joi, 29 februarie 2024

Simpozionul Internațional ,,Prețuiește viața”

 

   În organizarea Școlii Gimnaziale Săcălaz, din județul Timiș s-a desfășurat joi, 29 februarie 2024, cea de-a VI-a ediție a Simpozionului ,,Prețuiește viața”, în sistem hibrid (fizic și virtual). În cuvântul de bun venit al prof. Manuela Matits, directorul Școlii din Săcălaz a  fost prezentat Simpozionul, participanții, 110 elevi și 130 profesori din 13 județe din țară și din trei țări: Serbia, Ungaria și Grecia.

    Echipa organizatoare a Simpozionului formată din Prof. Manuela Matits, Prof. Argentina Brănescu, Prof. Tatiana Popa, Prof. Ramona Onofrei, Prof. Cristian Laza și Prof. Corina Ardelean au structurat lucrările Simpozionului în opt secțiuni: Literatura; Științele; Artele; Muzica; Sporturile; Psihologia; Religiile și Tehnologiile vieții.

     În această ediție au fost pregătite și susținute comunicări interdisciplinare. De la Școala din Sutjeska (Sărcia, Serbia), prof. Marica Meljanak a prezentat tema ,,Diabetul la copii”, în care sub forma unui material power-point a ilustrat cauzele, tipurile și formele de manifestare ale bolii.

  Publiciștii Gheorghe Blejușcă și Ștefan Tomoioagă din Săcălaz au adus în cadrul lucrărilor Simpozionului două intervenții legate de istoria localității Săcălaz, a Școlii și a revistei ,,Foia Săcălazului”, o cronică a așezării de lângă Timișoara. Tot de la Săcălaz a avut o intervenție și prof. Corneliu Corcheș.

  Prof. Loredana Bărbulescu (Pucioasa, Dâmbovița) a prezentat o comunicare despre ,,Personajul Poveștilor”, cu referire la povestea Nucii lăudăroși (de V. Colin).

    Preotul dr. Valentin Bugariu de la parohia Birda a susținut tema: ,,Eminescu și boala”, în care a vorbit de suferințele poetului național din ultimii ani de viață petrecuți în sanatoriile Bisericii de la Mănăstirea Neamț și Mărcuța. În partea a doua a comunicării, vorbitorul a prezentat principalele instituții filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române din trecut.

  Prof. dr. Liliana Valentina Porojan (Liceul Grigorie Moisil, Timișoara) a vorbit despre ,,Repere culturale în excursia școlară”, cu aplicare asupra orașului turistic Băile Herculane, locul de promenadă al personalităților europene și românești din veacurile trecute. Ineditul comunicării pe lângă informațiile mitologice și culturale l-a constituit valsul ,, Souvenir de Herkulesbad” compus de compozitorul Jakob Pazeller (1869-1957), cu inspirație a așezării de pe Cerna.

     Elevii Bogdan Crișan și Sergiu Vlad Rona, pregătiți de prof. Liliana Valentina Porojan au prezentat o dramatizare a romanului Ion de Liviu Rebreanu.

   Prof. Lavinia Adam (Colegiul ,,Carmen Sylva, Timișoara) a susținut tema: ,,Reguli de igienă și modalități de prevenire a bolilor infecțioase”; prof. Manuela Matits, ,,Muzica în procesul educativ” și prof. Argentina Brănescu, ,,Filaret Barbu”, un medalion al compozitorului din volumul Partitura unei vieți (1976).

  Au mai avut intervenții: Prof. Insp. Codruța Posea, prof. Cosmina Preda (Liceul Gr. Moisil, Timișoara), prof. Ionel Petrea (Făget, Timiș), prof. Aurora Solomon (CCD, Târgoviște), prof. Tiberiu Boca (Bistra, jud. Alba), prof. Eugen Prisecian (Școala Gimnazială, nr. 12, Timișoara).

           


miercuri, 28 februarie 2024

,,Suflet de copil”, nr. 10 / 2024

 

Sfârșitul lui Făurar aduce comunității școlare din Săcălaz, un neprețuit dar. Este vorba de al zecelea număr al revistei ,,Suflet de copil”, Editată de Școala Gimnazială Săcălaz, jud. Timiș, în coordonarea prof. Manuela Matits, redactor principal și grafician, profesor și director al instituției școlare și colaborarea elevilor, profesorilor, dar și unor colaboratori externi așa cum e Gheorghe Blejușcă, publicist rural din localitatea Săcălaz.

Un cuprins variat, în 76 de pagini, revista oferă cititorilor: cronica activităților extrașcolare desfășurate în primele module ale anului școlar 2023-2024, sărbători și evenimente desfășurate în școală, pagini de educație lingvistică, istorică ș. a., dar și participări ale cadrelor didactici la întruniri științifice naționale, curiozități, mărturii, dar și creații literare (eseu, poezie), unele realizate în limba franceză și prezentarea unor cărți.

Am reținut câteva din contribuțiile acestui număr: ,,Pastila de limbă” realizată pe probleme de fonetică de prof. Pecican Oviciu; ,,Predarea Limbii engleze prin joc” de prof. Laza Cristian; ,,Lecții de istorie săcălăzeană” oferite de Gh. Blejușcă; ,,Școala din Săcălaz” de prof. Onofrei Ramona ș. a.

Toate aceste contribuții de la ,,Tinerele condeie” (titlul unei rubrici), la sărbătoriri și alte activități scot în priveliștea ochilor o perioadă deosebită din viața omului și definită cu titlul care deschide această revistă: ,,Unde ești copilărie?”, o întrebare a dascălului și un răspuns al elevului în sumarul publicației.

Felicitări redactorilor, autorilor pentru acest nou număr care ilustrează viața școlarilor și a dascălilor lor din localitatea de lângă Timișoara.


marți, 20 februarie 2024

Activități de Desen și abilități practice în cadrul Concursului Național Catehetic la Birda

 

   Marți, 20 februarie, s-a desfășurat o nouă etapă în cadrul Concursului Național Catehetic inițiat și realizat de Parohia Birda în colaborare cu Școala Gimnazială Birda și Școlile Primare din Berecuța și Sângeorge, jud. Timiș o nouă etapă destinată Desenului religios și abilităților practice.

      De astă dată, elevii claselor 0-3 de la Școala din Berecuța, au realizat un Atelier de Desen, în care au fost confecționat icoane ale Mântuitorului, Maicii Domnului și ale marilor praznice bisericești.

     Elevii clasei a III-a, pornind de la exercițiile lecției ,,Alegerea binelui în viață” din Manualul de Religie, au desenat un fluture, în cadrul unui joc didactic, iar pe aripile acestuia au scris câte o faptă bună sau rea, iar pe cealaltă dacă aceasta au fost împlinită sau mărturisită părinților, fraților, prietenilor sau preotului.



luni, 19 februarie 2024

Întâlnire catehetică la Deta

 

   Luni, 19 februarie a avut loc o întâlnire catehetică, cu preoții din Birda, Ciacova, Deta, Gătaia, Ghilad, Jebel, Liebling, Pădureni, Stamora Germană și Voiteg la sediul Protopopiatului Ortodox Român din orașul Deta.

     Din partea Arhiepiscopiei Timișoarei a fost prezent P. C. Părinte Aurel Cristian Tomescu, referent catehetic al Eparhiei Timișoarei. La începutul întrunirii, P. On Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei a prezentat câteva informări curente, apoi Părintele referent catehetic a prezentat ordinea de zi care a cuprins: desfășurarea Concursului Național Catehetic ,,Hristos – cuvântul care vindecă” și a punctat câteva  din posibile activități care se pot derula anul acesta, vorbitorul a insistat asupra catehezelor care vor fi pregătite de preoți urmând etapele clasice de pregătire a acestor cuvântări bisericești. Un alt punct pe ordinea de zi l-a reprezentat implementarea Acordului de Parteneriat între Biserică și Școală pe baza căruia se pot organiza activități educativ-religioase.

       La final au fost împărțite diplomele și premiile Concursului Național Catehetic de anul trecut. Grupul Catehetic al Parohiei Birda și al filiei Sângeorge a obținut Premiul al III-lea la etapa eparhială (județeană).



duminică, 18 februarie 2024

,,Glasul Voislovei”, nr. 30 / 2023

 

   Prin intermediul poștei electronice am primit cel mai nou număr al revistei ,,Glasul Voislovei”. Redactat de ec. Petru Opruț, publicația oferă celor interesați pagini de cultură românească de pe Valea Bistrei.

   În concordanță cu tematica Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, Petru Opruț propune un ,,Editorial” interesant prin temă și abordare ,,Cantorii Parohiei Ortodoxe din Voislova” (p. 1-2), în care autorul vorbește despre Școala de Cântăreți din Caransebeș, despre cântăreții de strană și Voislova, dar și de importanța muzicii bisericești în oficierea slujbelor religioase.

   Juristul Firuț Mihuța ne prezintă un bilanț de sfârșit de an al Corului ,,Grănicerii Bistrei”. Un an plin de evenimente la care a participat Corul, în Caransebeș, Poiana Mărurului ori Voislova.

            Pagini deosebit de importante pentru cultura sătească sunt cele legate de obiceiurile satului illustrate de Nicolae Andrei în materialul: ,,Ritualuri legate de plecarea la război. Ritualuri pierdute” și cultivarea colindului ,,Colind – Moș Crăciun” pe muzica prof. univ. dr. Dumitru Jompan.

        Din cuprins am reținut trei evocări iscălite de preotul Romulus Frâncu, ,,Preotul George Ivănescu (1831-1902)”, prof. univ. dr. Constantin Falcă, ,,Dr. Ion Țeicu” și prof. Avram Boța, ,,Valea Bistrei și Marea Unire. 105 ani de la înfăptuirea visului national”.

       Tot în acest sumar se pot regăsi și articole cu conținut istoric și juridic.

     Închei prezentarea cu câteva versuri ale poetului Toma Sfetcu, pe care ni le-a lăsat la finalul unui articol:

,, Mi-e dor de satul meu bătrân, de casa

din pământ bătut, miros de iarbă şi de fân,

de tot ce-a fost şi ce-a trecut”.

     Felicitări redactorilor și autorilor și răbdare cititorilor în frumoasa trudă de a descoperi fapte mari realizate în satul bănățean de ieri și de astăzi.


joi, 15 februarie 2024

,,Bocșa Culturală”, nr. 123 / 2023

 

   Am primit cu bucurie cel din urmă număr al revistei ,,Bocșa Culturală”. Editată de către Biblioteca Orășenească ,,Tata Oancea” din Bocșa, jud. Caraș-Severin și condusă de către bibliotecarul Gabriela Șerban, managerul instituției, publicația în 44 de pagini oferă știri culturale, evenimente, aniversări, comemorări, pagini de educație lingvistică, precum și literatură (poezie, proză, recenzii) ș. a..

       Evenimentul principal al acestui număr a fost cel dedicat Celei de-a III-a ediții a Film Festivalului din orașul Bocșa. Cronica acestui eveniment a fost realizată de d-na Gabriela Șerban, ,,Cartea și Filmul, vedete în orașul Bocșa!” (p. 1-3). Desfășurat pe parcursul a două zile (22-24 septembrie 2023), Festivalul a oferit publicului o triplă aniversare a regizorului Ioan Cărmăzan cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, criticului literar la 80 de ani de viață și a actorului Valentin Teodosiu la împlinirea a 70 de ani.

         Au fost lansate mai multe volume între care amintim cel semnat de prof. Liliana Ferciug, Condeierii bănățeni. Tipărită la prestigioasa editură a Universității de Vest din Timișoara, cartea rezumă disertația doctorală realizată sub îndrumarea prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu. În partea a doua a primei zile, cei prezenți au putut viziona un film din zilele noastre, ,,Nuntă mută” (2008), în regia lui Horațiu Mălăele și cu participarea într-un rol principal a actorului Valentin Teodosiu.

         În a doua zi a Festivalului au fost sărbătoriți 70 de ani de bibliotecă publică la Bocșa. Directorul instituției a realizat cu acest prilej o frumoasă monografie Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi, cu o prefață a criticului literar Gheorghe Jurma din Reșița.

        Rubrica ,,Evenimente” consemnează prin pana d-nei Gabriela Șerban apariția unui nou volum al creaților elevilor botezat sugestiv Gânduri către Dumnezeu și lansat în biserica ortodoxă din Bocșa Română, un concert de pian a artistei japoneze Natsumi Kubayama, sau al Simpozionului dedicat enciclopedistului locului, Corneliu Diaconovici la împlinirea a 100 de ani de la înveșnicire.

       Prof. dr. Mihai Vișan semnează un interesant documentar dedicat lui Diaconovici, cu titlul ,,Corneliu Diaconovici – Un destin aplicat managementului  cultural și instituțional” și Gabriela Șerban cu evocarea ,,Petru Encoveti Oance zis Tata Oancea. 50 de ani de la plecarea în veșnicie”, încheie acest număr doldora de popasuri culturale.

          Felicitări editorului, autorilor și colaboratorilor care ne oferă petice din propriile suflete, fapte și momente din dezvoltarea culturală a localității de pe Bârzavă.

          Revista poate fi consultată sau împrumutată de la biblioteca orășenească.

           


marți, 13 februarie 2024

O nouă activitate în cadrul Concursului Catehetic la Birda

În 13 februarie s-a desfășurat o nouă etapă în cadrul Concursului Național Catehetic, un atelier de lectură cu elevii clasei a IV-a la Școala Gimnazială din Birda, unul de desen la Școala Primară din Berecuța și altul de cateheză ilustrată cu elevii Școlii Primare din Sângeorge.

În cadrul atelierului de lectură, copiii au citit din Mica Biblie, episoadele legate de boală și vindecare din Vechiul și Noul Testament. Astfel au fost reproduse capitolele care amintesc de ,,Dreptul Iov”, ,,Iisus și samarineanca”, ,,Iisus vindecă pe fiul unui slujbaș împărătesc”, ,,Vindecarea unui paralitic din Capernaum”, ,,Iisus la scăldătoarea Vitezda”, ,,Iisus vindecă un lepros și pe sluga sutașului”, ,,Tânărul din Nain înviat de Iisus”, ,,Învierea fiicei lui Iair. Vindecarea unei bolnave”, ,,Surdo-mutul”, ,,Samarineanul milostiv”, ,,Vindecarea orbului din naștere”, ,,Vindecarea unor îndrăciți”, ,,Învierea lui Lazăr”, ,,Vindecarea ologului din naștere”, ,,Vindecarea lui Enea. Învierea Tavitei”, ,,Despre rugăciunile pentru cei bolnavi”.

Copiii din atelierul de desen au realizat icoane ale Mântuitorului, Maicii Domnului, precum și ale praznicelor împărătești. Cei care au participat la cateheza ilustrată au putut vedea un fragment din filmul documentar: ,,Sfântul Iosif, ocrotitorul Banatului”.