sâmbătă, 27 februarie 2016

Întâlnirea publiciștilor bănățeni

Sâmbătă, 27 făurar cu începere de la orele 1000 a avut loc în incinta Muzeului Satului Bănățean prima întâlnire pe anul 2016 a membrilor Asociației Publiciștilor din Presa Rurală din Banat.
            În deschiderea întrunirii prof. Ioan Traia, președintele Asociație a rostit un cuvânt de întâmpinare, apoi lucrările întâlnirii au debutat cu rostirea de către participanți a rugăciunii ,,Tatăl nostru”. A fost expus programul zilei: prezentarea ultimelor cărți și reviste, urmând ca în partea a doua să fie discutate mai multe probleme organizatorice: primirea de noi membri, achitarea cotizației anuale, decernarea unor premii și distincții publiciștilor.
            Un cuvânt de bun venit a fost rostit de domnul Dan Radosav, directorul Muzeului Satului Bănățenea care a arătat disponibilitate în găzduirea pe mai departe a tuturor lucrărilor Asociației. Muzeul Satului ,,fiind locul cel mai potrivit în păstrarea valorilor existente în hotarul satului de astăzi”.
            În prima secțiune destinată lansărilor editoriale au fost lansate opt cărți și două reviste.
            Cel dintâi vorbitor a fost seniorul Ion Murariu, profesor, publicist de referință din cultura bănățeană, autor a 10 volume și redactor al revistei ,,Lumina satului” din Giroc. Autorul a prezentat auditoriului volumul Consemnări critice, Editura David Press Print, Timișoara, 2015, 160 p.. Cartea tipărită sub imboldul profesorilor Eugen Dorcescu și Ioan David, pe întinsul a 5 capitole prezintă: medalioane literare, recenzii, studii monografice, precum și articole ale autorului publicate în presa locală. Majoritatea materialelor sunt destinate spațiului girocean: poetului Petru Chira, note care fac referire la Monografia comunei, a Bisericii, revistei parohiale ,,Iconostas”.
            Părintele Valentin Bugariu a prezentat cartea Biserică și Presă în Banat, Editura Sitech, Craiova, 2015, 201 p. Studiul își propune să ilustreze contribuțile Bisericii în dezvoltarea presei din Banat. Pe parcursul a șase capitole se încearcă ilustrarea sentimentului religios așa cum apare în presă. În istoria presei din provincia dintre Dunăre și Mureș am avut preoți proprietari de ziare, redactori ai acestora, membri în colegile de redacție, dar și pioneri ai unor publicații bisericești din Ardeal: ,,Telegraful român” de la Sibiu a fost condus între 1853 – 1856 de Dr. Pavel Vasici.
            Desigur, presa religioasă din Banat s-a dezvoltat începând cu imprimarea de preotul David Voniga a ,,Revistei Preoților”. Acest debut a fost urmat de alte valoroase inițiative de astă dată a tinerei Episcopii, apoi Arhiepiscopii a Timișoarei. Un loc deosebit în tratarea subiectului l-a avut apariția și dezvoltarea presei parohiale și sătești. În cazul celei din urmă, preotul are un rol deosebit, uneori membru în redacție, alteori colaborator al fiecărui număr. Cercetarea întreprinsă s-a bazat pe experiența unui ziarist american care afirma că satul, comunitatea fără publicație, e ca biserica fără de amvon.
            Economistul Petru Opruț a introdus pe cei prezenți în pitorescul satului natal, așa cum reiese din lucrarea Calea ferată forestieră și industrială ‹‹Trenul mic›› Voislova – Rusca Montană – Ruschița, Editura David Press Print, Timișoara, 2015, 333 p.
            Profesorul Gheorghe Lungu prin volumul Poezii târzii, Editura Eurobit, Timișoara, 2015, 116 p. a adus pe cei prezenți în lumea satului de odinioară și de totdeauna: ,,Nu vreau să uit de satul meu, ̸ Nici de bunul Dumnezeu.̸ ̸ Nu vreau să uit de casa mea, ̸ Căci greu m-am despărțit de ea. ̸ ̸ Nu vreau să uit de neamul meu, ̸ Nici de ce am drag pe lume eu”. Cartea are la origine sentimentul dragostei de folclor al autorului pe parcursul a șase secțiuni: Versurile mele, Dor de sat, Poezii în grai, Ode, Parodii, Adio.
            Ioan David de la Biblioteca Academiei Române, filiala Timișoara a oferit publicului titlul a două noi volume tipărite la David Press Print, o monografie închinată revistei timișorene Banatul și monumentala lucrare Enciclopedia Banatului. Literatura, Timișoara, 2015, 886 p cu 914 scriitori cercetați de 41 de autori.
            Etnologul Ioan Viorel Boldureanu a înfățișat cuprinsul a două noi volume, primul închinat unui fenomen unic din cultura tradițională a locului: Antologia literaturii dialectale bănățene. ‹‹Gura satului›› la Radio Timișoara, 20 de ani. Contemporanii, Editura Marineasa, Timișoara, 2015, de Ioan Viorel Bodureanu, Simion Dănilă și Cornel Ungureanu și Atlasul Etnografic al județului Timiș, Făget, vol. III, Editura Eurostampa, Timișoara, 2015 sub coordonarea prof. univ. Ioan Viorel Boldureanu.
            Dușan Baiski și Vasile Barbu au vorbit de revistele: ,,Morisena”, aflată la debut și ,,Tibiscus” ajunsă la numărul 288.
            În final au fost audiate fragmente din lucrarea de arhivare a graiului bănățean, cu exemplificări făcute de profesorii: Gheorghe Lungu și Ion Murariu: ,,pancovă”, ,,păcăni”, ,,leat”, ,,abțiguit” ș. a..

            Întâlnirea s-a încheiat cu tradiționala agapă. 

vineri, 19 februarie 2016

,,Vatră nouă”, nr. 185 ̸ 2016

Am primit la parohie primul număr pe anul 2016 al revistei locale ,,Vatră nouă” de la Giarmata Vii.
Așa cum deja am fost obișnuiți, harnicul colectiv de redacție condus cu pricepere de P. On. Părinte Vasile Suciu, parohul bisericii ,,Nașterea Maicii Domnului” din localitate propune cititorilor diverse materiale: activități desfășurate pe plan local (simpozioane, lansări de carte), întreceri sportive, creații literare, articole cu conținut religios, creații literare, cronica parohiei ș. a. m. d.
Ne-a reținut atenția în mod deosebit conținutul a trei articole care fac referire la viața culturală bănățeană și raportul de activitate al Parohiei pe anul 2015.
În Editorial, Păun Ion Otiman a publicat comunicarea științifică susținută cu prilejul ,,Zilei Culturii Române” (15 Ianuarie) la Academia Română, filiala Timișoara de președintele filialei.Simpozionul desfășurat cu acest prilej a avut ca temă de lucru: ,,Contribuții bănățene la spiritualitatea romnească”. Acad. Păun Ion Otiman a susținut comunicarea ,,Priorități bănățene în cultura românească” în cadrul căreia, autorul, a amintit de aparția primului volum din Enciclopedia Banatului - Literatura din vastul program de cercetare al filialei timișorene a Academiei.
În cadrul comunicării, președintele filialei, insistă pe ideea culturii care poate fi definită drept: ,,cultivare a însușirilor intelectuale și morale ale unui popor”, iar singura cultură bună este cea autohtonă: ,,cultura națională este cultura adevărată”. (p. 3).
Pe plan local a fost organizat la Giarmata Vii cu sprijinul domnului Silviu Lombrea un Simpozion literar ,,Dor de Eminescu” pe 15 ianuarie. Această manifestare culturală a fost posibilă prin participarea preșcolarilor și elevilor de la cele două instituții școlare din localitate, a unor membri din Cenaclul Literar ,,Sorin Titel” din Timișoara. Cu acest prilej au fost recitate poezii din opera poetului, cântece pe versurile poetului național, lansări de carte din opera lui Nicolae Danciu - Petniceanu și Vlad Jerca - Cernea. (p. 6).
În sumarul revistei, părintele paroh Vasile Suciu prezintă un bogat ,,Raport de activitate pe 2015 al Parohiei Ortodoxe Giarmata Vii”. În cadrul acestuia întâlnim remarcabile realizări gospodărești: finalizarearea Așezământului Comunitar Preot Filip Doboș; activități religioase și pastorale: servicii publice, boteze, cununii, înmormântări, activitate catehetică și omiletică, oranizarea Săptămânii duhovnicești în Duminica a V-a din Postul Mare, pregătirea scenetei și colindelor cu prilejul Crăciunului, oficierea lunară a Tainei Sfântului Maslu, participarea copiilor din parohie la concursurile religioase inițiate de Arhiepiscopie. 
La nivel cultural a fost organizată cea de-a X-a ediție a reuniunii de ,,Cântece Pascale”, concertul de colinde ,,Din an în an”, ajuns la rându-i la cea de-a zecea ediție. A fost tipărită broșura monografică Parohia Ortodoxă Română Giarmata Vii, 24 p., trilingv în română, germană și engleză. (autor Preot Vasile Suciu), precum și revista lunară locală ,,Vatră nouă”. A fost ințiat și susținut apoi un Cerc de pictură de icoane pe sticlă ,,Icoana, fereastră spre cer”, pecum și corul parohial ,,Sfânta Maria” . La toate aceste realizări pastorale se adaugă cele sociale, purtarea de grijă față de cei aflați în dificultate, cei instituționalizați. Au fost realizate agape, pachete cu alimente de bază și dulciuri, au fost colectate haine și jucării, a fost srijinit prin contribuții activitatea socială a Eparhiei.
Revista poate fi consultată pe site-ul BANATERRA, secțiunea publicații parohiale. 

vineri, 12 februarie 2016

Apariții publicistice

În ultimul timp, preotul Valentin Bugariu a publicat următoarele articole: ,,Învierea Mitropolitului Nicolae” în vol. Misiune și propovăduire. Lucrările Simpozionului Interanațional..., Editura Episcopiei Caransebeșului, Caransebeș, 2015, p. 163 - 199; ,,Convergențe aniversare - 15 ani de presă comunitară la Giarmata Vii”, în vol. Vatră nouă 2000-2015. Factor de cultură și spiritualitate în cadrul comunității din Giarmata Vii, Editura Partoș. Timișoara, 2015, p. 18-21; ,,Fenomenul presei rurale la Gătaia” în ,,Analele Aradului”, I, 2015, p. 553-571; ,,Minima Pastoralia. Mesaj de felicitare adresat revistei ‹‹Învierea››” în vol. Din lumina ‹‹Învierii››, Editura Partoș,  Timișoara ̸ Editura Astra Museum, Sibiu, 2015, p. 52-57; ,,O aparțiție remarcabilă a mitropolitului Nicolae: Calendarul almanah al Eparhiei Timișoarei”, în vol. Mitropolitul Nicolae Corneanu (1923-2014). Omagiul caransebeşenilor la un an de la trecerea în veşnicie, Editura Episcopiei Caransebeșului, Caransebeș, 2015, p. 58 - 75; ,,Publicațiile parohiale bănățene - cale de propopvăduire și pastorație”, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, 2016, p. 219-240; ,,Generalul Corp de Armată Ion Șuța (1919-2007). Biobiliografie”, în rev. ,,Morisena”, an I, 2016, nr. 1, p. 35-38.

,,Morisena”, an 1, 2016

A apărut la Cenad, o nouă revistă de astă dată, trimestrială de istorie sub coordonarea unui istoric și a unui scriitor profesionist: cercetătorul științific Ioan Hațegan și Dușan Baiski.
În editorialul intitulat sugestiv ,,De ce, revista ‹‹Morisena››?” autorii trasează ideea de bază a publicației, și anum istoria cea mare stă pe faptele cele mărunte, locale: ,,Sarcina editorilor va fi extrem de grea. Nu ne-am propus redescopirea roții, ci identificarea acelor texte în primul rând despre oameni mărunți și faptele lor”. (p. 1).
Între semnatarii articolelelor amintim pe Acad. Ioan Aurel Pop, cercetătorul științific Ioan Hațegan, scriitorul Dușan Baiski, muzeograful Ioan Traia cărora li se adaugă: profesori, preoți și muzeografi din spațiul Banatului istoric.
Conținutul acestui prim număr evidențează câteva contribuții la istoria Cenadului, a vieții românilor din epoca turcească dar și istorii personale sub forma unor medalioane închinate muzicologului Zeno Vancea și generalului Ion Șuța. Bine reprezentată este și viața românilor și spiritualitatea acestora din Babatul sârbesc.
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială. În forma electronică poate fi citită pe site-ul: www.banaterra.eu/biblioteca/reviste/morisena/index.html#p=38 

duminică, 7 februarie 2016

Încheierea perioadei de strângere de semnături în vederea modificării Constituției

În luna decembrie anul trecut a debutat începerea strângerii de semnături pentru modificarea articolului 48 din Legea Fundamentală a statului prin care să se stipuleze că familia va fi formată din uniunea liberă și consimțită a unui bărbat și al unei femei.
Proiectul de modificare inițiat de mai multe organizații civice s-a bucurat de sprijinul Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului afirma: Este o iniţiaţivă civică pe care fraţii noştri care iubesc familia creştină ar dori să le-o prezinte celor care conduc destinele acestui neam şi să scrie acolo în Constituţie că familia creştină are la bază codul familiei din Sfânta Scriptură – familia este tocmită după rânduiala lui Dumnezeu – bărbat şi femeie. De aceea, dacă veţi găsi tineri studenţi care o să vă roage să semnaţi, vă îndemn cu încredere pentru că, dacă nu mă înşel, nu ştiu dacă nu săptămâna trecută, nu ştiu dacă nu Grecia, a fost îngenuncheată în sensul acesta. Suntem un popor cu mult mai mulţi credincioşi şi de aceea să-L rugăm pe Dumnezeu să păzească familia binecuvântată în faţa sfântului altar al neamului nostru. Aici aţi venit frăţiile voastre şi părinţii domniilor voastre – bărbat şi femeie”.
În cercul Birda format din parohiile: Gătaia, Birda, Colonia Gătaia, Sculea și Berecuța au fost centralizate un număr de: 1570 de adeziuni care au iscălit în favoarea modificării aricolului din Constituție.

Un gând de mulțumire se îndreaptă către cei împuterniciți cu strângerea semnăturilor, celor care au răspuns pozitiv acestui demers, precum și preoților de la parohiile cercului.

,,Almăjul”, ianuarie, 2016

Prin amabilitatea domnului prof. Gheorghe Rancu - Bodrog, fondator și redactor șef am primit la parohie numărul din ianuarie al prestigioasei reviste de cultură din Caraș-Severin, ,,Almăjul”.
Editorialul, iscălit de muzeograful dr. Dacian Rancu evidențiază o sărbătoare din vatra satului, și anume marcarea a 20 de ani de la apariția revistei. Au fost împreună de Colegiul de Redacție, condeieri din presa rurală, universitari, muzeografi, arhiviști, muzeografi, juriști, medici, economiști, iubitori de cultură sătească din Serbia și România (jud. Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți). Tot acum, 12 decembrie 2015 s-a desfășurat prima ediție a Colocviilor revistei ,,Almăjul” din Șopotu Vechi.
Cu acest prilej a fost prezent la acest popas anivessar și prof. Ioan Traia, președintele Asociației Publiciștilor din Presa Rurală din Banat. Din alocuțiune am spicuit două idei care fac referire la revista almăjană și misiunea acesteia: ,,Revista ‹‹Almăjul›› este prin excelență o revistă de cultură ce informează despre evenimentele culturale și istorice ce se petrec în Țara Almăjului, dar este și un vehicol de promovare a tradiției străbune. Tradiția pentru noi, nu este o sumă de obiceiuri pitotrești, ci reprezintă în primul rând o forță vie, capabilă să asigure coeziune și vigoare colectivitățiilor umane. Credința creștină și tradiția sunt două forțe care asigură permanență comunitățiilor, justificându-le existența”. (p. 11).
Din bogatul sumar am rețimut: poezie, prezentări de carte, rememorări istorice, incursiuni etnologice și folclorice, cronici ale unor publicații, medalioane biografice ș.a..
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

Taina Sfântului Maslu în parohia Gătaia

Vineri cu începere de la orele 16,00 a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de obște în parohia Gătaia, la biserica cu hramul ,,Învierea Domnului”. 
La invitația C. Părinte Călin Negrea, parohul locului au participat la această Sfântă Tăaină: C. Păr: Adam Rugaci, pens., Iulian Popa de la parohia Colonia Gătaia și Valentin Bugariu de la parohia Birda precum și credincioși din parohie și din parohiile învecinate.
Cuvântul de învățătură a fost pregătit și susținut de părintele Valentin Bugariu care a apropiat credincioșii de viața liturgică prin tema: Începutul mânturii prin Biserică și educație religioasă”.