Părintele Arsenie Boca la 111 ani de la naștere

 

   Pe 29 septembrie 1910 s-a născut în satul Vața de Sus, părintele Arsenie Boca trecut în registrul Primăriei Zian Vălean, o adaptare a numelui Jianu Vălean, adică Jianul din vale ca fiu al pantofarului Iosif Petru Boca din Brad și al Creștinei Popa[1]. Pomenirea acestui ieromonah se datorează și cinstirii acestuia de către credincioșii Parohiei Birda. Fotografia Părintelui este luminată de lumina unei candele în biserica prohială. Același chip se regăsește în casele credincioșilor precum și în pomelnicul pentru Sfânta Liturghie din duminici și sărbători. Așadar acest demers de pomenire al Cuviosului Părinte Arsenie Boca se dorește într-un act smerit de cinstire.

        Copilul Zian a copilărit în casa bunicilor materni de la Vața de Sus, apoi a mers în casa tatălui din Brad, unde și-a ajutat părintele la meșteșugul reparării încălțămintelor. La Brad a urmat cursurile Gimnaziului, apoi pe cele liceale (1922-1929) la școala întemeiată de Sf. Andrei Șaguna aici. A absolvit liceul ca șef de promoție. În timpul studiilor liceale a rămas orfan de tată, Iosif Petru Boca a fost răpus de tuberculoză în 1926.

    Tânărul Zian Boca a urmat cursurile Academiei Teologice ,,Andreiene” din Sibiu (1929-1933). Remarcat ca un student cu rezultate bune și talentat la muzică și pictură a fost trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan pentru a urma Institutul de Belle-Arte (1933-1938) din București. Aici a audiat și cursurile de Mistică ale lui Nichifor Crainic.

    În anul 1926 pe 11 septembrie a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului. Pentru a aprofunda viața călugărească, Zian a fost trimis la Muntele Athos unde a viețuit la schitul Ipatie care depindea de Mănăstirea românească Vatoped. Aici, a descoperit un lucru capital și anume că ,,sfințenia este posibilă”. Tot în acest loc a copiat câteva din traducerile în românește din textele Sfinților Părinți. Această trudă a tânărului diacon nu a fost risipită, ci adunată în culegerea Filocalia realizată de Părintele Prof. Dumitru Stăniloae, care mărturisește în Prefața primei ediții: ,,…De asemenea la unele scrieri am folosit și copii de pe manuscrise românești de la Athos aduse de părintele Arsenie[2]. Părintele Stăniloae în acceași Prefață l-a numit pe Cuviosul Arsenie ,,bunul meu student de odinioară” care s-a îngrijit atât de redactarea cărții     ocupându-se de tehnoredactare, precum și de realizarea copertelor și apariția unei noi ediții. Cuvintele Sfinților Părinți au fost pentru tânărul cleric programul vieții. Învățăturile patristice au fost folosite în cuvintele de învățătură, ca răspunsuri la Taina Spovedaniei, suport documentar în scrierile pe care le-a lăsat. Programul părintelui Arsenie? Prin ceea ce a făcut din sine și prin ce propovăduiește este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox”[3]. O altă întâlnire a avut-o Părintele Arsenie cu poetul și filosoful Lucian Blaga la sfârșitul anilor ᾽40. Cu prilejul unei întâlniri la Cluj, Blaga îl întâmpină cu cuvintele: ,,«Fericit ești Părinte Arsenie, că ai ajuns un mit!». La care Părintele, după cum însuși mi-a mărturisit-o personal, a replicat: «Maestre, căciula aceasta eu nu o port». La care filosoful, la întâlnirea cu omul lui Dumnezeu, a conchis: «Ba, ai s-o porți, căci poporul are nevoie de așa ceva!»”[4].

    În anul 1938 ierodiaconul Zian a primit Taina Preoției, în Săptămâna Luminată la Praznicul Izvorului Tămăduirii. La Sâmbăta de Sus este un întemeietor, primul și singurul călugăr al mănăstirii abia închegate. Curând i s-a alăturat un alt călugăr și preot, Serafim Popescu. Împreună au început slujbele[5].

     Din această primă perioadă de viețuire monastică i s-a realizat un portret precum și o primă minune: ,,Are 30 de ani. Mănâncă puțin, ține un regim vegetarian riguros, întrerupt de zile de post negru, doarme pe apucate, practică rugăciunea inimii, petrece multe ceasuri îngenuncheat. Uneori în timpul săvârșirii liturghiei, îi dau lacrimile. După modelul Sfântului Serafim de Sarov, visează să-și sape în munte, nu departe de mănăstire, o chilie unde să se retragă în tăcere și singurătate.

     Într-o zi, pe poarta mănăstirii intră o căruță: un țăran își aduce la biserică fiica de 16 ani care nu mai poate să meargă. Omul a auzit că la Sâmbăta trăiește un călugăr făcător de minuni. Arsenie Boca Îi spune s-o lase pe fată câteva zile la mănăstire, timp în care e transportată cu roaba la slujbe. După care fata s-ar fi pus pe picioare și tatăl ei ar fi găsit-o plimbându-se prin curte alături de vindecătorul ei”[6].

    Tot la Sâmbăta de Sus a început o serie de conferințe cu tinerii care au fost adunate de admiratorii sub titlul Cărarea Împărăției[7]. Cartea răspunde unor nevoi catehetice punctuale tratate de la simplu la complex, de la bază la înălțimile vieții creștine folosindu-se de textele biblice și argumentația Sfinților Părinți și ai oamenilor de știință (medici, logicieni, filosofi    ș. a.). Ținta-Ispita-Biruința sunt cele trei părți nevăzute ale acestei scrieri. În cadrul acestora Părintele Arsenie vorbește de ,,Ce urmărește Dumnezeu”, ,,Desăvârșirea – finalitatea omului”; ,,Continuarea biruinței prin Taine” și ,,Din păcătoși sfinți”.

    O acuză asupra Părintelui Arsenie de după 1948 este cea de spiritism. În cuprinsul cărții, părintele condamnă această practică: ,,Altă pricină, pentru care Biserica își oprește fiii de la calea lăturalnică a spiritismului și a vrăjitoriei de toate treptele, e aceasta: s-a băgat de seamă că practica spiritismului duce la nebunie. Făcându-se cercetare undeva, într-o casă de nebuni, s-a găsit că 70 de inși din o sută făcuseră spiritism”[8].

   Cunoștințele isihaste sunt prezentate la castelul Bran principesei Ileana (devenită Monahia Alexandra în Franța și Statele Unite ale Americii n. n.) care urmează lecții despre rugăciunea inimii, Arsenie Boca explică istoria și tehnica rugăciunii inimii, făcând trimiteri la Părinții Bisericii care au cultivat-o în mod special, precum Simeon Noul Teolog sau Grigorie Palama[9].

   Din 1943 călugărul Arsenie Boca intră în atenția Poliției și a Siguranței Generale, fiind în câteva rânduri anchetat și chiar arestat în 1945. Din această perioadă avem un portret făcut la Arsenie care a fost folosit de toți cei care au urmărit activitatea ieromonahului, apoi al pictorului bisericesc Arsenie Boca. Autorul acestui portret a fost agentul Viator, adică Dudu Velicu, șeful de cabinet al lui Eugen Cristescu: ,,...Arsenie nu făcea câtuși de puțin impresia unui ascet, trăitor al Evangheliei, sau un singuratec, care prin interiorizare și trăire să ajungă la o înaltă concepție de viață. Din contra, jovial, veșnic râzând, cu mișcări iuți, necontrolate, nestăpânite, cu mâinile când la spate, când la centură etc. Privirile lui așteaptă, pare-se, o spinare încovoiată, umilința. Este grandoman. În concluzie: Șarlatania nu-i străină acestui om, care, având în vedere postura lui, felul lui de a se prezenta, conjugat cu prezența în juru-i a grupului de femei, amintește atitudini vechi, istorice, experiențe triste în Biserica rusă: blâstă”[10].

  În decursul anilor au existat fel de fel de informații, legate de activitatea Cuviosului Arsenie Boca trimise Securității Statului de diferiți agenți: fie din administrația bisericească, fie de la școlile teologice, fie clerici sau pictori. Ținta finală a Securității a fost izolarea de Biserică, de credincioși: Planul Securității este unul pe termen lung. Cuviosul este deposedat de aura sa harismatică și redus la un simplu cetățean. Izolarea funcționează perfect. Iar agentul are adevărate calități de specialist în inginerie mediatică, transmițând imaginea controversată a unui om obișnuit, cu slăbiciuni și păcate, numai prin simpla prezență decenii de-a rândul în preajma sa[11].

   Pentru a-l salva de ochii Siguranței, Mitropolitul Nicolae Bălan l-a așezat pe Părintele Arsenie la Mănăstirea Prislop la 25 noiembrie 1948. Pe 14 septembrie 1949 ieromonahul Arsenie Boca este hirotesit protosinghel. Tot în această zi a fost primit în monahism, Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului de mai târziu (1982-2005). Mănăstirea Prislop a devenit mănăstire de maici, iar stareță a fost așezată în 1950 Zamfira Constantinescu, licențiată în teologie și mai apoi doctorandă în Teologie la București. Tânara stareță era o ucenică a Părintelui Arsenie pe când era la Sâmbăta de Sus. Aflată într-o stare de decepție sentimentală care a făcut-o în două tentative de sinucidere, de la care a fost scăpată de părintele Arsenie, fapt pentru care  care nu s-a mai despărțit până la plecarea acestuia în veșnicie, în 1989.

  În primăvara anului 1949 Arsenie Boca a fost numit de Patriarhul Justinian Marina, inspector mănstiresc cu sarcina de a vedea fostele mănăstiri greco-catolice.

   La Prislop se dedică lucrărilor de artă bisericească stând departe de intrigile politico-bisericești. În perioada cât a stat la Prislop, Părintele Arsenie a cunoscut alte trei temnițe: Timișoara, Jilava și Oradea. Decretul 410 / 1959 al Marii Adunări Naționale, are ca urmare plecarea a 3.000 de viețuitori și închiderea unor mănăstiri. Părintele Arsenie Boca și monahia  Zamfira Constantinescu au părăsit Prislopul în favoarea Bucureștiului. Cei doi călugări locuiesc la mama Zamfirei, apoi în apartamente la bloc în cartierele Ferentari, Piața Muncii și Cotroceni.

   Patriarhul Justinian l-a angajat pe Cuviosul Arsenie la Atelierele Institutului Biblic ca pictor-gravor. Prima lucrare din capitală este reprezentarea ,,Maica Domnului cu Pruncul în zeghe” la biserica Sfântul Elefterie. Un fost profesor de la Sibiu, preotul Spiridon Cândea l-a invitat în satul Bogata Olteană pentru a picta biserica cea nouă, cu hramul Sf. Cuv. Parascheva. Din pricina sănătății renunță la postul de pictor de la Patriarhie, însă se va angaja ca pictor la diferite biserici, între care și Drăgănescu, un sat aflat la 10 km. de București.

  La biserica din Drăgănescu, Părintele nostru Arsenie, ca un adevărat părinte neoisihast și teolog neopatristic, ne-a relevat fundamentele teologiei ortodoxe: conștiința atotprezenței lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, după pilda proorocului, psalmistului și împăratului David (Psalmul 15, 8), conștiința contemporaneității noastre cu Hristos cel înviat, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Care șade de-a dreapta Tatălui și este împreună cu noi ,,în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20) și conștiința celui dintâi dintre păcătoși, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel (I Timotei 1, 15)[12].

  Ajuns pensionar, Părintele Arsenie Boca s-a așezat în 1969 într-un așezământ monahal întemeiat de fostele călugărițe de la Prislop. Aici, Cuviosul și-a adus și atelierul de pictură. Fostele călugărițe au lucrat pentru Cooperativa ,,Covorul popular” din Comarnic. Poarta din lemn sculptat a așezământului a fost sculptată cu motive populare din Ardeal și a fost realizată după schițele lui Arsenie Boca. S-a păstrat din această vreme o altă minune a Cuviosului Arsenie: Se pomenește într-o bună zi cu un tânăr de 26 de ani care suferea de un cancer gastric. Doctorii nu-i mai dăduseră nicio șansă. Arsenie Boca privește ,,mai întâi în sus, ca și când ar fi consultat pe cineva...”, apoi îl atinge pe bolnav cu degetul arătător, coborând pe piept până în dreptul stomacului, după care spune: ,,Bine, gata, ești vindecat”[13].

    Părintele Arsenie Boca a trecut la cele veșnice, pe 28 noiembrie 1989. Înhumarea a fost făcută pe 4 decembrie la Mănăstirea Prislop, de un sobor de câțiva preoți apropiați: Savian Bunescu, preotul de la Drăgănescu, Nicolae Streza de la Rășinari, Simion Todoran și Octavian Pătrașcu din Valea Jiului.

    După 1989 atât protosinghelul Arsenie Boca cât și maica Zamfira Constantinescu au fost reabilitați de sinodul mitropolitan al Mitropoliei Banatului, condus de Mitropolitul Nicolae Corneanu.

    Ucenicii i-au strâns învățăturile care au fost publicate în patru volume: Cărarea Împărăției, Cuvinte vii, Practica vieții monahale și Scrieri inedite. Fragmente din opera publicistică au apărut independent în presa bisericească și laică românească.

    Din anul 2013 Episcopia Devei și Hunedoarei a inițiat Bursa de Studiu ,,Arsenie Boca” pentru elevii cu rezultate bune de la gimnaziu și liceu.

   Mănăstirea Prislop a devenit un loc de pelerinaj. Mormântul și peștera Cuviosului sunt cele mai căutate locuri.

   Cuviosul Părinte Arsenie Boca a trăit într-o epocă plină de frământări sociale de tot felul: Primul Război Mondial, Marea Unire, Al Doilea Război Mondial, instaurarea regimului comunist în România. Cleric și păstor sufletesc și-a îndrumat păstoriții chiar dacă aparțineau extremelor ideologice, fapt pentru care a suferit anchete și închisoare. După 1959 a fost exclus din monahism, iar referiri la persoana și activitatea sa se găsesc doar în notele informative ale agenților Securității. Bisericii de azi îi revine prin ierarhii săi să analizeze viața, credincioșii au dat primul semnal al evlaviei lor față de acest Cuvios Părinte.

 

---

[1] Tatiana Niculescu, Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca, Editura Humanitas, București, 2018, p. 11-12 (Se va prescurta în continuare Ei mă consideră făcător de minuni...).

[2] Filocalia sau culegere din scrierile sfinților Părinți cari arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, vol. 1, traducere de pr. Dumitru Stăniloae, Institutul de Arte Grafice, ,,Dacia Traiană”, Sibiu, 1947, p. XI.

[3] Dumitru Stăniloae, Cultură și duhovnicie. Articole publicate în ,,Telegraful român” (1942-1993), vol. 3, Editura Basilica, București, 2012, p. 436-437.

[4] †Daniil Stoenescu, ,,Arhanghelul” de la Prislop. Gânduri și cuvinte despre Părintele Arsenie, Editura Învierea, Timișoara, 2010, p. 47 (Se va prescurta în continuare ,,Arhanghelul” de la Peislop…).

[5] Tatiana Niculescu, Ei mă consideră făcător de minuni..., p. 59.

[6] Tatiana Niculescu, op. cit., p. 65.

[7] Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ediție îngrijită de Pr. Prof. Simion Todoran și Monahie Zamfira Constantinescu, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, Arad, 1995, 350 p..

[8] Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 68.

[9] Tatiana Niculescu, Ei mă consideră făcător de minuni..., p. 78.

[10] Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice, I, 1945-1947, ediție îngrijită de Alina Tudor – Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2004, p. 216-217.

[11] Sergiu Ciocârlan, Chipul Cuviosului Părinte Arsenie Boca. Premisele unei dezbateri pentru canonizare, Editura Andreiana, Sibiu, 2021, p. 168.

[12] †Daniil Stoenescu, ,,Arhanghelul” de la Prislop…, p. 185.

[13] Tatiana Nicolescu, Ei mă consideră făcător de minuni..., p. 196.

În curând...

 

Sfântul Voievod Neagoe Basarab – 500 de ani de la înveșnicire

 

   Pe 15 septembrie 2021 s-au împlinit 500 de ani de la trecerea în veșnicie (1521), a marelui voievod cărturar și sprijinitor al artei și Bisericii, Neagoe Basarab. Pentru toate aceste contribuții Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat, trecându-l în ceata sfinților români, cu zi de cinstire în 26 septembrie.

   Domnitorul Neagoe Basarab s-a născut în 1482, alți cercetători socotesc că s-ar fi născut prin anii 1475-1480. Sf. Neagoe s-a căsătorit cu principesa Despina Milița, fiica despotului sârbilor Iovan Brancovici. Prin Iovan Brancovici, noi cei din această parte de țară suntem sufletește apropiați de cele două familii nobiliare. Iovan Brancovici, despotul sârbilor între 1496-1502 și coregent cu fratele său George între 1493-1496 a ctitorit ,,Mănăstirea Sfântul Gheorghe” de la Sângeorge.

       Sf. Neagoe Basarab l-a avut în tinerețe profesor pe Sfântul Nifon al Constantinopolului și pe Maxim Brancovici, fratele lui Iovan și unchiul Despinei. Ajuns mitropolit al Țării Românești cu sprijinul lui Neagoe, Maxim l-a adus pe meșterul tipograf Macarie care a tipărit primele trei cărți slavone pe pământ românesc: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) și Tetraevanghelul (1512).

    Ca domnitor a sprijinit Biserica fiind un mare ocrotitor al Bisericilor Ortodoxe, din Balcani și Orientul Apropiat așa cum fuseseră împărații bizantini, până la căderea Constantinopolului sub turci (1453).

     În Țara Românească a ridicat și reparat mai multe lăcașuri bisericești. A ridicat actuala biserică a Mănăstirii Snagov, a ctitorit catedrala din Târgoviște (1515-1518), devenită și sediul Mitropoliei Țării Românești. Tot în Târgoviște a mai ridicat o biserică cu hramul ,,Sfântul Gheorghe”. A rezidit Mănăstirea Ostrov de pe o insulă pe râul Olt și a inițiat lucrări de pictură la mănăstirile Dealu și Glavacioc.

   Capodopera sa rămâne Mănăstirea Curtea de Argeș devenită gropniță domnească. Mitropolitul Antonie Plămădeală nota: ,,Asupra gusturilor sale artistice nu mai încape nicio îndoială. Dovada cea mai grăitoare e Mănăstirea Curtea de Argeș. Desigur ea e opera artiștilor care au zidit-o, dar Neagoe le-a spus ce să facă, și cum să facă. E de presupus că și-a dat avizul asupra planurilor și asupra detaliilor. Va fi adus arhitecți, ingineri, sculptori, pictori cu care s-a sfătuit, cărora le-a dat îndrumări. Curtea de Argeș a fost ambiția și mândria lui”.

     Catedrala a fost târnosită de Patriarhul Teolipt  al Constantinopolului în fruntea unui impresionant sobor. În a doua zi a fost canonizat Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului. Aceasta fiind cea dintâi canonizare pe pământ românesc în 1517.

      A sprijinit mănăstirile de la Sf. Munte Athos (Cutlumuș, Dionisiu, Hilindar, Marea Lavră, Dohiariu, Esfigmenu, Filotheu, Simonopetra, Stravronichita, Xiropotam), danii către Patriarhia Ecumenică. Împreună cu Doamna Despina Milița a ridicat în 1512 Mănăstirea Kruședol unde a fost înmormântat Iovan Brancovici.

   Domnul Neagoe Basarab și Doamna Despina Milița au avut trei fii și trei fiice: Ioan, Petru, Anghelina, toți trei au murit de mici, apoi Teodosie (ajuns domn al Țării Românești câteva luni după moartea tatălui, Ruxandra (măritată cu doi domni Radu de la Afumați și Radu Paisie) și Stanca care a fost soția domnitorului moldovean Ștefăniță Vodă.

     Pentru pregătirea la domnie a fiului său Teodosie, tatăl a pregătit un tratat politic-religios numit Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Cartea a devenit ,,marea operă a veacului al XVI-lea românesc”.

   Prin realizările vieții Sf. Voievod Neagoe Basarab a contribuit la susținerea și dezvoltarea spiritualității românești, iar prin descendență familială o parte din această nobilitate și sfințenie s-a revărasat pe aceste meleaguri scăldate de Bârzava, la Birda.

         Bibliografie:

1. Sașa Iașin, Familii nobiliare sârbești în Banat, în secolele XV-lea și XVI-lea, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2015;

2. Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și români, Editura Basilica, București, 2013;

3. Antonie Plămădeală, Dascăli de cuget și de simțire românească, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981;

4. Ștefan Starețu, Despotatul sârb de Srem. Conexiuni genealogice și influențe sârbești în spațiul românesc între secolele XIV-XVI, Editura Lux Libris, Brașov, 2017;

 

 

 

 

 

Congresul Internațional de Istorie a Presei

 

   Vineri, 24 septembrie a avut loc on-line cel de-al XIV-lea Congres de Istoria a Presei, la Galați cu tema ,,Presa românească în perioada 1945-1989”, în organizarea Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați, a Consiliului Județean Galați și al Asociației Române de Istorie a Presei.

   În partea oficială, moderatorul și truditorul acestui eveniment științific, conf. univ. dr. habil. Cătălin Negoiță a prezentat momentele părții introductive. Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României în interpretarea Alexiei Mocăniță din Galați, a urmat o prezentare a municipiului Galați pe valsul ,,Valurile Dunării”, compus de bănățeanul Iosif Ivanovici.

       Cuvinte de întâmpinare au fost rostite de prof. univ. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității din Galați, prof. univ. Simona Antofi, Decanul Facultății de Litere, Înaltpreasfințitul dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Costel Fotea, Președintele Consiliului Județean Galați.

       Pentru merite științifice au fost acordate două premii: Premiul ,,Sever Cărpinișan” dl. Prof. Cătălin Negoiță și Premiul ,,Maria Danilov” profesoarei Aurelia Lăpușan din Constanța.

      În încheiere prof. univ. Peter Gross de la Universitatea din Tennessee, originar din Timișoara a vorbit despre influența marxismului asupra presei.

         Au fost lansate 17 volume cu tematică diversă: literatură, istorie, jurnalism, istoria presei ș. a.

        Între cărțile prezentate s-a aflat volumul Credință. Educație. Tradiție, Editura Eurobit, Timișoara, 2021, 353 p. Apărută în coordonarea preotului dr. Valentin Bugariu tomul cuprinde comunicările Colocviilor revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul” din Birda, cu prilejul împlinirii a 110 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii și 10 ani de apariție neîntreruptă a revistei ,,Arhanghelul”. Cuprinsul acestui volum se pliază pe activitatea cotidiană a Bisericii Ortodoxe din Birda. Între cei care au prezentat comunicări se numără: profesori de teologie, profesori universitari, muzeografi, profesori din învățământul preuniversitar, bibliotecari, ingineri, preoți. În ,,Argumentul” cărții coordonatorul notează: ,,La sărbătorirea acestui eveniment al făuririi bisericii noastre parohiale se înscrie și acest volum în care autorii au devenit cinstitori ai acestui lăcaș, unii colaboratori, alții mai îndepărtați fizic dar nu și sufletește” (p. 9).

       Între cei care au susținut comunicări la cele nouă secțiuni ale Congresului s-au numărat părintele dr. Nicolae Dascălu (București), Ilie Rad, Mircea Gheorghe Abrudan (Cluj-Napoca), Silvia Grossu (Chișinău), Ioan David (Timișoara), Gheorghe Onișoru (Suceava) și Cătălin Negoiță (Galați).

     Din partea Parohiei Birda la lucrările acestui Congres a participat preotul Valentin Bugariu, care a prezentat comunicarea ,,Destinul unei publicații bisericești, în perioada comunistă. Revista teologică «Mitropolia Banatului»”.

Vasilie Gheța – 94 ani

 

   Astăzi am condus pe ultimul drum pământesc, pe unul dintre puținii nonagenari care se identifică cu începutul unei Colonii așezate în nordul orașului Gătaia întemeiate acum 100 de ani în urma Reformei Agrare din 1921.

     Ivit în glia Igrișului pe urmele unui alt consătean, Filip Matei care s-a așezat vremelnic la Murava (azi Șemlacu Mare), familia Gheța Dimitrie, s-a așezat în Colonia unui alt sat, din apropiere, Gătaia.

        O trăsătură aparte a celui plecat în ,,lumea cea fără dor” a fost mărturisirea credinței creștin-ortodoxe fiind unul din cei care au slujit bisericii ortodoxe din Colonie, martor și susținător al noii biserici, ridicate în anii ᾽70, a casei parohiale, temeluită după Revoluția din ᾽89 și cântăreț de-o viață în strana bisericii și consilier bisericesc.

     Personal am învățat multe de la acest om: În primul rând diferența între formele de cântare bisericească, de jertfa (și financiară) în susținerea bisericii. A fost o mărturie vie a acestui colț de lume. Mărturiile, forografiile păstrate în timp, au fost folosite în realizarea de monografii fie bisericești, fie istorice a localității.

        A plecat să slujească în Biserica triumfătoare alături de alți consăteni. Amintesc doar de cei care au slujit Bisericii în ultimii ani: Ioan Tomuș, Elena Haralambie, Radu Trifu, Cornel Stanciu și mulți alții.

        A rămas în urmă o amintire luminoasă a unui om care pleacă înconjurat de familia cea mică și cea mare a satului.

         Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!

Taina Sfântului Maslu în parohia Gătaia

   În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci a fost oficiată Taina Sfântului Maslu în biserica cu hramul ,,Învierea Domnului” din parohia Gătaia, protopopiatul Deta.

   Cu acest prilej, la invitația P. C. Părinte Călin Negrea, parohul locului au slujit P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei, P. C. Părinți Adam Rugaci (adm. Șemlacu Mare), Valentin Bugariu (parohia Birda), Zoran Milovanov (parohia Berecuța) și Cristian Băican (parohia Bazoșu Vechi).

  Cuvântul de învățătură a fost susținut de Preaonoratul Părinte Protopop care a vorbit celor prezenți despre bucuria asumării crucii.

     Răspunsurile liturgice au fost date de Corul ,,Doina” al Parohiei Gătaia.

În curând...

 

Rechizite petru copiii din Voiteg

 

   Vineri, 17 septembrie, la Școala Gimnazială din comuna Voiteg, jud. Timiș s-a finalizat Campania ,,Școala poarta spre un viitor educat”. Organizată de Parohia Ortodoxă Română ,,Sf. Ier. Andrei Șaguna” din Emden din Germania, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română din Voiteg, activitatea filantropică a venit în sprijinul comunității școlare din Voiteg.

  Campania care s-a desfășurat în perioada 18 august-17 septembrie a.c., a vizat donarea a 32 de ghiozdane, cu toate cele necesare procesului didactic unor copii din familii cu posibilități financiare reduse. Acestea au fost distribuite elevilor din această categorie de la clasa O la clasa a VIII-a. Totodată, la ciclul primar au mai fost donate alte materiale didactice (caiete, top de hârtie, instrumente de scris).

    De această campanie s-a ocupat Pr. ic. Dragan Giorgiev, parohul bisericii ,,Sf. Gheorghe” din Voiteg, care desfășoară o colaborare de mai mulți ani cu preotul Vlad Cătălin Lia, de la parohia românească din Emden.

      Tot în acest an, părintele Dragan Giorgiev a participat la evenimentul on-line ,,Familia duhovnicească” organizat de parohia din Diaspora românească din Germania, iar împreună cu copiii din Voiteg la Concursul Național Catehetic de anul acesta inițiat de Patriarhia Română.

Debut de an școlar la Birda și Sângeorge

                    

    La început de toamnă, s-a deschis un nou an școlar, 2021-2022 și pentru Școala Gimnazială din Birda și Școala Primară din Sângeorge.

    Cu emoție dar și cu bucurie în cadrul festivităților de deschidere, preșcolarii și elevii celor două școli s-au reîntâlnit cu profesorii, învățătorii și educatorii lor. Au fost menționați diriginții fiecărei clase precum și noii dascăli.

            Festivitatea de deschidere a fost deschisă de slujba Tedeumului la început de an școlar, oficiată de P. C. Părinte Valentin Bugariu, de la parohia Birda. Dl. Marius Gheorghe Stoian, primarul Comunei Birda a amintit de grija permanentă a Primăriei și Consiliului Local pentru învățământul local. D-na prof. Sorina Onița, directorul Școlii Gimnaziale a rostit un cuvânt de bun venit, amintind de atuurile Școlii: bază materială bună precum și profesori devotați misiunii asumate. La Școala din Sângeorge, cuvinte de bun venit au fost rostite de prof. Maria Miron și prof. Daiana Curea.

            După încheierea festivităților de deschidere, elevii însoțiți de diriginți și ceilalți profesori au intrat în sălile de clasă, unde au făcut cunoștință cu noile manuale. 

Hramul Bisericii Ortodoxe din Birda

 

   La Praznicul Nașterii Maicii Domnului este sărbătorit și hramul bisericii parohiale, din comuna Birda. Cu acest prilej, în Ajun de praznic a fost oficiată Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia), continuată în ziua sărbătorii cu Acatistul Nașterii Maicii Domnului, Sfânta Liturghie și ritualul tăierii colacului.

     În cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului mai mulți copii și tineri. Predica a fost susținută de P. C. Părinte Valentin Bugariu, parohul locului care a vorbit celor prezenți de însemnătatea hramului pentru comunitatea bisericească locală, în anul în care biserica parohială sărbătorește 110 ani de la punerea pietrei de temelie a actualului lăcaș de cult.

     Nașii acestui hram care au pregătit cele necesare prăznuirii au fost Robert Novac și Denisa Peia, împreună cu părinții.

    Cu acest prilej a fost așezat în raftul de colportaj nr. 39 al revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul”.

       Au fost prezenți mai mulți credincioși în costume populare, tineri și copii. Omagiind Anul Diasporei ortodoxe românești au fost prezenți la slujbele bisericești familia Maria și Florin Suciu, împreună cu copiii Daria, Iulia și Luca.

      În organizarea Primăriei și Consiliului Local din Birda se vor derula Zilele Comunei Birda – Ruga Satului, în două zile (8-9 septembrie) cu muzică și voie bună!

,,Ciudata viață a cuvintelor”

 

Ediție îngrijită și selecție de pr. dr. Valentin Bugariu)

                                                            -recenzie-

 

                   „Cărțile te învață să gândești în cuvinte, iar rugăciunea te învață să  gândești cu inima.”

                                                                                         Ștefan Mallarme

 

Ne aflăm iarăși în fața unui nou obiect spiritual, în fața unei noi apariții editoriale. Suntem pregătiți de întâmpinare și abia așteptăm să intrăm în universul ei. Să cunoaștem un nou prieten, să convorbim sincer și deschis, căci ea a fost și va rămâne o sursă vie de emoții și trăiri. Atmosfera dintr-o carte tipărită și citită cu pasiune nu a putut fi  nici măcar egalată de vreun regizor pe marele sau micul ecran. Și asta pentru că are forță și viață în universul creat, asemenea unei ființe cu care comunici în spațiul zămislirii. Din cărți, sorbim cu atâta sete licoarea vieții și învățăm ce au gândit alții, ca apoi să ne fie ușor să gândim singuri.

Dacă pentru Andrei Pleșu, ea „ dă oamenilor aripi”, pentru Platon „odată aruncată în lume, ea se desparte de autorul ei și intră în tăcerea textului”, pentru Liiceanu, ea „depozitează experiența trăită de altul și noi îl credem pe cuvânt”, pentru Emerson „viața este o carte, iar noi o filă din ea”, pentru Nicolae Iorga „Cartea bună e un prieten care-ți vorbește”, iar pentru Grigore Vieru, „o carte nu poate fi citită, poate fi doar recitită”, pentru pr. dr. Valentin Bugariu, alcătuirea de față „se dovedește a fi un gest de amintire și de prețuire la adresa unui dascăl fără pereche”.

De la atari cugetări, credem noi, a plecat autorul acestei ediții grupate în volume, când s-a hotărât să dea luminii tiparului cele 171 de articole structurate în trei părți: vol.I, 72 de articole, (301 p.), vol. al II-lea, 53 (286 de p.) și cel de-al III-lea, 46 (în 303 p.).

Apărut la Editura Tiparnița din Arad, în 2018, în „Colecția Arhanghelul” de pe lângă revista de cultură și religie rurală cu același nume, la împlinirea a 10 ani de când profesorul, lingvistul și stilisticeanul G. I. Tohăneanu a trecut pragul acestei vieți, „volumul (citez din Precuvântare) se dorește încă un act de omagiere a celui care a intervenit salvator în viața multor studenți și doctoranzi”. Titlul „Ciudata viață a cuvintelor” reproduce numele care recomandă un articol, iar subtitlul „Publicistica I”, ne lămurește autorul ediției, „dezvăluie cititorilor faptul că sumarul conține doar câteva articole din cele peste 600 publicate”. În cadrul revistei „Orizont”, prof. Tohăneanu a dat viață unei rubrici botezate în amintirea unei cărți realizate „Dincolo de cuvânt”. Aici și-a tipărit aceste articole între anii 1990 și 2005.

Experiența a demonstrat că omul devine mai înțelept și mai bun în funcție de ce volume a citit și de universul descoperit, dar, în același timp, și de oamenii pe care i-a întâlnit în drumul vieții. Pr. dr. Valentin Bugariu este prin formația sa profesională aproape de credincioși, aproape de oameni, li se dăruie spiritual prin ținuta duhovnicească, și, din prinosul de înțelepciune și de bunătate sufletească, ne-a oferit de-atâtea ori prilejul ca, din cugetările Domniei-Sale, să ne împărtășim ca dintr-un izvor nesecat al cunoașterii. Lista cărților scrise și publicate este bogată și variată tematic; alături de cele religioase, toate dovedesc dăruirea și profunzimea credinței unui apostol al culturii.

Scrierile Preacucerniciei-Sale luminează fiecare cătun asemenea cunoscutei ziceri: „Un bec luminează o stradă, o carte luminează o casă”. La dragul nostru părinte, bunătatea și recunoștința față de semeni sunt trăsături nobile, iar exigența, temeinicia și responsabilitatea față de actul creației reprezintă un cult al cărturarului, completând de minune portretul moral al unui intelectual creștin exemplar.

Doctorul în filologie, editorul acestor volume, îi poartă un veșnic respect și o nevremelnică recunoștință celui care i-a fost mentor la Școala Doctorală a Filologiei timișorene. În Precuvântarea ediției, ne oferă selectiv date biografice despre venerabilul Dascăl și mărturisește că: „Amintirea  Magistrului, admirația față de știința limbii, încrederea și generozitatea arătate față de mine m-au determinat să amintesc celor din apropierea mea de un model uman și științific nepereche”. Și asta a făcut neobositul-scriitor atât prin publicarea ediției de față, cât și prin cele două articole publicate anterior: „Valori  religioase în opera Magistrului G. I. Tohăneanu” în „Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, 2012 și în vol. „Istorie și semn religios”, 2015, apoi „Gh. Tohăneanu și terminologia creștină”, în ziarul „Lumina. Ediția de Banat” din iunie 2016. Comemorarea  din 7 mai 2015 (ziua aniversară), care a avut loc la Birda, în prezența soției eminentului Dascăl, slujba de pomenire, expoziția de carte și fotografii, audierea glasului, completrează evantaiul acestui omagiu.

Aflăm prin grija editorului că Magistrul şi-a început viaţa intelectuală în capitală, a terminat Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti în 1947 cu menţiunea „Magna cum laude”. A cunoscut unele somități ale timpului în domeniu, cărora le-a păstrat o cucernică amintire. Merită să-i cităm pe Al. Rosetti „boierul incontestabil al lingvisticii românești, omul care nu cunoaște ura, invidia, ranchiuna, meschinăria”, pe Al. Graur, de la care a învățat „lecția superioară a firescului, a simplității” și pe prof. N.I. Herescu, cel care i-a marcat destinul creator și de la care a învățat „iubirea pentru cuvântul literar, poetic”.

A fost apreciat și sprijinit de Iorgu Iordan, conducătorul științific al tezei de doctorat din 1968 și de Tudor Vianu, în a cărui casă „călca” săptămânal, fiind dascăl de latină pentru fiul acestuia. Vianu își amintește că Tohăneanu „avea o inteligență vie, realistă și era un  om de carte”. În 1956, prof. vine la Timișoara și, până în 1970, parcurge toate gradele didactice.

Autorul editor, pr. dr. Valentin Bugariu a realizat o  Precuvântare bine documentată, selectând cele mai reprezentative informații și reușind să contureze portretul moral al prof. timișorean cu citate, cu păreri și mărturisiri autorizate din surse sigure, pentru ca cititorul să cunoască cu adevărat monumentalitatea acestui Dascăl.

Merită să amintim și faptul că Magistrul a fost admirat și iubit și de studenții săi, unii devenindu-i prieteni de nădejde. Aflăm că Ianoș Kohn, unul din învățăcei, își amintește că „ideile și vocea erau deopotrivă de clare, un dinamism al mișcărilor în surprinzător contrast cu scrisul aproape caligrafic...te cucereau din primele clipe”, iar  I. Funeriu mărturisea că „Din primul moment m-au frapat eleganța expresiei, organizarea perfectă a prelegerii, naturalețea și spontaneitatea exprimării și, mai ales faptul că vorbea liber și nu dicta...Nu a descurajat pe nimeni, a oferit cu generozitate idei, experiența... fără a interveni tutelar sau didactic în gândirea nimănui”.

Cuvântul de început, în cele 15 pagini bine structurate și cu o solidă documentare, ne aduce lămuriri și ne orientează și asupra articolelor selectate de către autor. Despre ele, Th. Hristea afirma că sunt „de o rară densitate și acuratețe stilistică și abundă în observații fine, în analize lingvistice pătrunzătoare și în sugestii din cele mai valoroase”, iar Vasile Țăra, care-l considera o personalitate distinctă a lingvisticii românești, remarcă „ amploarea și profunzimea investigației, prin originalitatea metodei de cercetare...și prin contribuțiile aduse stilisticii și lingvisticii românești”.

Am parcurs cu atenție articolele din cele trei volume și, selectiv, m-am oprit asupra câtorva, nu pentru a face un studiu critic, departe  de mine această îndrăzneală, ci pentru a evidenția profunzimea observațiilor de specialitate și atenta argumentare cu secvențe, versuri, fragmente din operele literare privind unitatea lexicală analizată. Evidențiez, deasemenea, convingerea care te învăluie după fiecare studiu: Da, așa este! Iată un mare specialist cât de informat este, cât de adânc și de metodic stăpânește tehnica cercetării lingvistice și cât de bine îl înțeleg acum pe „pontiful rostirii românești”, cum numeau învățăceii de la Timișoara această personalitate cu valoare emblematică.

Citiți, dragii mei, articolul „O dulce limitare”,(vol I), în care profesorul nepereche se confesează! Redau selectiv: „ Sunt dascăl și de m-aș zămisli iarăși, dascăl aș rămâne. M-am străduit să-mi lărgesc mereu zările înguste ale cunoașterii... Ca dascăl, n-am vorbit niciodată decât despre ceea ce însumi înțeleg și știu foarte bine...despre rădăcinile graiului mioritic, despre nobila-i obârșie,...dar și despre infinitele disponibilități de rostire limpede...”. Ne mărturisește deasemenea că: „nu am cultivat polemica de tip catedratic, considerânde-o subumană” și recunoaște că: „Mângâietor e pentru mine amănuntul că m-am bucurat totdeauna de înțelegerea elevilor mei”.

Ce frumoase, sincere și înălțătoare destăinuiri și gânduri ale unui pilduitor și venerabil om al catedrei, numit de conf. Dr. Mirela-Ioana Borchin „Vârful cu dor” al lingvisticii românești! Omul acesta, un adevărat român, pledează în articolul „Pro Domo” pentru sorgintea latină. „Dacă româna este limba maternă, atunci putem spune, cu aceeași îndreptățire și cu aceeași mândrie, că latina înseamnă pentru obștea românească limba ei paternă”.

Desprindem apoi din articolul „Mens sana...”, p. 67, vol. I, ideea că „cea mai izbitoare trăsătură a românei pentru specialiștii străini, este remarcabila ei unitate”. Este adusă ca argument și cugetarea lui Eminescu: „Limba română e singura în Europa care se vorbește în același chip în toate părțile locuite”. Profesorul timișorean motivează că, de fapt, Carpații n-au constituit un „zid” despărțitor, ci, dimpotrivă, o largă și înaltă punte a Dorului și a Întâmpinării românilor de pretutindeni. Din acest prim volum, ne mai putem informa și despre lingvistica mai multor cuvinte și expresii: termenii „Paște”, „a astruca”, „parlament”, îndrugând”, „aurul negru”, „nătărău”, „matusalem”. La finele volumului I, găsim observații și analize despre „Mite sau Veronica” și despre personajul central al multor povestiri, „Făt-Frumos din lacrimă”.

Volumul al II-lea ne oferă alte situații interesante. Cunoaștem istoricul altor termeni și expresii ca: „venit-venitură”, „imn, imnuri, imne”, „a amâna”, „șăgalnic”, „turmentat”, iar din pagina cu titlul „Eminescu și limba latină”, aflăm concluzia lui Călinescu despre autorul „Scrisorilor”: „Ca poet, Eminescu a fost cel mai cult dintre poeții noștri, cu cea mai ridicată putere de folosire a tuturor factorilor de cultură..., în schimb, Hașdeu înspăimânta prin erudiție”.

În continuare, ne întâlnim cu alte unități lingvistice comentate și analizate: „măritul împărat”, „scrisoare”, „pârgă” unde vom cunoaște memorabilele versuri ale lui Voiculescu din poemul cu același nume.

În volumul al III-lea, colegul nostru, neobositul om de cultură, dr. Valentin Bugariu, în selecția făcută, s-a oprit și asupra unor termeni din domeniul religios (troiță, monstru, mărit, colindă) și a triat din cuvintele analizate pe unele neînregistrate în alte lucrări de specialitate (caiaflâc, bagatelă, balivernă...). Cunoaștem apoi și alte articole ce se opresc la construcții ca: „renumerație mică”, „otravă-venin”, „victimă”, „procopsi”, „mă fură somnul”, iar, la p. 175, eruditul lingvist declară că: „studiul vocabularului este necesar, câteodată prețios și întrucât statornicește legături temeinice între cuvinte...”.

Ultima parte, „Varia” găzduiește alte materiale. Vezi „Lexicul voiculescian” la p.193, iar la 203, după citarea poemului „Era grozav...”, tradus de Perpessicius, Dascălul nepereche se gândește fără obidă: „Cât de utilă ar fi lectura temeinic comentată a unui atare poem...la televizor, căci avem un tineret care trebuie hrănit nu cu banalități blazate, ci cu sfânta simplă frumusețe”.

Și iată-ne la finalul acestei intinse prezentări. Mărturisesc cu sinceritate că alături de exemplara analiză lingvistică a atâtor unități lexicale, alături de comentariile și observațiile de mare valoare științifică, pe mine m-a impresionat, până la admirație, exprimarea simplă, accesibilă cititorului, dar mai ales naturalețea formulărilor într-o limbă română autentică, curată fără un belșug obositor de neologisme care încarcă textul. Pentru exemplificare, am selectat: „opere nevremelnice”, „nopți de cumpănă și obidă”, puterile întunericului se subțiază și se destramă”, „cum primenește lexicul în operă”, „a face rânduială în vocabular”, „de unde s-a urnit discuția noastră”, „nu lipsită de șugubeție”, „ciugulind din același blid”, „de la ferăstruica acestei rubrici”, „nu pot duce casă bună laolaltă”...

Am ales voit, ca încheiere, o cugetare ilustrativă a eruditului Dascăl care, la p. 87, vol. al II-lea, își motivează pasiunea pentru știința limbii: „O adevărată față a cuvintelor se vădește nu odată vicleană și amăgitoare: este o dulce osteneală să o descoperi”. La fel de dulce este, adăugăm noi, și aprecierea magistrului despre pr. dr. Valentin Bugariu, editorul acestor volume, lansate azi: „De admirat e faptul că se mai află încă oameni de cultură dăruiți cu har, care fac din receptarea unor autori o pasiune și un crez. Afirm cu satisfacție că Valentin Bugariu face parte din această rară familie a aleșilor”.

Mulțumesc încă odată, părinte drag, pentru comoara ce ne-ai oferit-o! Ea  înfrumusețează sufletul și ne hrăneste cu„ sfânta simplă frumusețe” a limbii române.

 

                               30 aug. 2019, Birda   

                                                                      Prof. Iosif Marius Circa

 

 

Lansare de carte în curând...

 

Tedeum la început de an bisericesc în parohia Birda

 

       Miercuri, 1 septembrie de la orele 10,00 a fost oficiată slujba Tedeumului la începutul anului bisericesc în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda.

        Dacă anul civil începe la 1 ianuarie, cel bisericesc debutează la 1 septembrie, după tradiția moștenită din Legea cea Veche. Semnficația simbolică este următoarea ,,în această zi s-a început creația lumii și tot în această zi și-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică, atunci când a citit în sinagogă cuvintele proorocului Isaia (cap. 61, 1-2), care profețeau despre Sine: <<Duhul Domnului peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor…, să vestesc anul mulei Domnului>> (Luca 4,18-19)*.

         Tot în această zi Biserica Ortodoxă face pomenirea Sf. Cuv. Dionisie Exiguul. Călugăr născut în Dacia Pontică în 470 d. Hr. Aici a intrat în monahism și și-a însușit o temeinică cultură creștină. După un popas la Constantinopol s-a așezat la Roma unde s-a remarcat ca organizator al arhivei și bibliotecii eclesiastice de aici, profesor de Dialectică, traducător al operelor Sfinților Părinți. De la Sf. Dionisie ne-a rămas o operă originală Cartea despre Paști. Argumente pascale prin care a rămas în istoria bisericească ca părinte al erei creștine.

---

* Ene Braniște, Liturgica Generală, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993.