Miercuri, 1 ianuarie cu prilejul Anului Nou a fost săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în biserica parohială cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului" din comuna Birda. După oficierea Sfintei Liturghii şi a slujbei Te-Deumului a fost convocată Adunarea Parohială propunându-se următoarea ordine de zi:
1). Prezentarea activităţii pastorale a Parohiei.
2). Analizarea situaţiei economico-financiare pe anul 2012.
1). Programul religios. În cursul anului 2012 atât în biserica parohială din Birda, cât şi în cea filială ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Sângeorge a fost desfăşurat un bogat program religios în duminici şi sărbători. Cu prilejul sărbătorilor şi praznicelor împărăteşti din ajun a fost oficiată slujba Vecernie find urmată în ziua prăznuirii de Sfânta Liturghie. În timpul Postului Paştilor, miercurea şi vinerea a fost oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul precum şi serviciul Denilor în Săptămâna Mare.
2). Programul pastoral-misionar: Şi în anul 2012 s-a desfăşurat un program axat pe pastoraţia colectivă şi personală a credincioşilor. În cursul anului au fost sfinţite casele credincioşilor cu prilejul Naşterii, Botezului, Învierii Domnului precum şi de Înălţarea Sfintei Cruci. Au fost făcute pomeniri colective ale morţilor în cimitirele de pe raza parohiei de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi de Sfintele Paşti. Au fost pomeniţi eroii căzuţi pentru unitatea şi independenţa patriei la Înălţarea Domnului şi 1 Decembrie. Pastoraţia personală a fost realizată prin administrarea Tainei Mărturisirii tuturor doritorilor în cele patru posturi de peste an: Crăciunului, Sfintelor Paşti, Sfinţilor Apostoli şi Adormirii Maicii Domnului. S-a urmărit şi împărtăşirea elevilor de la şcolile de pe raza parohiei de la Birda şi Sângeorge.
Cu sprijinul financiar al Primăriei au fost organizate două pelerinaje: de primăvară la biserici şi mănăstiri din Episcopia Caransebeşului şi Episcopia Strehaiei şi Severinului: Catedrala episcopală ,,Învierea Domnului" din Caransebeş, schitul Piatra Scrisă, Mănăstirea ,,Sfânta Ana" din Orşova şi Bocşa Vasiova. În toamnă au fost cercetate mănăstirile: Nera şi Călugara.
3). Programul educativ-cultural: În parohie a fost continuat programul catehetic ,,Hristos împărtăşit copiilor", program adresat elevilor din clasele I-VIII: prin cateheze săptămânale, ore de desen tematic precum şi alcătuirea unui grup coral parohial. A fost continuat parteneriatul încheiat cu Şcoala din localitate. Parteneriatul a fost concretizat prin serbarea comună a Zilei internaţionale a Femeii pentru credincioasele parohiei. Tot în cadrul orei de cateheză s-a desfăşurat alte două concursuri religioase: ,,Alege Şcoala" finalizat prin trimiterea a trei eleve în tabăra de creaţie de la Caraiman: Paşca Andrada, Mercea Mădălina şi Buha Florina, ultima câştigând faza locală la nivel de Protopopiat. Al doilea concurs religios cu tema Taina Sfântului Maslu în cadrul Concursului judeţean ,,Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş". Copiii din programul catehetic au participat la faza locală desfăşurată la Liceul Teoretic din Gătaia la trei secţiuni: eseu: Gabor Roberta (menţiune), desen tematic: Murgea Alexandra (menţiune) şi poezie religioasă: Şuclea Petronela ( premiul III).
Tot pe plan cultural a fost editată revista parohială trimestrială ,,Arhanghelul" împreună cu câteva suplimente: vedere cu biserica parohială precum şi calendar creştin-ortodox de buzunar. Revista a fost distribuită gratuit la marile praznice al creştinătăţii în bisericile din Birda şi Sângeorge.
În mediul virtual Parohia deţine o pagină pe care au fost stocate fotografii din viaţa parohiei, precum şi ştiri din viaţa bisericească locală şi nu numai: http://arhanghelulparohiaortodoxabirda.blogspot.ro/
S-a încercat apropierea copiilor de Biserică prin: împărtăşire dar şi răspunsuri liturgice: citirea Crezului, răspunsurile la Sfânta Liturghie dar şi colindarea credincioşilor cu prilejul Naşterii Domnului.
4). Pe plan material au fost cumpărate din fonduri proprii veşminte şi obiecte necesare bunei desfăşurări a cultului creştin: veşmânt negru pentru Postul Mare, candele cu picior pentru Sfintele Altare ale celor două biserici precum şi două cristelniţe (colunvitre) necesare oficierii Tainei Sfântului Botez.
Cu sprijinul Primăriei dar şi acredincioşilor s-au desfăşurat mai multe lucrări care au vizat exteriorul bisericii parohiale: reparea turnului clopotniţă, înlocuirea geamurile din turn şi achiziţionarea unei plase de gard pentru protecţie împotriva păsărilor, lucrări de tencuială şi zugrăvire exterioară precum şi înlocuirea pardoselii de pe treptele bisericii.
La Sângeorge au fost realizate mai multe lucrări de consolidare a bisericii prin ridicarea unor stâlpi cu pahar pentru susţinerea zidurilor precum şi schimarea învelişului lemnos al acoperişului, schimarea streşinei şi zugrăvirea interiorului lăcaşului de cult şi realizarea unei noi bolte din lemn.
5). Financiar. Parohia nu are debite către Centrul Eparhial sau Protopopiat nici către furnizorii de materiale şi servicii. La final de an parohia a înregistrat următoarea situaţie economică: 141.671, 115 lei, venituri; 138.080,086 cheltuieli şi 2.500, 029 lei, sold.