Ediție îngrijită și
selecție de pr. dr. Valentin Bugariu)
-recenzie-
„Cărțile te învață să gândești în cuvinte, iar rugăciunea te învață să gândești cu inima.”
Ștefan Mallarme
Ne
aflăm iarăși în fața unui nou obiect spiritual, în fața unei noi apariții
editoriale. Suntem pregătiți de întâmpinare și abia așteptăm să intrăm în
universul ei. Să cunoaștem un nou prieten, să convorbim sincer și deschis, căci
ea a fost și va rămâne o sursă vie de emoții și trăiri. Atmosfera dintr-o carte
tipărită și citită cu pasiune nu a putut fi
nici măcar egalată de vreun regizor pe marele sau micul ecran. Și asta
pentru că are forță și viață în universul creat, asemenea unei ființe cu care
comunici în spațiul zămislirii. Din cărți, sorbim cu atâta sete licoarea vieții
și învățăm ce au gândit alții, ca apoi să ne fie ușor să gândim singuri.
Dacă
pentru Andrei Pleșu, ea „ dă oamenilor aripi”, pentru Platon „odată aruncată în
lume, ea se desparte de autorul ei și intră în tăcerea textului”, pentru
Liiceanu, ea „depozitează experiența trăită de altul și noi îl credem pe
cuvânt”, pentru Emerson „viața este o carte, iar noi o filă din ea”, pentru
Nicolae Iorga „Cartea bună e un prieten care-ți vorbește”, iar pentru Grigore
Vieru, „o carte nu poate fi citită, poate fi doar recitită”, pentru pr. dr.
Valentin Bugariu, alcătuirea de față „se dovedește a fi un gest de amintire și
de prețuire la adresa unui dascăl fără pereche”.
De la
atari cugetări, credem noi, a plecat autorul acestei ediții grupate în volume,
când s-a hotărât să dea luminii tiparului cele 171 de articole structurate în
trei părți: vol.I, 72 de articole, (301 p.), vol. al II-lea, 53 (286 de p.) și cel
de-al III-lea, 46 (în 303 p.).
Apărut
la Editura Tiparnița din Arad, în 2018, în „Colecția Arhanghelul” de pe lângă
revista de cultură și religie rurală cu același nume, la împlinirea a 10 ani de
când profesorul, lingvistul și stilisticeanul G. I. Tohăneanu a trecut pragul
acestei vieți, „volumul (citez din Precuvântare) se dorește încă un act de
omagiere a celui care a intervenit salvator în viața multor studenți și
doctoranzi”. Titlul „Ciudata viață a cuvintelor” reproduce numele care
recomandă un articol, iar subtitlul „Publicistica I”, ne lămurește autorul
ediției, „dezvăluie cititorilor faptul că sumarul conține doar câteva articole
din cele peste 600 publicate”. În cadrul revistei „Orizont”, prof. Tohăneanu a
dat viață unei rubrici botezate în amintirea unei cărți realizate „Dincolo de
cuvânt”. Aici și-a tipărit aceste articole între anii 1990 și 2005.
Experiența
a demonstrat că omul devine mai înțelept și mai bun în funcție de ce volume a
citit și de universul descoperit, dar, în același timp, și de oamenii pe care
i-a întâlnit în drumul vieții. Pr. dr. Valentin Bugariu este prin formația sa
profesională aproape de credincioși, aproape de oameni, li se dăruie spiritual
prin ținuta duhovnicească, și, din prinosul de înțelepciune și de bunătate
sufletească, ne-a oferit de-atâtea ori prilejul ca, din cugetările
Domniei-Sale, să ne împărtășim ca dintr-un izvor nesecat al cunoașterii. Lista
cărților scrise și publicate este bogată și variată tematic; alături de cele
religioase, toate dovedesc dăruirea și profunzimea credinței unui apostol al
culturii.
Scrierile
Preacucerniciei-Sale luminează fiecare cătun asemenea cunoscutei ziceri: „Un
bec luminează o stradă, o carte luminează o casă”. La dragul nostru părinte,
bunătatea și recunoștința față de semeni sunt trăsături nobile, iar exigența,
temeinicia și responsabilitatea față de actul creației reprezintă un cult al
cărturarului, completând de minune portretul moral al unui intelectual creștin
exemplar.
Doctorul
în filologie, editorul acestor volume, îi poartă un veșnic respect și o
nevremelnică recunoștință celui care i-a fost mentor la Școala Doctorală a
Filologiei timișorene. În Precuvântarea ediției, ne oferă selectiv date
biografice despre venerabilul Dascăl și mărturisește că: „Amintirea Magistrului, admirația față de știința
limbii, încrederea și generozitatea arătate față de mine m-au determinat să
amintesc celor din apropierea mea de un model uman și științific nepereche”. Și
asta a făcut neobositul-scriitor atât prin publicarea ediției de față, cât și
prin cele două articole publicate anterior: „Valori religioase în opera Magistrului G. I. Tohăneanu”
în „Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, 2012 și în vol. „Istorie și semn
religios”, 2015, apoi „Gh. Tohăneanu și terminologia creștină”, în ziarul
„Lumina. Ediția de Banat” din iunie 2016. Comemorarea din 7 mai 2015 (ziua aniversară), care a avut
loc la Birda, în prezența soției eminentului Dascăl, slujba de pomenire,
expoziția de carte și fotografii, audierea glasului, completrează evantaiul
acestui omagiu.
Aflăm
prin grija editorului că Magistrul şi-a început viaţa intelectuală în capitală,
a terminat Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti în 1947 cu
menţiunea „Magna cum laude”. A cunoscut unele somități ale timpului în domeniu,
cărora le-a păstrat o cucernică amintire. Merită să-i cităm pe Al. Rosetti
„boierul incontestabil al lingvisticii românești, omul care nu cunoaște ura,
invidia, ranchiuna, meschinăria”, pe Al. Graur, de la care a învățat „lecția
superioară a firescului, a simplității” și pe prof. N.I. Herescu, cel care i-a
marcat destinul creator și de la care a învățat „iubirea pentru cuvântul
literar, poetic”.
A fost
apreciat și sprijinit de Iorgu Iordan, conducătorul științific al tezei de
doctorat din 1968 și de Tudor Vianu, în a cărui casă „călca” săptămânal, fiind
dascăl de latină pentru fiul acestuia. Vianu își amintește că Tohăneanu „avea o
inteligență vie, realistă și era un om
de carte”. În 1956, prof. vine la Timișoara și, până în 1970, parcurge toate
gradele didactice.
Autorul
editor, pr. dr. Valentin Bugariu a realizat o
Precuvântare bine documentată, selectând cele mai reprezentative
informații și reușind să contureze portretul moral al prof. timișorean cu
citate, cu păreri și mărturisiri autorizate din surse sigure, pentru ca
cititorul să cunoască cu adevărat monumentalitatea acestui Dascăl.
Merită
să amintim și faptul că Magistrul a fost admirat și iubit și de studenții săi,
unii devenindu-i prieteni de nădejde. Aflăm că Ianoș Kohn, unul din învățăcei,
își amintește că „ideile și vocea erau deopotrivă de clare, un dinamism al
mișcărilor în surprinzător contrast cu scrisul aproape caligrafic...te cucereau
din primele clipe”, iar I. Funeriu
mărturisea că „Din primul moment m-au frapat eleganța expresiei, organizarea
perfectă a prelegerii, naturalețea și spontaneitatea exprimării și, mai ales
faptul că vorbea liber și nu dicta...Nu a descurajat pe nimeni, a oferit cu
generozitate idei, experiența... fără a interveni tutelar sau didactic în
gândirea nimănui”.
Cuvântul
de început, în cele 15 pagini bine structurate și cu o solidă documentare, ne
aduce lămuriri și ne orientează și asupra articolelor selectate de către autor.
Despre ele, Th. Hristea afirma că sunt „de o rară densitate și acuratețe
stilistică și abundă în observații fine, în analize lingvistice pătrunzătoare
și în sugestii din cele mai valoroase”, iar Vasile Țăra, care-l considera o
personalitate distinctă a lingvisticii românești, remarcă „ amploarea și
profunzimea investigației, prin originalitatea metodei de cercetare...și prin
contribuțiile aduse stilisticii și lingvisticii românești”.
Am
parcurs cu atenție articolele din cele trei volume și, selectiv, m-am oprit
asupra câtorva, nu pentru a face un studiu critic, departe de mine această îndrăzneală, ci pentru a
evidenția profunzimea observațiilor de specialitate și atenta argumentare cu
secvențe, versuri, fragmente din operele literare privind unitatea lexicală
analizată. Evidențiez, deasemenea, convingerea care te învăluie după fiecare
studiu: Da, așa este! Iată un mare specialist cât de informat este, cât de
adânc și de metodic stăpânește tehnica cercetării lingvistice și cât de bine îl
înțeleg acum pe „pontiful rostirii românești”, cum numeau învățăceii de la
Timișoara această personalitate cu valoare emblematică.
Citiți,
dragii mei, articolul „O dulce limitare”,(vol I), în care profesorul nepereche
se confesează! Redau selectiv: „ Sunt dascăl și de m-aș zămisli iarăși, dascăl
aș rămâne. M-am străduit să-mi lărgesc mereu zările înguste ale cunoașterii...
Ca dascăl, n-am vorbit niciodată decât despre ceea ce însumi înțeleg și știu
foarte bine...despre rădăcinile graiului mioritic, despre nobila-i
obârșie,...dar și despre infinitele disponibilități de rostire limpede...”. Ne
mărturisește deasemenea că: „nu am cultivat polemica de tip catedratic,
considerânde-o subumană” și recunoaște că: „Mângâietor e pentru mine amănuntul
că m-am bucurat totdeauna de înțelegerea elevilor mei”.
Ce
frumoase, sincere și înălțătoare destăinuiri și gânduri ale unui pilduitor și
venerabil om al catedrei, numit de conf. Dr. Mirela-Ioana Borchin „Vârful cu
dor” al lingvisticii românești! Omul acesta, un adevărat român, pledează în
articolul „Pro Domo” pentru sorgintea latină. „Dacă româna este limba maternă,
atunci putem spune, cu aceeași îndreptățire și cu aceeași mândrie, că latina
înseamnă pentru obștea românească limba ei paternă”.
Desprindem
apoi din articolul „Mens sana...”, p. 67, vol. I, ideea că „cea mai izbitoare
trăsătură a românei pentru specialiștii străini, este remarcabila ei unitate”.
Este adusă ca argument și cugetarea lui Eminescu: „Limba română e singura în
Europa care se vorbește în același chip în toate părțile locuite”. Profesorul
timișorean motivează că, de fapt, Carpații n-au constituit un „zid”
despărțitor, ci, dimpotrivă, o largă și înaltă punte a Dorului și a
Întâmpinării românilor de pretutindeni. Din acest prim volum, ne mai putem
informa și despre lingvistica mai multor cuvinte și expresii: termenii „Paște”,
„a astruca”, „parlament”, îndrugând”, „aurul negru”, „nătărău”, „matusalem”. La
finele volumului I, găsim observații și analize despre „Mite sau Veronica” și
despre personajul central al multor povestiri, „Făt-Frumos din lacrimă”.
Volumul
al II-lea ne oferă alte situații interesante. Cunoaștem istoricul altor termeni
și expresii ca: „venit-venitură”, „imn, imnuri, imne”, „a amâna”, „șăgalnic”,
„turmentat”, iar din pagina cu titlul „Eminescu și limba latină”, aflăm
concluzia lui Călinescu despre autorul „Scrisorilor”: „Ca poet, Eminescu a fost
cel mai cult dintre poeții noștri, cu cea mai ridicată putere de folosire a
tuturor factorilor de cultură..., în schimb, Hașdeu înspăimânta prin erudiție”.
În
continuare, ne întâlnim cu alte unități lingvistice comentate și analizate:
„măritul împărat”, „scrisoare”, „pârgă” unde vom cunoaște memorabilele versuri
ale lui Voiculescu din poemul cu același nume.
În
volumul al III-lea, colegul nostru, neobositul om de cultură, dr. Valentin
Bugariu, în selecția făcută, s-a oprit și asupra unor termeni din domeniul
religios (troiță, monstru, mărit, colindă) și a triat din cuvintele analizate
pe unele neînregistrate în alte lucrări de specialitate (caiaflâc, bagatelă,
balivernă...). Cunoaștem apoi și alte articole ce se opresc la construcții ca:
„renumerație mică”, „otravă-venin”, „victimă”, „procopsi”, „mă fură somnul”,
iar, la p. 175, eruditul lingvist declară că: „studiul vocabularului este
necesar, câteodată prețios și întrucât statornicește legături temeinice între
cuvinte...”.
Ultima
parte, „Varia” găzduiește alte materiale. Vezi „Lexicul voiculescian” la p.193,
iar la 203, după citarea poemului „Era grozav...”, tradus de Perpessicius,
Dascălul nepereche se gândește fără obidă: „Cât de utilă ar fi lectura temeinic
comentată a unui atare poem...la televizor, căci avem un tineret care trebuie
hrănit nu cu banalități blazate, ci cu sfânta simplă frumusețe”.
Și
iată-ne la finalul acestei intinse prezentări. Mărturisesc cu sinceritate că
alături de exemplara analiză lingvistică a atâtor unități lexicale, alături de
comentariile și observațiile de mare valoare științifică, pe mine m-a
impresionat, până la admirație, exprimarea simplă, accesibilă cititorului, dar
mai ales naturalețea formulărilor într-o limbă română autentică, curată fără un
belșug obositor de neologisme care încarcă textul. Pentru exemplificare, am
selectat: „opere nevremelnice”, „nopți de cumpănă și obidă”, puterile
întunericului se subțiază și se destramă”, „cum primenește lexicul în operă”,
„a face rânduială în vocabular”, „de unde s-a urnit discuția noastră”, „nu
lipsită de șugubeție”, „ciugulind din același blid”, „de la ferăstruica acestei
rubrici”, „nu pot duce casă bună laolaltă”...
Am ales
voit, ca încheiere, o cugetare ilustrativă a eruditului Dascăl care, la p. 87,
vol. al II-lea, își motivează pasiunea pentru știința limbii: „O adevărată față
a cuvintelor se vădește nu odată vicleană și amăgitoare: este o dulce osteneală
să o descoperi”. La fel de dulce este, adăugăm noi, și aprecierea magistrului
despre pr. dr. Valentin Bugariu, editorul acestor volume, lansate azi: „De
admirat e faptul că se mai află încă oameni de cultură dăruiți cu har, care fac
din receptarea unor autori o pasiune și un crez. Afirm cu satisfacție că
Valentin Bugariu face parte din această rară familie a aleșilor”.
Mulțumesc
încă odată, părinte drag, pentru comoara ce ne-ai oferit-o! Ea înfrumusețează sufletul și ne hrăneste cu„
sfânta simplă frumusețe” a limbii române.
30 aug. 2019,
Birda
Prof. Iosif Marius Circa
