În curând...

 

Pr. Prof. Constantin Galeriu (1918-2003). Evocare

 

    În fiecare an ne aducem aminte în 16 august la sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni de suferințele îndurate de către Biserica Ortodoxă Română de-a lungul timpului.

     Anul acesta pornind de la cuvintele Apostolului Pavel: ,,Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evr. 13, 7) ne-am oprit la evocarea unui cleric mărturisitor, Părintele Profesor Dr. Constantin Galeriu care a suferit pentru convingerile sale închisoare la debutul regimului comunist în România și sărbătorit cu prilejul împlinirii anul acesta a 20 de ani de la trecerea la cele veșnice (10 august 2003). Într-un din articolele publicate, ,,Jertfa Brâncovenilor este jertfa martirică pentru credință și neam”, părintele Galeriu nota: ,,La cererea sultanului de a renunța la creștinism, Brâncoveanu a răspuns fără rețineri: ‹‹De legea creștină nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau să mor!››, iar către fii lui a rostit: ‹‹Fiilor, fiți bărbați Am pierdut tot ce aveam pe astă lume, Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem și pe ele, ci să le ducem curate înaintea feței Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru››”[1].

       Asemenea suferințelor Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu și a copiilor săi au fost supuși de-a lungul vremii mulți creștini care au suferit închisoare pentru convingerile religioase. Unul dintre acești mărturisitori este Părintele Prof. Constantin Galeriu (1918-2003), preot și predicator de excepție, profesor universitar și creator al unei opere teologice originale. Arestat în 1948 pentru trei luni fără motiv. Apoi acuzat pentru ,,atitudine dușmănoasă față de regim și de favorizare a infractorului”, a fost arestat. Pentru eliberarea din temniță, părintele prof. Gala Galaction a intervenit printr-o scrisoare la primul ministru Petru Groza.

        Viața în închisoare era descrisă de părintele Galeriu: ,,Eu am muncit oriunde și de aceea directorul închisorii a început să mă prețuiască, întrucât mă vedea pe schele, că se făceau clădiri mari – acolo s-a făcut o fabrică de mobilă, dar de către noi, deținuții. Și, la un moment dat, era unul Bucevschi și Bucescu, așa ceva, care era directorul șantierului, dar civil. Și, în discuțiile pe care le aveam, el spunea: ‹‹Ei, ei, dar cacă dumneavoastră ați fi la putere, ce-ați face, cum v-ați purta?››. Și atunci i-am spus: ‹‹Domnule, uite cum ne-am purta: dumneavoastră sunteți comuniști și vă purtați ca și niște comuniști. Noi suntem creștini și în orice perioadă m-am purta ca un creștin››. Replică simplă. Și Bucescu i-a spus-o directorului închisorii. Iar ăla a zis: ‹‹Ăla-i un popă deștept››”(...) Și rosteam zilnic Sf. Liturghie, că o știam pe dinafară. Și-mi zicea, săracul, doctorul Bârsan: ‹‹Ziceți mai tare, să aud și eu!››. Și așa am fost multe momente”[2] .

      O a doua detenție a suferit-o părintele Constantin Galeriu în 1952, când a fost arestat în 15-16 august pentru vina de a fi făcut parte din Comitetul Județean P. N. L. Prahova pentru care a fost condamnat la 4 ani de detenție cu executare. Din această condamnare deținutul a executat 1 an și 3 luni fiind eliberat de la Canal și Văcărești în 26 octombrie 1953.

     La eliberarea din închisoare, părintele a fost de nerecunoscut. Avem în acest sens mărturia prezbiterei Argentina Galeriu: ,,Era chiar de ziua prăznuirii Sfântului Dumitru. Ieșisem puțin la biserică, lăsând copiii acasă. Când m-am întors, ei erau în bucătărioară și se învârteau mirați în jurul unui străin îmbrăcat în haine ponosite. Era slab ca un țâr și cu o barbă mare, încâlcită. Am crezut că era un cerșetor. Abia când s-a întors către mine i-am recunoscut ochii arzători. Ochii nu i se schimbaseră deloc, dar copiii nu l-au mai recunoscut... Era numai piele și os, îmbrăcat mai rău decât un cerșetor. Și era și bolnav, se îmbolnăvise de hepatită”[3].

          Părintele Constantin Galeriu s-a născut la 21 noiembrie 1918 în satul Răcătău-Răzeși, Bacău, din părinții Neculai și Elisabeta fiind al cincilea copil al familiei formată din 3 băieți și 2 fete. Copilul Costache a urmat cursurile Școlii Primare din sat (1925-1930) și apoi cele ale Seminarului Teologic din Roman (1930-1938). După absolvire, tânărul seminarist a urmat Facultatea de Teologie a Universității din București. Și-a redactat tânărul licențiat, teza de licență cu subiectul Despre îndumnezeirea omului în coordonarea prof. univ. Nichifor Crainic în 1942.

       După îndeplinirea stagiului militar, într-o permisie în 1943 licențiatul în teologie s-a înscris la Doctorat, a obținut capacitatea preoțească și s-a căsători cu Argentina Vârgatu, iar naș de Cununie i-a fost preotul Toma Chiricuță de la biserica Zlătari.

        La 25 de ani, pe 15 mai 1943 tânărul doctorand Costache Galeriu a fost hirotonit diacon, apoi preot de arhiereul Galaction Gordun în biserica Zlătari. A primit spre păstorire parohia Podu-Văleni din comuna Poienii Buchii, jud. Prahova. Pe 15 iulie 1947 a fost transferat la cerere la parohia Sf. Vasile din Ploiești. Aici i s-a deschis Dosarul de urmărire (P. 2784 / 1950) care îi urmărea predica dar și prezența în biserică a creștinilor din alte parohii ploieștene.

      

   Ieșirea din închisoare a coincis cu pregătirea tezei de doctorat Jertfă și răscumpărare care a fost susținută în 1969, dar publicată abia în 1973 în revista eparhială ,,Glasul Bisericii”. Avem mărturia tânărului doctor în teologie (al cincilea din 1948): ,,...dar trebuia să ia alții înaintea mea, ca să nu încerc eu să îndrăznesc la o catedră”[4].

         După obținerea doctoratului în teologie, părintele C. Galeriu a fost mutat în capitală, la paraclisul universitar cu hramul ,,Sfânta Muceniță Ecaterina” unde a fost numit preot duhovnic al studenților teologi, apoi lector și profesor universitar (1977-1991) la catedra Catehetică și Omiletică, apoi îndrumător de doctorat (1980-2000), profesor consultant și apoi la Universitatea ,,Valahia” din Târgoviște.

        Din acul 1974 părintele Constantin Galeriu a fost numit paroh la biserica cu hramul ,,Sf. Silvestru” din București unde a slujit până la trecerea la cele veșnice. A fost un preot cu cuvânt cu putere multă. În acest sens s-a păstrat mărturia Acad. Sorin Dumitrescu, unul dintre cei convertiți: ,, „Și am stat și m-am gândit așa: oare nu cumva părintele Galeriu să mă fi găsit el pe mine?! În realitate a fost așa: într-o duminică și – asta e important! – duceam coșul de gunoi, pe la ora 10, fiindcă tocmai făceam ordine în atelier. Atelierul era într-o zonă limitrofă, undeva pe lângă biserica Sfântul Silvestru. Și a trecut domnul Nicolae Steinhardt, între timp devenit Monahul Nicolae de la Rohia. Era îmbrăcat nemțește, deghizat civil, dar p-aicea (arată la gât) se vedea că e monah. «Ce faci frate?», «Arunc gunoiul, domnu’ Steinhardt. Dar dumneavoastră?», «Bine, bine. Uite, mă duc la cel mai mare predicator ortodox din București, îl știi? Că-i la tine, aici». «Nu știu, părinte»... La biserica Sfântul Silvestru și la mult lăudatul ei părinte m-am dus abia după vreo lună, gândind că n-o să-mi pună ăștia arcanul când vor ei; mi-l voi pune eu, când voi vrea eu! Şi, ca toţi intelectualii, m-am aşezat la lumânări, în spate, lângă intrare, la pangar, ca să pot pleca oricând... Și de acolo am văzut ceva ce nu mai văzusem. Parcă era Isaia! Era Părintele Galeriu, care predica cu glas mare...”[5].

       După 1990 a fost primul preot care a slujit slujbe de pomenire pentru eroii din 1989, a participat la protestele din Piața Universității din 1990 unde de la microfon s-a auzit rugăciunea ,,Tatăl nostru”. Pe plan bisericesc părintele Galeriu a participat alături de arhim. Bartolomeu Valeriu Anania, pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, ier. Iustin Marchiș, pr. Constantin Voicescu, pr. Toader Crâșmaru, Octavian Ghibu, Sorin Dumitrescu, Horia Bernea, Teodor Baconsky, Dan Ilie Ciobotea, viitorul patriarh la înființarea Grupului de Reflecție pentru înnoirea Bisericii.

     Opera teologică poate fi analizată din câteva volume tipărită, a unor studii și articole din presa bisericească și poate fi caracterizată prin autenticitate, cu o bogată fundamentare biblică și patristică, cu tratarea temelor majore ale creștinismului (Opera de Mântuire, Sfintele Taine, Fecioara Maria și sfinții), cu exemplificări catehetice (rugăciunea ,,Tatăl nostru” și ,,Crezul”), materiale de promovare a valorile morale ale creștinismului și predici.

     ,,Taina fratelui” este o temă majoră prezentă atât în disertația doctorală, cât și în alte cercetări ulterioare: Părăsindu-l pe Dumnezeu, omul s-a părăsit pe sine. Eu nu mă pot cunoaște pe mine decât în Dumnezeu. În Hristos s-a realizat unitatea pe veci între necreat și creat. Păcatul este cel care a produs în om sfârșirea, moartea, descompunerea, ruptură între mine și Dumnezeu, dar și între mine și mine și mine și fratele meu, între mine și natură. Deși omului îi este constitutivă jertfa. Adam a refuzat acest dar, preferând o viață solitară, fără Dumnezeu. Prin această hotărâre, omul s-a izolat de Stăpânul creației, alegând un mod de existență închis în limitele ordinii create: ,, Căderea a fost o cădere din ordinea valorilor; o pervertire a conștiinței axiologice până la secătuirea sensibilului de seva lui spirituală de principii, de sensuri; un act, o jertfire oarbă, goală de sens”[6].

      Prin Cuvânt și în Duhul Sfânt re-naște în noi ,,chipul”. Cuvântul împreună cu Duhul alcătuiesc universul nostru spiritual: Adăpați de Duhul noi îl bem pe Hristos (Sf. Atanasie cel Mare). Și în acest univers spiritual împlinim vocația noastră creatoare, ne făurim și propriul chip și noul chip al lumii.

     În Biserică, credinciosul se face părtaș acestei vieți, Sfintele Taine reprezintă calea inițiată și instituită de Hristos prin care noi ne împărtășim de viața Lui exemplară; prin toate Tainele ca și prin ierurgii împreună cu citirea sau ascultarea Cuvântului, Ortodoxia nu disociază lucrarea Cuvântului de cea a Sacramentului[7].

       O viziune holistică, integratoare în care omul prin jerfă, prin Cuvânt și Împărtășirea cu Sfintele Taină reușește să fie primit de Dumnezeu Tatăl în cererea ,,Pâinea cea spre ființă” care zidește trupul duhovnicesc și uman al omului. Se păstrează și un Canon alcătuit de părintele Galeriu care reface unitatea primordială:

1. Rugăciunea de dimineață și seară;

2. Rugăciunea inimii până la prânz;

3. „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!” după-amiază;

4. Citirea unui capitol din Noul Testament;

5. Legătura cu lumea să fie una duhovnicească, nu lumească!

            Prin viața de jertfă, mărturisire și opera teologică Pr. prof. Constantin Galeriu ne oferă o pildă luminoasă de trăire în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

---

[1] Argentina Grămadă, Centenar Părintele Galeriu, Editura Lumea Credinței, București, 2018, p. 80.

[2] Radu Andrei-Emanuel, Părintele profesor Constantin Galeriu – predicator, catehet și pedagog (teză de doctorat), Cluj-Napoca, 2020, p. 55; 57.

[3] Radu Andrei-Emanuel, op. cit., p. 58.

[4] Ibidem, p. 52.

[5] Ibid., p. 66.

[6] Constantin Galeriu, Vocația pascală a creației. Înviere și transfigurare, volum îngrijit de dr. Andrei Dârlău, Editura Basilica, București, 2019, p. 32; Radu Andrei-Emanuel, op. cit., p. 88.

[7] Constantin Galeriu, Jertfă și Răscumpărare, Editura Harisma, București, 1991, p. 253; 258. 

Ziua Națională de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor în parohia Birda

 

   La Praznicul Adormirii Maicii Domnului, în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din Sângeorge, a fost oficiată Vecernia pentru Sfinții Martiri Brâncoveni, ziua de amintire a suferințelor îndurate de creștini de-a lungul timpului.

     P. C. Părinte Valentin Bugariu a pregătit și susținut o cateheză cu tema ,,Părintele Prof. Constantin Galeriu. Evocare”. Alegerea subiectului coincide cu împlinirea a douăzeci de ani de la trecerea în veșnicie a cunoscutului teolog și harismaticului slujitor al altarului bucureștean.

      În cadrul catehezei au fost evidențiată mărturisirea Părintelui Galeriu în închisoare și lume, profilul biografic, didactic și științific dar și unele coordonate ale operei teologice dominate de ,,Taina fratelui”.

       La final a fost proiectat un film documentar biografic ,,Părintele Galeriu” produs de Trinitas Tv. Tot pentru a aminti de personalitatea celui pomenit a fost realizată și o expoziție de carte.

,,Vatra satului”, nr. 58 / 2023

 

   De curând, am primit prin intermediul poștei electronice, cel mai nou număr, al 58-lea al revistei sătești de la Ferendia, jud. Timiș.

  Un sumar bogat și diversificat care amintește sătenilor de evenimente petrecute în ultimul trimestru. Prof. Ioan Traia, redactorul-șef al publicației iscălește ,,Editorialul”: ,,Distinsul om de cultură bănățean Mircea Miloia a trecut la cele veșnice” (p. 1-2), în care autorul reușește să realizeze o schiță biobibliografică a celui trecut în lumea cea fără de dor. Fiu al Ioachim Miloia, director al Muzeului Banatului, Mircea Miloia, născut 26 octombrie 1933,  a urmat cursurile Facultății de Mecanică a Universității Politehnice din Timișoara, devenind inginer mecanic (1957). A funcționat în cadrul Întreprinderii Regionale de Energie Electrică Banat, căreia i-a închinat și o monografie cu titlul: 110 de ani de activitate în slujba omului.

      Prof. Iosif Marius Circa oferă un reportaj de la propria lansare de carte: ,,La Deta, a avut loc festivitatea lansării  unui nou volum din seria Cugetărilor...” (p. 3-4).

      Dl. Petru Gagea, în ,,Pagina Primarului” prezintă realizările instituției pe care o conduce.

    În pagina religioasă, P. C. Părinte Tiberiu Gherasim într-o abordare catehetică prezintă semnificația Prohodului Maicii Domnului, în contextul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, hramul bisericii parohiale din Ferendia.

MIRELA-IOANA DORCESCU, DESPRE CREDINȚĂ, EDUCAȚIE, TRADIȚIE

 

Volumul intitulat Credință. Educație. Tradiție (Editura EUROBIT, Timișoara, 2021) mi-a parvenit prin bunăvoința coordonatorului său, Preot dr. Valentin Bugariu, foarte cunoscut cărturar bănățean, ce continuă, cu entuziasm și convingere, tradiția reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române de a se implica, până la devoțiune, în identificarea și slujirea valorilor naționale. În acest fel înțelege Sfinția Sa să împlinească, cu toată răspunderea, o datorie sfântă față de comunitatea căreia îi aparține și, implicit, față de neamul său românesc.

Redactată conform rigorilor unei opere științifice, cartea recenzată se remarcă prin ținuta sa intelectuală: posedă un aparat critic elaborat conform exigențelor actuale, oferă o mulțime de informații din sfera religiei, a școlii, a literaturii și presei bănățene, problematizează, interpretează fenomene, pune în circulație idei importante etc.

La o primă vedere, volumul derutează. Autorii articolelor nu sunt dispuși, cum se obișnuiește, în ordine alfabetică. La secțiunea Credință, apar titluri ce par a se încadra mai degrabă în celelalte secțiuni: Educația ortodoxă în lumina publicației „Învierea” (Marius Florescu); Ioachim Miloia, cercetător și protector al monumentelor istorice din Banat. Secțiunea Educație începe cu articolul intitulat Cuvinte – prescuri: mărturii de credință din țara icoanelor (Florin-Corneliu Popovici) etc. Probabil că dispunerea lucrărilor ține cont de modul cum s-au grupat și succedat comunicările de la baza lor, în cele trei secțiuni ale colocviilor desfășurate sub egida revistei „de cultură și religie rurală «Arhanghelul» din Birda”, după cum aflăm din Argumentul semnat de neobositul și dăruitul Preot dr. Valentin Bugariu (p. 9). Reținem de aici și o prețioasă explicație pentru titlul volumului: „Credința, Educația și Tradiția sunt cele trei valori promovate de Parohie” (Ibidem). (Autorul se referă, desigur, la Parohia Birda, din județul Timiș.) Această triadă a mobilizat o serie de aderenți din rândul preoților, profesorilor și jurnaliștilor din Vestul țării, dar și din străinătate, care au pledat, la unison, dar nuanțat, pentru o direcție culturală aptă să ilustreze cele trei valori, distinct sau în interrelaționarea firească pe care o presupun.

Articolele ce alcătuiesc Sumarul sunt inegale. Și nu doar cantitativ. Totuși, ele se solidarizează și își dovedesc unitatea la mai multe nivele: la nivel atitudinal, susținând „bănățenismul” în contextul „românismului” – preocupare veche a presei din Banat, mai cu seamă a celei culturale; la nivel teleologic, cultivând spiritualitatea din perspectiva credinței ortodoxe, dar și a idealurilor școlii românești; și la nivelul expresiei, datorită sobrietății și eleganței clasice din expuneri.

După lectură, impresia de eterogenitate dispare. Coerența discursivă și fluența ideologică unifică textele la nivelul structurilor adânci. Funcționează ca lianți textuali, ca elemente de autopropulsare, idei care ies în relief prin acuitate, utilitate, îndemn la reflecție, deschidere de perspective etc. și care salvează de monotonie derularea textelor, îndemnând lectorul să nu le abandoneze (chiar dacă, prin previzibilitate și expresie ternă, unele îl mai și plictisesc, obligându-l la pauze destul de frecvente), să le trateze cu interes și respect. Bunăoară, la pagina 39, se aduce în discuție o abordare franceză, de largă cuprindere, a educației creștine a copiilor („Într-o revistă ce apare în Franța, am găsit articolul «Locul copiilor în Biserică», care insistă asupra datoriei ca «cei mici să fie învățați și ajutați să crească în rugăciune, în ascultare de Dumnezeu și de părinți, în dragoste și în discernământ pentru a alege voia Domnului” (Marius Florescu, Educația ortodoxă în lumina publicației „Învierea” ); la pagina 87, când se vorbește despre Mitropolitul Dr. Vasile Lazarescu (bănățean din Jadani, care își spunea astfel fiindcă se știa descendent al lui Lazar), se formulează limpede, în termeni axiomatici, un adevăr pe care l-am intuit eu însămi, dar n-am reușit să-l exprim atât de convingător: „El nu avea de ce să fie reabilitat moral. Trebuia doar să-i fie recunoscute meritele” (Iacob Vasilie, Jadani – un sat de creștini); la pagina 126, aflăm că Împăratul Iustinian și-a publicat legile Noii Constituții în limba greacă, „pentru a fi înțelese de tot poporul”: «Nu am scris această lege în limba națională, ci în limba comună, cea grecească, pentru ca să fie cunoscute de toți, datorită ușurinței cu care o vor înțelege”; la pagina 187, descriindu-se situația Școlii normaliste de fete din Bitola (Macedonia), la început de secol XX, se precizează, pentru a se sugera standardele de exigență la care se ridica aceasta, că „planul și programele de învățământ erau aceleași ca la școlile normale din România”; la pagina 198, se strecoară gândul că orice transcendere de sine îl situează pe om pe calea spre Dumnezeu sau că orice călătorie (= înstrăinare), încheiată cu drumul spre casă, este o întoarcere la sine și, implicit, la moralitatea creștină, având ascendent biblic în parabola Fiului risipitor (Lavinia Șerban, Prin educație spre credință. Basmul sau cunoașterea lui Hristos). Și exemplele, evident, se pot înmulți. Ei bine, asemenea afirmații nebănuite, ce apar, din loc în loc, ca pentru a îmboldi cititorul, au avut, realmente, asupra mea un efect de acroșaj – m-au readus la text, m-au determinat să particip la viața ideilor, să fiu mai atentă la variatele mesaje teologice, ecleziastice, pedagogice, istorice, publicistice, literare, sociale etc., care compun o carte complexă și incitantă. La consistența indiscutabilă a volumului se adaugă, deci, și calitatea pragmatică a unor secvențe de acest fel, care mizează pe impactul asupra receptorului.

În contextul pandemic actual, surprinzătoare și binevenite, de-a dreptul pilduitoare, sunt paginile despre campania de informare și îndrumare a Episcopiei Caransebeșului, din vremea ilustrului episcop Miron Cristea, ce avea să devină patriarh al României, în legătură cu „bolile epidemice și lipicioase”: „… în scopul prevenirii bolilor contagioase și a epidemiilor, la 30 mai 1917, episcopul Miron Cristea a emis un ordin circular referitor la acoperirea sicrielor și la obiceiul de a se săruta mortul. Ordinul arăta că «uzul acesta al sărutului morților este foarte periculos cu deosebire la cazuri de moarte în urma bolilor epidemice și lipicioase. Prin sărutare se molipsește și cel sănătos și astfel boala se lățeșce și se curmă viața multora” (Daniel Alic, Implicarea Episcopiei Caransebeșului în viața socială a comunităților rurale bănățene la începutul secolului al XX-lea, p. 54); „… la 6 noiembrie 1918, episcopul Miron Cristea a trimis preoților din eparhie o notă informativă prin care îi îndemna să citească credincioșilor sfaturi medicale pentru prevenirea gripei spaniole și să le explice metodele recomandate de doctori pentru vindecarea de această boală. Circularul a fost publicat în 11 noiembrie și în Foaia diecezană, în numărul dedicat comemorării asesorului Ștefan Jianu, răposat la 2 noiembrie în urma contractării virusului gripei spaniole” (Ibidem, p. 55).

Evidențierea personalității Mitropolitului dr. Ioan Selejan se realizează admirabil. Trăsăturile definitorii pentrul înaltul ierarh se degajă dintr-o recenzare excepțională a cărții Înalt Prea Sfinției Sale, intitulată Pe cărarea Raiului. Recenzia, semnată de Dr. Florin-Corneliu Popovici, debutează puternic, cu o memorabilă aserțiune a Mitropolitului Ioan: „Banatul va fi pentru mine pridvorul Raiului” (p. 157), aserțiune ce probează o cinstire fără seamăn a locului care l-a „adoptat”, fiindcă drumul său spre Rai trecea pe aici. Autorul recenziei are propriile instrumente de analiză hermeneutică. Original este, de exemplu, modul său de a privi cartea ca pe o prismă, de a o dezvălui potențialilor cititori ca pe un obiect spiritual, făcând să-i strălucească toate suprafețele, toate muchiile, toate ungherele tainice, toate împrejurimile, oferindu-ne astfel inconfundabile pasaje de altitudine critică: „Pe cărarea Raiului poate primi oricare dintre următoarele accepțiuni: carte-izvor, carte despre «Cartea vieții lui Hristos» (care este Crucea), manual despre cum «să dobândim cetățenia de om al Împărăției lui Dumnezeu, al Raiului”, carte a bucuriei declanșate de întâlnirea fericită cu Dumnezeu, carte de dragoste (Dumnezeu înseamnă Iubire), carte de re-lectură (lectură repetată, întru învățare și punere în practică a celor învățate), cartea de pe noptieră, carte memento, carte despre întoarcerea «Acasă», carte despre locuire (în credință, în trup, în duh, în Iubire), carte despre redobândirea identității (sacrale) pierdute (o identitate fără ortodoxism este o identitate precară, incompletă, scindată, schizoidă), manual de construire (a propriei vieți, din «cărămizile» puse la dispoziție de Constructorul-Dumnezeu), manual de arhitectură și de mobilare-înnobilare interioară, pledoarie pentru «a fi» (în Dumnezeu), carte despre Viață, salbă de nestemate duhovnicești, colecție de vorbe de duh, carte-oglindă de-a lungul drumului propriei noastre vieți, carte-reper, punct de sprijin și balsam sufletesc, mărturisiri fără anateme, carte de tip năvod (care prinde și ne prinde), a. b. c. soteriologic, carte a purtării de grijă, a restaurării omului căzut în păcat, carte de ascultare, carte de dezîntemnițare, carte eliberatoare, carte de «bucate» duhovnicești, carte de călătorie (duhovnicească)” (p. 161).

Portrete-model (Miron Cristea, Vasile Lazarescu, Mitropolitul Banatului Ioan Selejan, Ioachim Miloia, Vasile Goldiș, Constantin Gruescu ș. a.), prezentări ale bisericilor din Banat, așa cum se reflectă ele în ochii istoricilor/preoților de ieri și de azi (Biserica Ortodoxă Română din Zăvoi, Biserica Ortodoxă Română „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Sărcia, Biserica Ortodoxă din Săcălaz), proiecte educativ-formative (Centrul Româno-German de Pregătire Agricolă din Voiteg, înființarea Asociației învățătorilor români în Dieceza Caransebeșului ca tribună de consolidare a românismului, Atlasul etnografic al Banatului istoric etc.), informări despre actualitatea culturală bănățeană (v. primul volum din Jurnalul lui Eugen Dorcescu, intitulat Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal 1991-1998 – Timișoara, Editura Mirton, 2020, volum în care se profilează, angelic, figura Părintelui-Profesor Nicolae Neaga, emblematică pentru învățământul universitar teologic timișorean; literatura dialectală bănățeană, singura literatură dialectală din țară, de care se ocupă Ioan-Viorel Boldureanu, difuzarea mondială a revistei „Suflet Nou” etc.) etc. asigură structura de rezistență a cărții, dar nu epuizează aria ei de referință. Limitele unei culturi locale sunt depășite prin evocarea unor personalități circumscrise istoriei Bisericii universale. Asemenea breșe completează domeniul de interes, dovedindnd și preocuparea unor cercetători pentru îndepărtate zări spiritual-creștine (v. Ion Liuba, Legiferarea monahismului în timpul împăratului Justinian cel Mare; Veronica Bugariu, Viața apostolică după Clement Romanul).

La reușita acestui volum contribuie exemplar, nu numai prin coordonare, ci și printr-o lucrare foarte bine structurată și documentată, cu o vibrație aparte, Preot dr. Valentin Bugariu. Acesta tratează relația clerului ortodox cu diaspora românească, subliniind sprijinul calificat și decisiv acordat de Biserica Ortodoxă Română comunităților creștin-ortodoxe din afara granițelor. Dragostea, grija și abilitatea Bisericii noastre de a menține românii din străinătate în interiorul său s-au manifestat concret: prin dotarea corespunzătoare a parohiilor, prin asigurarea unui personal deservent cu virtuți pastorale, prin veghea permanentă asupra activităților ecleziastice etc. Am reținut, pentru folosul personal, numeroase fraze, bogate în informație, care oglindesc cu acuratețe o realitate dinamică, de amploare mondială. Românismul izbândește și departe de patrie prin forța credinței, care-i strânge laolaltă, mai ales duminica și de Sfintele Sărbători, pe românii de pretutindeni sub streașina Bisericii străbune. Întrucât această realitate este insuficient cunoscută în România de astăzi, îi datorăm Preotului dr. Valentin Bugariu o descriere amănunțită, persuasivă, o mediere de încredere, oferită cu generozitate și competență, pe această temă.

Datorită relațiilor fructuoase ale Parohiei Birda cu instituții culturale și religioase din Vestul României și din diaspora românească, datorită „Arhanghelului” și colocviilor organizate, sub bune auspicii, de Preot dr. Valentin Bugariu, această personalitate tot mai vizibilă a Banatului, de bună seamă, cu voia lui Dumnezeu, succesul primului volum al lucrărilor Colocviului Credință. Educație. Tradiție va fi reiterat curând, fiindcă cei ce au scris vor mai scrie și lor li se vor alătura și alții, întru cinstirea perpetuă a valorilor spiritualității creștine, ale ortodoxismului și ale românismului. S-a așezat la Birda temelia de piatră a unei mirabile zidiri intelectuale și religioase. Zidirea aceasta trebuie să dureze. Să slujească Dumnezeului treimic și ideii că „un bun român (oriunde s-ar afla în lume) trebuie să fie, mai întâi, un bun creștin” (Mitropolit dr. Vasile Lazarescu).

 

https://armoniiculturale.ro/mirela-ioana-dorcescu-despre-credinta-educatie-traditie/?fbclid=IwAR1NoCvrbvn0KZdoEx247dHDCs7Yccv5n6ssvbfAuwxTEz_J7Fj70g7YLNU, acccesat în 9. 08. 2022.

În curând...