luni, 1 iunie 2026

1 Iunie – Ziua Copilului

 

   În prima zi de vară din Emisfera nordică este sărbătorită și în România, Ziua Copilului, o zi dedicată tuturor copiilor.

   Prezența copiilor în viața comunității, în cazul nostru, al celei bisericești a luminat și a dat glas, prin activități catehetice și culturale, a îmbogățit viața parohială. Amintesc cu acest prilej de bucuriile făcute în cadrul unor concursuri de Religie naționale și județene, de recitalurile de colinde și cântări bisericești din parohiile vecine, de diferitele montaje literar-artistice din bisericile din Birda și Sângeorge.

    Am parcurs și în anul acesta aventura cunoașterii, prin noțiunile religioase, împărtășirea cu Sfintele Taine și inițiativele filantropice.

    Pentru tot ce ați realizat vă mulțumesc și vă doresc LA MULȚI ANI! spre bucuria părinților, profesorilor și a întregii comunități.