Iubitului cler, cinului monahal şi
dreptcredincioşilor creştini şi creştine har, milă şi pace de la
Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos!
„Şi ieşind degrabă de la mormânt, cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui Învierea” (Matei 28,8).
Cinstiţi credincioşi şi credincioase,
După o lungă perioadă de
pregătire sufletească prin post, rugăciune, mărturisirea păcatelor şi
împărtăşirea cu Sfintele Taine, prăznuim cu bucurie negrăită, în aceste
zile binecuvântate de Dumnezeu, sărbătoarea Învierii din morţi a
Domnului nostru Iisus Hristos sau Paştile, cum mai este numită în popor,
„sărbătoarea sărbătorilor” şi „praznicul praznicelor”.
Ca totdeauna, aceste zile de minunată
sărbătoare creştinească ne umplu sufletul de lumină şi pace, de nădejde
şi dragoste, de bucurie şi recunoştinţă faţă de Părintele ceresc, „Care
aşa de mult a iubit lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat ca tot cel ce
crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Aşadar, prin patimile, moartea şi învierea Sa din morţi, Fiul lui
Dumnezeu ne-a făcut cel mai mare dar posibil şi anume viaţa veşnică.
Învierea Sa „a treia zi după Scripturi” arată, odată pentru totdeauna,
că viaţa este mai tare decât moartea şi că Hristos Domnul este „învierea
şi viaţa şi tot cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan
11, 25-26). Se cuvine dar, să ne bucurăm şi noi la această sărbătoare,
„cu bucurie mare”, pentru toţi cei ce credem în El să avem siguranţa
învierii şi a nemuririi.
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
Dacă cea mai mare sărbătoare a
creştinătăţii stă sub semnul bucuriei, în cuvântul pe care vi-l adresez
acum tocmai despre bucurie ca „roadă a Duhului Sfânt” (Galateni 5, 22)
doresc să vă vorbesc. Această dorinţă a mea ca părinte al vostru
duhovnicesc se explică prin aceea că bucuria ce o trăim împreună fiind
cerească şi duhovnicească, se revarsă peste noi ca razele binefăcătoare
ale soarelui, aşa încât cu toţii simţim că vine de la Dumnezeu, prin
Iisus Hristos cel înviat din morţi şi prin Duhul Sfânt, Domnul de viaţă
făcătorul. Aceasta este bucuria trăită de jertfelnicele şi iubitoarele
femei mironosiţe, venite la Golgota să ungă cu mir trupul Domnului, a
căror dragoste şi devotament au fost răsplătite cu prima arătare după
Înviere şi cuvintele rostite de Domnul: „Bucuraţi-vă!”. Aceasta este, de
asemenea, bucuria ucenicilor care, „s-au bucurat văzând pe Domnul”
intrând prin uşile încuiate şi zicându-le „Pace vouă!” (Ioan 20, 20-21).
De această bucurie s-a împărtăşit apoi Maica Domnului, aşa după cum
rezultă din prea frumosul irmos al Porţilor: „Îngerul a strigat celei
pline de dar, bucură-te Fecioară, bucură-te şi iarăşi zic bucură-te, că
Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt şi pe morţi i-a ridicat,
veseliţi-vă popoare… Saltă acum şi te bucură Sioane, iar tu Curată de
Dumnezeu Născătoare, veseleşte-te întru învierea Celui născut al tău”.
Învierea din morţi a Mântuitorului
nostru Iisus Hristos este temelia credinţei noastre dreptmăritoare.
Apostolul Pavel exprimă acest adevăr în nemuritoarele sale cuvinte: „Şi
dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră,
zadarnică şi credinţa voastră… Dar acum Hristos a înviat din morţi,
fiind începătură (a învierii) celor adormiţi… Căci precum în Adam toţi
mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15, 14-22).
Apostolul Pavel ne întăreşte în credinţă
prin aceste cuvinte inspirate şi ne sporeşte bucuria de a trăi şi de a
ne făuri destinul prin luptă statornică împotriva răului. Bucuria
noastră e cu atât mai deplină cu cât nu mai e nimic care să ne
îngrădească în mărturia ce trebuie s-o arătăm despre Învierea Domnului.
Această bucurie este cuprinsă în toate
rânduielile bisericeşti din aceste zile binecuvântate, în toate
rugăciunile şi cântările ce înfrumuseţează şi îmbogăţesc tezaurul nostru
liturgic. Spre pildă, cuvântul emoţionant şi impresionant al Sfântului
Ioan Gură de Aur, de o frumuseţe duhovnicească inegalabilă, ne adresează
acelaşi îndemn la dobândirea bucuriei lăuntrice, pentru că „aceasta
este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim întru
ea”. „Pentru aceasta – scria Sfântul Părinte – intraţi toţi întru
bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi şi cei de al doilea, luaţi plata.
Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă… Cei ce aţi postit şi cei ce
n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi…Înviat-a Hristos şi se bucură
îngerii…”.
Minunata slujbă din noaptea sfântă a
Învierii cheamă tot universul, toată creaţia la bucuria trăirii în „duh
şi adevăr” a sărbătorii: „Cerurile după cuviinţă să se veselească şi
pământul să se bucure…”, credincioşii fiind îndemnaţi să se
împărtăşească „din rodul cel nou al viţei, din dumnezeiască veselie…”
şi, împreună cu femeile mironosiţe, să primească „bunele vestiri de
bucurie ale Învierii lui Hristos…”
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos
dărâmă barierele dintre oameni şi creează o stare de nepieritoare
comuniune sufletească, prin împăcare şi iertare: „Paştile, cu bucurie
unul pe altul să ne îmbrăţişăm… Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară
strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut zicând: vestiţi
Apostolilor!”
Îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur,
patriarhul Constantinopolului: „De este cineva binecredincios şi iubitor
de Dumnezeu să se bucure de acest praznic frumos şi luminat şi de este
cineva slugă înţeleaptă să intre, în bucuria Domnului său”, a străbătut
veacurile. Toate generaţiile de ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi
s-au lăsat învăluite de această bucurie negrăită izvorâtă din Înviere,
toate bisericile, mănăstirile, schiturile şi casele fiind luminate de
duhul sărbătorii Paştilor, sărbătoarea prin excelenţă a Bisericii, care
nu se reduce la o experienţă religioasă oarecare, ci este cu adevărat un
mister liturgic, o reprezentare, o actualizare a unui moment real,
împlinit pentru noi de Dumnezeu odată pentru totdeauna. Pentru a marca
în chip aparte importanţa, frumuseţea şi bucuria acestei sărbători,
împăratul Constantin cel Mare participa la sfintele slujbe şi îşi
„prelungea mult reculegerea… pe toţi părtaşii la praznic întrecându-i;
sfânta veghe de noapte o prelungea până în zi; anumiţi oameni trimişi de
el aprindeau pe întreg cuprinsul oraşului (Constantinopol, n.n.)
lumânări lungi de ceară cărora li se adăugau făcliile aprinse la tot
pasul ceea ce făcea ca tainica noapte a privegherii să fie în cele din
urmă mai luminată decât miezul zilei” (Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare, traducere de Radu Alexandrescu, Bucureşti, 1991, p. 168).
Dreptmăritori creştini şi creştine,
Vă împărtăşesc acest cuvânt de
învăţătură pentru că de peste cincizeci de ani sărbătorim împreună cu
bucurie şi creştinească rânduială Sfintele Paşti, mulţumind lui Dumnezeu
pentru toate binefacerile ce le revarsă din belşug asupra noastră. Din
păcate, cu toţii constatăm că, în ultima vreme, pe fondul crizei morale
şi financiare, bucuriile noastre fireşti, omeneşti, zilnice sau
împuţinat. Tot mai mulţi credincioşi sunt copleşiţi de grijile vieţii,
de lipsuri, nevoi şi sărăcie, mulţi părinţi duc dorul copiilor plecaţi
în străinătate, iar copiii rămaşi în ţară, doar cu bunicii ori alte
rudenii, resimt lipsa educaţiei şi a dragostei părinteşti.
La rândul lor, tinerii nu-şi mai trăiesc
tinereţea pentru că societatea postmodernă în care trăim le impune o
activitate lucrativă care le „asfixiază în asemenea măsură intervalul
zilnic, încât „practic” nu mai înseamnă nimic; e obţinerea unui câştig
de care nu se bucură nimeni, un câştig din care nimeni nu are de
câştigat”, zice un cunoscut scriitor român. Într-o societate consumistă
şi tot mai laicizată „ai tot ce-ţi trebuie, dar eşti atât de istovit,
încât nu-ţi mai trebuie nimic din tot ce ai”. O asemenea societate nu
mai oferă tinerilor „bucurii ci satisfacţii”, nu le mai dă posibilitatea
de a-şi întemeia o familie, de a creşte copii, preocuparea principală
fiind aceea de a-şi croi o carieră sigură, apreciată şi bine plătită.
Dată fiind această stare de lucruri, vă
îndemn pe toţi, cu dragoste părintească, să vă „bucuraţi în Domnul”
(Filipeni 4, 4) şi să reveniţi la starea de bucurie creştinească curată
şi sinceră specifică măritului praznic al Învierii Domnului, pe care să o
dăruiţi celor dragi şi apropiaţi, dar şi societăţii în care trăim, ca
astfel „să se umplă de bucurie şi de veselie inimile noastre”, cuvinte
prin care încheiem în fiecare duminică sfânta Liturghie.
Cu aceste gânduri şi simţăminte, rog pe
Hristos Domnul, Cel înviat a treia zi din morţi să vă învrednicească la
aceste sărbători pascale de „bucuria pe care a avut-o Sfânta Elena când a
descoperit cinstita cruce” şi vă întâmpin pe toţi cu frumoasele
cuvinte: „Bine ai venit, bucuria mea! HRISTOS A Înviat”, cum obişnuia să
se adreseze un sfânt al zilelor noastre celor pe care-i întâlnea.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi toţi. Amin!
† Nicolae
Arhiepiscop şi Mitropolit
http://mitropolia-banatului.ro/pastorala-de-sfintele-pasti-2013/
