miercuri, 26 noiembrie 2025

Concursul Județean de Creație religioasă ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, faza zonală

 

Miercuri, 26 Noiembrie s-a desfășurat faza zonală a Concursului Județean de Creație religioasă ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, în biserica cu hramul ,,Sfântul Gheorghe”, din parohia Voiteg, protopopiatul Deta.

Întâlnirea a debutat cu rostirea rugăciunii, cu un cuvânt de binecuvântare rostit de P. On. Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei și un cuvânt de bun venit al P. C. Părinte Dragan Giorgiev, parohul locului.

Au participat la această ediție, 44 de elevi din șapte Școli și Parohii: Banloc, Birda, Gătaia, Liebling, Moravița, Pădureni și Voiteg. Copiii au fost însoțiți de profesorii de religie și preoți. Juriul acestei ediții a fost format din: prof. Rahela Popovici, prof. Ionela Fanu, prof. Răzvan Popovici, prof. Sebastian Ciurușniuc, prof. Lucian Tuturigă și preotul Valentin Bugariu.

Concursul s-a desfășurat pe șase secțiuni la care s-au înscris elevii claselor II-VIII. În urmă jurizării au fost declarați câștigători următorii participanți:

Secțiunea Poezie, clasele II-IV: Premiul I: Blidaru Lucas (Voiteg) și Lugojan Amelia (Pădureni);

Secțiunea Desen, clasele II-IV: Premiul I: Curec Eliza (Voiteg) și Licu Alessia (Banloc);

Secțiunea Eseu, clasele V-VIII: Premiul I: Cornea Teodora; Petrov Maria (Voiteg); Popovici Anastasia (Moravița);

Secțiunea Desen, clasele V-VIII: Premiul I: Axinte David; Iovana Sara (Moravița); Ormenișan Anamaria (Gătaia) și Urian Cristian (Banloc);

Secțiunea Priceasnă: Premiul I: Blidaru Lucas, Pârâială Antonia (Voiteg); Catalon Carina (Gătaia) și Lugojan Amelia (Pădureni).

Din partea Școlii Gimnaziale și a Parohiei Birda au participat șase elevi care au obținut: Premiul al II-lea, la secțiunea Desen: Petrea Dragoș și Premiul al III-lea la secțiunea Eseu, Desen, Poezie și Priceasnă: Ersozi Sasha; Chereș Andreea; Novacovici David; Viman Sophia și Zaiț Alexandra.

Felicitări tuturor participanților!




luni, 24 noiembrie 2025

Taina Sfântului Maslu în parohia Pădureni

 

   În Duminica a 26-a după Rusalii, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de obște, în biserica cu hramul ,,Sfântul Ioan Botezătorul”, a parohiei Pădureni, din jud. Timiș.

   Cu acest prilej au slujit: P. On. Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei, P. C. Părinți Ioan Ciprian Blagoe (parohia Deta), Florin Groza (parohia Jebel), Valentin Bugariu (parohia Birda), Zoran Milovanov (parohia Berecuța), Adrian Cohuț (parohia Percosova) și Sebastian Andrei Petrescu, parohul locului.

       Cuvântul de învățătură a fost susținut de către Preaonoratul Părinte Protopop care pornind de la textul pericopei duminicale (Luca 12, 16-21) a vorbit despre semnificația îmbogățirii în Dumnezeu.

        La final un grup de copii din parohie, instruiți de către d-na Lăcrimioara Vamanu au interpretat pricesne și colinde.

        S-au împărtășit de binecuvântarea rugăciunii, de eleoungere mai mulți credincioși din parohie.


vineri, 21 noiembrie 2025

Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului la Sângeorge și Birda

 

A fost sărbătorit prin rugăciune, cuvânt de învățătură, împărtășire cu Sfintele Taine și colinde și anul acesta Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, în bisericile din Sângeorge și Birda, jud. Timiș.

În Ajunul Praznicului a fost oficiată Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia), în biserica filială cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Cu acest prilej copiii au din localitatea Sângeorge au pregătit și interpretat colinde.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohială, cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”. Cuvântul de învățătură ocazionat momentului a fost susținut de către părintele Valentin Bugariu.

A fost oficiată o slujbă de pomenire pentru Arhiepiscopul și Mitropolitul Nicolae Corneanu.

Cu acest prilej au fost împărtășiți preșcolarii de la Grădinița din Birda. Copiii au fost însoțiți de către prof. Iasmina Petrovici și prof. Ștefania Cercega.

Din partea parohiei, copiii au primit daruri, iar la final au interpretat colinda tradițională ,,Moș Crăciun”.

În după-amiaza zilei, copiii din Birda au pregătit și interpretat colinde, în biserica din localitate.








miercuri, 12 noiembrie 2025

Ziua Bibliei sărbătorită la Birda

 

În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului este sărbătorită Ziua Bibliei, ca omagiu celui mai mare exeget al Sfintei Scripturi, dar și moment festiv de promovare a scrierilor Sfintei Scripturi prin activități specifice.

La Școala Gimnazială Birda a fost organizată o activitate catehetică, în cadrul orei de Religie, la clasa a III-a.

Pe parcursul activității a fost realizată o expoziție tematică de carte, a fost susținută cateheza ilustrată: ,,Sfinții Bibliei și sfinții români mărturisitori din veacul al XX-lea”. Elevii au citit versete din Noul Testament cu tema ,,Sfânt și sfințenie” și au desenat chipuri de sfinți.

În cadrul catehezei au fost ilustrate preocupările biblice ale Sfinților români contemporani, cu o privire specială asupra vieții și operei Părintelui Prof. Liviu Galaction Munteanu, profesor de Noul Testament la Academia Teologică de la Cluj și martir al credinței creștin-ortodoxe în timpul regimului comunist din România.

Documentarea temei, lecturile biblice, selecția volumele expuse au fost pregătite de către părintele Valentin Bugariu.


luni, 10 noiembrie 2025

Lansare de carte la Timișoara

 

În cadrul întâlnirilor de luni ale membrilor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala ,,Valeriu Braniște” din Timișoara a avut loc în 10 Brumar lansarea volumului Potirul gândului tăcut al poetului  și preotului dr. Dan D. Gîrjoabă și apărut la Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2025, 123 p..

Întâlnirea a fost moderată de prof. univ. dr. Dumitru Mnerie care a prezentat această lansare ca o continuare în versuri a sărbătorii închinată Soborului Sfinților Arhangheli.

Despre cartea recent apărută au vorbit mai mulți membrii ai Uniunii și invitați. Șirul celor care au prezentat cartea a fost deschis de prof. Silvia C. Negru, care a tălmăcit sensul tăcerii prezent în volum prin comparație cu lirica lui Arghezi și Blaga, subliniind faptul că Iubirea rămâne limba fără cuvinte, în timp ce cuprinsul volumului oferă cititorului un discurs personalizat.

Părintele Toma Albai de la Parohia Sânmihaiu German a accentuat credința potrivit căreia Potirul este obiectul prin care omul se apropie îndrăznind.

Au mai vorbit despre volum, Constanța Sylvia Hârceagă, prof. Manolita Filimonescu-Dragomir, Lorin Cimponeriu și editorul și poetul Nicolae Toma.

Preotul Valentin Bugariu a ilustrat secvențial cuprinsul cărții, cu semnificații și simboluri, teme și credințe toate reunite în tăcerea lui Dumnezeu, și la care aspiră poetul:

,,Dar sufletul meu

nu e făcut din calcule,

ci din zboruri neîmplinite,

din daruri fără țintă,

din întrebări pe care doar tăcerea

le poate ține în brațe”.

La finalul întâlnirii s-au făcut schimburi de reviste și cărți între cei prezenți.




duminică, 9 noiembrie 2025

Taina Sfântului Maslu la Sângeorge

 

   Taina Sfântului Maslu de obște a încheiat sărbătorirea hramului bisericii ,,Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil”, din Sângeorge, filia parohiei Birda.

     Au slujit cu acest prilej P. C. Petru Achim (Parohia Banloc), Zoran Milovanov (Parohia Berecuța), Ic. Dragan Giorgiev (Parohia Voiteg), Ioan Emanuel Popescu (Parohia Ciacova), Sebastian Andrei Petrescu (Parohia Pădureni), Damian Griguța (Parohia Opatița) și Valentin Bugariu, parohul locului.

     Cuvântul de învățătură a fost susținut de părintele Dragan Giorgiev care a vorbit de Taina vindecării trupești și tămăduirii sufletești venită prin întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos în rugăciune, Liturghie și Tainele Bisericii.

      S-au împărtășit de harul Sfintei Taine și de eleoungere mai mulți credincioși din filie, din parohia Birda, precum și din parohiile învecinate.



sâmbătă, 8 noiembrie 2025

,,Arhanghelul”, nr. 56 / 2025

 

   A apărut nr. 4 (56) al revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul” din Birda. Pe parcursul a 7 rubrici, colaboratorii oferă cititorilor: pagini de istorie orală, locală, regională, provincială și națională, articole dedicate Anului omagial, poezie, omagieri, comemorări și cronica parohială.

        În rubrica dedicată Anului omagial se regăsesc trei articole: ,,Și bănățenii au susținut înființarea Patriarhiei Române” (p. 10-14) de preotul dr. Ionel Popescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei; ,,Dr. Elie Miron Cristea, primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române” (p. 14-15) de prof. dr. Virginia Ardelean și ,,Două năzuințe împlinite: Autocefalia și Patriarhia Română” (p. 15-20) de preot dr. Valentin Bugariu.

       Poetul Eugen Dorcescu oferă alți patru psalmi versificați (39-42) din Psalmii biblici.

     În cadrul ,,Documentar-ului”, publicistul Iancu Murărescu iscălește un medalion dedicat lui ,,Valeri Moșescu”, iar prof. univ. dr. Dumitru Jompan un altul închinat lui ,,Timotei Popovici. Schiță biobibliografică”, iar preotul Dan D. Gîrjoabă un material intitulat: ,,Neagoe Basarab – între istorie și veșnicie”.

   Revista poate fi consultată accesând link-ul: https://www.scribd.com/document/945504106/Arhanghelul-nr-56.


Hramul bisericii din Sângeorge

 

La sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, comunitatea euharistică de la Sângeorge și-a sărbătorit hramul bisericii locale.

Slujbele au debutat în Ajun cu oficierea Slujbei Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia) și continuară în ziua prăznuirii cu Sfințirea Apei, Sfânta Liturghie și ritualul tăierii colacului.

Hramul a fost pregătit anul acesta de Fam. Ionel și Teodora Gal.

Cuvântul de învățătură a fost susținut de preotul Valentin Bugariu, care a tâlcuit pericopa evanghelică de la Matei, 13, 24-30; 36-39 și a vorbit despre rolul îngerilor și importanța cinstirii hramului bisericii, o sărbătoare a întregii comunități vegheată de Sfinții Arhangheli.

S-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului mai mulți copii.

Cu prilejul hramului a fost editat un nou număr (al 56-lea) al revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul”, însoțită de un calendar creștin ortodox de buzunar pe anul 2026. Un cuprins bogat și diversificat, cu pagini dedicate Anului omagial din Patriarhia Române, medalioane de teologi și profesori, pagini de istorie locală, prezentări de carte, poezie, comemorări, aniversări și cronica Parohiei Birda și a filiei Sângeorge.

Ca o continuarea a sărbătoririi hramului a fost oficiată pomenirea de obște a celor morți, care au ridicat și înfrumusețat actuala biserică a satului.



Vernisajul Expoziției ,,Banatul în artă” la Birda

           


       În Ajunul sărbătoririi Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, o explozie de lumină, culoare și tradiții populare a luminat după-amiaza unei zile de la început de Brumar.

Cu acest prilej, vineri, 7 noiembrie a fost vernisată expoziția ,,Banatul în artă” la Căminul Cultural din Birda, jud. Timiș. Au expus cu acest prilej tineri pictori din cadrul Asociației Prezent, din cel al Clubului Copiilor din Buziaș și cei ai Școlii Medii de Chimie și Medicină din Vârșeț, Serbia. A prezentat expoziția prof. Steluța Guțiu.

Cântecul și jocul popular a întregit în mod fericit seara.

Acțiunea a fost posibilă prin implicarea și sprijinul d-nilor Flavian Stoian și Cezar Ghilezan care au adus arta mai aproape de cei care au așteptat și o astfel de activitate culturală.

A vorbit cu acest prilej și preotul Valentin Bugariu care a vorbit despre importanța actului artistic, precum și de prezența pictorului Filip Matei la Birda, în perioada interbelică.

 


                                                  


duminică, 2 noiembrie 2025

Taina Sfântului Maslu în parohia Voiteg

 

   În Duminica a 22-a după Rusalii, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, de obște, în biserica parohială cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

   Au slujit cu acest prilej P. On. Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei, P. C. Părinți Ioan Zaharia George, fostul paroh al comunității, Ioan Ciprian Blagoe (parohia Deta), Valentin Bugariu (parohia Birda), Zoran Milovanov (parohia Berecuța), Sebastian Andrei Petrescu (parohia Pădureni) și Ic. Dragan Giorgiev, parohul locului. Răspunsurile liturgice a fost date de Gabriela Boieșan, cantor bisericesc.

       Cuvântul de învățătură a fost susținut de către Preaonoratul Părinte Protopop care a vorbit despre importanța împlinirii cuvintelor Evanghelia pentru dobândirea Împărăției cerurilor. Predica a avut ca subiect de tratare textul pericopei duminicale (Luca 16, 19-31).

       La final Părintele paroh Dragan Giorgiev a mulțumit preoților și credincioșilor prezenți și a dăruit din partea Parohiei Voiteg un set de veșminte liturgice fostului paroh, Ioan Zaharia George cu prilejul împlinirii a 75 de ani de viață.

     Au fost prezente oficialități centrale și locale, Dl. Niculae Ioan Pop, Primarul Comunei Voiteg, mai mulți credincioși din parohie, precum și din cele învecinate.


Popas spiritual în Țara Hațegului

 

Sâmbătă, 1 Brumar, un grup de creștini din parohia Voiteg și din împrejurimi au făcut un popas de o zi în Țara Hațegului, fiind vizitate două obiective religios-istorice: Mănăstirea Prislop și Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

            Două așezări de viețuire și continuitate pe aceste plaiuri românești. Mănăstirea Prislop este un ,,pas”, o trecătoare, din Valea Cernei înspre Hațeg, o mănăstire, cu cel puțin două lăcașe de rugăciune care au apărut în timp, primul, ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana, cel de-al doilea, al Domniței Zamfira, fiica fostului domn muntean Moise Vodă Basarab (1529-1532).

            Așezată într-o zonă cu vechi biserici ortodoxe: Densuș, Streisângeorgiu, Strei, Ostrov, Sântămărie-Orlea, ridicate de obștile sătești din materialul arheologic existent în zonă, Mănăstirea, a cunoscut vremuri de mărire și de decădere în cursul vremurilor. Distrusă de tunurile generalului Buccow, asemeni celorlalte mănăstiri ortodoxe ale Transilvaniei, Prislopul în 1762 și teritoriul a trecut în inventarul Eparhiei Unite din Făgăraș. După 1948 Mănăstirea Prislop a revenit la Biserica Ortodoxă Română, iar Mitropolitul de la Sibiu, Nicolae Bălan l-a trimis aici pe ieromonahul Arsenie Boca care a pus bazele unei vetre monahale de călugări. Din obștea nou creată a făcut parte Stelian Manolache, viitorul ieromonah Dometie de la Râmeț și Leonida Plămădeală, mitropolitul Antonie de mai târziu.

            În 1950 mănăstirea a fost transformată în vatră monahală de călugărițe condusă de monahia Zamfira Constantinescu, Ea a cunoscut o dezvoltare rapidă, cu noi clădiri și ateliere meșteșugărești.

            În anul 1959 mănăstirea a fost închisă, iar maicile împreună cu stareța au ridicat o casă la Sinaia, unde au locuit până în 1989. În anul 1976 mănăstirea a fost reactivată, aici a slujit ieromonahul Daniil Stoenescu, episcop administrator la Vârșeț.

            La umbra Sfântului Arsenie Boca a fost înființat un seminar teologic monahal, și un muzeu care adăpostește cartea veche bisericească și icoana de patrimoniu din veacurile trecute.

            A doua oprire făcută a fost la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala romană a Daciei. Aici a fost vizitat Muzeul, precum și situl arheologic. Copiii au putut vedea secvențe ale vieții și civilizației romane: sala armelor, a obiectelor casnice și a celor religioase, amfiteatrul de aici, templele zeităților păgâne ș. a..

            Acest popas a putut fi făcut cu sprijinul dl. Niculae Ioan Pop, primarul Comunei Voiteg.