vineri, 2 septembrie 2011

PELERINAJ ÎN ŢARA SFÂNTĂ, ISRAEL




 21-27.10.2011 / 6 nopţi / 7 zile

ZIUA 1, 21.10 - Plecare din Budapesta, (compania Malev); sosire pe aeroportul Ben Gurion (lângă Tel Aviv). Transfer de la aeroport. Se continuă drumul spre Haifa, oraş – port la Marea Mediterană, la poalele Muntelui Carmel. Se vizitează Mănăstirea Stella Maris (Steaua Mării), cu peştera Sf. Proroc Ilie Tesviteanul şi minunatele grădini în terase ale templului Bahai. Cazare şi cină la hotel Plaza Nazaret.
ZIUA 2, 22.10 - Mic dejun la hotel. Se vizitează, în oraşul Nazaret, biserica Buna Vestire (catolică), cea mai mare construcţie de cult din Orientul Apropiat, şi biserica ortodoxă Sf. Gavriil din Nazaret, unde se află izvorul Sfintei Fecioare Maria. În continuare se ajunge în satul Cana, unde se vizitează biserica ortodoxă ridicată pe locul casei lui Simon Cananitul (unde Mântuitorul a săvârşit prima minune, anume transformarea apei în vin). Deplasare la Capernaum, unde se vor vizita: locul unde Mântuitorul a predicat şi sinagoga, casa Sf. Apostol Petru, după care se ajunge la Tabgha, unde Domnul a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor; Muntele Fericirilor, cu vizitarea  bisericii. Cazare şi cină la hotel Plaza Nazaret.
ZIUA 3, 23.10 - Mic dejun la hotel. Deplasare, cu taxiul pe Muntele Taborului, vizitându-se biserica ortodoxă sau biserica romano-catolica, înălţată pe locul unde s-a petrecut Schimbarea la faţă a lui Hristos. Plimbare cu corabia pe Marea Tiberiadei. Deplasare spre sud, în provincia Iudeea. Popas la Yardenit (locul amenajat pentru botez), unde se va face baie în râul Iordan. Se vizitează: Mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan. Vizită la Aşezământul românesc de la Ierusalim. Cină şi cazare la hotel în Betlehem.
ZIUA 4, 24.10 - Mic dejun la hotel. Se vizitează: Biserica ortodoxă a Naşterii Domnului, Biserica romano-catolică Sf. Ecaterina şi Grota alăptării. Cumpărături la magazinul special de obiecte bisericeşti şi alte suveniruri din Ţara Sfântă. Deplasare cu taxiurile în Pustiul Iudeii, la Mănăstirile Sf. Sava şi Sf. Teodosie. Vizită pe Muntele Sionului, la Biserica Adormirea Maicii Domnului şi la foişorul Cinei celei de Taină. Se mai vizitează Mormântul regelui David, „părintele“ Psaltirii şi Zidul plângerii. Cină şi cazare la hotel în Betlehem.
ZIUA 5, 25.10 - Mic dejun la hotel. Se vizitează: Muntele Măslinilor cu Mănăstirea Eleon (locul de unde S-a înălţat la cer Mântuitorul), Biserica Pater Noster (Tatăl nostru), Biserica Dominus Flevit (Domnul a plâns), Grădina Ghetsimani, cu Biserica Naţiunilor, Biserica Maicii Domnului (închinare la mormântul Sfintei Fecioare Maria şi la mormintele Sfinţilor Ioachim şi Ana). Se intră în cetate prin poarta Sf. Ştefan şi se va vizita casa în care a locuit Sf. Maria, în cetatea Antonia. Se parcurge pe jos Via Dolorosa, cu cele 14 staţii în care S-a oprit Iisus pe Drumul Crucii, până la Sfântul Mormânt. Urcare pe Golgota, unde se vizitează Piatra Ungerii şi paraclisele. Cină şi cazare la hotel în Betlehem.




ZIUA 6, 26.10 - Mic dejun la hotel. Deplasare în oraşul Ierihon (cel mai vechi oraş din lume), unde se vor vizita: Manastirea Hozeva din pustiul Iudeii (cu moastele Sf Ioan Iacob), Biserica greco-ortodoxă (cu dudul lui Zaheu) şi Biserica şi Căminul românesc.  Biserica greco-ortodoxă (cu dudul lui Zaheu) şi Biserica şi Căminul românesc. Se coboară la Marea Moartă şi la Qumran, vechiul centru al esenienilor, unde s-au descoperit celebrele „manuscrise de la Marea Moartă“. Costul taxiului e cam 10/15 dolari Cumpărături la magazinul cu produse cosmetice realizate din minerale de la Marea Moartă. Cină şi cazare la hotel în Betlehem.
ZIUA 7, 27.10 - Mic dejun la hotel. Deplasare spre Ein – Karem, unde se vor vizita: Biserica Sf. Ioan Botezătorul şi cripta unde s-a născut Înaintemergătorul Domnului şi Fântâna Sfintei Fecioare Maria. Popas în oraşul Lod (vechea cetate Lida),  unde ne vom închina la biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe (aici se află mormântul şi moaştele sfântului), şi în orăşelul Jaffa, pe ţărmul Mării Mediterane, la biserica Sf. Mihail. Deplasare pe coasta de est a Mării Mediterane până la Aeroportul Ben Gurion. Decolare de pe aeroportul Ben Gurion. Sosire pe Aeroportul din Budapesta).

Tarif 745 €/persoana

Tariful include:
-2 nopti cazare la Nazaret, hotel Plaza 4/5*
-4 nopti cazare la Betleem, hotel Shepherd/Plaza 4*
-mic dejun si cina (demipensiune)
-bilet de avion Budapesta -Tel Aviv si retur
-taxa de aeroport
-ghid in Israel si Betleem in limba romana
-transport autocar de lux, model 2010
-intrarile la obiective turistice (muntele Tabor, croaziera pe Marea Galileii, transport la manastirea sfantul Sava
-Insotitor de grup si asistenta spirituala: preot dr. Eugen Jurca  

Tariful nu  include:
-bacsis pentru ghid si sofer, 20 €/pers
-asigurare medicala, 22 lei/pers, pentru persoane pana la 60 ani
-transport autocar  Timisoara-Budapesta si retur, aproximativ 50 €/persoana dus-intors

 oferta valabila pentru un  grup de 40 platitori

La inscriere se va achita suma de 300 €, diferenta se va achita cu 20 zile inainte de plecare
Înscrierile se fac direct la firmă.
Pentru detalii, persoană de contact: pr. Eugen Jurca - tel. 0732.146.434