luni, 4 noiembrie 2024

Conferință preoțească de toamnă la Timișoara

 

   Luni, 4 noiembrie a fost programată cea de-a doua conferință preoțească, cu tema: Anul comemorativ al Sfinților Doctori fără de arginți, în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, a parohiei Timișoara-Iosefin.

   Cu acest prilej au fost prezenții preoții din protopopiatele Timișoara I, Timișoara II și Deta. Lucrările conferinței au debutat cu oficierea Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos de un sobor compus din P. C. Părinți Eugen Babescu (parohia Iosefin), Ionuț Mania (parohia Liebling) și Dinu Constantin Bîzgan (parohia Dumbrăvița III).

    Conferința a fost organizată cu binecuvântarea și prezența Înaltpresfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului și cu prezența P. On. Părinte Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei și parohul bisericii din Iosefin, Zaharia Pereș, Caius Andrașoni și Ciprian Boșca, protopopii Protopopiatelor Timișoara I, Timișoara II și Deta.

       Primul referat a fost pregătit și susținut de către P. C. Părinte Vlad Stupariu de la parohia Ionel, care a ilustrat tema Anului comemorativ prin viața și misiunea Sfântului Luca al Crimeii și a medicului mărturisitor din temnițele comuniste Dumitru Uță.

    Al doilea referat a fost prezentat de către P. C. Părinte Aurel Cristian Tomescu de la parohia Timișoara Fabric-Est, care scos în priveliște faptele vindecătoare ale Sfinților Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor și Sfântul Efrem cel Nou.

    Din partea Protopopiatului Deta, P. C. Părinte Valentin Bugariu de la parohia Birda a pregătit referatul cu tema: ,,Boală și vindecare în Sfânta Scriptură. Modele de Sfinți Doctori fără de arginți. Posibile întrebări, dileme și răspunsuri pe marginea literaturii biblice, patristice și teologice”. Vorbitorul a ținut seama de planul cadru al Patriarhiei Române pentru documentarea și susținerea conferinței și a expus pe puncte și subpuncte tematica propusă: sursa bolii, boli în Sfânta Scriptură, soluții biblice de vindecare, temeiuri de cinstire a sfinților doctori fără de arginți, sfinții tămăduitori în istoria Bisericii și tămăduitori cu moaște de pe teritoriul României și mărturia credincioșilor despre vindecările petrecute.

   Înaltpreasfințitul Mitropolit al Banatului a contribuit la fixarea noilor cunoștințe și a oferit un panegiric închinat Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir prin câteva teme omiletice.