duminică, 27 decembrie 2020

Praznicul Nașterii Domnului în parohia Birda

 

   Sărbătorirea Praznicului Crăciunului a debutat în Ajun cu Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia) în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, filia parohiei Birda.

    În ziua Praznicului a fost oficiată Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din Birda în prezența copiilor și credincioșilor.

 La momentul predicii a fost citită Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Ioan al Banatului.

  S-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului mai mulți copii și tineri.

   După otpustul Sfintei Liturghii credincioșii au primit colinda mai multor cete de colindători. Toți copiii prezenți au primit daruri din partea Parohiei și a Fundației Rudolf Walther din Timișoara.

       Pentru a doua zi de Crăciun a fost săvârșită în Ajun, Vecernia, iar în ziua Soborului Maicii Domnului, Utrenia și Sfânta Liturghie în biserica ortodoxă din Sângeorge.

      A fost de asemenea citită Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Ioan al Banatului, iar la momentul împărtășirii, mai mulți copii au primit Sfânta Euharistie.

       La final cei mai mici credincioși ai bisericii au primit daruri.

    Tot în biserica din Sângeorge a fost oficiată Slujba Privegherii pentru Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan care a fost urmată în ziua cinstirii de Acatistul Sfântului Ștefan și Sfânta Liturghie în biserica din Birda.


marți, 22 decembrie 2020

Programul slujbelor religioase la Praznicul Nașterii Domnului Și Anul Nou în parohia Birda

 

Joi, ora 15,00 la Sângeorge, Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia);
            Vineri, ora 10,00 la Birda, Sfânta Liturghie;
                        ora 12,00 Recital de colinde. Daruri pentru cei mici;
                        ora 16,00 Vecernia.
            Sâmbătă, ora 9,00 la Sângeorge, Utrenia;
                            ora 10,00 Sfânta Liturghie;
                            ora 12,00 Daruri pentru cei mici;
                            ora 15,00 Vecernia unită cu Litia.
            Duminică, ora 9,00 la Birda, Utrenia;
                              ora 10,00 Sfânta Liturghie.
            Joi, ora 16,00 Birda, Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia;
                                               Slujba trecerii dintre ani.
            Vineri, ora 10,00, Birda, Sfânta Liturghie;
                        ore 12,00 Sângeorge, Tedeum la Anul Nou.

duminică, 20 decembrie 2020

Recital de colinde la Sângeorge

 

       Duminica de dinaintea Nașterii Domnului a fost sărbătorită prin rugăciune, împărtășire cu Sfintele Taine, comemorare și colind în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhngheli Mihail și Gavriil” din localitatea Sângeorge, filie a parohiei Birda, proropopiatul Deta.

       În Ajunul sărbătorii a fost oficiată Vecernia urmată Duminică dimineață de slujba Utreniei și Sfânta Liturghie. La momentul potrivit mai mulți copii și credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului

      La predică preotul Valentin Bugariu a scos în priveliște însemnătatea pericopei evanghelice duminicale, importanța comemorării eroilor Revoluției din 1989 și rostul Recitalului de colinde: ,,Duminica dinaintea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos are o întreită semnificație pentru noi creștinii ortodocși din această biserică. În primul rând ne amintim de strămoșii după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos prin Cuvântul Evangheliei (Matei 1, 1-25). Această înșiruire istorică se bazează pe mărturia proorocului Isaia: ,,O Mlădiță va ieși din tulpina lui Iesei și un lăstar din rădăcinile lui va da” (11, 1). Dincolo de o simplă prezentare, amintirea strămoșilor Domnului Hristos este și un imn liturgic în care îi cinstim pe înaintașii Mântuitorului. Cinnstirea, prezența celor de demult este o realitate a rugăciunii comunitare când martori la Nașterea, Patimile, Moartea, Învierea Domnului nu sunt doar cei vii dar și cei adormiți trupește, dar vii prin credința lor.

            Această Duminică este și o zi de comemorare și amintire a celor ce și-au dat viața pentru libertate în Decembrie 1989. Ziua de 20 decembrie a fost și ziua în care nu s-a înregistrat nici un mort, o zi calmă în fața asaltului final și a victoriei poporului împotriva dictaturii.â

          Declanșarea Revoluției de la Timișoara a avut loc într-o zi de vineri (15 decembrie) când în sprijinul unui pastor reformat s-au aflat alături de enoriașii maghiari și oameni cu lumânări în mâini, credincioși care nu aparțineau cultului reformat. Credința a însuflețit pe credincioșii deveniți demonstranți și manifestanți în 16 decembrie, ea a fost și aluatul care a înmulțit poporul de la 20 de oameni la 2.000, iar până în 21 decembrie fiind 150.000 de oameni pe străzile orașului. Crucea din fața bisericii noastre a fost ridicată tocmai pentru a cinsti pe eroii Revoluției din 1989

            În această zi avem și Recitalul de colinde intitulat ,,Vin colindătorii cu veneau odată…”. Ajuns la cea de-a IV-a ediție manifestarea se dorește un moment de vestire a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos prin colindă. O profesoară din Pocola, un sat care aparține de Petranii Mitropolitului Ioan ne spune urmăroarele: ,,Puține popoare au însoțit minuniea venirii Fiului lui Dumnezeu cu o îmbrățișare așa de caldă și de duioasă și au exprimat-o așa de bogat în forme artistice, cum a făcut-o poporul român”[1]. O contribuție a locului, de promovare a glasul copiilor din Sângeoge și Birda, dar și din satele apropiate lor”.

Mulțumim turoror copiilor care prin colindă ne-au apropiat de Măritul Praznic al Nașterii Domnului.



[1] Florica Ardelean, ,,Semnificația colindelor”, https://www.scribd.com/document/363381095/SEMNIFICA%C5%A2IA-COLINDELOR, accesat în 18. 12. 2020.


miercuri, 16 decembrie 2020

,,Bocșa Culturală” nr. 4 (111 )/ 2020

 

   A apărut cel de-al patrulea număr al revistei trimestriale de cultură ,,Bocșa Culturală” editată de Biblioteca Orășenească ,,Tata Oancea” din orașul Bocșa și trudită de managerul ei, d-na Gabriela Șerban.

   Pe parcursul a mai multor pagini reunite sub titlul de ,,Eveniment”, autorul, Gabriela Șerban prezintă lansarea a două volume editate de Biblioteca din Bocșa. Primul volum, Portrete de preoți și teologi din Bocșa de ieri și azi, iscălită de Gabriela Șerban și preotul Valentin Costea a fost prezentată credincioșilor în bisericile ,,Adormirea Maicii Domnului” din cartierul ,,Nufărul” din Bocșa Română și ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Reșița. Cartea oferă 22 de medalioane ale unor clerici din Bocșa, între aceștia îi amintim pe protopopul și scriitorul Mihail Gașpar, profesorii de teologie Nicolae Popovici și Ioan Sauca și pe ieromonahul Ioanichie Petrică viețuitor la Mănăstirea Sf. Ilie din localitate. Despre această reușită publicistică au vorbit autorii, editorul, Gheorghe Jurma cunoscut critic literar, dr. Ada D. Cruceanu, dr. Dana Bălănescu, Erwin Josef Tigla și protopopul Gheorghe Șuveți. Cea de-a doua carte, Gânduri către Dumnezeu a fost lansată la biserica ,,Sf. Ier. Nicolae” din Bocșa Română. Volumul reunește realizările literare a 61 de copii și tineri care au participat la cea de-a XIII-a ediție a Concursului Județean de creație religioasă.

   Pentru aceste izbânzi editoriale, dar și pentru multe altele D-na Gabriela Șerban a fost răsplătită cu Premiul ,,Monica Andriesei” pentru merite în activitatea de bibliotecă.

   Tot în paginile revistei cititorii pot găsi literatură română (proză, eseu, pagini de jurnal) precum și rubricile atât de îndrăgite: ,,Remember”, ,,Să ne prețuim valorile”, ,,Dascăli de frunte” ori ,,Să vorbim corect românește”.

    Felicitări pentru toate aceste frumoase realizări!


marți, 1 decembrie 2020

1 Decembrie în parohia Birda

 

   Ziua Națională a României a fost sărbătorită împreună cu pomenirea Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României în bisericile din Sângeorge și Birda. În Ajunul amintirii Sf. Andrei a fost oficiată Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia), în filia Sîngeorge. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica din Birda. La momentul potrivit destinat predicii, preotul Valentin Bugariu a susținut un cuvânt de învățătură cu tema: ,,Apostolatul și unitatea, două icoane ale spiritualității românești”.

   După otpustul Sfintei Liturghii a fost realizat montajul literar-artistic: ,,Ce-ți doresc eu ție dulce Românie?” compus din poezie și cântece patriotice interpretate de elevii Tudor și Denisa Peia.

   Cu prilejul Zilei Naționale a României pe 1 Decembrie a fost oficiată de la orele 1000 slujba Tedeumului pentru această ocazie. Rugăciunea a fost urmată de proiecția filmului documentar: ,,Nașterea unei națiuni”, episod al filmului ,,1 Decembrie 1918. O zi pentru istorie” realizat de regizorul timișorean Vasile Bogdan. Pornind de la secvențele filmului, preotul Valentin Bugariu a prezentat câteva volume ale făuritorilor Unirii din Banat, dar și ai altor istorici bănățeni. Astfel au fost ilustrate contribuțiile lui Valeriu Braniște, Avram Imbroane, Ioan Munteanu și Pavel Panduru.

      De Ziua Unirii publicistul și luptătorul național Valeriu Braniște nota: ,,Ție, zi măreață a istoriei, în care s-a înfăptuit această minune, ne închinăm, înscriindu-te nu numai cu litere de aur pe paginile istoriei, ci și cu litere neperitoare pe lespezile sufletelor noastre.

      Am înviat! Suntem și vom fi. De acum încolo prezentul și viitorul este în mâinile noastre. Ne vom ocârmui prin noi înșine și singuri vor decide de destinele noastre” (De la Blaj la Alba Iulia, Articole politice, Ediție îngrijită de Valeria Căliman și Maria Elena Simionescu, Editura Facla, Timișoara, 1980, p. 386-387).

       Din partea autorităților locale, Primăria și Consiliul Local al Primăriei Comunei Birda au fost depuse coroane de flori la monumentele eroilor de pe raza comunei.