A apărut ultimul număr al revistei ,,Cenăzeanul" pe anul 2010. Din cuprins amintim editorialul Despre familie în preajma Crăciunului de pr. Dan Groza, paroh romano-catolic, poezie semnată de Damian Ureche şi Geo Galetaru. Ştiri din viaţa comunei: Trecând Mureşul, Sărbătoarea Asociaţiei culturale ,,Concordia", Festivalul internaţional al tamburaşilor, Biblionet de Gheorghe Doran, O acţiune ca o lecţie!! de Gheorghe Cornutu. În paginile revistei redactorul şef al publicaţiei, profesorul Gheorghe Doran face o incursiune în publicistica rurală timişană oprindu-se asupra revistelor: ,,Vatră nouă" (Giarmata Vii), ,,Foaia Săcălazului", ,,Foaia girocenilor" (p. 13). Acelaşi autor aminteşte de Întâlnirea de la Urseni a publiciştilor din presa rurală bănăţeană. La această întâlnire de lucru au participat publicişti din Timişoara, Urseni, Ferendia, Recaş, Săcălaz, Oraviţa, Giroc, Gătaia, Cenad şi Jimbolia. (p. 18). Revista este valoroasă dincolo de valoarea intrinsecă a scriiturii şi prin prisma graficii superioare, ilustraţiilor şi a redactării gazetăreşti a materialelor. Ca adaos acest ultim număr al anului 2010 îmbie cititorii cu un calendar de perete pe 2011. Felicitări realizatorilor!
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!