Cu bucurie am primit volumul de față al iscusitului și harnicului prof.
Iosif Marius Circa cel care încheie – cred eu – trilogia Cugetării numită de
autor ,,târzie”, ,,mai târzie” ,,și mai târzie” toate aceste însemnări atestă
trecerea autorului, a locurilor potretizate prin timp. Cugetul, cugetarea
trădează ,,capacitatea de a gândi” a profesorul. Ea reprezintă textura sufletească
a persoanei care se apleacă asupra foii albe. Un gânditor francez postula chiar
un concept: ,,Cugito ergo sum”, în traducere ,,Cuget, deci exist”. Această
conștiință a existenței prin cugetare îi dă celui care o exersează calitatea de
,,cel mai iubit dintre pământeni”.
[7] Ibid., p. 43.
Autorul este o
personalitate a orașului Deta recunoscută și apreciată prin conferirea titlului
de Cetățean de Onoare (2015). Profesor, un timp director al Școlii Generale din
Ferendia, al Căminului Cultural de aici, jurnalist, redactor-șef adjunct al
revistei ,,Vatra satului” și membru de marcă al Asociației Publiciștilor Presei
Rurale din Banat. ,,Orașul Deta este însă cel care m-a consacrat în ale
dăscăliei. Aici m-am dedicat până la urmă disciplinei pe care am îndrăgit-o,
limba și literatura română, funcționând neîntrerupt până în anul 2004, când am
ieșit la pensie. Am mai suplinit periodic, fiind într-o continuă legătură cu
catedra și mai ales cu școlarii de care nu m-am despărțit niciodată. M-am
condus mereu după principiul sănătos: Copiii
n-au nevoie de morală, ci de modele, și rezultatele au fost pe măsură[1].
Volumul care acum a văzut
lumina tiparului, Cugetări și mai târzii.
Eseuri, evocări, discursuri, Editura Hoffman, 2018, 201 p. propune pe
parscursul a două capitole: I (Evocări, eseuri, relatări) și II. (discursuri,
intervenții și cuvântări ocazionale) o descindere culturală întărită de câteva
fotografii care întregesc în chip fericit textul.
Cartea este prefațată de
către profesorul și muzeograful Ioan Traia care îi îmbie pe cititori la
lectură: ,,Esența scrierilor domnului Circa este pătrunsă de grijile permanente
ce ne copleșesc astăzi de a ne fi îndepărtat prea brusc și prea fără noimă de
sufletul satului tradițional, de valorile românești și de a ne fi înscris
într-un periplu cultural nesănătos ce încearcă să înlocuiască valorile noastre
culturale cu altele străine și relativ îndoielnice”[2].
În ,,Argument”-ul autorul
insistă asupra construcției materialelor, fiecare în prima lui formă a fost un
articol de revistă care a fost publicat sub mantia unui citat. De altfel pe
parcursul oricărui articol al profesorului Circa găsim citate din cei mari:
Eminescu, Blaga, Noica, Tohăneanu ș. a care nu doar că însoțesc textul, ci îi
dau putere artistică. ,,Aleg cu grijă citatele care prefațează sau sunt
încorporate în textura tematică a eseurilor sau a evocărilor așternute pe albul
imaculat al filei. (…). Sunt conștient că citatele, bucăți vii din sufletul
unui autor de referință, desprinse direct din opera pe care am îmbrățișat-o și
care mi s-a dăruit în nemurirea ei sau preluate din alte surse, constituie
esențe ale experiențelor unor autori care au acumulat în mintea lor o adâncă
cunoaștere a meandrelor vieții și o dreaptă judecată a valorilor, iar eu, ca
modest, dar sincer cugetător, le împrumut ca pe o cămașă protectoare ce mi se
potrivește de minune[3].
Primul capitol grupează
mai multe articole dedicate Ferendiei, Detei, credinței ortodoxe, patriei,
revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul” din Birda unde dl. prof.
Iosif Marius Circa este un valoros și consecvent colaborator.
La Ferendia, primăvara culturală
și-a revărsat cu dărnicie dulcea mireasmă peste sat” este o cronică unui
eveniment consumat pe 23 mai 2015: aniversarea a 10 ani de apariție
neîntreruptă a revistei locale ,,Vatra satului” și lansarea a două volume: o
plachetă de poezii a jurnalistului Marcel Sămânță și volumul Cugetări mai târzii ale autorului de
astăzi. Lansarea s-a bucurat de prezența unor personalități ale vieții
administrative și culturale bănățene: dl. Petre Roman, primarul orașului Deta,
universitarul Ioan Viorel Boldureanu, Ioan David, directorul Bibliotecii
Academiei Române, filiala Timișoara, Doru Sinaci, directorul Bibliotecii
Județene Arad.
Un eveniment fără doar și
poate care ne-a mai rămas este ,,Ruga satului – un praznic al bisericii
străbune”. Ruga reprezintă prăznuirea hramului, protectorul bisericii și a
satului. În textul articolul, autorul militează pentru comorile spirituale ale
neamului. Negarea tradițiilor este echivalentă cu uitarea obârșiei cu urmări
cin cele mai nefaste: ,,…fără o temelie tradițională, omul devine un ins fără
rădăcini, fără identitate, fără comunitate, o ființă tot mai însingurată”[4].
Din trecutul nu foarte
îndepărtat prof. Circa ne reamintește de un tren care a avut un parfum
deosebit: ,,Trenul ˂˂Marinică>> în conștiința navetiștilor din Ferendia”.
De astă dată remarcăm temeinica documentare din lucrări de specialitate
feroviară, din mărturiile unor ceferiști, navetiști, jurnalul-manuscris al autorului.
Până la tratarea subiectului, prof. Iosif Marius Circa face un istoric al
căiilor ferate europene, extinderea acestora. Banatul a acut privilegiul ca din
1856 să dețină prima linie ferată care lega Oravița de Baziaș pe o distanță de
62, 5 km. realizată la 26 de ani de la prima linie ferată în Anglia (1830). Din
1898 Ferendia a fost legată la linia ferată care unea Jamu Mare de Gătaia care
a fost exploatată până la 19 martie 2015 când ultimul tren a străbătut acest
traseu. Ferengienii și-au adus aportul la construirea acesteia: ,,Bătrânii din
Ferendia, preluând de la înaintași, își amintesc și azi că în perioada
construcției, grupul de ingineri specialiști erau cazați în casa unde va sta
mai târziu familia viitorului primar Corgea. Aceasta avea să fie, astfel, și
prima casă podită din sat. Tot de atunci se știe că și cei înstăriți de aici nu
erau încântați de trecerea trenului pe pământurile lor și au reușit să împingă
linia la 2 km. de marginea așezării”[5].
A existat în acel tip chiar și o teamă față de tren a unei lumi tradiționale cu
structură patriarhală, așa cum sesizăm din poezia lui George Gârda de la
început de veac XX: ,, Uicie, Ioanie, Izîmbanu!/ Mă, trăzni-l-ar
Dumniedzău!/ Aşa joavină-nfierată/ N-am vădzut dă când mi-s ieu” (Izâmbanu).
Trenul
,,Marinică” a fost introdus pe ,,la finele anilor ʼ60 și a încetat să mai
circule la începutul anilor ʼ90, odată cu distrugerea a tot ceea ce însemna
economie în Banat. [...] În perioada în care a fost tractat cu locomotive cu
abur, până prin 1970-1974, el circula doar pe teaseul Timișoara – Buziaș -
Gătaia – Reșița și invers (232 de km.) fiind tras, de multe ori de locomotiva
324569, construită la Budapesta în 1916 și casată în 1976”[6]. Pe
această linie navetau – după mărturi autorului, el însuși navetist timp de un
an – vopsitori, lăcătuși construcții metalice, sudori, macaragii, electricieni,
economiști, profesori și elevi de la școlile din Bocșa și Reșița. Autorul preia
și măruriile celor care au făcut această navetă cu peripeția ei: Nelu Ignat, Cornel
Dragoș și alții.
Comparația
este procedeul prin care prof. Iosif Marius Circa aduce evocarea în prezent.
Astfel că dacă în 1878 se construiau 100 km de cale ferată în mai puțin de 10
luni, astăzi această performață nu a putut fi atinsă nici cu finanțare
europeană. Trenul, încet, încet va fi văzut în muzee de profil, ori închipuit
din oprerele literare: D-l Goe, Răscoala, La Medeleni sau Viața pe un
peron.
Școala
din Ferendia în bătrâna sa clădire avea un dulap vechi de culoare verde cu o
ușă, care adăpostea arhiva. De la această realitate materială s-a născut
articolul: ,,Ușa - ˂˂document>> de la școala din satul Ferendia”. Ușa
reprezintă locul de trecere. În Creștinism, Hristos Mântuitorul spune despre
Sine: ,,Eu sunt ușa. De va intra cineva prin Mine, se va mântui” (Ioan 10,9)..
Tot de o mântuire cu sensul restrâns de cunoaștere e vorba de ușa școlii din
Ferendia unde au fost notați dascălii ei începând cu Maxim Mihai din Lighet și
culminând cu prof. Ioan Țirca cel din urmă director al școlii (1983-2001).
Până
la trecerea învățământului confesional în tutela statului erau două școli:
maghiară, de stat, și românească care era susținută de Biserică.
Printr-un
articol ,,Belșug de cultură în orașul Deta”, autorul punctează contribuția
orașului la Spectacolul – Concurs ,,Lada cu Zestre”, echipele de dansuri care
participă la evenimente locale: Rugă, Ziua Recoltei, Fărșang, Festivalul
etniilor, Ziua Națională a României, Ziua Eroilor ș. a.. ,,Aceste demersuri de
destindere și de culturalizare sunt susținute de d-l primar, Petru Roman și din
toți consilierii. Edilii le asigură condiții de pregătire (spații, transport,
susținere), iar anul acesta au fost cumpărate 14 perechi de costume populare”[7]. La
toate acestea se adaugă: Muzeul, Biblioteca Orășenească și Liceul.
O
permanentă preocupare publicistică a reprezentat-o Biserica în devenirea ei. Nu
de puține ori, prof. Iosif Marius Circa a realizat interviuri cu clerici, a
prezentat momente deosebite din viața bisericească. De astă dată în ,,Să ne
cunoaștem strămoșeasca noastră religie”. Cronologic autorul amintește de
propovăduirea Sfântul Apostol Andrei pe pământ românesc, mitropoliții făuritori
de limbă românească: Varlaam, Antim Ivireanul, Simion Ștefan, mănăstiri,
prezentarea mitropoliților primați și a patriarhilor, organizarea canonică și
administrativă a Bisericii Ortodoxe cu privire specială asupra Ortodoxiei
românești. O aplecare asupra Mitropoliei Banatului, a Protopopiatului Deta.
În
2 părți ,,Ei și-au iubit țara, limba și neamul” cuprinde contribuțiile
remarcabile ale poeților George Coșbuc și Vasile Alecsandri la păstrarea
ființei naționale, dacă primul rămâne poetul satului românesc, cel din urmă
este cântărețul Unirii: ,,Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română,/
Să-nvârtim hora frăției/ Pe pământul României”. Cu acest prilej, autorul
citează nu doar din operele celor doi poeți, ci și din lucrări științifice cum
este Istoria literaturii române.
Capitolul
se încheie cu alte câteva materiale care tratează: amintiri din copilărie:
,,Din amintirile unui colonist de la Gătaia (VIII)”, jurnal de călătorie: ,,Din
amintirile unor itinerarii eueopene”; ,,Martor la un spectacol aviatic de vis”;
,,Traversând Europa prin inima munților” și file de istorie orală:
,,Mărturisirile unui ferendian care a trăit la castelul de vale”.
Capitolul
al doilea al volumului conține: discursuri ținute de prof. Iosif Marius Circa
la primirea titlului de Cetățean de Onoare, cu prilejul prohodirii prog. Georg
Koning și la decernarea titlului de Cetățean post-mortem al acestuia, cu
prilejul plecării și instalării preoților la Ferendia. Toate aceste discursuri
nu fac altceva decât să scoată în priveliște faptul că distinsul nostru
profesor-autor este mereu în mijlocul evenimentelor din viața așezărilor: Deta
și Ferendia. Dacă mi se îngăduie remarca – nu gratuită – avem de a face cu un
nobil al rostirii românești de astăzi.
Toate
materialele cuprinse în această carte și doar ele prin realizarea textului,
puterea argumentelor, solida documentare, frumusețea exprimării și eleganța
stilului dau trăinicie scrisului. Bucăți din această carte precum și din
celelate două au fost folosite la întocmirea monografiilor: Colonia Gătaia
(2011), Gătaia și Ferendia (2018). Dincolo de a aparține Detei, profesorul
Iosif Marius Circa este condeierul care asemenea cronicarilor din vechime
reușește să pună în valoare ceea ce ne individualizează ca neam: limba,
credința ortodoxă, tradițiile fiind în linia descentenței costiniene: ,,
Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoț lumii la védére felul
neamului...”.
Ne
rămâne în puterea noastră să păstrăm aceste cuvinte, trăiri și simțiri ale
profesorului Circa acum la Centenarul Unirii prețuind cartea acum apărută ca pe
o comoară având chiar și poruncă expresă în acest sens: ,,Să nu ucidem
cuvintele în care predesorii noștri și-au rostit aleanul” (G. I. Tohăneanu).
Cu
acest fericit prilej îl felicit pe autor și îi doresc putere de muncă
neîmpuținată pentru izvodirea de noi și noi contribuții publicistice, iar
paginile revistei ,,Arhanghelul” îi rămân mereu deschise pentru a ne bucura de
cele scrise pentru creșterea sufletească și cea românească.
La
mulți ani!
[1] Ioan Traia, Ferendia. Satul de pe șapte coline, Editura Eurostampa, Timișoara,
2018, p. 265.
[2] Ioan Traia, ,,Cuvânt înainte” la vol. Cugetări și mai târzii. Eseuri, evocări, discursuri, Editura
Hoffman, 2018, p. 7. (Se va prescurta în continuare Cugetări și mai târzii…).
[3] Iosif Marius Circa, Cugetări și mai târzii, p. 10.
[4] Iosif Marius Circa, op. cit., p. 52.
[5] Ibidem, p. 61.
[6] Ibid.
