În cuprinsul unei preafrumoase cărți la care a ostenit o întreagă obște monahală, cea a Mănăstirii Diaconești, a apărut la Editura Bonifaciu, volumul Măria Sa, Neagoe Basarab. Însemnările monahiei Platonida. Doamna Despina a Țării Românești, ediție alcătuită și îngrijită..., Bacău, 2012, 330 p. + 20 p. (ilustrații).
După trecerea la cele veșnice a
Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ilustrul ei consort, Despina Milița (1487 –
1554) s-a călugărit și a viețuit o vreme la Mănăstirea Ostrov, ctitoria
familiei voievodale de pe Olt.
Chiar dacă norma de prezentare a
unei cărți se stabilește cel mult cu trei ani, o amintim acum, cu prilejul
trecerii în ceata sfinților, a Sfintei Cuvioase Platonida de la Argeș, cu zi de
cinstire pe 26 septembrie.
O legătură specială a avut-o Sfânta
Platonida cu Banatul. Sf. Platonida a fost primul copil al despotului sârb de
Srem, Iovan Brancovici (1496-1505), ctitorul mănăstirilor Partoș și Sângeorge
din Banat. În cadrul Însemnărilor, Sfânta Platonida ne spune acest
lucru: ,,Aveam vreo șapte ani când tata a devenit despot al Sremului. El m-a
iubit mult până la sfârșitul vieții sale și, deși era mereu plecat cu treburile
Curții ori la vreo bătălie, totuși, din vreme în vreme își făcea timp și pentru
mine, luându-mă în drumurile pe care le făcea la rudele noastre, la mănăstiri
ori la curtea regelui Vladislav de la Buda, unde mergea uneori, deoarece ca
despot a căutat peste tot sprijin pentru ca țărișoara noastră să nu piară cu
totul sub stăpânirea turcească” (p. 17).
Această mențiune ne face să credem
că Sfânta Platonida a fost prezentă și în vetrele monahale de la Partoș și
Sângeorge, din vestul Banatului.
Cele mai consistente date despre
viața Sfintei Cuvioase Platonida le avem din Însemnările sale făcute pe
parcursul unui an bisericesc din 15 septembrie 1551 și până în 9 septembrie
1552. Așadar aceste rânduri, un succint Jurnal a fost scris la treizeci de ani
de la moartea voievodului, după trecerea în veșnicie a celor șapte copii, la
șaizeci și patru de ani ai fostei doamne.
Însemnările vorbesc despre nașterea
și copilăria monahiei, lupta de la Kosovo, orfană la 12 ani de tată,
încredințarea copilei icoanei Născătoarei de Dumnezeu de către bunica
Anghelina, logodna și nunta cu Neagoe Basarab, locuirea la Craiova și Târgoviște,
nașterea copiilor, alegerea de domn al lui Neagoe și împărtășirea cu Sf. Taine
și ungerea cu Sfântul Mir al viitorului domn, zidirea Mănăstirii Argeșului și
sfințirea ei, așezarea moaștelor Sfântului Ierarh Nifon al Constantinopolului,
daniile domnești către Muntele Athos, Ierusalim și Cruședol, boala și moartea
copiilor și a soțului. Tot
sub aspect bisericesc trebuie reținute daniile făcute mănăstirilor atonite:
Dionisiu, Cutlumuș, Ascalonm lavra Sf. Atanasie, Vatoped, Xiropotamu, lavra
Iviru (p. 207-208).
Rămasă orfană, Sfânta Platonida a
fost încredințată ocrotirii Maicii Domnului și unchiului său, Gheorghe
Brancovici, călugărit Maxim, care a ajuns mitropolitul Țării Românești
(1505-1508), în vremea căruia a apărut prima carte tipărită din Țările Române,
un Liturghier (1508), tipărit de călugărul Macarie.
Aflăm din cuprinsul volumului date
importante despre viața de familie din Evul Mediu românesc, educația și
religiozitatea ei, creșterea copiilor, manifestări ale filantropiei domnești în
dezvoltarea culturală și artistică a diferitelor arte. Se păstrează o mediere
făcută de Doamne Despina Milița pe lângă domnitorul Vlad cel Tânăr (1510-1512),
la curtea căruia, Neagoe a fost comis.
Este ilustrat ritualul încoronării
domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521): ,,La sfârșitul rugăciunii de
încoronare Patriarhul (Pahomie n. n.) l-a uns pe domn cu Sfântul Mir pe frunte,
pe ochi, pe buze, pe urechi, pe piept și pe brațe. Iar eu, nevrednica, am fost
mirunsă după rânduială. Apoi ne-am împărtășit cu Trupul și Sângele
Mântuitorului Hristos: domnul Neagoe în sfântul altar, cu clericii, iar eu
înaintea ușilor împărătești” (p. 150-151).
Ridicarea Mănăstirii Argeșului
reprezintă o altă realizare a domniei Sfinților Voievozi Neagoe și Despina Milița:
,,În primăvara anului 1514 am început lucrul la zidirea poate celei mai
frumoase biserici care s-a ridicat în tot Răsăritul de la căderea
Constantinopolului încoace” (p. 172).
Cu prilejul sfințirii mănăstirii
(1517), au fost pomeniți în cadrul Sfintei Liturghii ctitorii acesteia:
,,-Ctitorilor sfântului lăcașului acestuia: Neagoe Basarab, domn a toată Țara
Munteniei, Elena doamna și coconilor lor, Theodosie, Petru, Ioan, Stanca,
Ruxandra și Anghelina, veșnică pomenire!” (p. 229).
