasmul, veselia, spontaneitatea şi dorinţa de libertate specifice vârstei.

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei



http://www.ziarullumina.ro/articole;1523;1;52656;0;Parohia---element-esential-al-pastoratiei-tinerilor.html

Întâlnirea publiciştilor din presa rurală la Giarmata Vii



În data de 12 februarie 2011, la Giarmata Vii, începând cu ora 10 s-a desfăşurat adunarea generală a „Asociaţiei publiciştilor presei rurale în Banat”, având următoarea ordine de zi:

1.Darea de seamă a activităţii asociaţiei pe anul 2010 prezentată de dl vicepreşedinte Vasile Suciu şi de dl secretar general Ioan Traia.

2.Alegerea preşedintelui asociaţie.

3.Lansare de carte: „Teatru” de Ion Biriescu, referent dl prof. Gheorghe Lungu

          „Pe un an un ban, pe lună o prună. Dimitrie Comşa şi apropiaţii săi” autor şi referent dl. Vali Corduneanu.

             „Giroc, arc peste timp” monografie de Octavian Gruiţa, Ion Murariu şi Marius Matei, referent dl Ioan Traia.

4. Planul de activităţi a asociaţiei pe anul 2011.

Au participat 15 membrii titulari şi 2 invitaţi: dna Eleonora Mihai, preşedintele Clubului de şah Mediator-Giarmata Vii şi dl. Vali Corduneanu, directorul Muzeului presei din Jimbolia.

Dnii Vasile Suciu şi Ioan Traia au prezentat toată activitatea asociaţiei de la momentul iniţiativei de înfinţare din data de 10 aprilie 2008 şi până la sfârşitul anului 2010.

Prin demisia dlui Vasile Todi la sfârţitul anului 2010, era necesară alegerea unui nou preşedinte. În unanimitate de voturi a fost ales dl Vasile Suciu, vicepreşedintele asociaţiei, iar în locul vacant de vicepreşedinte a fost ales dl Traian Trifu Căta redactorul şef al revistei „Familia” din Vladimirovaţ-Serbia.

Lansările de carte au întregit într-un mod strălucit această adunare, asociaţia propunându-şi ca întodeauna întâlnirile sa aibă şi o serioasă componentă culturală

Planul de activităţi pe anul 2011 cuprinde următoarele:

-Editarea şi tipărirea unui anuar al asociaţiei, răspunderea fiind colectivă, coordonatori fiind preşedintele şi secretarul general.

-crearea unui blog al asociaţiei pe internet, răspunde consiliul director şi dna Sivia Harhătă.

-infinţarea unei sucursale a „Asociaţiei publiciştilor presei rurale în Banat” în Banatul sârbesc, răspunde consiliul director şi dl Traian Trifu Căta.

La final dl secretar general a transmis câteva sugestii pentru îmbunătăţirea activităţii asociaţiei, accentuând nevoia de promovarea a asociaţiei în toate mediile culturale ale Banatului.

Întâlnirea s-a încheiat într-o notă de optimism, constituind intrarea asociaţiei în faza de stabilitate şi relativă consolidare.

Ioan Traia secretarul general al „Asociaţiei publiciştilor presei rurale în Banat”