Pe 15 septembrie 2021 s-au împlinit 500 de ani de la trecerea în veșnicie
(1521), a marelui voievod cărturar și sprijinitor al artei și Bisericii, Neagoe
Basarab. Pentru toate aceste contribuții Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române l-a canonizat, trecându-l în ceata sfinților români, cu zi de cinstire
în 26 septembrie.
Domnitorul Neagoe Basarab
s-a născut în 1482, alți cercetători socotesc că s-ar fi născut prin anii
1475-1480. Sf. Neagoe s-a căsătorit cu principesa Despina Milița, fiica
despotului sârbilor Iovan Brancovici. Prin Iovan Brancovici, noi cei din
această parte de țară suntem sufletește apropiați de cele două familii
nobiliare. Iovan Brancovici, despotul sârbilor între 1496-1502 și coregent cu
fratele său George între 1493-1496 a ctitorit ,,Mănăstirea Sfântul Gheorghe” de
la Sângeorge.
Sf. Neagoe Basarab l-a
avut în tinerețe profesor pe Sfântul Nifon al Constantinopolului și pe Maxim
Brancovici, fratele lui Iovan și unchiul Despinei. Ajuns mitropolit al Țării
Românești cu sprijinul lui Neagoe, Maxim l-a adus pe meșterul tipograf Macarie
care a tipărit primele trei cărți slavone pe pământ românesc: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) și Tetraevanghelul (1512).
Ca domnitor a sprijinit
Biserica fiind un mare ocrotitor al Bisericilor Ortodoxe, din Balcani și
Orientul Apropiat așa cum fuseseră împărații bizantini, până la căderea
Constantinopolului sub turci (1453).
În Țara Românească a
ridicat și reparat mai multe lăcașuri bisericești. A ridicat actuala biserică a
Mănăstirii Snagov, a ctitorit catedrala din Târgoviște (1515-1518), devenită și
sediul Mitropoliei Țării Românești. Tot în Târgoviște a mai ridicat o biserică
cu hramul ,,Sfântul Gheorghe”. A rezidit Mănăstirea Ostrov de pe o insulă pe
râul Olt și a inițiat lucrări de pictură la mănăstirile Dealu și Glavacioc.
Capodopera sa rămâne
Mănăstirea Curtea de Argeș devenită gropniță domnească. Mitropolitul Antonie
Plămădeală nota: ,,Asupra gusturilor sale artistice nu mai încape nicio îndoială.
Dovada cea mai grăitoare e Mănăstirea Curtea de Argeș. Desigur ea e opera
artiștilor care au zidit-o, dar Neagoe le-a spus ce să facă, și cum să facă. E
de presupus că și-a dat avizul asupra planurilor și asupra detaliilor. Va fi
adus arhitecți, ingineri, sculptori, pictori cu care s-a sfătuit, cărora le-a
dat îndrumări. Curtea de Argeș a fost ambiția și mândria lui”.
Catedrala a fost târnosită
de Patriarhul Teolipt al
Constantinopolului în fruntea unui impresionant sobor. În a doua zi a fost
canonizat Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului. Aceasta fiind cea dintâi
canonizare pe pământ românesc în 1517.
A sprijinit mănăstirile de
la Sf. Munte Athos (Cutlumuș, Dionisiu, Hilindar, Marea Lavră, Dohiariu,
Esfigmenu, Filotheu, Simonopetra, Stravronichita, Xiropotam), danii către
Patriarhia Ecumenică. Împreună cu Doamna Despina Milița a ridicat în 1512
Mănăstirea Kruședol unde a fost înmormântat Iovan Brancovici.
Domnul Neagoe Basarab și
Doamna Despina Milița au avut trei fii și trei fiice: Ioan, Petru, Anghelina,
toți trei au murit de mici, apoi Teodosie (ajuns domn al Țării Românești câteva
luni după moartea tatălui, Ruxandra (măritată cu doi domni Radu de la Afumați
și Radu Paisie) și Stanca care a fost soția domnitorului moldovean Ștefăniță
Vodă.
Pentru pregătirea la
domnie a fiului său Teodosie, tatăl a pregătit un tratat politic-religios numit
Învățăturile lui Neagoe Basarab către
fiul său Teodosie. Cartea a devenit ,,marea operă a veacului al XVI-lea
românesc”.
Prin realizările vieții Sf. Voievod Neagoe Basarab a contribuit la susținerea și dezvoltarea spiritualității românești, iar prin descendență familială o parte din această nobilitate și sfințenie s-a revărasat pe aceste meleaguri scăldate de Bârzava, la Birda.
Bibliografie:
1. Sașa Iașin, Familii nobiliare sârbești în Banat, în secolele XV-lea și
XVI-lea, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2015;
2. Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și români, Editura
Basilica, București, 2013;
3. Antonie Plămădeală, Dascăli de cuget și de simțire românească, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
1981;
4. Ștefan Starețu, Despotatul sârb de Srem. Conexiuni
genealogice și influențe sârbești în spațiul românesc între secolele XIV-XVI, Editura
Lux Libris, Brașov, 2017;
