marți, 31 martie 2026

Împărtășirea copiilor la Birda

 

   Marți, 31 martie, de la orele 8,00 a fost oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, din parohia Birda, protopopiatul Deta.

   Au slujit cu acest prilej P. C. Părinți Zoran Milovanov (parohia Brecuța), Călin Negrea (parohia Gătaia), Adrian Cohuț (parohia Percosova) și Valentin Bugariu, parohul locului.

      Au fost mărturisiți elevii de la Școala Gimnazială Birda, ciclul primar și au fost împărtășiți cu Sfintele Taine preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal din Birda și elevii claselor 0-IV.

         Preșcolarii și școlarii au fost însoțiți de către profesorii Camelia Cazacincu, Ștefania Cercega, Maria Dârpeș, Mihaela Gherban, Iasmina Petrovici, Olivera Petrovici și Adina Spiridon.

          Participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Sfintele Taine se înscrie în Acordul de Parteneriat încheiat între Biserică și Școală. Un cuvânt de mulțumire se rânduiește către prof. Sorina Onița, directorul Școlii Gimnaziale pentru reușita acestei activități religios – educative.