miercuri, 12 martie 2025

Împărtășirea copiilor în parohia Berecuța

 

   Prin grija P. C. Părinte Zoran Milovanov, parohul locului, a fost săvârșită Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, miercuri, 12 martie, în biserica parohială cu hramul ,,Învierea Domnului” din parohia Berecuța, protopopiatul Deta.

          La această Sfântă Liturghie au fost prezenți preșcolarii și școlarii de la Grădinița cu P. N. și Școala Primară din localitate. Copiii au fost însoțiți de către prof. Ștefania Cercega și prof. Camelia Cazacincu, iar Taina Mărturisirii a fost oficiată de către P. C. Părinte Călin Negrea, de la parohia Gătaia.

         La Sfânta Liturghie alături de părintele paroh, au slujit P. C. Părinți Georgian Popovici, de la parohia Stamora Germană și Valentin Bugariu, de la parohia Birda.

        Cu acest prilej a fost prezent Dl. Marius Gheorghe Stoian, Primarul Comunei Birda, împreună cu mai mulți credincioși care au fost mărturisiți și împărtășiți cu Sfintele Taine.

       Răspunsurile Stranei au fost oferite de către Florin Butiri și Alexandru Orășanu care au dăruit celor prezenți un buchet de pricesne tradiționale românești.