vineri, 25 mai 2012

Înălţarea Domnului în parohia Birda

Joi, 24. 05. 2012 cu prilejul praznicului Înălţării Domnului s-a făcut şi pomenirea eroilor în parohia Birda, filia Sângeorge. În biserica cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" cu începere de la orele 9, 30 s-a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată apoi de la orele 11,30 de pomenirea morţilor în faţa sfintei biserici. Au fost prezente oficialităţi locale, reprezentanţi ai Poliţiei, credincioşi. 
La finalul serviciului religios, elevii de la Şcoala cu clasele I-IV din Sângeorge îndrumaţi de doamna înv. Mioara Miron au susţinut un program adecvat momentului compus din poezii şi cântece patriotice.

Premierea copiilor din proiectul ,,Alege şcoala"

Miercuri de la orele 12 a avut loc la sediul Protopopiatului Ortodox Român din Deta premierea copiilor implicaţi în proiectul educaţional ,,Alege şcoala" derulat şi în Arhiepiscopia Timişoarei. La faza locală au fost evidenţiaţi copiii din parohiile: Banloc, Birda, Ciacova, Denta, Petroman şi Voiteg. Aceştia au fost însoţiţi de profesorii de religie şi preoţi. Din parohia Birda a participat eleva Florina Buha care a obţinut premiul I la faza locală calificându-se la faza eparhială.
Felicitări tuturor participanţilor!

sâmbătă, 19 mai 2012

Un nou serviciu cultural la Birda

Biserica Ortodoxă ,,Naşterea Maicii Domnului" din comuna Birda oferă tuturor doritorilor un nou serviciu cultural, împrumutul de carte religioasă. De curând a fost organizată biblioteca parohială în biserică. Oferta de carte este diversificată: carte religioasă editată de editura eparhială din Timişoara, revistă religioasă centrală: ,,Biserica Ortodoxă Română"; ,,Ortodoxia", ,,Studii Teologice" şi locală ,,Mitropolia Banatului", respectiv ,,Altarul Banatului". Totodată biblioteca dispune de o colecţie de reviste locale din Banat.
La sala de lectură poate fi consultată cartea veche bisericească şi cărţile de ritual. Biblioteca este disponibilă tuturor doritorilor: sâmbăta de la orele 18-19, duminica, de la orele 9-12, precum şi cu prilejul oficierii oricărui serviciu religios în biserică.

Zilele administraţiei arădene

La Arad, în sala de conferinţe a Consiliului Judeţean Arad s-au desfăşurat în 17 mai 2012, ediţia a IV- a, a Zilelor administraţiei arădene. Sesiunea de comunicări ştiinţifice a fost onorată de prezenţa Î. P. S. Timotei, arhiepiscopul Aradului, oficialităţi judeţene şi locale. Au participat la această sesiune de comunicări: profesori universitari, cercetători ştiinţifici, muzeografi, preoţi, doctoranzi. Din partea parohiei Birda, a participat preotul dr. Valentin Bugariu care a susţinut comunicarea Istorie şi viaţă bisericească. Întemeierea Coloniei Gătaia.

Sesiune de comunicări la Muzeul Satului bănăţean

Sâmbătă 12 mai 2012 la Muzeul satului bănăţean a avut loc o nouă sesiune de comunicări intitulată Întâlnire cu monografiştii satelor bănăţene. Cu acest prilej au fost lansate monografiile localităţilor: Deta, Curtea, Giroc, Moraviţa, Albina (jud. Timiş) şi Căprioara (jud. Arad), precum şi alte lucrări monografice: albume de artă, poezie şi jurnalism rural.
Şi la această întâlnire au participat: cercetători ştiinţifici, profesori, muzeografi, medici, fortografi şi preoţi. Din partea parohiei Birda a participat preotul Valentin Bugariu.

,,Vatră nouă", nr. 140/2012

Comunitatea locală din Giarmata Vii prin glasul P. On. Părinte Vasile D. Suciu propune citiorilor din localitate şi nu numai, un nou număr al prestigioasei reviste rurale ,,Vatră nouă". Scrisă de autori recunoscuţi în publicistica românească, apărută în condiţii grafice excelente revista reuşeşte să realizeze ce şi-a propus de la apariţia primului număr şi anume iniţierea cititorilor în educaţia religioasă, şcolară, administrativă şi agronomică. Publicaţia mai cuprinde poezie şi literatură în grai bănăţean. Iar finalul aparţine cronicii localităţii.
Din acest număr am reţinut reuşite locale consemnate de prof. Claudia Vlaicu, Olimpiada de chimie - faza locală (p. 3) şi prof. Nicoleta Spătar şi asist. Lăcrimioara Tomiuc, Rezultate frumoase ale copiilor noştri (p. 9), o cronică a cerului de pictură pe sticlă al Parohiei Giarmata Vii intitulat ,,Icoana, fereastră spre cer".
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

,,Opinia", nr. 3 (45)/2012

Ajunsă în al şaselea an de existenţă şi la al 45 număr, publicaţia ,,Opinia" din Săcălaz apare cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei din localitate. Din acest număr spicuim documentarul Augustin Weber (1833-1909) iscălit de Gheorghe Blejuşcă, precum şi alte articole ce introduc cititorii în  viaţa religioasă, medicală şi administrativă a comunei Săcălaz.
Publicaţia poate fi consultată la biblioteca parohială!

,,Foaia Săcoşană", nr. 1/2012

A apărut primul număr al ,,Foii Săcoşene", periodic al comunităţii din Sacoşu Mare din judeţul Timiş. În acest număr regăsim materiale legate de viaţa tradiţional - pastorală a Banatului: Anul agrar; Divinităţi mito-folclorice; Aniversări şi urări de Alina Maria Cheiaua; Priveghiul de prof. Gheorghe Lungu; Sfaturi pentru gospodari de Ion Biriescu. Alături de aceste articole regăsim rubrici de viaţa satului: Din viaţa Primăriei; Şcoala altfel şi rubrica Ştiaţi că...
Felicitări realizatorilor acestei publicaţii!
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

,,Lumina giroceană", nr. 1 (5)/2012

Un nou număr al revistei cultural-istorice de la Giroc descoperă cititorilor crâmpeie din istoria localităţii dar şi a Banatului îmbinând istoria locală, folclorul, critica literară, publicistica rurală bănăţeană. Din articolele scrise am reţinut cel scris de prof. Ion Murariu, Un motiv literar elegiac: trecerea timpului (p. 4). Redactorul-şef al publicaţiei domnul muzeograf Marius Matei iscăleşte articolele: Învăţătorul Ioan Belengeanu; Înalt Preasfinţitului Nicolae Corneanu la cei 50 de ani în fruntea ortodoxiei din Banat (p. 1); David Voniga - Despre Dumnezeu şi cuvântarea bisericească (p. 2); Portul tradiţional - expresia unui neam; De la Hora satului la balul portului girocean (p. 3), ultimul articol în colaborare cu Fabiana Matei. Alături de aceste articole întâlnim poezii şi un breviar cultural bănăţean.
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

,,Iconostas", nr. 1 (16-17)/2012

A apărut un nou număr al revistei ,,Iconostas" editată de Biserica Ortodoxă ,,Sfântul Dimitrie" din Giroc. Coordonată de P. On. Păr. Adrian Chermeleu revista propune cititorilor, în primul rând credincioşilor ortodocşi din Giroc o seamă de articole şi meditaţii religioase. Între aceste materiale amintim: Pastorala de Crăciun a Î. P. S. S. Nicolae Corneanu, arhiepiscopul Timişoarei şi mitropolitul Banatului (p. 1-2); catehetice: Anul 2012 - Anul Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor (p. 3); Sfântul Gheorghe - Model al curajului în mărturisire (p. 10) de preot Adrian Chermeleu; Duminica Floriilor: Împăratul ascuns în firea omenească intră în Ierusalim (p. 6-7) de Constantin Ghiţă; Sensurile păcatului în limba română (p. 11-12) semnat de Adia Chermeleu. Alături de articole catehetice regăsim şi fragmente din teza de doctorat ,,Spirit" şi ,,materie" în viziunea unui artist filosof Constantin Brâncuşi susţinut la Universitatea din Bucureşti de Sorin Lory Buliga; pagina copiilor (14-15), cronica zilei Banatul în sărbătoare Î.P.S Nicolae Corneau este mitropolitul Banatului de 50 de ani (p. 4-5), cronica parohiei: In memoriam Preot Iosif Gaiţă (1931-2012), proiect educaţional ,,Alege şcoala" şi Concursul ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş", Taina Sfântului Maslu şi Cântecele Sfintelor Paşti.
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

miercuri, 2 mai 2012

Hristos împărtăşit copiilor în parohia Pădureni

Vineri, 27. 04. 2012 s-a desfăşurat o nouă lecţie demonstrativă din cadrul proiectului catehetic ,,Hristos împărtăşit copiilor". Cateheza a fost susţinută la Şcoala cu clasele I-IV din comuna Pădureni, jud. Timiş. În faţa a cincisprezece elevi, doamna profesoară de religie împreună cu părintele Virgil Roşu au dezvăluit câteva din tainele Învierii Domnului. Discursul didactic a fost axat pe perioada Săptămânii Patimilor de la Intrarea Domnului în Ierusalim până la Învierea Domnului. În faţa elevilor au fost prelucrate mai multe materiale didactice: o istorisire a catehezei în imagini, Sfânta Scriptură, manuale de religie. Cateheza a fost împărţită între profesorul de religie care a tratat tema propriu-zisă şi aplicarea acesteia a fost făcută de preotul paroh. La finalul acţiunii, au fost prelucrate cântări pascale dar şi cântări din cadrul Sfintei Liturghii. La finalul lecţiei preotul responsabil de cateheza copiilor din parohia Pădureni, împreună cu profesorii Şcolii şi preoţii din parohiile: Ciacova, Jebel, Obad şi Birda au făcut un mic popas la biserica parohială cu hramul: ,,Sfântul Ioan Botezătorul". La această acţiune catehetică a luat parte şi P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei.

Simpozion internaţional la Caransebeş

Marţi, 24 aprilie cu începere de la orele 10 au debutat lucrările Simpozionului internaţional ,,Taină şi comuniune". Simpozionul face parte dintr-o acţiune religioasă şi culturală de anvergură intitulată ,,Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin", ediţia a VI-a, 22-29 aprilie, 2012.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Lucian, episcopul Caransebeşului au debutat şi  în acest an lucrările Simpozionului pe două secţiuni: ,,Teologie" şi ,,Istorie bisericească". Au participat arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române: Î. P. S. Timotei, arhiepiscopul Aradului, P. S. Nicodim, episcopul Severinului şi Strehaiei, P. S. Sebastian, episcopul Slatinei şi Romanaţilor, P. S. Vasile Someşanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, P. S. Danil Stoenescu, episcop al Daciei Felix şi P. S. Emilian Lovişteanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Alături de arhierei au luat parte la lucrările Simpozionului: profesori de teologie, istorici, cercetători, profesori, bibliotecari, preoţi.
Din partea parohiei Birda a participat preotul dr. Valentin Bugariu care a susţinut comunicarea Conceptul de ecleziologie organică la Sfântul Andrei Şaguna.

Maslu de obşte în parohia Voiteg

Luni, 23. 04. 2012, cu prilejul hramului bisericii ortodoxe din Voiteg, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu la biserica din localitate. La invitaţia C. Păr. Zaharia George, parohul locului, au slujit la această Taină: P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei şi C. Păr. Petru Gărău, pensionar, Tiberiu Nicoli de la parohia Ciacova, Ionel Rujan de la parohia Opătiţa, Virgil Roşu de la parohia Pădureni, Ioan Doţ de la parohia Obad şi Valentin Bugariu de la parohia Birda. După oficierea Tainei, P. On Păr. Protopop a susţinut un bogat cuvânt de învăţătură cu tema Necesitatea Sfintei Taine a Maslului astăzi