joi, 30 ianuarie 2025

Ziua Educației creștine în parohia Birda

 

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este prilejul celebrării Zilei Educației creștine în parohia Birda. Sfinții Ierarhi, pomeniți acum sunt considerați ocrotitorii învățământului teologic românesc și în general ai educației creștine.

În Ajunul sărbătorii a fost oficiată Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia), în biserica parohială cu hramul ,,Nașterii Maicii Domnului” din Birda. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica filială cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorge.

Cu acest prilej, preotul Valentin Bugariu a susținut o cateheză tematică: ,,Părintele Dumitru Stăniloae, Sfântul din cuprinsul unei cărți” în contextul Anului comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Pornind de la cartea ,,Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2010, iscălită de Lidia Stăniloae, vorbitorul a ilustrat viața și opera celui mai mare teolog al veacului XX, unanim apreciat în teologia ortodoxă contemporană.

Teolog al prezenței lui Dumnezeu în viața credinciosului, părintele prof. Dumitru Stăniloae ne lasă o minunată învățătură: „Legătura cu Dumnezeu se susţine în taina rugăciunii şi în liniştea chiliei, nu pe scenă", spunea el. „Nu în lumina rampei, nu urmărind efecte de extraordinar, de senzaţional. (…) Nimic nu e mai dăunător pentru viaţa spirituală decât laudele şi elogiile care fac să dispară subţirimea gândirii, smerenia şi aspiraţia spre o viaţă cu adevărat îmbunătăţită” (p. 219).

Există o legătură a Părintelui Dumitru Stăniloae cu Banatul. Dincolo de colaborarea publicistică de la ,,Mitropolia Banatului”, părintele Stăniloae l-a avut foarte apropiat pe profesorul de teologie Vasile Loichiță. Originar din Jebel, jud. Timiș, Bădița Vasile i-a fost naș de cununie al familiei și naș de Botez al gemenilor familiei, iar ucenic al părintelui prof. Dumitru Stăniloae este Preafericitul Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Înaltul Ierarh si-a desăvârșit studiile teologice prin urmarea cursurilor doctorale, pregătirea, elaborarea și susținerea tezei de doctorat cu tema: „Teologie și spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală (1980)”.

În cadrul Școlii Primare din Sângeorge elevii au pregătit două materiale de promovare a Anului omagial și comemorativ prin realizarea unei planșe și a unui panou cu tema: ,,Sfinți români contemporani”. Activitatea a fost coordonată de prof. Maria Dârpeș și realizată de elevii claselor 0-III de la școala amintită.