duminică, 22 februarie 2015

Săptămâna duhovnicească la Birda, 23 februarie - 1 martie

În perioada 23 februarie - 1 martie a. c. se va desfășura în parohia Birda ,,Săptămâna duhovnicească”. De luni până duminică vor fi oficiate servicii religioase zilnice (Vecernia, Sfânta Liturghie, Paraclisul Maicii Domnului, Taina Sfântului Maslu) urmate de cuvinte de învățătură pregătite de preoți invitați din parohiile vecine. Vor fi realizate cateheze în cadrul proiectului ,,Hristos împărtășit copiilor” și alte activități religios-filantropice din cadrul Concursului Național de materiale didactice ,,Educația religioasă - tradiție și actualitate”.
Vă așteptăm cu drag!

sâmbătă, 21 februarie 2015

Întălnirea membrilor Asociației Publiciștilor din Presa Rurală din Banat

Sâmbătă, 21. 02. 2015 la Muzeul Satului Bănățean a avut prima întâlnire din anul 2015 a membrilor Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat.
Întâlnirea a fost moderată de prof. Ioan Traia, președintele Asociației. Din prezidiu au mai făcut parte: prof. univ. dr. Ioan Viorel Bodureanu de la Universitatea de Vest și prof. Dan Radosav, directorul Muzeului Satului din Timișoara.
Adunarea a debutat cu un moment de reculegere închinat lui Pavel Filip și Pavel Gătaianțu din Banatul iugoslav. A urmat rugăciunea ,,Tatăl nostru”.
În debutul lucrărilor au fost rezolvate mai multe chestiuni organizatorice:
1). primirea unor noi membri: Ioan Olărescu (Comloșu Mare),  Toma Sfetcu (Urseni) și Ioan Ionescu (Babșa).
2). primirea a doi noi membri de onoare: conf. univ. dr. Ioan David, directorul Editurii David Press Print și a domnului Dan Radosav, jurnalist și director al Muzeului Satului din Timișoara.
3). achitarea cotizație pe a. c..
Din partea managerului Muzeului a fost prezentat un Cuvânt de bun venit în care vorbitorul a scos în evidență contribuția jurnaliștilor rurali la dezvoltarea culturii tradiționale bănățene.
Muzeograful Ioan Traia în calitatea dublă de președinte al Asociației și cercetător asiduu al localităților din Banat prin cercetarea monografică a atras atenția asupra importanței arhivării graiului bănățean, o nouă metodă de cercetare în istoria orală a locului. S-a propus achiziționarea unor reportofoane prin intermediul cărora se va începe această acțiune. Acestea vor fi folosite de cei care s-au aplecat spre acest tip de cercetare: prof. Ion Murariu (Giroc), poetul Vasile Barbu (Uzdin) și prof. Gheorghe Lungu (Sacoșu Mare).
A urmat prof. univ. Ioan Viorel Boldureanu care a zăbovit asupra importaneței literaturii dialectale pentru istoricul regiunii geografice dintre Dunăre și Mureș. În viziunea cercetătorului timișorean istoria orală este document etnologic. Pentru fixarea cadrului viitorul proiect cultural vorbitorul a rostit o prelegere despre fixarea metodei: asigurarea tehnicii digitale; ghid de interviuri și aplecarea spre perspectiva etnologică (istorie culturală tradițională). Primul aspect important îl reprezintă etimologia populară. Un exemplu elocvent: mujdei care provine de la must de ai.
În partea a doua a fost prezentate câteva lucrări în grai. Șirul a fost deschis de Vasile Barbu cu ,,Simpozionul izmenelor”, fragment dintr-o piesă dramatică montată la Uzdin. Tema este una generoasă: ,,nu mai merge cum a mers!”, zicerea făcând referire la noile metode de subvenționare europene.
Gheorghe Lungu, ,,Strigătele dă prăstă sat”. Comunicarea aduce o noutate: păstrarea obiceiului în Sacoșu Mare, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, deci începutul Postului Mare. Obiceiul debutează cu o formulă introductivă: ,,Bună sara oameni buni ce vă spun eu nu-s minciuni...”. Semnificația sărbătorii populare: curățire, purificare, perpetuarea speciei umane. Acțiunea se desfășoară lângă foc, obicei ce vestește ivirea primăverii. Tot acest ritual poartă denumirea de ,,priveghi” adică o priveghere a focului. Sărbătoarea este întânită în toate regiunile țării.
Lazăr Severică (Giroc) a încântat auditoriul cu ,,5 zile din viața mea”, lucrare în grai girocean.
Gheorghe Babeți (Brestovăț), snoava ,,Ghinți dă porțălan” la Brestovăț.
Toma Sfetcu (Cerna, colonist la Urseni) a prezentat un fragment din istoria Medeveșului în versuri realizat de Pătru Chira.
Ioan Ionescu (Babșa), poezii în grai
Toma Nicolae, jurnalist, fragment dintr-un roman autobiografic în grai.
Bogdan Tamaș (Urseni), poezie de la Medveș.
Șirul vorbitorilor a fost încheiat de domnul Ioan David care a prezentat ultimele patru cărți apărute la editura autorului din Timișoara folositoare în cercetarea graiului bănățean.
Au fost prezenți: membrii ai Asociației, invitați. S-au făcut schimburi de reviste și volume, s-au pus bazele unor simpozione științifice ș.a.
Din partea parohiei Birda a participat părintele dr. Valentin Bugariu, redactor al revistei de religie și cultură rurală ,,Arhanghelul” din localitatea amintită.

marți, 17 februarie 2015

Premierea copiilor pentru Concursul Județean de Religie ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”

Luni, 16 februarie a. c., a avut loc festivitatea de premiere a elevilor care au participat din partea Școlii Gimnaziale și a Parohiei Birda la Concursul Județean de Religie ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”. Aceste premii au recompensat pe cei care au participat la faza zonală desfășurată în 3. 12. 2014 la Liceul Teoretic din Gătaia. Mulțumiri tuturor celor implicați: elevilor, direcțiunii școlii și profesorului de religie.
Tuturor sincere felicitări!

duminică, 15 februarie 2015

Taina Sfântului Maslu în parohia Berecuța

Duminică, 15. 02 a. c a fost oficiată Taina Sfântului Maslu în parohia Berecuța, filia Mănăstire. La invitația C. Păr. Zoran Milovanov, parohul locului, au fost prezenți: C. Păr. Adam Rugaci de la parohia Gătaia, Iulian Popa de la parohia Colonia Gătaia, Dan Dologa de la parohia Teș și Valentin Bugariu de la parohia Birda.
După săvârșirea Sfintei Taine la momentul îndătinat a fost rostit cuvântul de învățătură: ,,De la blestem la binecuvântare. Postul ca timp de jertfă și bucurie”. Un gând de mulțumire tuturor credincioșilor care au fost prezenți în capela cu hramul ,,Pogorârea Duhului Sfânt” din localitate.

duminică, 8 februarie 2015

Premierea Parohiei Birda

Pe baza parteneriatului dintre Școală și Biserică în parohia Birda se realizează mai multe activități: religioase, educaționale și filantropice. În primăvara anului 2014 s-a desfășurat proiectul ,,Sfânta Euharistia - lumina vieții creștine”. În cadrul proiectului au fost realizate mai multe acțiuni: participarea la slujbele divine, cateheze tematice, împărtășirea de Sfintele Taine, realizarea a două materiale power-point, a unui pliant de promovare și a unor obiecte: mărțișoare, coșuri de nuiele, prăjituri de post, icoane pe sticlă. Veniturile realizate din vânzarea acestora s-au îndreptat către cinci copiii aflați în situație de risc social.
Un gând de mulțumire se rânduiește la final elevilor de la Școala Gimnazială din localitate, prof. Doru Popa, titularul disciplinei de religie, direcțiunii instituției școlare precum și tuturor dascălilor implicați în acest concurs.

sâmbătă, 7 februarie 2015

,,Vatră nouă”, 2015, nr. 173

A apărut numărul pe ianuarie a. c., al revistei locale ,,Vatră nouă” de la Giarmata Vii, jud. Timiș. Editată de Parohia Ortodoxă din localitate prin grija și efortul P. On. Părinte Vasile D. Suciu, parohul acestui așezământ bisesericesc. Din acest număr amintim câteva materiale care fac referire la ,,Întronizarea Înaltpresfințintului Ioan Selejan ca mitropolit al Banatului”. (p. 6-15).
Tot din această publicație aflăm despre Raportul de activitate al Parohiei, iscălit de părintele Vasile D. Suciu. (p. 4-5). Din lectura acestui material aflăm de câteva realizări ale Parohiei: continuarea lucrărilor la Așezământului comunitar Preot Filip Doboș; lucruri de modernizare, întreținere și reparații la biserică și casa parohială; organizarea și susținerea a festivalului ,,Cântări pascale” (ediția a IX-a) și a Rugii satului; editarea revistei locale ,,Vatră nouă” și a suplimentului religios ,,Iconostas”, precum și tipărirea de către preotul paroh a broșurii Parohia Ortodoxă Română Giarmata Vii, Timișoara, 2014, 24 p..
Revista se găsește în format electronic și la parohia noastră! 

duminică, 1 februarie 2015

,,Anotimpuri literare”, 2015, an. XXII, nr. 1

Prin amabilitatea doamnei dr. Nina Ceranu, redactor - șef al revistei trimestriale ,,Anotimpuri literare” a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara am primit la parohie primul număr pe anul 2015 al publicației. Numărul de față se deschide cu o știre de interes bănățean: ,,Ce ar însemna pentru Timișoara ca să fie capitală culturală europeană” din care aflăm de dezvoltarea localității prin cultură: modernizarea infrastructurii, mai mulți investitori, noi proiecte de restaurare, dezvoltarea vieții culturale ș. a.
Editorialul ,,Despre poezie, despre Eminescu, dinspre Banat” (p. 3-4) este iscălit de prof. univ. dr. Cornel Ungureanu. Tot în această parte ,,introductivă” sunt consemnate alte două aricole: Ovidiu Nicolae Grivu, ,,O scrisoare autografă a lui Nicolae Iorga” și Mirela Radu Lazarescu, ,,Piatra de silex”, fragment dintr-un roman închinat memoriei mitropolitului Vasile Lazarescu al Banatului. Revista mai cuprinde: poezie de Doru Macriș, Vlad Cerna Jurca, Cornel Ioan Iovuța; proză: Liliana Ardelean; istorie literară de Nina Ceranu și Rodica Opreanu; recenzii ș. a. m. d.
Între recenzii amintim cea închinată volumului Martor la Revoluție, Editura Marineasa, Timișoara, 2014 semnat de prof. Ion Murariu din Giroc. Cartea a fost lansată cu prilejul Forumului Publiciștilor din Presa Rurală din Banat organizat în anul 2014 de Parohia Ortodoxă Birda, jud. Timiș.