miercuri, 9 august 2023

MIRELA-IOANA DORCESCU, DESPRE CREDINȚĂ, EDUCAȚIE, TRADIȚIE

 

Volumul intitulat Credință. Educație. Tradiție (Editura EUROBIT, Timișoara, 2021) mi-a parvenit prin bunăvoința coordonatorului său, Preot dr. Valentin Bugariu, foarte cunoscut cărturar bănățean, ce continuă, cu entuziasm și convingere, tradiția reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române de a se implica, până la devoțiune, în identificarea și slujirea valorilor naționale. În acest fel înțelege Sfinția Sa să împlinească, cu toată răspunderea, o datorie sfântă față de comunitatea căreia îi aparține și, implicit, față de neamul său românesc.

Redactată conform rigorilor unei opere științifice, cartea recenzată se remarcă prin ținuta sa intelectuală: posedă un aparat critic elaborat conform exigențelor actuale, oferă o mulțime de informații din sfera religiei, a școlii, a literaturii și presei bănățene, problematizează, interpretează fenomene, pune în circulație idei importante etc.

La o primă vedere, volumul derutează. Autorii articolelor nu sunt dispuși, cum se obișnuiește, în ordine alfabetică. La secțiunea Credință, apar titluri ce par a se încadra mai degrabă în celelalte secțiuni: Educația ortodoxă în lumina publicației „Învierea” (Marius Florescu); Ioachim Miloia, cercetător și protector al monumentelor istorice din Banat. Secțiunea Educație începe cu articolul intitulat Cuvinte – prescuri: mărturii de credință din țara icoanelor (Florin-Corneliu Popovici) etc. Probabil că dispunerea lucrărilor ține cont de modul cum s-au grupat și succedat comunicările de la baza lor, în cele trei secțiuni ale colocviilor desfășurate sub egida revistei „de cultură și religie rurală «Arhanghelul» din Birda”, după cum aflăm din Argumentul semnat de neobositul și dăruitul Preot dr. Valentin Bugariu (p. 9). Reținem de aici și o prețioasă explicație pentru titlul volumului: „Credința, Educația și Tradiția sunt cele trei valori promovate de Parohie” (Ibidem). (Autorul se referă, desigur, la Parohia Birda, din județul Timiș.) Această triadă a mobilizat o serie de aderenți din rândul preoților, profesorilor și jurnaliștilor din Vestul țării, dar și din străinătate, care au pledat, la unison, dar nuanțat, pentru o direcție culturală aptă să ilustreze cele trei valori, distinct sau în interrelaționarea firească pe care o presupun.

Articolele ce alcătuiesc Sumarul sunt inegale. Și nu doar cantitativ. Totuși, ele se solidarizează și își dovedesc unitatea la mai multe nivele: la nivel atitudinal, susținând „bănățenismul” în contextul „românismului” – preocupare veche a presei din Banat, mai cu seamă a celei culturale; la nivel teleologic, cultivând spiritualitatea din perspectiva credinței ortodoxe, dar și a idealurilor școlii românești; și la nivelul expresiei, datorită sobrietății și eleganței clasice din expuneri.

După lectură, impresia de eterogenitate dispare. Coerența discursivă și fluența ideologică unifică textele la nivelul structurilor adânci. Funcționează ca lianți textuali, ca elemente de autopropulsare, idei care ies în relief prin acuitate, utilitate, îndemn la reflecție, deschidere de perspective etc. și care salvează de monotonie derularea textelor, îndemnând lectorul să nu le abandoneze (chiar dacă, prin previzibilitate și expresie ternă, unele îl mai și plictisesc, obligându-l la pauze destul de frecvente), să le trateze cu interes și respect. Bunăoară, la pagina 39, se aduce în discuție o abordare franceză, de largă cuprindere, a educației creștine a copiilor („Într-o revistă ce apare în Franța, am găsit articolul «Locul copiilor în Biserică», care insistă asupra datoriei ca «cei mici să fie învățați și ajutați să crească în rugăciune, în ascultare de Dumnezeu și de părinți, în dragoste și în discernământ pentru a alege voia Domnului” (Marius Florescu, Educația ortodoxă în lumina publicației „Învierea” ); la pagina 87, când se vorbește despre Mitropolitul Dr. Vasile Lazarescu (bănățean din Jadani, care își spunea astfel fiindcă se știa descendent al lui Lazar), se formulează limpede, în termeni axiomatici, un adevăr pe care l-am intuit eu însămi, dar n-am reușit să-l exprim atât de convingător: „El nu avea de ce să fie reabilitat moral. Trebuia doar să-i fie recunoscute meritele” (Iacob Vasilie, Jadani – un sat de creștini); la pagina 126, aflăm că Împăratul Iustinian și-a publicat legile Noii Constituții în limba greacă, „pentru a fi înțelese de tot poporul”: «Nu am scris această lege în limba națională, ci în limba comună, cea grecească, pentru ca să fie cunoscute de toți, datorită ușurinței cu care o vor înțelege”; la pagina 187, descriindu-se situația Școlii normaliste de fete din Bitola (Macedonia), la început de secol XX, se precizează, pentru a se sugera standardele de exigență la care se ridica aceasta, că „planul și programele de învățământ erau aceleași ca la școlile normale din România”; la pagina 198, se strecoară gândul că orice transcendere de sine îl situează pe om pe calea spre Dumnezeu sau că orice călătorie (= înstrăinare), încheiată cu drumul spre casă, este o întoarcere la sine și, implicit, la moralitatea creștină, având ascendent biblic în parabola Fiului risipitor (Lavinia Șerban, Prin educație spre credință. Basmul sau cunoașterea lui Hristos). Și exemplele, evident, se pot înmulți. Ei bine, asemenea afirmații nebănuite, ce apar, din loc în loc, ca pentru a îmboldi cititorul, au avut, realmente, asupra mea un efect de acroșaj – m-au readus la text, m-au determinat să particip la viața ideilor, să fiu mai atentă la variatele mesaje teologice, ecleziastice, pedagogice, istorice, publicistice, literare, sociale etc., care compun o carte complexă și incitantă. La consistența indiscutabilă a volumului se adaugă, deci, și calitatea pragmatică a unor secvențe de acest fel, care mizează pe impactul asupra receptorului.

În contextul pandemic actual, surprinzătoare și binevenite, de-a dreptul pilduitoare, sunt paginile despre campania de informare și îndrumare a Episcopiei Caransebeșului, din vremea ilustrului episcop Miron Cristea, ce avea să devină patriarh al României, în legătură cu „bolile epidemice și lipicioase”: „… în scopul prevenirii bolilor contagioase și a epidemiilor, la 30 mai 1917, episcopul Miron Cristea a emis un ordin circular referitor la acoperirea sicrielor și la obiceiul de a se săruta mortul. Ordinul arăta că «uzul acesta al sărutului morților este foarte periculos cu deosebire la cazuri de moarte în urma bolilor epidemice și lipicioase. Prin sărutare se molipsește și cel sănătos și astfel boala se lățeșce și se curmă viața multora” (Daniel Alic, Implicarea Episcopiei Caransebeșului în viața socială a comunităților rurale bănățene la începutul secolului al XX-lea, p. 54); „… la 6 noiembrie 1918, episcopul Miron Cristea a trimis preoților din eparhie o notă informativă prin care îi îndemna să citească credincioșilor sfaturi medicale pentru prevenirea gripei spaniole și să le explice metodele recomandate de doctori pentru vindecarea de această boală. Circularul a fost publicat în 11 noiembrie și în Foaia diecezană, în numărul dedicat comemorării asesorului Ștefan Jianu, răposat la 2 noiembrie în urma contractării virusului gripei spaniole” (Ibidem, p. 55).

Evidențierea personalității Mitropolitului dr. Ioan Selejan se realizează admirabil. Trăsăturile definitorii pentrul înaltul ierarh se degajă dintr-o recenzare excepțională a cărții Înalt Prea Sfinției Sale, intitulată Pe cărarea Raiului. Recenzia, semnată de Dr. Florin-Corneliu Popovici, debutează puternic, cu o memorabilă aserțiune a Mitropolitului Ioan: „Banatul va fi pentru mine pridvorul Raiului” (p. 157), aserțiune ce probează o cinstire fără seamăn a locului care l-a „adoptat”, fiindcă drumul său spre Rai trecea pe aici. Autorul recenziei are propriile instrumente de analiză hermeneutică. Original este, de exemplu, modul său de a privi cartea ca pe o prismă, de a o dezvălui potențialilor cititori ca pe un obiect spiritual, făcând să-i strălucească toate suprafețele, toate muchiile, toate ungherele tainice, toate împrejurimile, oferindu-ne astfel inconfundabile pasaje de altitudine critică: „Pe cărarea Raiului poate primi oricare dintre următoarele accepțiuni: carte-izvor, carte despre «Cartea vieții lui Hristos» (care este Crucea), manual despre cum «să dobândim cetățenia de om al Împărăției lui Dumnezeu, al Raiului”, carte a bucuriei declanșate de întâlnirea fericită cu Dumnezeu, carte de dragoste (Dumnezeu înseamnă Iubire), carte de re-lectură (lectură repetată, întru învățare și punere în practică a celor învățate), cartea de pe noptieră, carte memento, carte despre întoarcerea «Acasă», carte despre locuire (în credință, în trup, în duh, în Iubire), carte despre redobândirea identității (sacrale) pierdute (o identitate fără ortodoxism este o identitate precară, incompletă, scindată, schizoidă), manual de construire (a propriei vieți, din «cărămizile» puse la dispoziție de Constructorul-Dumnezeu), manual de arhitectură și de mobilare-înnobilare interioară, pledoarie pentru «a fi» (în Dumnezeu), carte despre Viață, salbă de nestemate duhovnicești, colecție de vorbe de duh, carte-oglindă de-a lungul drumului propriei noastre vieți, carte-reper, punct de sprijin și balsam sufletesc, mărturisiri fără anateme, carte de tip năvod (care prinde și ne prinde), a. b. c. soteriologic, carte a purtării de grijă, a restaurării omului căzut în păcat, carte de ascultare, carte de dezîntemnițare, carte eliberatoare, carte de «bucate» duhovnicești, carte de călătorie (duhovnicească)” (p. 161).

Portrete-model (Miron Cristea, Vasile Lazarescu, Mitropolitul Banatului Ioan Selejan, Ioachim Miloia, Vasile Goldiș, Constantin Gruescu ș. a.), prezentări ale bisericilor din Banat, așa cum se reflectă ele în ochii istoricilor/preoților de ieri și de azi (Biserica Ortodoxă Română din Zăvoi, Biserica Ortodoxă Română „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Sărcia, Biserica Ortodoxă din Săcălaz), proiecte educativ-formative (Centrul Româno-German de Pregătire Agricolă din Voiteg, înființarea Asociației învățătorilor români în Dieceza Caransebeșului ca tribună de consolidare a românismului, Atlasul etnografic al Banatului istoric etc.), informări despre actualitatea culturală bănățeană (v. primul volum din Jurnalul lui Eugen Dorcescu, intitulat Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal 1991-1998 – Timișoara, Editura Mirton, 2020, volum în care se profilează, angelic, figura Părintelui-Profesor Nicolae Neaga, emblematică pentru învățământul universitar teologic timișorean; literatura dialectală bănățeană, singura literatură dialectală din țară, de care se ocupă Ioan-Viorel Boldureanu, difuzarea mondială a revistei „Suflet Nou” etc.) etc. asigură structura de rezistență a cărții, dar nu epuizează aria ei de referință. Limitele unei culturi locale sunt depășite prin evocarea unor personalități circumscrise istoriei Bisericii universale. Asemenea breșe completează domeniul de interes, dovedindnd și preocuparea unor cercetători pentru îndepărtate zări spiritual-creștine (v. Ion Liuba, Legiferarea monahismului în timpul împăratului Justinian cel Mare; Veronica Bugariu, Viața apostolică după Clement Romanul).

La reușita acestui volum contribuie exemplar, nu numai prin coordonare, ci și printr-o lucrare foarte bine structurată și documentată, cu o vibrație aparte, Preot dr. Valentin Bugariu. Acesta tratează relația clerului ortodox cu diaspora românească, subliniind sprijinul calificat și decisiv acordat de Biserica Ortodoxă Română comunităților creștin-ortodoxe din afara granițelor. Dragostea, grija și abilitatea Bisericii noastre de a menține românii din străinătate în interiorul său s-au manifestat concret: prin dotarea corespunzătoare a parohiilor, prin asigurarea unui personal deservent cu virtuți pastorale, prin veghea permanentă asupra activităților ecleziastice etc. Am reținut, pentru folosul personal, numeroase fraze, bogate în informație, care oglindesc cu acuratețe o realitate dinamică, de amploare mondială. Românismul izbândește și departe de patrie prin forța credinței, care-i strânge laolaltă, mai ales duminica și de Sfintele Sărbători, pe românii de pretutindeni sub streașina Bisericii străbune. Întrucât această realitate este insuficient cunoscută în România de astăzi, îi datorăm Preotului dr. Valentin Bugariu o descriere amănunțită, persuasivă, o mediere de încredere, oferită cu generozitate și competență, pe această temă.

Datorită relațiilor fructuoase ale Parohiei Birda cu instituții culturale și religioase din Vestul României și din diaspora românească, datorită „Arhanghelului” și colocviilor organizate, sub bune auspicii, de Preot dr. Valentin Bugariu, această personalitate tot mai vizibilă a Banatului, de bună seamă, cu voia lui Dumnezeu, succesul primului volum al lucrărilor Colocviului Credință. Educație. Tradiție va fi reiterat curând, fiindcă cei ce au scris vor mai scrie și lor li se vor alătura și alții, întru cinstirea perpetuă a valorilor spiritualității creștine, ale ortodoxismului și ale românismului. S-a așezat la Birda temelia de piatră a unei mirabile zidiri intelectuale și religioase. Zidirea aceasta trebuie să dureze. Să slujească Dumnezeului treimic și ideii că „un bun român (oriunde s-ar afla în lume) trebuie să fie, mai întâi, un bun creștin” (Mitropolit dr. Vasile Lazarescu).

 

https://armoniiculturale.ro/mirela-ioana-dorcescu-despre-credinta-educatie-traditie/?fbclid=IwAR1NoCvrbvn0KZdoEx247dHDCs7Yccv5n6ssvbfAuwxTEz_J7Fj70g7YLNU, acccesat în 9. 08. 2022.