Deunăzi, prin bunăvoința și
generozitatea părintelui Valentin BUGARIU, am intrat în posesia celui de-al
57-lea număr al publicației „Arhanghelul” (nr. 1/2026), în paginile căreia am
avut onoarea de a-mi vedea găzduit, pentru prima oară, unul dintre articole.
Acest prim contact fizic cu ediția tipărită m-a impresionat profund, atât prin
ținuta grafică, cât și prin densitatea conținutului său. Nu în ultimul rând,
m-a mișcat jertfa și stăruința editorului său – Preotul Dr. Valentin Bugariu –
de a susține o asemenea apariție editorială, o trudă pe care, prin prisma
propriei experiențe, o pot aprecia la justa sa valoare. În acest context
fericit, am ales să schițez o scurtă și meritată prezentare a acestei minunate
publicații.
În introducerea expunerii mele, voi
porni de la însăși alegerea titlului: „Arhanghelul” – o denumire perfect aleasă
ce sugerează cu claritate misiunea generică de mesager, în acest caz de mesager
al valorilor perene. O altă alegere inspirată este citatul eminescian de pe
prima pagină care definește Biserica drept „maica spirituală a neamului
românesc”, acesta fixând neîndoielnic profilul identitar al revistei.
Definită de către editorul său
drept o „Revistă trimestrială de cultură și religie rurală, editată de
Asociația ,,Arhanghelul” din localitatea Birda, județul Timiș”, publicația se
înfățișează cititorului, într-o epocă a facilului și a consumului digital grăbit,
ca un act de rezistență nobilă și o mărturie a dragostei de neam. Ajunsă la al
15-lea an de apariție neîntreruptă, revista transcende statutul de simplu
buletin parohial, devenind o veritabilă instituție culturală – un „Arhanghel”
care veghează asupra memoriei colective a universului nostru rural.
Ceea ce atrage de la prima vedere
este prezentarea sa grafică de excepție, comparabilă cu cea a oricărei
publicații consacrate. Paginația îngrijită și aerisită, facilitează lectura și
conferă prestanță textelor. Totodată, imaginile de o acuratețe impecabilă – de
la chipurile sfinților, până la detaliile arhitecturale ale bisericilor sau
portretele dascălilor de altădată – depășesc rolul de simple ilustrații,
transformându-se în ferestre vizuale ce completează narațiunea culturală. Toate
aceste observații, constituie o dovadă certă că sârguința Părintelui Dr.
Valentin Bugariu, și a echipei sale redacționale, se răsfrânge și asupra
esteticii, înțelegând cu toții că frumosul este, în esența sa, o cale către
divinitate.
În ceea ce privește conținutul
revistei, acesta reprezintă o împletire armonioasă între rigoarea istorică,
trăirea duhovnicească și analiza sociologică, „Arhanghelul” reușind să
reunească sub aceeași cupolă viața spirituală, istoria locală și provocările
cotidianului.
Un merit deosebit al revistei este
capacitatea de a atrage colaboratori de elită: preoți, profesori, cercetători
și poeți. Prezența unor nume precum Eugen Dorcescu sau evocarea unor figuri
emblematice precum Timotei Popovici, ridică publicația mult deasupra
standardului local, transformând-o într-un reper de referință pentru întreg
arealul bănățean. Fără îndoială, această performanță publicistică se datorează
și unei echipe redacționale de excepție, din care fac parte: Prof. univ. dr.
Ioan Viorel Boldureanu, Dr. Florin-Corneliu Popovici, Prof. Ioan Traia și Pr.
dr. Iliia Pavlovici Pătruț. Acestora li s-a alăturat, până de curând, cunoscuta
scriitoare Dr. Nina Ceranu, care în luna august a anului 2025 a răspuns
chemării către cele veșnice – Dumnezeu să o odihnească în pace!
Prin articole temeinic documentate
despre fundațiile școlare bănățene, vechile școli de pictură sau destinele
frânte ale marilor dascăli de altădată, revista salvează de la degradare și
uitare înseși dovezile identitare ale Banatului. Totodată, editorul nu se
ferește de analize pertinente asupra satului actual, deplângând fenomenul
depopulării, dar oferind, în același timp, soluții concrete, prin intermediul
culturii și al educației.
În concluzie, ,,Arhanghelul” este o
publicație care „arată” la fel de bine precum ,,vorbește”. Estetica sa
deosebită, dublată de spiritul academic și duhovnicesc pe care îl promovează,
îi conferă revistei o valoare autentică și rară în peisajul publicistic actual.
Rezultatul acestei munci laborioase
a făuritorului său, revista „Arhanghelul” din Birda este dovada vie a
dictonului că „omul sfințește locul”. Sub coordonarea Părintelui Valentin
Bugariu – un slujitor care înțelege că misiunea sa trece dincolo de zidurile
bisericii, coborând până la rădăcinile culturale ale poporului – această
publicație rămâne un reper de sârguință și osteneală binecuvântată. Este, în
esență, un dar făcut trecutului pentru a asigura viitorul, un proiect scris cu
sudoarea jertfei și cu o neclintită încredere în valorile care ne definesc.
Constantin VLAICU/ UZPR Caraș
Severin/ APPR Banat
https://uzprcarasseverin.org/2026/03/04/publicatia-arhanghelul-o-fereastra-deschisa-spre-vesnicia-satului-banatean/, accesat în 4 martie 2026.
