vineri, 25 mai 2018

Lansare de carte la Deta


               Vineri, 25 Mai la Căminul Cultural din Deta a avut loc lansarea volumului Cugetări și mai târzii. Iscălit de profesorul Iosif Marius Circa, Cetățean de Onoare al Orașului Deta și redactor-șef adjunct al revistei ,,Vatra satului” din Ferendia, volumul cuprinde: evocări, eseuri, relatări, discursuri, intervenții și cuvântări ocazionale.
            Cu acest prilej a fost prezent un numeros public format din profesori, elevi de ieri și astăzi, familia profesorului-autor, prieteni și vecini ai autorului. Biserica a fost reprezentată de P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei,  P. C. Părinți Ioan Ciprian Blagoe (Deta), Dragan Giorgiev (Voiteg), Dan Tiberiu Gherasim (Ferendia) și Valentin Bugariu (Birda), iar Administrația Locală de dl. Petru Roman, primarul orașului Deta.

            Moderatorul întâlnirii a fost preotul Valentin Bugariu care a prezentat cartea și pe autorul ei. Volumul apărut în condiții grafice deosebite se recomandă prin conținut tuturor iubitorilor de limbă, credință și tradiții românești. În concluzie vorbitorul a accentuat faptul că toate subiectele abordate în cele două părți ale cărții prin concept, puterea argumentelor, solida documentare, frumusețea exprimării și eleganța stilului care dau trăinicie scriiturii și îl recomandă pe autor în cultura bănățeană de astăzi.
            Pe marginea cărții au mai luat cuvântul dl. Primar Petru Roman care l-a felicitat pe autor pentru reușita publicistică folosindu-se în intervenție de două expresii uzitate în carte: ,,Ferendia, satul nunții mele” și ,,Deta, orașul inimii mele”. În încheiere a punctat faptul că profesorul Circa rămâne un model pentru contemporani.
            Părintele Dragan Giorgiev a recomandat ,,Cugetările” Profesorului Iosif Marius Circa tuturor care își propun să învețe din experiența de viață a autorului. A precizat la final faptul că aceste cugetări sunt trăiri din vatra bisericească a Ferendiei, păstorită vreme de 7 ani de Sfinția Sa. Noul paroh, Dan Tiberiu Gherasim l-a invitat pe autor la continuarea acestor trăiri sub cupola lăcașului de cult.
           
           Autorul, pe parcursul a trei momente a vorbit despre: însemnătatea consemnărilor unor fapte într-un Jurnal, despre apariția celor 3 volume în deplina maturitate și a mulțumit tuturor participanților pentru prezența la această lansare.