miercuri, 1 septembrie 2021

Tedeum la început de an bisericesc în parohia Birda

 

       Miercuri, 1 septembrie de la orele 10,00 a fost oficiată slujba Tedeumului la începutul anului bisericesc în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda.

        Dacă anul civil începe la 1 ianuarie, cel bisericesc debutează la 1 septembrie, după tradiția moștenită din Legea cea Veche. Semnficația simbolică este următoarea ,,în această zi s-a început creația lumii și tot în această zi și-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică, atunci când a citit în sinagogă cuvintele proorocului Isaia (cap. 61, 1-2), care profețeau despre Sine: <<Duhul Domnului peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor…, să vestesc anul mulei Domnului>> (Luca 4,18-19)*.

         Tot în această zi Biserica Ortodoxă face pomenirea Sf. Cuv. Dionisie Exiguul. Călugăr născut în Dacia Pontică în 470 d. Hr. Aici a intrat în monahism și și-a însușit o temeinică cultură creștină. După un popas la Constantinopol s-a așezat la Roma unde s-a remarcat ca organizator al arhivei și bibliotecii eclesiastice de aici, profesor de Dialectică, traducător al operelor Sfinților Părinți. De la Sf. Dionisie ne-a rămas o operă originală Cartea despre Paști. Argumente pascale prin care a rămas în istoria bisericească ca părinte al erei creștine.




* Ene Braniște, Liturgica Generală, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993.