duminică, 27 septembrie 2026

Taina Sfântului Maslu în parohia Birda

 

   În Duminica a 18-a după Rusalii a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, de obște, în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, din parohia Birda, protopopiatul Deta.

     Cu acest prilej au slujit P. C. Părinți Petru Achim (parohia Banloc), Ioan Ciprian Blagoe (parohia Deta), Zoran Milovanov (parohia Berecuța), Dragan Giorgiev (parohia Voiteg), Sebastian Andrei Petrescu (parohia Pădureni), Damian Griguța (parohia Opatița) și Valentin Bugariu, parohul locului.

   Cuvântul de învățătură a fost susținut de P. C. Părinte Dragan Giorgiev care a vorbit credincioșilor despre încredințarea în Dumnezeu prin practicarea rugăciunii și faptelor bune, catargul corabiei care dă piept cu încercările vieții reprezentate de valuri.

      S-au împărtășit de rugăciunea în comun, de citirile din Sfânta Scriptură și de darul eleoungerii mai mulți credincioși din parohie, din filia Sângeorge, precum și din parohiile învecinate.