În fiecare an ne aducem aminte în 16 august la sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni de suferințele îndurate de către Biserica Ortodoxă Română de-a lungul timpului.
Anul acesta pornind de la cuvintele
Apostolului Pavel: ,,Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit
vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și
urmați-le credința” (Evr. 13, 7) ne-am oprit la evocarea unui cleric
mărturisitor, Părintele Profesor Dr. Constantin Galeriu care a suferit pentru
convingerile sale închisoare la debutul regimului comunist în România și
sărbătorit cu prilejul împlinirii anul acesta a 20 de ani de la trecerea la
cele veșnice (10 august 2003). Într-un din articolele publicate, ,,Jertfa
Brâncovenilor este jertfa martirică pentru credință și neam”, părintele Galeriu
nota: ,,La cererea sultanului de a renunța la creștinism, Brâncoveanu a răspuns
fără rețineri: ‹‹De legea creștină nu mă las, căci în ea m-am născut și am
trăit, și în ea vreau să mor!››, iar către fii lui a rostit: ‹‹Fiilor, fiți
bărbați Am pierdut tot ce aveam pe astă lume, Nu ne-au mai rămas decât
sufletele. Să nu le pierdem și pe ele, ci să le ducem curate înaintea feței Mântuitorului
nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru››”[1].
Asemenea suferințelor Sf. Voievod
Constantin Brâncoveanu și a copiilor săi au fost supuși de-a lungul vremii
mulți creștini care au suferit închisoare pentru convingerile religioase. Unul
dintre acești mărturisitori este Părintele Prof. Constantin Galeriu (1918-2003),
preot și predicator de excepție, profesor universitar și creator al unei opere
teologice originale. Arestat în 1948 pentru trei luni fără motiv. Apoi acuzat
pentru ,,atitudine dușmănoasă față de regim și de favorizare a infractorului”,
a fost arestat. Pentru eliberarea din temniță, părintele prof. Gala Galaction a
intervenit printr-o scrisoare la primul ministru Petru Groza.
Viața în închisoare era descrisă de părintele Galeriu: ,,Eu am muncit oriunde și de aceea directorul închisorii a început să mă prețuiască, întrucât mă vedea pe schele, că se făceau clădiri mari – acolo s-a făcut o fabrică de mobilă, dar de către noi, deținuții. Și, la un moment dat, era unul Bucevschi și Bucescu, așa ceva, care era directorul șantierului, dar civil. Și, în discuțiile pe care le aveam, el spunea: ‹‹Ei, ei, dar cacă dumneavoastră ați fi la putere, ce-ați face, cum v-ați purta?››. Și atunci i-am spus: ‹‹Domnule, uite cum ne-am purta: dumneavoastră sunteți comuniști și vă purtați ca și niște comuniști. Noi suntem creștini și în orice perioadă m-am purta ca un creștin››. Replică simplă. Și Bucescu i-a spus-o directorului închisorii. Iar ăla a zis: ‹‹Ăla-i un popă deștept››”(...) Și rosteam zilnic Sf. Liturghie, că o știam pe dinafară. Și-mi zicea, săracul, doctorul Bârsan: ‹‹Ziceți mai tare, să aud și eu!››. Și așa am fost multe momente”[2] .
O a doua detenție a suferit-o
părintele Constantin Galeriu în 1952, când a fost arestat în 15-16 august
pentru vina de a fi făcut parte din Comitetul Județean P. N. L. Prahova pentru
care a fost condamnat la 4 ani de detenție cu executare. Din această condamnare
deținutul a executat 1 an și 3 luni fiind eliberat de la Canal și Văcărești în
26 octombrie 1953.
La eliberarea din închisoare,
părintele a fost de nerecunoscut. Avem în acest sens mărturia prezbiterei
Argentina Galeriu: ,,Era chiar de ziua prăznuirii Sfântului Dumitru. Ieșisem
puțin la biserică, lăsând copiii acasă. Când m-am întors, ei erau în
bucătărioară și se învârteau mirați în jurul unui străin îmbrăcat în haine
ponosite. Era slab ca un țâr și cu o barbă mare, încâlcită. Am crezut că era un
cerșetor. Abia când s-a întors către mine i-am recunoscut ochii arzători. Ochii
nu i se schimbaseră deloc, dar copiii nu l-au mai recunoscut... Era numai piele
și os, îmbrăcat mai rău decât un cerșetor. Și era și bolnav, se îmbolnăvise de
hepatită”[3].
Părintele Constantin Galeriu s-a
născut la 21 noiembrie 1918 în satul Răcătău-Răzeși, Bacău, din părinții
Neculai și Elisabeta fiind al cincilea copil al familiei formată din 3 băieți
și 2 fete. Copilul Costache a urmat cursurile Școlii Primare din sat
(1925-1930) și apoi cele ale Seminarului Teologic din Roman (1930-1938). După
absolvire, tânărul seminarist a urmat Facultatea de Teologie a Universității
din București. Și-a redactat tânărul licențiat, teza de licență cu subiectul Despre
îndumnezeirea omului în coordonarea prof. univ. Nichifor Crainic în 1942.
După îndeplinirea stagiului militar,
într-o permisie în 1943 licențiatul în teologie s-a înscris la Doctorat, a
obținut capacitatea preoțească și s-a căsători cu Argentina Vârgatu, iar naș de
Cununie i-a fost preotul Toma Chiricuță de la biserica Zlătari.
La 25 de ani, pe 15 mai 1943 tânărul
doctorand Costache Galeriu a fost hirotonit diacon, apoi preot de arhiereul
Galaction Gordun în biserica Zlătari. A primit spre păstorire parohia
Podu-Văleni din comuna Poienii Buchii, jud. Prahova. Pe 15 iulie 1947 a fost
transferat la cerere la parohia Sf. Vasile din Ploiești. Aici i s-a deschis
Dosarul de urmărire (P. 2784 / 1950) care îi urmărea predica dar și prezența în
biserică a creștinilor din alte parohii ploieștene.
După obținerea doctoratului în
teologie, părintele C. Galeriu a fost mutat în capitală, la paraclisul
universitar cu hramul ,,Sfânta Muceniță Ecaterina” unde a fost numit preot
duhovnic al studenților teologi, apoi lector și profesor universitar
(1977-1991) la catedra Catehetică și Omiletică, apoi îndrumător de doctorat (1980-2000),
profesor consultant și apoi la Universitatea ,,Valahia” din Târgoviște.
Din acul 1974 părintele Constantin
Galeriu a fost numit paroh la biserica cu hramul ,,Sf. Silvestru” din București
unde a slujit până la trecerea la cele veșnice. A fost un preot cu cuvânt cu
putere multă. În acest sens s-a păstrat mărturia Acad. Sorin Dumitrescu, unul
dintre cei convertiți: ,, „Și am stat și m-am gândit așa: oare nu cumva părintele Galeriu să mă fi
găsit el pe mine?! În realitate a fost așa: într-o duminică și – asta e
important! – duceam coșul de gunoi, pe la ora 10, fiindcă tocmai făceam ordine
în atelier. Atelierul era într-o zonă limitrofă, undeva pe lângă biserica
Sfântul Silvestru. Și a trecut domnul Nicolae Steinhardt, între timp devenit
Monahul Nicolae de la Rohia. Era îmbrăcat nemțește, deghizat civil, dar p-aicea
(arată la gât) se vedea că e monah. «Ce faci frate?», «Arunc gunoiul, domnu’
Steinhardt. Dar dumneavoastră?», «Bine, bine. Uite, mă duc la cel mai mare
predicator ortodox din București, îl știi? Că-i la tine, aici». «Nu știu,
părinte»... La biserica Sfântul Silvestru și la mult lăudatul ei părinte m-am
dus abia după vreo lună, gândind că n-o să-mi pună ăștia arcanul când vor ei;
mi-l voi pune eu, când voi vrea eu! Şi, ca toţi intelectualii, m-am aşezat la
lumânări, în spate, lângă intrare, la pangar, ca să pot pleca oricând... Și de
acolo am văzut ceva ce nu mai văzusem. Parcă era Isaia! Era Părintele Galeriu,
care predica cu glas mare...”[5].
După 1990 a fost primul preot care a
slujit slujbe de pomenire pentru eroii din 1989, a participat la protestele din
Piața Universității din 1990 unde de la microfon s-a auzit rugăciunea ,,Tatăl
nostru”. Pe plan bisericesc părintele Galeriu a participat alături de arhim.
Bartolomeu Valeriu Anania, pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, ier. Iustin
Marchiș, pr. Constantin Voicescu, pr. Toader Crâșmaru, Octavian Ghibu, Sorin
Dumitrescu, Horia Bernea, Teodor Baconsky, Dan Ilie Ciobotea, viitorul patriarh
la înființarea Grupului de Reflecție pentru înnoirea Bisericii.
Opera teologică poate fi analizată din câteva volume tipărită, a unor studii și articole din presa bisericească și poate fi caracterizată prin autenticitate, cu o bogată fundamentare biblică și patristică, cu tratarea temelor majore ale creștinismului (Opera de Mântuire, Sfintele Taine, Fecioara Maria și sfinții), cu exemplificări catehetice (rugăciunea ,,Tatăl nostru” și ,,Crezul”), materiale de promovare a valorile morale ale creștinismului și predici.
,,Taina fratelui” este o temă majoră
prezentă atât în disertația doctorală, cât și în alte cercetări ulterioare:
Părăsindu-l pe Dumnezeu, omul s-a părăsit pe sine. Eu nu mă pot cunoaște pe
mine decât în Dumnezeu. În Hristos s-a realizat unitatea pe veci între necreat
și creat. Păcatul este cel care a produs în om sfârșirea, moartea,
descompunerea, ruptură între mine și Dumnezeu, dar și între mine și mine și
mine și fratele meu, între mine și natură. Deși omului îi este constitutivă
jertfa. Adam a refuzat acest dar, preferând o viață solitară, fără Dumnezeu.
Prin această hotărâre, omul s-a izolat de Stăpânul creației, alegând un mod de
existență închis în limitele ordinii create: ,, Căderea a fost o cădere din
ordinea valorilor; o pervertire a conștiinței axiologice până la secătuirea
sensibilului de seva lui spirituală de principii, de sensuri; un act, o
jertfire oarbă, goală de sens”[6].
Prin Cuvânt și în Duhul Sfânt
re-naște în noi ,,chipul”. Cuvântul împreună cu Duhul alcătuiesc universul
nostru spiritual: Adăpați de Duhul noi îl bem pe Hristos (Sf. Atanasie cel
Mare). Și în acest univers spiritual împlinim vocația noastră creatoare, ne
făurim și propriul chip și noul chip al lumii.
În Biserică, credinciosul se face
părtaș acestei vieți, Sfintele Taine reprezintă calea inițiată și instituită de
Hristos prin care noi ne împărtășim de viața Lui exemplară; prin toate Tainele
ca și prin ierurgii împreună cu citirea sau ascultarea Cuvântului, Ortodoxia nu
disociază lucrarea Cuvântului de cea a Sacramentului[7].
O viziune holistică, integratoare în
care omul prin jerfă, prin Cuvânt și Împărtășirea cu Sfintele Taină reușește să
fie primit de Dumnezeu Tatăl în cererea ,,Pâinea cea spre ființă” care zidește
trupul duhovnicesc și uman al omului. Se păstrează și un Canon alcătuit de
părintele Galeriu care reface unitatea primordială:
1. Rugăciunea de
dimineață și seară;
2. Rugăciunea inimii
până la prânz;
3. „Preasfântă
Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!” după-amiază;
4. Citirea unui
capitol din Noul Testament;
5. Legătura cu lumea
să fie una duhovnicească, nu lumească!
Prin viața de jertfă, mărturisire și
opera teologică Pr. prof. Constantin Galeriu ne oferă o pildă luminoasă de
trăire în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
[1] Argentina Grămadă, Centenar
Părintele Galeriu, Editura Lumea Credinței, București, 2018, p. 80.
[2] Radu Andrei-Emanuel, Părintele
profesor Constantin Galeriu – predicator, catehet și pedagog (teză de
doctorat), Cluj-Napoca, 2020, p. 55; 57.
[3] Radu Andrei-Emanuel, op.
cit., p. 58.
[4] Ibidem, p. 52.
[5] Ibid., p. 66.
[6] Constantin Galeriu, Vocația
pascală a creației. Înviere și transfigurare, volum îngrijit de dr. Andrei
Dârlău, Editura Basilica, București, 2019, p. 32; Radu Andrei-Emanuel, op.
cit., p. 88.
[7] Constantin Galeriu, Jertfă și Răscumpărare, Editura Harisma, București, 1991, p. 253; 258.
