joi, 12 aprilie 2012

PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2012


† NICOLAE Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului

Iubitului cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini şi creştine har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos !

Cinstiţi credincioşi şi credincioase, „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând …”

Sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru a fost cu multă înţelepciune rânduită de Sfânta noastră Biserică în acest anotimp, al primăverii, reprezentând nu numai învierea noastră ca fii ai Dumnezeului Celui viu, ci şi a naturii înconjurătoare, care îşi pregăteşte şi ea veşmântul pentru Sfânta Înviere, prin ghioceii îmbobociţi ce ies de sub zăpada iernii, prin covorul verde al ierbii ce acoperă pământul şi mai ales prin frumoasele flori, care, cu petalele lor albe asemenea zăpezii, vor să ne aducă aminte de hainele albe ale Mântuitorului, cu care a ieşit din mormânt, aşa cum e reprezentat în icoanele noastre. Sărbătoarea mai vrea însă să ne aducă aminte şi de hainele curate ale sufletului nostru spălate prin lacrimile sincere ale părerii de rău în Taina Spovedaniei şi înfrumuseţate în lumina Sfintei Cuminecături.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Cu acest prilej doresc să ne oprim asupra tălmăcirii cuvintelor „cu moartea pe moarte călcând“, din troparul Învierii. Cuvântul moarte, de cele mai multe ori, răsună trist în urechile noastre, aducând în cele dinlăuntru ale noastre sumbre simţăminte. Sigur nici unul dintre noi nu am dori ca să murim, spre deosebire de Sfântul Apostol Pavel pentru care „moartea era un câştig“. Ce simţăminte va fi având el, de a ajuns la asemenea convingere, care, pentru noi cei de rând, este greu de înţeles!

Dacă am medita mai creştineşte şi mai adânc, despărţirea sufletului de trup nu este o moarte, o distrugere totală şi iremediabilă, ci doar o stare de provizorat, de trecere, de mari nădejdi viitoare şi nici într-un caz de cugetări negative, descurajatoare sau de deznădejde. Nu trebuie să uităm că şi trupul nostru este veşnic şi că şi el va învia. S-ar putea ca văzând trupul putrezind şi amestecat cu ţărâna pământului să ne îndoim de învierea lui. Să nu fie! Textele sfinte ne spun că şi „marea îşi va da morţii săi afară“. Avem un pasaj foarte edificator în Proorocul Iezechil, cap. 37, în privinţa învierii trupurilor, pe lângă acele trupuri înviate de Mântuitorul. Proorocul Iezechil prezintă un câmp de oase goale, rămase risipite pe câmpie în urma unei bătălii. Dumnezeu îl întreabă pe prooroc: „Ce crezi, învia-vor oasele acestea?“ Iar proorocul răspunde cu o oarecare îndoială: „Tu ştii aceasta“. Dumnezeu, ca să-i risipească orice îndoială, îl face martor acestui eveniment zicând: „Voi face să intre în voi duh şi veţi învia“. Şi mi-a zis: „Prooroceşte asupra oaselor acestora şi le spune, oase uscate ascultaţi cuvântul Domnului. Proorocit-am cum mi s-a mai poruncit. Şi când am proorocit s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie fiecare os la încheietura sa şi am privit şi iată erau pe ele vine crescute şi carnea şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele. Atunci mi-a zis Domnul: Fiul omului, prooroceşte şi spune duhului: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule vino din cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia. Deci am proorocit cum mi se poruncise şi au intrat în ei duhul şi au înviat şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor“. Mai putem oare să ne îndoim de puterea lui Dumnezeu şi de învierea trupurilor noastre? Şi pe lângă toate acestea avem şi trupuri neputrezite, atâtea sfinte moaşte ale sfinţilor Bisericii chiar până în zilele noastre, cum sunt acele ale Sfântului Iacob românul, care pot fi văzute de oricine are ocazia fericită să viziteze locurile sfinte de la Ierusalim.

În această situaţie ne întrebăm: Mai putem spune acestei despărţiri a sufletului de trup, „moarte“? Mai putem să ne îndoim de această înviere a trupurilor noastre? Deci moarte în înţelesul distrugerii totale nu există, pentru că şi trupurile şi sufletele noastre sunt veşnice. Trebuie să eliminăm din inimile noastre deznădejdea, tristeţea care uneori ne cuprind la auzirea cuvântului moarte. Aşa socotim că a înţeles şi Sfântul Apostol Pavel moartea „ca un câştig“, ca o mare trecere, aşa să rămână şi în mintea şi inimile noastre.

Sfântul Evanghelist Ioan, arătând rostul venirii în lume a Mântuitorului zice că „Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă“. Acesta ar fi adevăratul sens al vieţii, iar moartea sufletească – sensul autentic al morţii.

La aceasta s-a referit şi Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvântul său de la Paşti, atunci când zice: „Unde-ţi este moarte boldul tău? Unde-ţi este iadule biruinţa ta?“.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Se cade aşadar să înţelegem că nu trebuie să ne mai temem de moartea fizică, ci să o considerăm ca o mare trecere în veşnicie, dar să ne temem de moartea sufletească şi mai ales de „veşnicia ei“. Această temere să trezească în noi râvna sfântă ca prin înfrânare şi har dumnezeiesc să ne eliberăm de întunecimile ei.

Să avem mare nădejde în bunătatea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în ajutorul Său, că de aceea a venit Mântuitorul la noi, ca să ne pregătească prin Învierea Sa marea noastră trecere. Nici unul să nu ne mai temem de moartea fizică, pentru că ne-a izbăvit pe noi Învierea Mântuitorului Hristos. Toţi să îndrăznim, nici unul să nu descurajăm, ca să intrăm la ospăţul Domnului nostru, luând aminte că „nici unul mustrat de cugetul său mai înainte de a se spovedi să nu cuteze cu nebăgare de seamă să se atingă de acest foc mistuitor“, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvântul său din Joia Mare.

Cu acest îndemn de încurajare şi de nădejde în Hristos Cel înviat, precum şi cu nădejdea în darurile Bisericii lăsate nouă prin Sfintele Taine, Vă doresc din inimă învierea Dumneavoastră a tuturor din moartea sufletească, învierea neamului nostru şi învierea sufletească a întregii omeniri, ca să se risipească dintre noi, precum se risipeşte fumul, orice vrajbă, orice ură, orice dezbinare, orice răzbunare, spre binele nostru vremelnic şi veşnic şi spre lauda Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, Amin.

Al vostru stăruitor rugător către Hristos Cel înviat,

†Nicolae

Arhiepiscop al Timişoarei

şi Mitropolit al Banatului

Dată în reşedinţa mitropolitană din Timişoara, la praznicul Învierii Domnului, anul mântuirii 2012


http://mitropolia-banatului.ro/?p=6191

Programul slujbelor religioase de Învierea Domnului.


Cu prilejul praznicului Învierii Domnului, biserica ortodoxă cu hramul ,,Naşterea Domnului" din Birda desfăşoară următorul program liturgic-pastoral:
Duminică, 8. 04, orele 18, Denie.
Luni, 9. 04, orele 12, sfinţirea caselor.
orele 20, Denie.
Marţi, 10. 04, orele 9, sfinţirea caselor.
orele 20, Denie.
Miercuri, 11. 04, orele 10 împărtăşirea bolnavilor în filia Sângeorge.
orele 13 sfinţirea caselor.
orele 20 Denie.
Joi, 12. 04, orele 8 Administrarea Tainei Mărturisirii
orele 10 Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
orele 20 Denia celor 12 Evanghelii.
Vineri, 13. 04, orele 8, împărtăşirea bolnavilor în parohia Birda.
orele 14 Vecernia cu slujba punerii în mormânt a Domnului.
orele 20 Denia Prohodului Domnului.
Sâmbătă, 14. 04. orele 00 Slujba Învierii.
orele 2 Slujba Învierii în filia Sângeorge.
Duminică, 15. 04, orele 10, Sfânta Liturghie în cadrul căreia se va da citire Pastoralei Înaltpreasfinţitului Nicolae.
orele 18, Vecernia.
Luni, 16. 04, orele 7, Sfânta Liturghie în filia Sângeorge.
orele 11 pomenirea morţilor în filia Sângeorge.
orele 14 pomenirea morţilor în parohia Birda.
orele 18 Vecernia.
Marţi, 17. 04, orele 10 Sfânta Liturghie în filia Sângeorge.
Joi, 19. 04, orele 18 Vecernia.
Vineri, 20 orele 10 Sfânta Liturghie.

Apariţii publicistice


În ultimul timp, preotul Valentin Bugariu a publicat articolul Învierea Domnului în opera mitropolitului Nicolae în revista ,,Vatra satului", nr. 24, p. 6.

,,Vatra satului", nr. 24/2012


A apărut un nou număr al revistei ,,Vatra satului". Revista editată de comunitatea locală din Ferendia este afiliată Asociaţiei publiciştilor presei rurale din Banat. Alături de informaţile legate de spiritualitatea locală, revista marchează aniversarea a 50 de ani de arhipăstorie a Înaltpreasfinţitului Nicolae la Timişoara. Articolul de fond, în fapt editorialul cu titlul Să trăiţi întru mulţi ani Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit! este semnat de prof. Ioan Traia, preşedintele Asociaţiei publiciştilor şi totodată redactorul-şef al publicaţiei.
Revista poate fi consultată în cadrul bibliotecii parohiale!

vineri, 6 aprilie 2012

Premierea copiilor din Concursul ,,Alege şcoala"

Vineri, 6. 04. la orele 9 a fost organizată festivitatea de premiere a copiilor implicaţi în proiectul educaţional ,,Alege şcoala". Tema acestui prim concurs de creaţie intitulat ,,Şcoala mea" s-a desfăşurat şi în parohia Birda. La faza parohială au primit premii ce au constat din: diplomă de participare, rucsac şi un număr al foii eparhiale ,,Învierea" următorii copii: Mercea Mădălina, Mercea Andreea Mariana, Mercea Viorel Marian, Buha Florina Iulia, Paşca Andrada Giorgiana, Buha Bogdan Claudiu, Stănescu Ilie Marian, Voros Melinda Gabriela, Pojar Roxana Georgeta. La faza eparhială s-a calificat eleva Buha Florina Iulia la secţiunea eseu.
Felicitări iniţiatorilor acestui proiect precum şi copiilor participanţi.

Elevii teologi la biserica ortodoxă din Birda


Marţi, 3. 04. biserica ortodoxă cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului" din comuna Birda a fost gazda unui moment excepţional de suflet. La orele dimineţii au poposit la biserica parohială elevii teologi de la Liceul Pedagogic ,,Carmen Sylva" din Timişoara. Îndrumaţi de profesorii Nicolae Şincari, pr. Petru Suru şi Ionuţ Mura elevii au intonat axionul ,,Cuvine-se cu adevărat". Apoi preotul paroh a prezentat istoricul Bisericii din localitate. La finalul întâlnirii au fost distribuite fiecărui elev câte un exemplar din revista parohială ,,Arhanghelul" şi un calendar ortodox de buzunar.

Taina Sfântului Maslu în parohia Ferendia

Duminică, 1.04 la orele 16 a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu în biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din parohia Ferendia, protopopiatul Deta.
La invitaţia părintelui Dragan Giurgiev, parohul locului au poposit la Ferendia: P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei şi C. Păr. Ioan Jula de la parohia Şemlacu Mare, Ioan Babeu de la parohia Jamu Mare, Valentin Bugariu de la parohia Birda, Călin Negrea de la parohia Gherman şi Emanuel Popescu de la parohia Macedonia.
După săvârşirea Tainei, P. On. Părinte Ioan Prisăceanu a ţinut un cuvânt de învăţătură având ca temă Actualitatea Tainei Sfântului Maslu.

marți, 3 aprilie 2012

,,Vatră nouă", nr. 139/2012


Gând la gând cu bucurie. Am primit de la comunitatea parohială din Giarmata Vii prin intermediul părintelui iconom stavrofor Vasile D. Suciu, un nou număr al prestigioasei reviste locale ,,Vatră nouă", editată de Comunitatea Locală din Giarmata Vii, comuna Ghiroda, jud. Timiş.
Şi acest număr propune parohienilor mai multe materiale catehetice, obişnuita rubrică ,,Cugetări ale Sfinţilor Părinţi", apoi Taina Sfântului Maslu, articol semnat de preotul Petru Itineanţu de la parohia Obreja, jud. Caraş-Severin şi rubrica de expresii religioase de astă dată Unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră! iscălit de prof. Aurica Ruen. Alături de informaţile religioase, publicaţia mai iniţează cititorii în tainele: agronomiei, pedagogiei, literaturii în grai ş. a. Revista se încheie cu obişnuita cronică parohială.
Felicitări redactorilor!

,,Gazeta Bocşei", nr. 1-2 (51-53)/2012


Am primit la parohie primul număr pe 2012 al revistei ,,Gazeta Bocşei", publicaţie editată de Primăria Oraşului Bocşa. Alături de informaţiile curente din viaţa urbei, aşa cum am fost deja obişnuiţi din numerele precedente, revista propune cititorilor oraşului o paletă variată de informaţii spiritual-culturale din oraşul Bocşa: prezenţa P. S. Lucian, episcopul Caransebeşului în mijlocul vârstnicilor de la Căminul din Bocşa, derularea concursului ,,Gânduri către Dumnezeu" ajuns la a cincea ediţie; acţiunea catehetică ,,Bucuria copiilor la începutul Postului Mare" organizată de parohia Bocşa Montană. Alături de informaţile religioase sunt inserate şi ştiri culturale: deschiderea muzeului Constantin Lucaci, Biblionet-ul la Bocşa, precum şi ştiri legate de Ruga de la Bocşa Română şi Festivalul de Folclor ,,Aurelia Fătu Răduţu". Felicitări truditorilor şi mult spor cititorilor.
Revista se găseşte la biblioteca parohială!