duminică, 12 aprilie 2026

Ruga satului Sângeorge

 

   La Praznicul Învierii Domnului este sărbătorită Ruga satului Sângeorge. Sărbătoarea inițiată și realizată de Consiliul Local și Primăria Comunei Birda reușește să cuprindă la Căminul Cultural din Sângeorge goștii și gazdele localității pentru câteva ceasuri de rugăciune și voie bună.

    Sărbătoarea a debutat cu un moment liturgic oficiat de către P. C. Părinți Jivoine Maletici, de la Parohia Ortodoxă Sârbă Denta și Valentin Bugariu, de la Parohia Ortodoxă Română Birda.

       Cuvântul de învățătură ocazional a fost susținut de către părintele Jivoine Maletici care a vorbit de masa dragostei (agapa) din începuturile creștinismului primar și păstrarea ei în timp la ziua hramului, a ocrotitorului bisericii sau al satului.

         Nașii acestui hram au fost fam. Rodica și Petre Ciobanu din localitate.

      Au fost prezenți dl. Marius Gheorghe Stoian, primarul Comunei Birda, dl. Sorinel Marcu, viceprimarul Comunei, mai mulți locuitori, tineri și vârstnici.