Volumul
intitulat Credință. Educație. Tradiție (Editura EUROBIT, Timișoara,
2021) mi-a parvenit prin bunăvoința coordonatorului său, Preot dr. Valentin
Bugariu, foarte cunoscut cărturar bănățean, ce continuă, cu entuziasm și
convingere, tradiția reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române de a se
implica, până la devoțiune, în identificarea și slujirea valorilor naționale.
În acest fel înțelege Sfinția Sa să împlinească, cu toată răspunderea, o
datorie sfântă față de comunitatea căreia îi aparține și, implicit, față de
neamul său românesc.
Redactată
conform rigorilor unei opere științifice, cartea recenzată se remarcă prin
ținuta sa intelectuală: posedă un aparat critic elaborat conform exigențelor
actuale, oferă o mulțime de informații din sfera religiei, a școlii, a
literaturii și presei bănățene, problematizează, interpretează fenomene, pune
în circulație idei importante etc.
La o
primă vedere, volumul derutează. Autorii articolelor nu sunt dispuși, cum se
obișnuiește, în ordine alfabetică. La secțiunea Credință, apar titluri ce par a
se încadra mai degrabă în celelalte secțiuni: Educația ortodoxă în lumina
publicației „Învierea” (Marius Florescu); Ioachim Miloia, cercetător și
protector al monumentelor istorice din Banat. Secțiunea Educație începe cu articolul
intitulat Cuvinte – prescuri: mărturii de credință din țara icoanelor
(Florin-Corneliu Popovici) etc. Probabil că dispunerea lucrărilor ține cont de
modul cum s-au grupat și succedat comunicările de la baza lor, în cele trei
secțiuni ale colocviilor desfășurate sub egida revistei „de cultură și religie
rurală «Arhanghelul» din Birda”, după cum aflăm din Argumentul semnat de
neobositul și dăruitul Preot dr. Valentin Bugariu (p. 9). Reținem de aici și o
prețioasă explicație pentru titlul volumului: „Credința, Educația și Tradiția
sunt cele trei valori promovate de Parohie” (Ibidem). (Autorul se referă,
desigur, la Parohia Birda, din județul Timiș.) Această triadă a mobilizat o
serie de aderenți din rândul preoților, profesorilor și jurnaliștilor din Vestul
țării, dar și din străinătate, care au pledat, la unison, dar nuanțat, pentru o
direcție culturală aptă să ilustreze cele trei valori, distinct sau în
interrelaționarea firească pe care o presupun.
Articolele ce
alcătuiesc Sumarul sunt inegale. Și nu doar cantitativ. Totuși, ele se
solidarizează și își dovedesc unitatea la mai multe nivele: la nivel
atitudinal, susținând „bănățenismul” în contextul „românismului” – preocupare
veche a presei din Banat, mai cu seamă a celei culturale; la nivel teleologic, cultivând
spiritualitatea din perspectiva credinței ortodoxe, dar și a idealurilor școlii
românești; și la nivelul expresiei, datorită sobrietății și eleganței clasice
din expuneri.
După
lectură, impresia de eterogenitate dispare. Coerența discursivă și fluența
ideologică unifică textele la nivelul structurilor adânci. Funcționează ca
lianți textuali, ca elemente de autopropulsare, idei care ies în relief prin
acuitate, utilitate, îndemn la reflecție, deschidere de perspective etc. și
care salvează de monotonie derularea textelor, îndemnând lectorul să nu le
abandoneze (chiar dacă, prin previzibilitate și expresie ternă, unele îl mai și
plictisesc, obligându-l la pauze destul de frecvente), să le trateze cu interes
și respect. Bunăoară, la pagina 39, se aduce în discuție o abordare franceză,
de largă cuprindere, a educației creștine a copiilor („Într-o revistă ce apare
în Franța, am găsit articolul «Locul copiilor în Biserică», care insistă asupra
datoriei ca «cei mici să fie învățați și ajutați să crească în rugăciune, în
ascultare de Dumnezeu și de părinți, în dragoste și în discernământ pentru a
alege voia Domnului” (Marius Florescu, Educația ortodoxă în lumina publicației
„Învierea” ); la pagina 87, când se vorbește despre Mitropolitul Dr. Vasile
Lazarescu (bănățean din Jadani, care își spunea astfel fiindcă se știa
descendent al lui Lazar), se formulează limpede, în termeni axiomatici, un
adevăr pe care l-am intuit eu însămi, dar n-am reușit să-l exprim atât de
convingător: „El nu avea de ce să fie reabilitat moral. Trebuia doar să-i fie
recunoscute meritele” (Iacob Vasilie, Jadani – un sat de creștini); la pagina
126, aflăm că Împăratul Iustinian și-a publicat legile Noii Constituții în
limba greacă, „pentru a fi înțelese de tot poporul”: «Nu am scris această lege
în limba națională, ci în limba comună, cea grecească, pentru ca să fie
cunoscute de toți, datorită ușurinței cu care o vor înțelege”; la pagina 187,
descriindu-se situația Școlii normaliste de fete din Bitola (Macedonia), la
început de secol XX, se precizează, pentru a se sugera standardele de exigență
la care se ridica aceasta, că „planul și programele de învățământ erau aceleași
ca la școlile normale din România”; la pagina 198, se strecoară gândul că orice
transcendere de sine îl situează pe om pe calea spre Dumnezeu sau că orice
călătorie (= înstrăinare), încheiată cu drumul spre casă, este o întoarcere la
sine și, implicit, la moralitatea creștină, având ascendent biblic în parabola
Fiului risipitor (Lavinia Șerban, Prin educație spre credință. Basmul sau
cunoașterea lui Hristos). Și exemplele, evident, se pot înmulți. Ei bine,
asemenea afirmații nebănuite, ce apar, din loc în loc, ca pentru a îmboldi
cititorul, au avut, realmente, asupra mea un efect de acroșaj – m-au readus la
text, m-au determinat să particip la viața ideilor, să fiu mai atentă la
variatele mesaje teologice, ecleziastice, pedagogice, istorice, publicistice,
literare, sociale etc., care compun o carte complexă și incitantă. La
consistența indiscutabilă a volumului se adaugă, deci, și calitatea pragmatică
a unor secvențe de acest fel, care mizează pe impactul asupra receptorului.
În
contextul pandemic actual, surprinzătoare și binevenite, de-a dreptul
pilduitoare, sunt paginile despre campania de informare și îndrumare a
Episcopiei Caransebeșului, din vremea ilustrului episcop Miron Cristea, ce avea
să devină patriarh al României, în legătură cu „bolile epidemice și
lipicioase”: „… în scopul prevenirii bolilor contagioase și a epidemiilor, la
30 mai 1917, episcopul Miron Cristea a emis un ordin circular referitor la
acoperirea sicrielor și la obiceiul de a se săruta mortul. Ordinul arăta că
«uzul acesta al sărutului morților este foarte periculos cu deosebire la cazuri
de moarte în urma bolilor epidemice și lipicioase. Prin sărutare se molipsește
și cel sănătos și astfel boala se lățeșce și se curmă viața multora” (Daniel
Alic, Implicarea Episcopiei Caransebeșului în viața socială a comunităților
rurale bănățene la începutul secolului al XX-lea, p. 54); „… la 6 noiembrie
1918, episcopul Miron Cristea a trimis preoților din eparhie o notă informativă
prin care îi îndemna să citească credincioșilor sfaturi medicale pentru
prevenirea gripei spaniole și să le explice metodele recomandate de doctori
pentru vindecarea de această boală. Circularul a fost publicat în 11 noiembrie
și în Foaia diecezană, în numărul dedicat comemorării asesorului Ștefan Jianu,
răposat la 2 noiembrie în urma contractării virusului gripei spaniole” (Ibidem,
p. 55).
Evidențierea
personalității Mitropolitului dr. Ioan Selejan se realizează admirabil.
Trăsăturile definitorii pentrul înaltul ierarh se degajă dintr-o recenzare
excepțională a cărții Înalt Prea Sfinției Sale, intitulată Pe cărarea Raiului.
Recenzia, semnată de Dr. Florin-Corneliu Popovici, debutează puternic, cu o
memorabilă aserțiune a Mitropolitului Ioan: „Banatul va fi pentru mine
pridvorul Raiului” (p. 157), aserțiune ce probează o cinstire fără seamăn a
locului care l-a „adoptat”, fiindcă drumul său spre Rai trecea pe aici. Autorul
recenziei are propriile instrumente de analiză hermeneutică. Original este, de
exemplu, modul său de a privi cartea ca pe o prismă, de a o dezvălui
potențialilor cititori ca pe un obiect spiritual, făcând să-i strălucească
toate suprafețele, toate muchiile, toate ungherele tainice, toate
împrejurimile, oferindu-ne astfel inconfundabile pasaje de altitudine critică: „Pe
cărarea Raiului poate primi oricare dintre următoarele accepțiuni: carte-izvor,
carte despre «Cartea vieții lui Hristos» (care este Crucea), manual despre cum
«să dobândim cetățenia de om al Împărăției lui Dumnezeu, al Raiului”, carte a
bucuriei declanșate de întâlnirea fericită cu Dumnezeu, carte de dragoste
(Dumnezeu înseamnă Iubire), carte de re-lectură (lectură repetată, întru
învățare și punere în practică a celor învățate), cartea de pe noptieră, carte
memento, carte despre întoarcerea «Acasă», carte despre locuire (în credință,
în trup, în duh, în Iubire), carte despre redobândirea identității (sacrale)
pierdute (o identitate fără ortodoxism este o identitate precară, incompletă,
scindată, schizoidă), manual de construire (a propriei vieți, din «cărămizile»
puse la dispoziție de Constructorul-Dumnezeu), manual de arhitectură și de
mobilare-înnobilare interioară, pledoarie pentru «a fi» (în Dumnezeu), carte despre
Viață, salbă de nestemate duhovnicești, colecție de vorbe de duh, carte-oglindă
de-a lungul drumului propriei noastre vieți, carte-reper, punct de sprijin și
balsam sufletesc, mărturisiri fără anateme, carte de tip năvod (care prinde și
ne prinde), a. b. c. soteriologic, carte a purtării de grijă, a restaurării
omului căzut în păcat, carte de ascultare, carte de dezîntemnițare, carte
eliberatoare, carte de «bucate» duhovnicești, carte de călătorie
(duhovnicească)” (p. 161).
Portrete-model
(Miron Cristea, Vasile Lazarescu, Mitropolitul Banatului Ioan Selejan, Ioachim
Miloia, Vasile Goldiș, Constantin Gruescu ș. a.), prezentări ale bisericilor
din Banat, așa cum se reflectă ele în ochii istoricilor/preoților de ieri și de
azi (Biserica Ortodoxă Română din Zăvoi, Biserica Ortodoxă Română „Sf. M. Mc.
Dimitrie” din Sărcia, Biserica Ortodoxă din Săcălaz), proiecte
educativ-formative (Centrul Româno-German de Pregătire Agricolă din Voiteg,
înființarea Asociației învățătorilor români în Dieceza Caransebeșului ca
tribună de consolidare a românismului, Atlasul etnografic al Banatului istoric
etc.), informări despre actualitatea culturală bănățeană (v. primul volum din
Jurnalul lui Eugen Dorcescu, intitulat Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal
1991-1998 – Timișoara, Editura Mirton, 2020, volum în care se profilează,
angelic, figura Părintelui-Profesor Nicolae Neaga, emblematică pentru
învățământul universitar teologic timișorean; literatura dialectală bănățeană,
singura literatură dialectală din țară, de care se ocupă Ioan-Viorel
Boldureanu, difuzarea mondială a revistei „Suflet Nou” etc.) etc. asigură
structura de rezistență a cărții, dar nu epuizează aria ei de referință.
Limitele unei culturi locale sunt depășite prin evocarea unor personalități
circumscrise istoriei Bisericii universale. Asemenea breșe completează domeniul
de interes, dovedindnd și preocuparea unor cercetători pentru îndepărtate zări
spiritual-creștine (v. Ion Liuba, Legiferarea monahismului în timpul
împăratului Justinian cel Mare; Veronica Bugariu, Viața apostolică după Clement
Romanul).
La
reușita acestui volum contribuie exemplar, nu numai prin coordonare, ci și
printr-o lucrare foarte bine structurată și documentată, cu o vibrație aparte,
Preot dr. Valentin Bugariu. Acesta tratează relația clerului ortodox cu
diaspora românească, subliniind sprijinul calificat și decisiv acordat de
Biserica Ortodoxă Română comunităților creștin-ortodoxe din afara granițelor.
Dragostea, grija și abilitatea Bisericii noastre de a menține românii din
străinătate în interiorul său s-au manifestat concret: prin dotarea
corespunzătoare a parohiilor, prin asigurarea unui personal deservent cu
virtuți pastorale, prin veghea permanentă asupra activităților ecleziastice
etc. Am reținut, pentru folosul personal, numeroase fraze, bogate în
informație, care oglindesc cu acuratețe o realitate dinamică, de amploare
mondială. Românismul izbândește și departe de patrie prin forța credinței,
care-i strânge laolaltă, mai ales duminica și de Sfintele Sărbători, pe românii
de pretutindeni sub streașina Bisericii străbune. Întrucât această realitate
este insuficient cunoscută în România de astăzi, îi datorăm Preotului dr.
Valentin Bugariu o descriere amănunțită, persuasivă, o mediere de încredere,
oferită cu generozitate și competență, pe această temă.
Datorită
relațiilor fructuoase ale Parohiei Birda cu instituții culturale și religioase
din Vestul României și din diaspora românească, datorită „Arhanghelului” și
colocviilor organizate, sub bune auspicii, de Preot dr. Valentin Bugariu, această
personalitate tot mai vizibilă a Banatului, de bună seamă, cu voia lui
Dumnezeu, succesul primului volum al lucrărilor Colocviului Credință. Educație.
Tradiție va fi reiterat curând, fiindcă cei ce au scris vor mai scrie și lor li
se vor alătura și alții, întru cinstirea perpetuă a valorilor spiritualității
creștine, ale ortodoxismului și ale românismului. S-a așezat la Birda temelia
de piatră a unei mirabile zidiri intelectuale și religioase. Zidirea aceasta
trebuie să dureze. Să slujească Dumnezeului treimic și ideii că „un bun român
(oriunde s-ar afla în lume) trebuie să fie, mai întâi, un bun creștin”
(Mitropolit dr. Vasile Lazarescu).
https://armoniiculturale.ro/mirela-ioana-dorcescu-despre-credinta-educatie-traditie/?fbclid=IwAR1NoCvrbvn0KZdoEx247dHDCs7Yccv5n6ssvbfAuwxTEz_J7Fj70g7YLNU,
acccesat în 9. 08. 2022.
