† NICOLAE din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini:
har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos.
„Astăzi S‑a născut Hristos, Mesia, chip Lăudaţi şi cântaţi, Şi vă bucuraţi!”
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Cu sufletul înseninat de bucurie sfântă, dăm mulţumire Părintelui ceresc că ne‑a învrednicit şi anul acesta să prăznuim în pace Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Negrăita bucurie a Crăciunului se revarsă din nou peste noi. De vestea acestei bucurii sunt pline inimile noastre, casele noastre, sfintele biserici şi mănăstiri, căci în ele răsună vestea cea bună: „Astăzi S‑a născut Cel fără-nceput, cum au spus proorocii“. „Astăzi S‑a născut Hristos, Mesia chip luminos; lăudaţi şi cântaţi, şi vă bucuraţi“! Această veste bună o poartă acum din casă‑n casă colindătorii, o cântă în biserici credincioşii şi o împrăştie în văzduh clopotele. Toată suflarea creştinească se bucură, cântă şi preamăreşte pe Părintele ceresc, pentru bogatele
Într‑adevăr se naşte şi acum, dar nu într‑o smerită peşteră de dobitoace, pentru ca, din cel dintâi ceas al vieţii
Astăzi Hristos se naşte în sufletul şi în inima noastră, dar nu ca un prunc, ci ca un stăpân, care ne aduce dumnezeiască ocrotire, nu ca un prunc aşteptând să fie purtat în braţe, ci ca un călăuzitor în stare să ne poarte pe drumul bun al vieţii spre împărăţia lui Dumnezeu.
Dragi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
Bucuria Crăciunului este pentru noi bucurie adevărată, bucurie cerească, bucurie veşnică. Este adevărată, deoarece ne este împărtăşită de însuşi Dumnezeu, care nu‑şi amăgeşte cu deşertăciuni făpturile
Spre această viaţă nouă şi fericită a fost zidit omul cel dintâi, deşi neascultarea de Tatăl ceresc l‑a prăvălit în moarte, care este „plata păcatului“[2]. Povara păcatului a gârbovit pe urmaşii lui, încât aceştia nu‑şi mai puteau ridica ochii spre cer, ca să desluşească voia lui Dumnezeu şi nici nu mai aveau puterea s‑o împlinească. Viaţa lor se târa neajutorată prin pulberea tuturor rătăcirilor şi a necazurilor izvorâte din ele.
Dar dragostea Părintelui ceresc nu i‑a părăsit, ci i‑a povăţuit şi întărit, nu i‑a lăsat în întunericul păcatului, ci i-a luminat spre a învăţa să preţuiască lumina virtuţilor. Atunci însă când sorocul osândei trecătoare s‑a împlinit, Părintele ceresc şi‑a deschis visteria milostivirii
Întruparea Lui a dus spre începutul unei vieţi noi, a adevăratei vieţi trăită după voia lui Dumnezeu, a vieţii care‑şi ia pildă de urmat însăşi neprihănita viaţă pământească a Fiului lui Dumnezeu întrupat.
Viaţa aceasta nouă este rodul iubirii lui Dumnezeu şi a semenilor, desfăşurându‑se întru creştinească smerenie. Din iubire, L‑a dat Tatăl ceresc pe Fiul Său unul născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Prin smerenie a coborât Hristos Mântuitorul în lume, întru toate asemenea nouă făcându‑se afară de păcat.
Ca să preţuim şi să preamărim după cuviinţă izbăvitoarea faptă a Domnului nostru Iisus Hristos, să ne gândim la ceea ce se petrece îndeobşte printre noi oamenii. Aşa de greu şi aşa de rar lăsăm de‑o parte mândria noastră, spre a îmbia ajutor vreunul semen al nostru, care are trebuinţă de el. Chiar şi atunci când facem aceasta, ne învăluim fapta în haina deşartă şi urâtă a trufiei.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos „S‑a smerit pe Sine, ascultător făcându‑se până la moarte, şi încă moarte pe cruce“[3]. Sarcina pe care I‑a dat‑o Tatăl, a purtat‑o cu desăvârşită ascultare, de la naştere şi până la înălţarea de pe pământ la cer. „Pentru aceasta şi Dumnezeu l‑a preaînălţat pe el şi i‑a dăruit lui nume, care este mai presus de orice nume, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece: al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. În acest fel să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl“[4].
Dreptmăritori creştini şi creştine,
Împreună-lucrător al bucuriei voastre făcându‑mă, după cuvântul Apostolului, vă îndemn cu părintească iubire şi cu toată stăruinţa: „Toate să le faceţi fără de cârtire şi fără de îndoială, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, fii nevinovaţi ai lui Dumnezeu…, ţinând cuvântul vieţii, ca să vă fie spre laudă în ziua lui Hristos, căci nu în deşert am alergat, nici în deşert ne‑am ostenit“[5]. Să fim buni întreolaltă şi faţă de toţi semenii. Să ne ajutăm unii pe alţii în toate ale vieţii şi să trăim ostenindu‑ne în săvârşirea a tot binele. În chipul acesta, vădindu‑ne creştini şi cu fapta, nu numai cu vorba, ne vom dovedi cu adevărat următori ai lui Hristos, încât vom putea spune cu Apostolul: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte întru mine“[6].
Împărtăşindu‑vă, cu părintească dragoste, aceste gânduri şi poveţe, o dată cu arhiereşti binecuvântări, rog pe Bunul Dumnezeu să vă învrednicească să petreceţi sfintele sărbători ale Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei, în pace, cu sănătate şi cu bucurie deplină, spre a le ajunge încă mulţi şi fericiţi ani.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi toţi. Amin.
† NICOLAE
Arhiepiscop şi Mitropolit
Dată în reşedinţa mitropolitană din
[1] Luca 2, 14.
[2] Romani 6, 23.
[3] Filipeni 2, 8.
[4] Filipeni 2, 9–10.
[5] Filipeni 2, 14–16.
[6] Galateni 2, 20.
