Revista de
cultură și religie rurală ,,Arhanghelul” oferă cititorilor fideli un nou număr
al său. În cuprins regăsim rubricile deja tradiționale și una nouă consacrată
celor mai tineri jurnaliști în pagina intitulată ,,Tinere condeie”.
Editorialul,
,,Hramul nostru” (p. 1; 7) încearcă să lămurească câteva aspecte din importanța
serbării hramului pentru comunitatea parohială. Hramul fiind actul de botez al
bisericii locale dar și îngerul veghetor al tuturor creștinilor.
În rubrica
,,Tinere condeie” regăsim: fotografii, desene tematice precum și două
contribuții: poezia Rugăciune
iscălită de Roberta Gabor, clasa a VIII-a și o micromonografie intitulată Monografia Bisericilor Parohiei Mașloc (I),
de Pavlovici Marina, clasa a XI-a.
Conf. univ.
dr. Mirela Borchin continuă studiul Portretul
unui mitropolit uitat Lăzărescu Vasile (1894-1969) cu ilustrarea
activității de la cârma Episcopiei Caransebeșului și începuturile slujirii în
Eparhia Timișoarei și primele realizări semnificative: catedrala mitropolitană.
Rubrica ,,Urme
din trecut” este semnată de doi colaboratori, protopopul Ioan Prisăcean, Viața protopopiatului Deta oglindită în
revista ,,Învierea”, un articol aniversar închinat aniversării a 25 de ani
de apariție neîntreruptă a publicației eparhiale. Prima parte a materialului dezvăluie
participarea ierarhilor eparhiei la sfințiri și binecuvântări de biserici și
capele de pe raza protopopiatului. Celălalt articol, Drama Brâncovenilor oglindită în eposul și teatrul popular românesc
(IV) de prof. Ion Murariu care a ajuns la final.
Tot o
contribuție a vechimii vieții bisericești este consemnată de părintele Ioan
Marcu, Parohia Ortodoxă Sculea. Fișă
monografică (p. 5) care înfățișează istoricul comunității parohiale și
viața parohiei în activități zilnice. Între slujitori este amintit părintele Nicolae
Bolocan (1812-1877), ctitorul bisericii actuale.
Paginile 6-7
sunt închinate apariției unei cărți: Martor
la Revoluție, Editura Marineasa, Timișoara, 2014, 61 p. (autor Ion
Murariu). Cronica parohială este rubrica care încheie cele 8 pagini ale
revistei.