Pastorala Sfântului Sinod
al Bisericii Ortodoxe Române
la Duminica Ortodoxiei din anul
Domnului 2016
Ortodoxia, calea împărătească
a Evangheliei
Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicului cler
şi Preaiubiţilor credincioşi
din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, bucurie şi pace de la
Dumnezeu Tatăl,
Fiul şi Sfântul Duh, iar de
la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
iubiţi credincioşi şi credincioase,
Binecuvântat să fie Dumnezeu Care ne-a învrednicit să
prăznuim, şi în acest an, Duminica Ortodoxiei şi să continuăm urcuşul nostru
duhovnicesc, prin post şi rugăciune, către slăvita sărbătoare a Învierii
Domnului nostru Iisus Hristos.
Duminica de
astăzi este, ca toate Duminicile, o Zi a Domnului şi o Zi a Învierii, fiind ziua cea
dintâi a săptămânii (Matei 28, 1), dar ea este totodată şi sărbătoarea dreptei
credinţe, este „hramul” Ortodoxiei, pe care îl cinstim în fiecare an, de peste douăsprezece
veacuri.
Ortodoxia, pe care o sărbătorim astăzi, este Biserica lui
Hristos pe pământ[1]şi
a fost întemeiată de însuşi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos Mântuitorul, „pe temelia
apostolilor şi a prorocilor” (Efeseni 2, 20). Această Biserică păstrează,
de două milenii, neschimbată învăţătura Întemeietorului ei şi rânduiala
Sfinţilor Apostoli, în forma stabilită de Sfinţii Părinţi şi de Sinoadele
ecumenice.
Ortodoxia este credinţa mântuitoare, în centrul căreia se
află adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ne-a fost
descoperit de Dumnezeu prin profeţi, iar „în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul” (Evrei 1, 2). Ea este credinţa pecetluită cu sânge de mucenicii
celor două milenii de creştinism, dar şi de cei care-şi jertfesc viaţa pentru
Hristos în timpul nostru.
Începuturile sărbătorii de astăzi se leagă de luptele
pentru restabilirea cinstirii sfintelor icoane, interzisă în urma edictului
emis de împăratul bizantin Leon al IlI-lea Isaurul (717-741), în anul 727,
acesta fiind un duşman al cinstirii sau al cultului icoanelor. Însă un mare
teolog, Sfântul Ioan Damaschin, vieţuitor în mănăstirea Sfântul Sava din pustiul Iudeii, a contestat
atunci dreptul împăratului de a interveni în problemele Bisericii şi a precizat
că singura autoritate competentă în materie de credinţă este Sinodul
episcopilor. „Ne supunem
ţie, împărate - spune Sfântul Ioan Damaschin - în lucrurile care privesc viaţa, dăjdiile, vămile,
încasările şi cheltuielile, în toate ale noastre încredinţate ţie; dar în ce
priveşte conducerea Bisericii, avem pe păstori, pe cei care ne-au grăit nouă
cuvântul şi care au formulat legislaţia bisericească”[2].
După mai bine de cinci decenii de mari tulburări pricinuite
de potrivnicii icoanelor (numiţi iconoclaşti), împărăteasa Irina (t 802), în
calitate de regentă, cu sprijinul patriarhului Tarasie al Constantinopolului (784-806),
a convocat în anul 787 Sinodul al VII-lea Ecumenic la Niceea, în provincia
Bitinia din Asia Mică, pentru a se pronunţa în privinţa cinstirii sfintelor
icoane. Sinodul s-a ţinut între 24 septembrie şi 13 octombrie 787 şi a hotărât
că este permis şi chiar folositor şi bineplăcut lui Dumnezeu a picta icoane
liturgice şi a le cinsti. Pe de altă parte, Părinţii Bisericii au precizat că
sfintele icoane trebuie cinstite deoarece pe ele sunt zugrăvite chipurile unor persoane sfinte, iar cinstirea adusă sfintelor
icoane nu se adresează materiei icoanei (lemnului), ci persoanelor pictate pe icoane. Prin urmare, cinstirea sfintelor
icoane nu este idolatrie. Din nefericire, însă, lupta potrivnicilor cinstirii
sfintelor icoane nu s-a încheiat în anul 787, ci a continuat, cu mici
întreruperi, încă aproape cincizeci de ani. În tumultul acelor lupte împotriva
icoanelor, au fost distruse o mulţime de icoane, adevărate comori ale
credinţei, spiritualităţii, evlaviei şi artei iconografice ortodoxe, multe
biserici şi mănăstiri fiind deposedate de icoanele Domnului nostru Iisus
Hristos, ale Maicii Domnului, ale îngerilor şi ale sfinţilor. Atunci, mulţi
credincioşi ortodocşi au plătit cu viaţa sau au fost nevoiţi să ia calea
exilului pentru curajul de a apăra sfintele icoane. Dar cu ajutorul lui
Dumnezeu, în cele din urmă, ortodocşii apărători ai sfintelor icoane au
biruit. Convinşi că una este idolul păgân sau chipul cioplit, şi altceva este
sfânta icoană, chipul unei fiinţe cereşti sau al unui sfânt, creştinii
ortodocşi nu au cedat în faţa celor care se împotriveau cinstirii icoanelor,
şi, astfel, credinţa ortodoxă a învins.
Împărăteasa Teodora a Bizanţului (842-846), împreună cu
patriarhul Metodie, a convocat un sinod la Constantinopol, pentru ziua de 11 martie 843. Acest sinod a declarat valabile toate hotărârile celor
şapte Sinoade ecumenice, a restabilit cultul sau cinstirea sfintelor icoane şi
i-a anatemizat pe toţi iconoclaştii şi pe toţi ereticii. Întrucât hotărârea
aceasta a fost luată în ajunul primei duminici din Postul Mare, duminica aceea
a fost numită Duminica
Ortodoxiei,zi în care Biserica Ortodoxă
serbează dreapta credinţă în plinătatea ei şi totodată biruinţa asupra tuturor
ereziilor. De atunci, Duminica Ortodoxiei a fost introdusă în calendarul
Bisericii, devenind o zi de aleasă
cinstire a tuturor celor care au apărat dreapta credinţă şi sfintele icoane, o zi în care ne unim în rugăciune
cu toţi creştinii ortodocşi din ţară şi de pretutindeni, o zi în care, în mod
deosebit, ne simţim în
comuniune cu toţi sfinţii, din toate timpurile, dar mai ales cu martirii, mărturisitorii şi cuvioşii care
şi-au dăruit viaţa Domnului Hristos, pentru apărarea dreptei credinţe şi cinstirea sfintelor
icoane.
Iubiţi fraţi şi surori
în Domnul,
Sfânta Scriptură ne învaţă că omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu” (Facere 1, 27), iar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, este „chipul lui Dumnezeu cel nevăzut” (Coloseni 1, 15). Aşa după cum scrie Sfântul Ioan Damaschin: „... când vezi că cel fără de trup S-a făcut pentru tine om,
atunci vei face icoana chipului său omenesc. Când cel nevăzut S-a făcut văzut
în trup, atunci vei înfăţişa în icoană asemănarea celui care S-a făcut văzut.
Când cel fără de corp, fără de formă, fără de greutate şi calitate, fără
mărime, din pricina superiorităţii firii Lui «a luat chip de rob» (Filipeni 2,7) [...], atunci zugrăveşte-I icoana şi aşază, spre
contemplare, pe acela care a primit să fie văzut. Zugrăveşte coborârea Lui fără
nume, naşterea din Fecioară, botezul în Iordan, schimbarea la faţă de pe Tabor,
pătimirile, moartea, minunile [...], zugrăveşte-le pe toate şi prin cuvânt şi
prin culori”[3].
Acelaşi
Sfânt, Ioan Damaschin, arată, mai departe, că „odinioară Dumnezeu cel necorporal şi fără formă nu se
zugrăvea deloc. Acum, însă, prin faptul că Dumnezeu S-a arătat cu trup, a
locuit printre oameni, fac icoana chipului văzut al lui Dumnezeu” [4].
Desigur, între
icoană şi persoana zugrăvită pe ea există o legătură harică realizată prin
sfinţirea icoanei, adică o legătură duhovnicească între icoană şi Hristos sau
între icoană şi sfinţii Lui, făcând-o astfel vrednică de cinstire, aşa cum ne
învaţă tot Sfântul Ioan Damaschin, zicând: „Dacă nu te închini icoanei nu te închini nici Fiului lui
Dumnezeu, care este icoana vie a nevăzutului Dumnezeu şi chip cu totul
asemenea. Mă închin icoanei lui Hristos -spunea Sfântul Părinte - ca unul ce este Dumnezeu întrupat, icoanei Născătoarei de
Dumnezeu, Stăpâna tuturor, ca una ce este Maica Fiului lui Dumnezeu, icoanei
sfinţilor, ca unii ce sunt prietenii lui Dumnezeu [...]; mă închin icoanei
acelora care au trăit călcând pe urmele Lui, zugrăvesc biruinţele şi pătimirile
lor, pentru că prin ele mă sfinţesc şi mă aprind de râvna de a le imita”5. Urmându-i pe sfinţi devenim şi noi icoane vii ale lui
Dumnezeu, Cel Sfânt, în măsura în care dobândim prin har asemănarea cu El.
Astfel, sfânta icoană nu rămâne pentru noi o simplă bucată de lemn sau de pânză
pictată, ci ne pune în legătură spirituală (de rugăciune) cu Hristos şi cu toţi
sfinţii, ne susţine comunicarea şi comuniunea cu persoanele sfinte, al căror
ajutor şi a căror prezenţă le simţim în suflet când ne închinăm cu credinţă şi
sărutăm cu evlavie sfintele icoane.
În acelaşi timp, sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus
Hristos, ale Maicii Sale, ale îngerilor şi ale sfinţilor nu sunt doar opere de
artă, ci în ele vedem modele
sfinte de vieţuire creştină pe care suntem chemaţi să le urmăm în viaţa noastră, dacă răspundem cu iubire la iubirea
lui Dumnezeu şi a sfinţilor faţă de noi. Aşadar, icoana lui Hristos ne ajută să ne rugăm, să ne apropiem de
Hristos, şi să ne împărtăşim de lumina Sa. De asemenea, icoanele Maicii
Domnului şi ale tuturor sfinţilor ne întăresc în lupta noastră duhovnicească
spre a dobândi mântuirea şi viaţa veşnică.
Totodată, trebuie să preţuim şi rolul instructiv şi educativ al sfintelor icoane. Rugându-ne în faţa sfintelor
icoane, întipărim în memorie viaţa şi faptele minunate ale Mântuitorului Iisus
Hristos, izvorâte din iubire milostivă, dar şi din credinţa, evlavia, râvna,
nevoinţele şi jertfelnicia sfinţilor, care ne sunt de mare folos în săvârşirea
faptelor bune şi în dobândirea sfinţeniei. „Nu am prea multe cărţi -spune Sfântul Ioan Damaschin - şi nici nu am timp liber pentru a citi; intru însă în
biserică, spitalul obştesc al sufletelor, înăbuşit de gânduri, ca de nişte
spini; podoaba picturii mă atrage să mă uit, îmi desfătează vederea ca o livadă
şi, pe nesimţite, slava lui Dumnezeu pătrunde în suflet. Am primit răbdarea
mucenicului, răsplata cununilor şi mă aprind, ca prin foc, cu dorinţa de a-l
imita. Căzând la pământ, mă închin lui Dumnezeu, prin mijlocirea mucenicului şi
mă mântui”6.
Iată cât de necesare sunt sfintele icoane în viaţa noastră!
Ele ne conduc la sfinţenie, la Dumnezeu. Fără sfintele icoane, lumea noastră
spirituală ar fi mult mai săracă. Având însă în biserică şi în casă sfintele
icoane, avem în faţa noastră un izvor de lumină, de spiritualitate, de puritate
şi de frumuseţe cerească. Prin urmare, avem datoria de a cinsti sfintele
icoane, de a le apăra şi de a le iubi, deoarece sfintele icoane ne amintesc
permanent adevărul credinţei că Hristos
Domnul este pururea cu noi în Biserica Sa (cf. Matei 28, 20), împreună cu
Născătoarea de Dumnezeu, cu cetele îngereşti şi cu toţi sfinţii lui Dumnezeu.
Iubiţi
fii duhovniceşti,
Prin hotărârea Sinodului al VII-lea ecumenic din anul 787,
Biserica noastră dreptmăritoare a preluat şi a oficializat învăţătura Sfântului
Ioan Damaschin cu privire la cinstirea sfintelor icoane şi la importanţa pe
care ele o au în viaţa liturgică a Bisericii şi a fiecărui creştin ortodox.
Această învăţătură nu a fost valabilă doar pentru veacul al VlII-lea, ci pentru
toate timpurile şi locurile, pentru creştinii de astăzi şi de totdeauna.
Biserica ne cheamă, aşadar, să afirmăm credinţa ortodoxă şi
să cinstim sfintele icoane ale Domnului Iisus Hristos, ale Preasfintei Sale
Maici, ale îngerilor şi ale sfinţilor care împodobesc locaşurile de cult
ortodoxe, dar ne învaţă în acelaşi timp, să ne îngrijim şi de icoana
sau chipul lui Hristos prezent în aproapele nostru, în fiecare om. În acest sens, sunt pilduitoare şi
normative pentru viaţa noastră creştină cuvintele Sfântului Apostol şi
Evanghelist Ioan adresate creştinilor din vremea sa şi, prin ei, nouă tuturor: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl
urăşte mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său pe care l-a
văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (I Ioan 4, 10-11 şi 20).
Prin urmare, temelia credinţei noastre este
iubirea milostivă. Iubind pe aproapele nostru, îl iubim şi pe Dumnezeu.
Întrucât anul acesta, 2016, a fost declarat de
Sfântul Sinod al Bisericii noastre Anul omagial al educaţiei
religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul
şi al tipografilor bisericeşti, îndemnăm pe toţi tinerii din şcoli şi din universităţi, pe
profesorii de religie şi pe teologi, pe tinerii slujitori ai sfintelor altare
şi pe toţi credincioşii tineri să apere, să susţină şi să promoveze valorile
spirituale ale Ortodoxiei şi ale poporului român, tradiţiile sfinte primite din
generaţie în generaţie, familia creştină tradiţională, patrimoniul cultural
naţional, bisericesc şi civil, într-un cuvânt, identitatea noastră spirituală
românească moştenită de la vrednicii înaintaşi, pe care-i comemorăm şi îi
cinstim cu recunoştinţă în fiecare an.
În acest sens, un obiectiv de mare importanţă pentru viaţa
şi istoria Bisericii noastre şi a poporului român dreptcredincios, care are
nevoie de susţinerea noastră, este Catedrala Mântuirii Neamului. Noua Catedrală Patriarhală, lăcaş
de rugăciune şi de binecuvântare va rămâne peste veacuri o icoană a credinţei
neamului românesc şi o mărturie a evlaviei noastre, a dăruirii şi a dăinuirii
noastre, dar şi un simbol al demnităţii naţionale, al unităţii şi comuniunii
dintre generaţii, al comuniunii românilor din ţară şi din afara ţării. Noua
Catedrală nu va fi destinată doar slujirii liturgice, ci va împlini şi o
lucrare social-culturală, filantropică şi medicală. În această catedrală,
alături de icoanele Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Maicii Domnului, vor
fi pictate şi icoanele sfinţilor români care au fost apărători şi mărturisitori
ai Ortodoxiei româneşti de-a lungul veacurilor.
Ca în fiecare an, şi în anul acesta 2016, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române cheamă şi acum pe toţi slujitorii sfintelor altare şi
pe toţi credincioşii să susţină, cu aceeaşi dăruire, colecta pentru Fondul Central Misionar. Acest fond are deja o istorie de
mulţi ani şi a fost de mare folos, în anii anteriori, multor comunităţi
parohiale şi mănăstireşti din ţară şi de peste hotare, dar şi aşezămintelor
social-filantropice ale Bisericii noastre. Banii care vor fi colectaţi anul
acesta vor fi folosiţi, îndeosebi, pentru ajutorarea parohiilor misionare din mediul rural,
izolate, în care locuiesc credincioşi vârstnici şi tot mai puţini, unde nu mai
există alte instituţii, ci doar preotul a mai rămas să le fie de ajutor prin
rugăciune şi prin faptele milostivirii creştine. De asemenea, vor fi sprijinite
instituţiile social-caritative pentru copii, pentru vârstnici şi pentru
credincioşii care sunt în grele suferinţe în spitale, pentru şcoli, familiile
nevoiaşe cu mulţi copii, comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării,
care au mare nevoie de ajutor în păstrarea dreptei credinţe, a graiului nostru
românesc, precum şi pentru zidirea ori dotarea lăcaşurilor de cult.
Suntem încredinţaţi că, şi de această dată, veţi răspunde
la apelul nostru părintesc, pentru ca Biserica să-şi poată continua lucrarea sa
misionară şi social-filantropică.
Rugându-ne
lui Dumnezeu să ne ajute în urcuşul nostru duhovnicesc spre slăvitul praznic al
Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste
şi vă adresăm îndemnul nostru la iubire milostivă prin cuvintele frumoasei
rugăciuni din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, săvârşită în această sfântă
zi de Duminică a Ortodoxiei: „Pomeneşte,
Doamne, pe cei ce aduc roade şi fac bine în sfintele Tale biserici şi îşi aduc
aminte de cei săraci. Răsplăteşte-le lor cu bogatele şi cereştile Tale daruri.
Dăruieşte-le lor cele cereşti în locul celor pământeşti, cele veşnice în locul
celor vremelnice; cele nestricăcioase în locul celor stricăcioase”.
Vă împărtăşim binecuvântarea noastră părintească prin
cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui
Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi” (II Corinteni 13, 13) Amin.
Preşedintele Sfântului Sinod
al Bisericii Ortodoxe Române,
† D a n i e l,
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei
şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi
Mitropolitul Ardealului
† Andrei, Arhiepiscopul Vadului,
Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi
Mitropolitul Olteniei
† Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi
Mitropolitul Banatului
† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor
† Iosif, Arhiepiscopul
Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei
Occidentale şi Meridionale
† Serafim, Arhiepiscopul
Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox
Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nifon, Mitropolit
onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen, Arhiepiscopul
Sucevei şi Rădăuţilor
† Irineu, Arhiepiscopul
Alba Iuliei
† Varsanufie,
Arhiepiscopul Râmnicului
† Ioachim, Arhiepiscopul
Romanului şi Bacăului
† Calinic, Arhiepiscopul
Argeşului şi Muscelului
† Ciprian, Arhiepiscopul
Buzăului şi Vrancei
† Casian, Arhiepiscopul
Dunării de Jos
† Timotei, Arhiepiscopul
Aradului
† Nicolae, Arhiepiscopul
Ortodox Român al celor două Americi
† Justinian, Arhiepiscop
onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului
† Corneliu, Episcopul
Huşilor
† Lucian, Episcopul
Caransebeşului
† Sofronie, Episcopul
Ortodox Român al Oradiei
† Nicodim,Episcopul
Severinului şi Strehaiei
† Vincenţiu,Episcopul
Sloboziei şi Călăraşilor
† Andrei, Episcopul
Covasnei şi Harghitei
† Galaction, Episcopul
Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie, Episcopul
Giurgiului
† Sebastian, Episcopul
Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion,Episcopul
Tulcii
† Petroniu, Episcopul
Sălajului
† Gurie, Episcopul Devei
şi Hunedoarei
† Daniil,
Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix (Serbia)
† Siluan, Episcopul
Ortodox Român al Ungariei
† Siluan, Episcopul
Ortodox Român al Italiei
† Timotei, Episcopul
Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei
† Macarie, Episcopul
Ortodox Român al Europei de Nord
† Mihail, Episcopul
Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande
† Varlaam Ploieşteanul,
Episcop-vicar patriarhal
† Ieronim Sinaitul,
Episcop-vicar patriarhal
† Timotei Prahoveanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Ilarion Făgărăşeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Vasile Someşeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Antonie de Orhei,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului
† Marc Nemţeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi
Luxemburgului
† Emilian Lovişteanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioan Casian de Vicina,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul,
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului
† Ignatie Mureşeanul,
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei
[1] Sergiu Bulgakoff, Ortodoxia, traducere de Nicolae Grosu, Tiparul Tipografiei
Arhidiecezane, Sibiu, 1933, p. 1.
[2] Sfântul Ioan Damaschin, Cultul Sfintelor Icoane, traducere din limba greacă şi studiu introductiv de D.
Fecioru, Bucureşti, 1937, p. 15.
5 Ibidem, p. 23.
6 Ibidem, p. 41.
http://basilica.ro/pastorala-sfantului-sinod-la-duminica-ortodoxiei-din-anul-domnului-2016-112356.html
