sâmbătă, 31 martie 2012

,,Arhanghelul", Birda; nr. 1/2012


A apărut primul număr al revistei parohiale trimestriale ,,Arhanghelul". Revista editată de Parohia Ortodoxă Birda este o publicaţie religioasă şi culturală locală. Din cuprinsul primului număr spicuim: editorialul Glasul Arhanghelului în care sunt amintite vechimea publicaţilor parohiale dar şi actualitatea unei astfel de reviste. Din cuprins amintim rubricile: valori poetice, cateheza, urme din trecut, documentar şi cronica parohiei.
Redacţia acestei reviste este compusă din profesorii universitari: Rodica Popescu şi Ioan Viorel Boldureanu de la Universitatea de Vest din Timişoara, muzeograful Ioan Traia de la Muzeul Satului bănăţean, preotul dr. Iliia Pavlovici Pătruţ de la parohia Maşloc şi preotul dr. Valentin Bugariu, parohul locului.
Publicaţia multiplicată în 200 de exemplare se adresează credincioşilor creştin-ortodocşi din parohia Birda şi filia Sângeorge. Totodată revista a obţinut recunoaşterea Bibliotecii Naţionale a României prin ISSN 2284 – 7731
Costul tiparului primului număr a fost suportat de domnul Marius Gheorghe Stoian, primarul comunei Birda căruia îi mulţumim. Revista poate fi procurată de la bisericile ortodoxe din Birda şi Sângeorge.
Lectură cu folos tutoror!

vineri, 30 martie 2012

Concursul zonal de religie ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş"



Joi, 29. 03. 2011 s-a desfăşurat etapa zonală a concursului de religie judeţean ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş". Anul acesta tema concursului a fost Tămăduire şi sfinţenie şi a avut trei secţiuni: eseu, poezie religioasă şi desen tematic. Concursul a vizat elevii din clasele I-VIII. De astă dată gazda desfăşurării concursului în etapa zonală a fost Parohia şi Liceul Teoretic din oraşul Gătaia. Concursul a debutat cu slujba de Te Deum oficiată în biserica cu hramul ,,Învierea Domnului" din localitate. Au slujit preoţii Irimie Oancea de la parohia Liebling, Ciprina Boşca, responsabilul de proiectului catehetic ,,Hristos împărtăşit copiilor", de la parohia Banloc şi Dragan Giurgiev de la parohia Ferendia. După săvârşirea slujbei, copiii de la parohiile: Birda, Cerna, Gătaia, Ferendia, Folea, Liebling, Jebel, Percosova şi Voiteg însoţiţi de profesorii de religie şi preoţii parohi s-au deplasat în incinta Liceului din localitate unde s-a desfăşurat concursul propriu-zis. Juriul a fost compus din: preoţii: Aurel Cristian Tomescu, iniţiatorul concursului de la parohia Comloşu Mare, Adam Rugaci de la parohia Gătaia, Ciprian Boşca, responsabilii proiectului catehetic ,,Hristos împărtăşit copiilor" la nivelul protopopiatului Deta, Irimie Oancea şi profesorii de religie Nicoleta Brădeanu şi Isabela Radu de la Liceul Teoretic din Gătaia.
După cuvântul de bun venit adresat de prof. Gabriela Neda, directorul instituţiei şcolare organizatoare s-a desfăşurat concursul pe cele trei secţiuni: eseu religios, desen tematic şi poezie creştină.
Din partea parohiei Birda au participat trei copii: Gabor Roberta (cls. a V-a, secţiunea eseu), Murgea Alexandra (cls. a IV-a, secţiunea desen) şi Şuclea Petronela (cls. a III-a, poezie religioasă). La finalul jurizării copiii din Birda, au obţinut premii şi menţiuni: Şuclea Petronela (premiul III), Gabor Roberta şi Murgea Alexandra (menţiunea I). Felicitări tuturor!





Împărtăşirea copiilor


În timpul Postului Mare, la Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul au fost împărtăşiţi copiii din parohia Birda şi filia Sângeorge, atât cei preşcolari, cât şi cei şcolari. În zilele de 14; 16 şi 23. 03 au fost împărtăşiţi copiii din Birda şi în 21. 03 cei din filia Sângeorge.

luni, 19 martie 2012

Ziua Femeii în parohia Birda



În 7 martie 2012 a fost serbată Ziua internaţională a Femeii în parohia Birda. După săvârşirea Sfintei Liturghii a Sfântului Grigorie Dialogul, elevii de la clasele I-IV de la şcoala din localitate îndrumaţi de doamnele învăţătoare: Sorina Oniţa, Mihaela Gherban şi Daniela Isoc au realizat un frumos program artistic compus din poezii şi cântece specifice momentului. La finalul şcenetei copiii au împărţit tuturor femeilor câte un mărţişor. Din partea parohiei un mărţişor dulce tuturor celor prezenţi la Sfânta Liturghie.

Concursul judeţean de religie ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş"


În 29. 02. 2012 s-a desfăşurat etapa locală a concursului judeţean de religie ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş", cu tema centrală ,,Legătura dintre Taina Sfântului Maslu şi viaţa sfântă". Au fost delaraţi câştigători următorii elevi: Şuclea Petronela (cls. a III-a, poezie religioasă, G. Coşbuc, Înviere), Murgea Alexandra (cls. a IV-a, desen tematic Învierea lui Lazăr) şi Gabor Roberta (cls. a V-a, eseu: Taina Sfântului Maslu şi viaţa sfântă). Din juriu au făcut parte: prof. Hilde Germer (directorul şcolii), prof. Bianca Tănase (lb. română), prof. Doru Popa (religie), pr. Valentin Bugariu. Câştigătorii vor participa la faza zonală ce se va desfăşura la Gătaia în 29 martie.

Concursul ,,Alege şcoala"

S-a desfăşurat în parohia Birda concursul de creaţie ,,Alege şcoala" la toate cele trei faze ale acestuia: eseu, interviu şi fotografie. Au elaborat lucrări toţi paricipanţii din proiect, lucrări care au fost trimise la faza locală, desfăşurată la Protopopiatul Deta. Din partea parohiei noastre a fost declarată câştigătoare, eleva Buha Florina din clasa a VI-a care va merge la următoarea etapă intitulată ,,Şcoala din pridvorul Bisericii".

vineri, 2 martie 2012

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


ARHIPĂSTOR STATORNIC AL BANATULUI - Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae Corneanu la 50 de ani de slujire arhierească

În lumina sfântă a aniversării Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, care împlineşte anul acesta 50 de ani de rodnică slujire arhierească în scaunul de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului (1962-2012), străluceşte dragostea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, Cel în Treime preamărit.

Iubirea plină de har a Preasfintei Treimi a fost mereu prezentă în viaţa şi lucrarea Înaltpreasfinţiei Sale, dăruindu-i mult spor şi rod binecuvântat în slujirea Bisericii şi cultivarea iubirii de neam şi de ţară.

La acest jubileu binecuvântat, de împlinire a 50 de ani de luminoasă şi statornică slujire la Altarul Banatului, adresăm Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae calde urări de sănătate, pace, bucurie şi mult ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea de păstorire a clerului şi a credincioşilor din Mitropolia Banatului.

Întru mulţi şi fericiţi ani, Înaltpreasfinţia Voastră!

Cu gratitudine şi dragoste în Hristos-Domnul,

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


http://mitropolia-banatului.ro/?p=5724


Mitropolitul Nicolae Corneanu la 50 de ani de arhierie


La iniţiativa Arhiepiscopiei Timişoarei se va desfăşura la Timişoara trei momente aniversare în zilele de 4, 5 şi 7 martie închinate Înaltpresfinţitului Nicolae, arhiepiscopul Timişoarei şi mitropolitul Banatului. Manifestarea va debuta duminică la catedrala mitropolitană cu oficierea Sfintei Liturghii şi slujirea Te-Deumului de mulţumire. În ziua următoare, în sala festivă a Centrului Eparhial din Timişoara va fi lansată cartea Repere religioase ortodoxe române timişorene iscălită de P. On. Păr. dr. Ioan Bude, protopopul protopopiatului Timişoara I, precum şi DVD ,,Mitropolitul Banatului-jumătate de veac ca arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului". Miercuri, 7 martie Arhiepiscopia Timişoarei în colaborare cu Biblioteca Judeţeană va organiza cu începere cu orele 18 în incinta Basionului Theresia, corp A o seară de omagiere a mitropolitului Nicolae.

* *
*

În urmă cu 89 de ani, la 21 noiembrie 1923 se năştea la Caransebeş, în familia preotului Liviu Corneanu, Nicolae, viitorul teolog, profesor şi arhiereu al Banatului. Despre perioada primilor ani petrecuţi în casa părintească, peste vremi, mitropolitul nota: ,,Nu este, cred, greu de închipuit ce fel de copilărie am avut, crescând într-o parohie. Nimic deosebit, nimic aparte faţă de ceilalţi copii. În schimb, cred că tata, probabil mi-a transmis o anumită înclinaţie în direcţia aceasta (a preoţiei n. n.) cu toate că el a murit când eu aveam doar nouă ani. De fapt, în familia tatălui au mai fost preoţi. Bunicul, un frate al tatei... Acesta din urmă a fost cleric şi profesor de teologie". (Pe baricadele presei bisericeşti, Editura Învierea, Timişoara, 2000, p. 341).
După studii liceale la Caransebeş, urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti între 1942-1946, încununate cu o teză de licenţă la Catedra de Patrologie, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman: Origen şi Cels. Raporturile dintre creştinism şi păgânism văzute prin prisma unei dispute din secolul al III-lea, pentru care a fost răsplătit cu ,,Magna cum Laudae". Calificativul obţinut era o recunoaştere evidentă a calităţilor lucrării şi a posibilităţilor tânărului licenţiat în teologie. (Ştefan Alexe, Preocupări patristice ale Înalt Prea Sfiinţitului Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu, în rev. ,,Biserica Ortodoxă Română", 1987, nr. 3-4, p. 20). Tot la Bucureşti a urmat cursurile pentru obţinerea doctoratului, susţinând dizertaţia finală în 1949 sub îndrumarea aceluiaşi profesor: Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie. Începuturile monahismului creştin pe valea Nilului.
După încheierea studiilor posuniversitare a fost numit profesor la Academia Teologică din Caransebeş, iar după 1948 ocupă mai multe funcţii administrative la Centrul Eparhial din Timişoara, din nou profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş şi Institutul Teologic Universitar din Sibiu.
Călugărit la Cernica, este ales în 1961 episcop al Aradului, iar în 1962 arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi nitropolit al Banatului. A suplinit în vacanţele eparhiale scaunul arhieresc de la Sibiu şi Craiova, ca locţiitor de mitropolit. ,,Pentru un arhiereu conştient de misiunea pe care o are de îndeplinit nu există diferenţă între cele trei îndatoriri: de săvârşitor al celor sfinte, de învăţător şi de conducător, toate fiind la fel de importante. Eu am simţit întotdeauna nevoia de a le împlini pe fiecare nu din obligaţie, ci din convingere". (Pe baricadele..., p. 298).
Realizările mitropolitului Nicolae sunt multe şi diverse: organizarea unei colecţii muzeale, ridicarea de noi lăcaşe de cult, reactivarea şi înfiinţarea unor noi aşezăminte monahale şi şcolare, patronarea publicaţiilor mitropolitane, stimularea apariţiei la tipografia eparhială a unor valoroase scrieri de istorie locală, teologie contemporană precum şi de întremare morală şi spiritualitate creştină.
Contribuţiile cărturăreşti ale ierarhului bănăţean sunt remarcabile în aproape toate domeniile teologiei ortodoxe, de la disciplinele sistematice (dogmatică), la cele istorice (istoria Bisericii) şi de la cele biblice la cele practice, învăţături cuprinse cu precădere în Pastoralele de Paşti şi Crăciun. Ceea ce l-a impus definitiv în cercetarea teologică românească au fost studiile patristice: ,,Însă ceea ce m-a fascinat cel mai mult în facultate a fost o disciplină numită patrologia. Adică, literatura primelor secole creştine". (Pe baricadele..., p. 342). Opera de cercetare se compune din traduceri din Sfinţii: Ioan Scărarul, Scara Raiului. I-a fost acordat titlul de Doctor honoris causa de către Institutul teologic protestant din Cluj (1978), Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad (2003), Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara (2003), Universitatea de Ştiinţe Agricole ale Banatului (2003) şi Universitatea de Vest din Timişoara (2003).


A publicat următoarele cărţi şi volume:

Învăţătura creştină ortodoxă (Timişoara, 1971),
Ieşit-a sămănătorul. Culegere de predici (Timişoara, 1974),
Pedobaptismul de-a lungul vremii (Timişoara, 1975),
Fundamentarea teologică a pedobaptismului (Timişoara, 1979),
Temeiurile învăţăturii ortodoxe (Timişoara, 1981),
Învăţătura ortodoxă despre mântuire (Timişoara, 1983),
Contribuţia Banatului la teologia şi spiritualitatea românească). Studii patristice (Timişoara, 1983),
Culegere de predici (Timişoara, 1984),
Biserica românească din Nord-Vestul ţării în timpul prigoanei hortiste (Bucureşti, 1986),
Patristica mirabilia. Pagini din literatura primelor veacuri creştine (Timişoara, 1987; Iaşi, 2001),
Quo vadis? Studii, note şi comentarii teologice (Timişoara, 1990),
Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare (Timişoara, 1998),
Farmecul scrierilor patristice (Bucureşti, 2002),
Patristica – filosofia care mângâie (Cluj, 2004),
Actualitatea literaturii vechi creştine (Timişoara, 2007),
Pentru mai binele obştesc (Timişoara, 2008),
Pe aripile cuvântului (Timişoara, 2009),
Scrisori Pastorale, (Timişoara, 2011).

A tradus din greacă:

Scara raiului (Timişoara, 1994; ed. II, 1997; ed. III, 2000) şi
Viaţa Fericitului Pahomie (Bucureşti 1995).

Este iniţiatorul şi coordonatorul colecţiei Comorile pustiei ce apare în cadrul Editurii Anastasia.

Alte cărţi:

Origen şi Celsus (Bucureşti, 1999),
Pe baricadele presei bisericeşti, vol.I-II (Timişoara, 2000),
Credinţă şi viaţă (Cluj, 2001),
Pe firul vremii – meditaţii ortodoxe (Bucureşti, 2000),
Popasuri duhovniceşti de la Crăciun la Paşti (Timişoara, 2001),
Miscelaneea patristica (Cluj, 2001).

În anul 1992 a coordonat apariţia lucrării Ortodoxia românească.

* *

*

Întru mulţi şi fericiţi ani Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit cu prilejul aniversării a 50 de ani de arhierie. Un gând bun împreună cu doriri de bine din partea credincioşilor ortodocşi din comuna Birda şi filia Sângeorge.


Taina Sfântului Maslu în parohia Berecuţa

Duminică, 4. 03. 2012 a fost oficiată Taina Sfântului Maslu în parohia Berecuţa, filia Mănăstire. La invitaţia C. Păr. Zoran Milovanov, parohul locului, au slujit la Taina Sfântului Maslu: P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei, C. Păr. pens. Viorel Burdan, Adam Rugaci de la parohia Gătaia şi Valentin Bugariu de la parohia Birda.
În capela cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh" din satul Mănăstire au poposit credincioşi din localitate, precum şi din satele învecinate: Birda şi Sângeorge. La finalul slujbei, în cuvântul de învăţătură, On. Prot. Ioan Prisăcean a amintit celor prezenţi despre semnificaţia vindecării şi istoricul aşezămintelor medicale creştine din Biserica Ortodoxă Română. Totodată s-a amintit de hotărârea Sfântului Sinod de a numi anul 2012, ,,Anul omagial al Sfântului Maslu".

,,Vatră nouă", nr. 137/2012


Si din acest număr avem importante date care întregesc o istorie recentă la Giarmata Vii. Autorii articolelor aduc dovezi ale continuităţii umane în vatra ,,cea nouă" a localităţii. Aşa cum deja am fost obişnuiţi regăsim în paginile revistei informaţii gospodăreşti, agricole, moral-religioase, o cronică a activităţilor Parohiei Ortodoxe diin Giarmata Vii, precum şi alte materiale interesante.
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

,,Gazeta Bocşei", nr. 10-12 (48-50)/2011


A apărut ultimul număr pe anul 2011 a gazetei locale editată de Primăria Oraşului Bocşa. Număr festiv, revista îşi propune o retrospectivă a ultimilor 50 de ani de când comuna Bocşa a devenit oraş. Centru administrativ, social şi cultural al Banatului montan, Bocşa a ştiut întotdeauna să lase urme în civilizaţia românească de dincoace de Carpaţi. Între personalităţile urbei este amintit Carol Loncear, ministru al insustiei grele între 1958-1962, ctitor al învăţământului superior reşiţean, Sorin Frunzăverde, ministru al Apărării Naţionale şi apoi preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, primari ai localităţii.
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!