În Duminica a 14-a după Rusalii, în
biserica cu hramul ,,Duminica Tuturor Sfinților”, din parohia Șipet,
protopopiatul Deta s-au desfășurat lucrările Cercului 2 misionar – pastoral din
cadrul Protopopiatului Deta, sub conducerea P. On. Părinte Protopop Ciprian
Boșca.
Lucrările au debutat cu un moment
de rugăciune. Au fost prezenți preoții din parohiile Birda, Cerna, Ciacova,
Colonia Gătaia, Folea, Ghilad, Jebel, Livezile, Pădureni, Percosova și Șipet.
Printr-un cuvânt introductiv Părintele
Protopop Ciprian Boșca a subliniat importanța subiectului dezbătut în concordanță
cu tematica Anului comemorativ din Patriarhia Română. Referatul pregătit
răspunde unor cerințe pastoral-misionare: Femeia în Sfânta Scriptură, Sfintele
recent canonizate și rolul femeii în creștinism și în Biserică.
Referatul cu tema ,,Modele biblice
și actualitatea lor în viața sfintelor femei recent canonizate de Biserica
Ortodoxă Română” a fost pregătit și susținut de preotul Oliviu Crișan, parohul
locului.
Structurat pe capitole și
subcapitole, lucrarea fructifică o bogată bibliografie și a dezvăluit în trei
capitole: femeia și virtutea în Sfânta Scriptură, evocarea Sfintelor femei și
trei sfinte reprezentative: Maria Brâncoveanu, Blandina de la Iași și Antonina
de la Tismana, tema propusă.
Concluziile formulate au vorbit de
vocația sfințeniei, jertfa și orientarea spre zidire prin exemplul vieții.
Despre legăturile Sfintei Platonida
de la Argeș, cu Banatul a vorbit preotul Valentin Bugariu. Alte exemple de
sfințenie feminină au fost scoase în relief de preoții Gheorghe Florea, Iulian
Popa, Sebastian Andrei Petrescu și Radu-Mihai Codreanu.
