Pe 29 septembrie 1910 s-a născut în satul Vața de Sus, părintele Arsenie
Boca trecut în registrul Primăriei Zian Vălean, o adaptare a numelui Jianu
Vălean, adică Jianul din vale ca fiu al pantofarului Iosif Petru Boca din Brad
și al Creștinei Popa[1].
Pomenirea acestui ieromonah se datorează și cinstirii acestuia de către
credincioșii Parohiei Birda. Fotografia Părintelui este luminată de lumina unei
candele în biserica prohială. Același chip se regăsește în casele
credincioșilor precum și în pomelnicul pentru Sfânta Liturghie din duminici și
sărbători. Așadar acest demers de pomenire al Cuviosului Părinte Arsenie Boca
se dorește într-un act smerit de cinstire.
Copilul Zian a copilărit
în casa bunicilor materni de la Vața de Sus, apoi a mers în casa tatălui din
Brad, unde și-a ajutat părintele la meșteșugul reparării încălțămintelor. La
Brad a urmat cursurile Gimnaziului, apoi pe cele liceale (1922-1929) la școala
întemeiată de Sf. Andrei Șaguna aici. A absolvit liceul ca șef de promoție. În
timpul studiilor liceale a rămas orfan de tată, Iosif Petru Boca a fost răpus
de tuberculoză în 1926.
Tânărul Zian Boca a urmat
cursurile Academiei Teologice ,,Andreiene” din Sibiu (1929-1933). Remarcat ca
un student cu rezultate bune și talentat la muzică și pictură a fost trimis de
Mitropolitul Nicolae Bălan pentru a urma Institutul de Belle-Arte (1933-1938)
din București. Aici a audiat și cursurile de Mistică ale lui Nichifor Crainic.
În anul 1926 pe 11
septembrie a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, de către
Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului. Pentru a aprofunda viața
călugărească, Zian a fost trimis la Muntele Athos unde a viețuit la schitul
Ipatie care depindea de Mănăstirea românească Vatoped. Aici, a descoperit un
lucru capital și anume că ,,sfințenia este posibilă”. Tot în acest loc a copiat
câteva din traducerile în românește din textele Sfinților Părinți. Această
trudă a tânărului diacon nu a fost risipită, ci adunată în culegerea Filocalia realizată de Părintele Prof.
Dumitru Stăniloae, care mărturisește în Prefața primei ediții: ,,…De asemenea
la unele scrieri am folosit și copii de pe manuscrise românești de la Athos
aduse de părintele Arsenie[2].
Părintele Stăniloae în acceași Prefață l-a numit pe Cuviosul Arsenie ,,bunul
meu student de odinioară” care s-a îngrijit atât de redactarea cărții ocupându-se de tehnoredactare, precum și
de realizarea copertelor și apariția unei noi ediții. Cuvintele Sfinților
Părinți au fost pentru tânărul cleric programul vieții. Învățăturile patristice
au fost folosite în cuvintele de învățătură, ca răspunsuri la Taina
Spovedaniei, suport documentar în scrierile pe care le-a lăsat. Programul
părintelui Arsenie? Prin ceea ce a făcut din sine și prin ce propovăduiește
este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox”[3].
O altă întâlnire a avut-o Părintele Arsenie cu poetul și filosoful Lucian Blaga
la sfârșitul anilor ᾽40. Cu prilejul unei întâlniri la Cluj, Blaga îl întâmpină
cu cuvintele: ,,«Fericit ești Părinte Arsenie, că ai ajuns un mit!». La care
Părintele, după cum însuși mi-a mărturisit-o personal, a replicat: «Maestre,
căciula aceasta eu nu o port». La care filosoful, la întâlnirea cu omul lui
Dumnezeu, a conchis: «Ba, ai s-o porți, căci poporul are nevoie de așa ceva!»”[4].
În anul 1938 ierodiaconul
Zian a primit Taina Preoției, în Săptămâna Luminată la Praznicul Izvorului
Tămăduirii. La Sâmbăta de Sus este un întemeietor, primul și singurul călugăr
al mănăstirii abia închegate. Curând i s-a alăturat un alt călugăr și preot,
Serafim Popescu. Împreună au început slujbele[5].
Din această primă perioadă
de viețuire monastică i s-a realizat un portret precum și o primă minune: ,,Are
30 de ani. Mănâncă puțin, ține un regim vegetarian riguros, întrerupt de zile
de post negru, doarme pe apucate, practică rugăciunea inimii, petrece multe
ceasuri îngenuncheat. Uneori în timpul săvârșirii liturghiei, îi dau lacrimile.
După modelul Sfântului Serafim de Sarov, visează să-și sape în munte, nu
departe de mănăstire, o chilie unde să se retragă în tăcere și singurătate.
Într-o zi, pe poarta
mănăstirii intră o căruță: un țăran își aduce la biserică fiica de 16 ani care
nu mai poate să meargă. Omul a auzit că la Sâmbăta trăiește un călugăr făcător
de minuni. Arsenie Boca Îi spune s-o lase pe fată câteva zile la mănăstire,
timp în care e transportată cu roaba la slujbe. După care fata s-ar fi pus pe
picioare și tatăl ei ar fi găsit-o plimbându-se prin curte alături de
vindecătorul ei”[6].
Tot la Sâmbăta de Sus a
început o serie de conferințe cu tinerii care au fost adunate de admiratorii
sub titlul Cărarea Împărăției[7]. Cartea răspunde
unor nevoi catehetice punctuale tratate de la simplu la complex, de la bază la
înălțimile vieții creștine folosindu-se de textele biblice și argumentația
Sfinților Părinți și ai oamenilor de știință (medici, logicieni, filosofi ș. a.). Ținta-Ispita-Biruința sunt cele trei
părți nevăzute ale acestei scrieri. În cadrul acestora Părintele Arsenie
vorbește de ,,Ce urmărește Dumnezeu”, ,,Desăvârșirea – finalitatea omului”;
,,Continuarea biruinței prin Taine” și ,,Din păcătoși sfinți”.
O acuză asupra Părintelui
Arsenie de după 1948 este cea de spiritism. În cuprinsul cărții, părintele
condamnă această practică: ,,Altă pricină, pentru care Biserica își oprește
fiii de la calea lăturalnică a spiritismului și a vrăjitoriei de toate
treptele, e aceasta: s-a băgat de seamă că practica spiritismului duce la
nebunie. Făcându-se cercetare undeva, într-o casă de nebuni, s-a găsit că 70 de
inși din o sută făcuseră spiritism”[8].
Cunoștințele isihaste sunt
prezentate la castelul Bran principesei Ileana (devenită Monahia Alexandra în
Franța și Statele Unite ale Americii n. n.) care urmează lecții despre
rugăciunea inimii, Arsenie Boca explică istoria și tehnica rugăciunii inimii,
făcând trimiteri la Părinții Bisericii care au cultivat-o în mod special,
precum Simeon Noul Teolog sau Grigorie Palama[9].
Din 1943 călugărul Arsenie Boca intră în atenția Poliției și a Siguranței Generale, fiind în câteva rânduri anchetat și chiar arestat în 1945. Din această perioadă avem un portret făcut la Arsenie care a fost folosit de toți cei care au urmărit activitatea ieromonahului, apoi al pictorului bisericesc Arsenie Boca. Autorul acestui portret a fost agentul Viator, adică Dudu Velicu, șeful de cabinet al lui Eugen Cristescu: ,,...Arsenie nu făcea câtuși de puțin impresia unui ascet, trăitor al Evangheliei, sau un singuratec, care prin interiorizare și trăire să ajungă la o înaltă concepție de viață. Din contra, jovial, veșnic râzând, cu mișcări iuți, necontrolate, nestăpânite, cu mâinile când la spate, când la centură etc. Privirile lui așteaptă, pare-se, o spinare încovoiată, umilința. Este grandoman. În concluzie: Șarlatania nu-i străină acestui om, care, având în vedere postura lui, felul lui de a se prezenta, conjugat cu prezența în juru-i a grupului de femei, amintește atitudini vechi, istorice, experiențe triste în Biserica rusă: blâstă”[10].
În decursul anilor au existat fel de fel de informații, legate de activitatea Cuviosului Arsenie Boca trimise Securității Statului de diferiți agenți: fie din administrația bisericească, fie de la școlile teologice, fie clerici sau pictori. Ținta finală a Securității a fost izolarea de Biserică, de credincioși: Planul Securității este unul pe termen lung. Cuviosul este deposedat de aura sa harismatică și redus la un simplu cetățean. Izolarea funcționează perfect. Iar agentul are adevărate calități de specialist în inginerie mediatică, transmițând imaginea controversată a unui om obișnuit, cu slăbiciuni și păcate, numai prin simpla prezență decenii de-a rândul în preajma sa[11].
Pentru a-l salva de ochii Siguranței, Mitropolitul Nicolae Bălan l-a așezat pe Părintele Arsenie la Mănăstirea Prislop la 25 noiembrie 1948. Pe 14 septembrie 1949 ieromonahul Arsenie Boca este hirotesit protosinghel. Tot în această zi a fost primit în monahism, Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului de mai târziu (1982-2005). Mănăstirea Prislop a devenit mănăstire de maici, iar stareță a fost așezată în 1950 Zamfira Constantinescu, licențiată în teologie și mai apoi doctorandă în Teologie la București. Tânara stareță era o ucenică a Părintelui Arsenie pe când era la Sâmbăta de Sus. Aflată într-o stare de decepție sentimentală care a făcut-o în două tentative de sinucidere, de la care a fost scăpată de părintele Arsenie, fapt pentru care care nu s-a mai despărțit până la plecarea acestuia în veșnicie, în 1989.
În primăvara anului 1949 Arsenie Boca a fost numit de Patriarhul Justinian Marina, inspector mănstiresc cu sarcina de a vedea fostele mănăstiri greco-catolice.
La Prislop se dedică lucrărilor de artă bisericească stând departe de intrigile politico-bisericești. În perioada cât a stat la Prislop, Părintele Arsenie a cunoscut alte trei temnițe: Timișoara, Jilava și Oradea. Decretul 410 / 1959 al Marii Adunări Naționale, are ca urmare plecarea a 3.000 de viețuitori și închiderea unor mănăstiri. Părintele Arsenie Boca și monahia Zamfira Constantinescu au părăsit Prislopul în favoarea Bucureștiului. Cei doi călugări locuiesc la mama Zamfirei, apoi în apartamente la bloc în cartierele Ferentari, Piața Muncii și Cotroceni.
Patriarhul Justinian l-a angajat pe Cuviosul Arsenie la Atelierele Institutului Biblic ca pictor-gravor. Prima lucrare din capitală este reprezentarea ,,Maica Domnului cu Pruncul în zeghe” la biserica Sfântul Elefterie. Un fost profesor de la Sibiu, preotul Spiridon Cândea l-a invitat în satul Bogata Olteană pentru a picta biserica cea nouă, cu hramul Sf. Cuv. Parascheva. Din pricina sănătății renunță la postul de pictor de la Patriarhie, însă se va angaja ca pictor la diferite biserici, între care și Drăgănescu, un sat aflat la 10 km. de București.
La biserica din Drăgănescu, Părintele nostru Arsenie, ca un adevărat părinte neoisihast și teolog neopatristic, ne-a relevat fundamentele teologiei ortodoxe: conștiința atotprezenței lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, după pilda proorocului, psalmistului și împăratului David (Psalmul 15, 8), conștiința contemporaneității noastre cu Hristos cel înviat, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Care șade de-a dreapta Tatălui și este împreună cu noi ,,în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20) și conștiința celui dintâi dintre păcătoși, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel (I Timotei 1, 15)[12].
Ajuns pensionar, Părintele Arsenie Boca s-a așezat în 1969 într-un așezământ monahal întemeiat de fostele călugărițe de la Prislop. Aici, Cuviosul și-a adus și atelierul de pictură. Fostele călugărițe au lucrat pentru Cooperativa ,,Covorul popular” din Comarnic. Poarta din lemn sculptat a așezământului a fost sculptată cu motive populare din Ardeal și a fost realizată după schițele lui Arsenie Boca. S-a păstrat din această vreme o altă minune a Cuviosului Arsenie: Se pomenește într-o bună zi cu un tânăr de 26 de ani care suferea de un cancer gastric. Doctorii nu-i mai dăduseră nicio șansă. Arsenie Boca privește ,,mai întâi în sus, ca și când ar fi consultat pe cineva...”, apoi îl atinge pe bolnav cu degetul arătător, coborând pe piept până în dreptul stomacului, după care spune: ,,Bine, gata, ești vindecat”[13].
Părintele Arsenie Boca a trecut la cele veșnice, pe 28 noiembrie 1989. Înhumarea a fost făcută pe 4 decembrie la Mănăstirea Prislop, de un sobor de câțiva preoți apropiați: Savian Bunescu, preotul de la Drăgănescu, Nicolae Streza de la Rășinari, Simion Todoran și Octavian Pătrașcu din Valea Jiului.
După 1989 atât protosinghelul Arsenie Boca cât și maica Zamfira Constantinescu au fost reabilitați de sinodul mitropolitan al Mitropoliei Banatului, condus de Mitropolitul Nicolae Corneanu.
Ucenicii i-au strâns învățăturile care au fost publicate în patru volume: Cărarea Împărăției, Cuvinte vii, Practica vieții monahale și Scrieri inedite. Fragmente din opera publicistică au apărut independent în presa bisericească și laică românească.
Din anul 2013 Episcopia Devei și Hunedoarei a inițiat Bursa de Studiu ,,Arsenie Boca” pentru elevii cu rezultate bune de la gimnaziu și liceu.
Mănăstirea Prislop a devenit un loc de pelerinaj. Mormântul și peștera Cuviosului sunt cele mai căutate locuri.
Cuviosul Părinte Arsenie Boca a trăit într-o epocă plină de frământări sociale de tot felul: Primul Război Mondial, Marea Unire, Al Doilea Război Mondial, instaurarea regimului comunist în România. Cleric și păstor sufletesc și-a îndrumat păstoriții chiar dacă aparțineau extremelor ideologice, fapt pentru care a suferit anchete și închisoare. După 1959 a fost exclus din monahism, iar referiri la persoana și activitatea sa se găsesc doar în notele informative ale agenților Securității. Bisericii de azi îi revine prin ierarhii săi să analizeze viața, credincioșii au dat primul semnal al evlaviei lor față de acest Cuvios Părinte.
[1]
Tatiana Niculescu, Ei mă consideră
făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca, Editura Humanitas, București,
2018, p. 11-12 (Se va prescurta în continuare Ei mă consideră făcător de minuni...).
[2] Filocalia
sau culegere din scrierile sfinților Părinți cari arată cum se poate omul
curăți, lumina și desăvârși, vol. 1, traducere de pr. Dumitru Stăniloae, Institutul de Arte Grafice,
,,Dacia Traiană”, Sibiu, 1947, p. XI.
[3]
Dumitru Stăniloae, Cultură și duhovnicie.
Articole publicate în ,,Telegraful român” (1942-1993), vol. 3, Editura
Basilica, București, 2012, p. 436-437.
[4] †Daniil Stoenescu, ,,Arhanghelul” de la Prislop. Gânduri și cuvinte despre Părintele
Arsenie, Editura Învierea, Timișoara, 2010, p. 47 (Se va prescurta în
continuare ,,Arhanghelul” de la Peislop…).
[5] Tatiana Niculescu, Ei mă consideră făcător de minuni..., p.
59.
[6]
Tatiana Niculescu, op. cit., p. 65.
[7] Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ediție îngrijită de Pr. Prof. Simion Todoran și
Monahie Zamfira Constantinescu, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului,
Arad, 1995, 350 p..
[8] Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 68.
[9] Tatiana Niculescu, Ei mă consideră făcător de minuni..., p.
78.
[10] Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice,
I, 1945-1947, ediție îngrijită de Alina Tudor – Pavelescu, Arhivele
Naționale ale României, București, 2004, p. 216-217.
[11] Sergiu Ciocârlan, Chipul Cuviosului Părinte Arsenie Boca. Premisele unei dezbateri pentru
canonizare, Editura Andreiana, Sibiu, 2021, p. 168.
[12] †Daniil Stoenescu, ,,Arhanghelul” de la Prislop…, p. 185.
[13] Tatiana Nicolescu, Ei mă consideră făcător de minuni..., p. 196.
