sâmbătă, 30 iulie 2011

4 ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist Arapaşu

Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a trecut la cele veşnice în Bucureşti, la 30 iulie 2007 şi a fost patriarh al României timp de 21 de ani, în perioada 1986-2007.

La 4 ani de la trecerea la cele veşnice, Sâmbătă, 30 iulie 2011, la Catedrala Patriarhală după Sfânta Liturghie, în jurul orelor 11.00, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi va oficia o slujbă de pomenire pentru Părintele Patriarh TEOCTIST Arăpaşu.

Părintele Patriarh Teoctist a intrat în mănăstire fiind numit frate la Mănăstirea Vorona în anul 1928 apoi la Mănăstirea Neamţ în anul 1931. A absolvit Seminarul Monahal din Mănăstirea Cernica în anul 1940. A fost tuns în monahism la Bistriţa, judeţul Neamţ, sub numele Teoctist în data de 6 august 1935 şi hirotonit ierodiacon pe seama acesteia în anul 1937, la 4 ianuarie.

În 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, obţinând licenţa în 1945; paralel a îndeplinit diferite funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi de diacon la Patriarhie. La 1 martie 1945 a fost transferat la Centrul eparhial Iaşi, fiind hirotonit ieromonah în data de 25 martie 1945) şi hirotesit arhimandrit în 1946. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi în perioada 1945-1947, fiind preot slujitor, apoi mare eclesiarh la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor (1946-1948). De asemenea între anii 1948-1950 a îndeplinit funcţia de vicar al aceleiaşi Arhiepiscopii.

La 28 februarie 1950 a fost ales, iar la 5 martie 1950 hirotonit episcop-vicar patriarhal cu titlul „Botoşăneanul”; în această calitate a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti în perioada 1950-1954 şi a condus diferite sectoare din cadrul Administraţiei Patriarhale. La 28 iulie 1962 a fost ales, iar la 16 septembrie înscăunat Episcop la Arad, unde a păstorit 10 ani (între decembrie 1969 - decembrie 1970, locţiitor de Episcop la Oradea).

La 28 ianuarie 1973 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, iar la 25 februarie 1973 a fost înscăunat.

Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei a fost ales la 25 septembrie 1977, iar la 9 octombrie 1977 a fost înscăunat. Începând cu anul 1980, luna iulie, până în ianuarie 1982, a fost locţiitor de Mitropolit al Ardealului.

După moartea Patriarhului Iustin, la 31 iulie 1986, a devenit locţiitor de Patriarh, la 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie 1986 întronizat ca Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moarte. 



http://www.basilica.ro/ro/stiri/4_ani_de_la_trecerea_la_domnul_a_vrednicului_de_pomenire_patriarh_teoctist_arapasu_4928.html