duminică, 24 februarie 2013

Bani pentru biserici, biserici pentru oameni




În aceste zile s-au intensificat dezbaterile publice asupra structurii bugetului naţional pentru anul în curs. Vor urma şi alte consultări şi decizii asupra bugetelor comunităţilor regionale şi locale. Fiecărei părţi din organismul social i se alocă un procent negociat din întreg şi ideal ar fi ca, la toate nivelurile, să se poată susţine cât mai bine activităţile publice care privesc un număr cât mai mare de oameni (educaţie, spiritualitate şi cultură, asistenţă medicală şi socială).
Fără a neglija importanţa celorlalte componente strict necesare funcţionării normale a ansamblului social, considerăm că rolul Bisericii de partener social, cultural şi educaţional al Statului trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate. Conlucrarea Bisericii cu Statul pentru slujirea binelui comun are o tradiţie consolidată de-a lungul veacurilor, iar sprijinul material acordat Bisericii se întoarce în plan social ca sprijin spiritual şi fapte de întrajutorare între oameni.
Vechile noastre biserici sunt monumente de spiritualitate şi cultură definitorii pentru identitatea sufletului românesc şi, pretutindeni, dar mai ales în lumea satului românesc, biserica este cartea de vizită a comunităţii locale. Într-un sat cu o biserică frumoasă, şi şcolile, şi dispensarul, şi primăria, şi biblioteca arată bine. Totodată, educaţia nonformală şi informală edificată în lumina rugăciunii cultivă respectul reciproc, bunătatea şi generozitatea în comunitatea respectivă. Mai mulţi oameni gospodari, familii mai bine organizate, delincvenţă scăzută şi o atmosferă generală dominată de speranţă şi de bucuria vieţii.
Voinţa ctitorilor de altădată, dăltuită în piatra pisaniilor sau înscrisă în actele de danie, reprezintă pentru noi şi pentru generaţiile care vor veni un testament, o datorie sfântă de a le păstra cu sfinţenie şi rostul şi întemeierea. Statistic privind, sunt biserici care fac parte din patrimoniul cultural naţional şi universal, dar pe care comunităţile care le administrează - parohii, mănăstiri - nu mai pot să le întreţină aşa cum se cuvine unor monumente de valoare inestimabilă.
Pe de altă parte, la acestea se adaugă astăzi proiectele social-filantropice dezvoltate cu mijloacele proprii ale unităţilor bisericeşti, dar care au, datorită anvergurii şi impactului lor social, nevoie de susţinere de la bugetul public în anumite faze ale implementării.
Bisericile sunt pentru toate comunităţile umane piloni ai statorniciei, factori de întrajutorare şi coeziune socială. Mai mult decât în orice altă parte, uşa bisericii este deschisă tuturor. În aceeaşi cristelniţă primesc Botezul şi bogaţii şi săracii, aceleaşi cununii sunt aşezate pe frunţile mirilor, indiferent de starea lor socială, la acelaşi Sfânt Potir este chemat, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, întreg poporul dreptcredincios. Demnitatea umană fundamentată pe credinţă poate merge până la sacrificiul suprem - precum cel al tinerilor care au murit în decembrie ‘89.
Religiozitatea mărturisită a poporului român şi proporţia de peste 80% a creştinilor ortodocşi în rândul populaţiei de azi sunt date statistice care ne conduc la ideea că şi în structura autorităţilor legislative şi executive de la noi reprezentativitatea confesională este asemănătoare. În aceste condiţii, alocarea de mijloace financiare de la bugetul statului pentru susţinerea activităţilor bisericeşti nu este doar un sprijin pentru o lucrare cultică desprinsă de realităţile vieţii sociale, ci este un mod de a dărui, pentru ca darul să ajungă multiplicat şi încărcat de iubire la cât mai mulţi oameni. De la oameni, prin biserici, către oameni.

 http://www.ziarullumina.ro/repere-si-idei/bani-pentru-biserici-biserici-pentru-oameni

luni, 18 februarie 2013

,,Suflet nou", nr. 7; 8; 9; 10 şi suplimentul istoric ,,Suflet nou"

Revista satului bănăţean, ,,Suflet nou" aduce în casele cititorilor noi gânduri, sentimente, aprecieri din viaţa satului Comloşu Mare, jud. Timiş. În nr. 7 avem mărturia redactorului-şef adjunct Gavril Bolog care cere cu insistenţă: Votul uninominal pur. Suntem sătui de promisiuni! Prof. Traian Galetaru îşi continuă foiletonul Eminescu în critica românească înainte de 1944. Alături de aceste două articole, în paginile tuturor revistelor se pot găsi sondări în trecutul locului (figuri de înaintaşi, biblioteci, cărţi şi destine umane), poezie, rubrici religioase şi tradiţionale. Revistele pot fi consultate la biblioteca parohială!

,,Foaia Săcălazului", nr. 104; 105/2012

Tot de la Săcălaz am primit ultimele două numere ale revistei lunare intitulată ,,Foaia Săcălazului". Publicaţia sprijinită de Primăria şi Consiliul Local aduce alte câteva ştiri din viaţa comunităţii: Festivalul Răchiei. Ediţia a V-a, 9 noiembrie 2012, material iscălit de Ghiţă Blejuşcă şi interviul realizat de Ramona Onofrei cu cunoscutul pictor local prof Dan Sasu. Revistele pot fi consultate în cadrul bibliotecii parohiale!

,,Opinia", nr. 10/2012 şi 11/2013

Prin colaborarea domnului Gheorghe Bejuşcă cunoscut gazetar şi istoric al satului Săcălaz am primit la parohie ultimele două numere ale publicaţiei ,,Opinia", cele pe lunile decembrie 2012 şi ianuarie a.c.. Publicaţia editată de Consiliul Local şi Primăria localităţii prin sprijinul profesional al cunoscutului jurnalist Dumitru Oprişor propune tuturor cititorilor poporeni pagini de autentică spiritualitate locală şi românească în acelaşi timp.  Colaboratorul nostru, consemnează câteva importante materiale care fac referire la viaţa locului: Sentimentul naţional (p. 2) şi O filă de istorie: Valentin (Bebe) Munteanu (p. 4). In numărul din ianuarie ne-a atras atenţia studiul: Scurt istoric al şcolii gimnaziale Beregsău Mare semnat de prof. Adela Panait. (p. 2-3). Publicaţia poate fi consultată la biblioteca parohială!

..Vatră nouă", nr. 143/2013

A apărut primul număr pe anul 2013 al prestigioasei reviste locale ,,Vatră nouă" editată la Giarmata Vii sub coordonarea P. On. Păr. Vasile D. Suciu, parohul bisericii ,,Naşterea Maicii Domnului" din localitate. În acest număr, alături de cunoscutele rubrici permanente: impresii de călătorie, cultură tradiţională bănăţeană, pagină de educaţie... religioasă, medicală şi cetăţenească ni se propune şi un amănunţit Raport de activitate pe 2012 al Parohiei Giarma Vii. Din acesta putem scoate în privelişte câteva fapte menite la dezvoltarea conştiinţei aparteneţei credinciosului la spaţiul sacru parohial: continuarea lucrărilor la aşezământul comunitar ,,preot Filip Doboş" al parohiei care va cuprinde o capelă mortuară şi spaţii anexe, implicarea Bisericii în organizarea Rugii satului, apariţia revistei ,,Vatră nouă", continuarea parteneriatului educaţional cu Şcoala din localitatea strădanii împlinite în grupul şahistic, al cercului de pictură şi a altor frumoase activităţi. Revista poate fi consultată la biblioteca parohială.

,,Beregsanu'", nr. 1; 2/2013

Am primit la parohie, ultimele două numere ale periodicului ,,Beregsanu'", scris şi editat de un colectiv de redacţie condus de dl. ing. Alin Lazaroviciu. Publicaţia mai sus amintită îşi propune continuarea gazetărească a unui vestit publicist din vremuri bătrâne, Emeric Andreescu, ,,Junimea Română" şi ,,Săteanul" (1890-1892), gazete care au apărut la Beregsău la finea veacului al XIX-lea. Periodicul ,,Beregsanu'", afiliat Asociaţiei publiciştilor din presa rurală din Banat dezvoltă subiecte care fac referire la viaţa de odinioară a beregsanilor. Astfel am putut spicui câteva materiale deosebit de interesante: Poreclele beregsanilor (nr. 1, p. 4) şi Cooperarea şi deportarea beregsanilor în Bărăgan (nr. 2, p. 1; 4). Periodicul dispune şi de o pagină on-line la adresa: http://beregsanu.blogspot.ro/. Pe această adresă sunt stocate documente din viaţa sătenilor de astăzi şi de odinioră. Revista poate fi consultată în versiune electronică şi la biblioteca parohială de la Birda.