În
legătură cu iniţiativa legislativă a domnului deputat Remus Cernea
referitoare la o altă formă de finanţare a Cultelor decât cea de la
Bugetul de Stat, precizăm următoarele:
1. Sprijinul pentru Culte de la Bugetul public este o
consecinţă a secularizării de către Stat a averilor bisericeşti în
timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza din anul 1863. Prin
Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti adoptată şi publicată
în ziua de 17/29 decembrie 1863 au fost confiscate toate proprietăţile
bisericeşti. Astfel, art. 1 al legii preciza: „Toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân averi ale Statului“.
Potrivit istoricului Constantin C. Giurescu (Viaţa şi opera lui Cuza
Vodă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, pp. 148-149), în Ţara
Românească mănăstirile deţineau 16,55% din suprafaţa agricolă şi
forestieră a ţării, iar în Moldova mănăstirile deţineau 12,16% din
suprafaţa agricolă şi forestieră a ţării. De exemplu, Mitropoliei
Moldovei din Iaşi i-au fost confiscate prin Legea de secularizare
aproximativ 300.000 ha de teren agricol şi forestier.
În scurt timp după adoptarea acestei legi, Statul român a constatat
că Biserica nu mai putea să asigure salariile preoţilor şi să întreţină
bisericile şi celelalte imobile bisericeşti. Ca atare, a fost adoptată
Legea clerului de mir şi a seminariilor care prevedea salarizarea
preoţilor de la Bugetul de Stat şi Legea pentru reglementarea
proprietăţilor rurale, potrivit căreia parohiile au primit un lot de
pământ cultivabil, aşa-numita sesie parohială. Aceste suprafeţe agricole
asigurau însă venituri modeste, după cum reiese din analiza situaţiei
cultelor din România reîntregită, făcută de Ministerul Cultelor în
perioada interbelică, în care se preciza că se pot întreţine integral din mijloace proprii doar 2% dintre parohiile ortodoxe ardelene şi 3% dintre cele din Regat. În acelaşi timp, şi altele din cheltuielile Bisericii (reparaţii, construcţii) au fost preluate de către Statul român ca o compensaţie materială pentru proprietăţile preluate.
Acest sprijin a continuat să fie acordat inclusiv în perioada regimului comunist tocmai datorită obligaţiei asumate de către Stat în 1863.
O eventuală încetare a sprijinului Statului faţă de Biserica
Ortodoxă Română şi alte culte ar trebui să fie urmată, în mod firesc,
de o restituire a tuturor averilor bisericeşti confiscate,
care, însă, între timp au fost folosite pentru împroprietărirea
succesivă a populaţiei sărace. În plus, banul public oferit cultelor
provine de la contribuabili care sunt în majoritate creştini ortodocşi.
2. Până la domnitorul Alexandru Ioan Cuza,
proprietăţile bisericeşti erau administrate în cele două Principate
Româneşti - Ţara Românească şi Moldova - de Casa Centrală a Bisericii. Veniturile
realizate erau utilizate pentru întreţinerea şi funcţionarea
unităţilor de cult, construirea şi repararea de biserici, salariile
clerului, dar şi pentru opera socială sau înfiinţarea de şcoli şi
asigurarea salarizării cadrelor didactice. Biserica noastră contribuia
cu bani la dezvoltarea învăţământului românesc, dar şi cu numeroase
terenuri intravilane acordate în mod gratuit, pe care au fost construite
şcoli. Această realitate se poate constata astăzi în multe localităţi,
unde şcoala este construită în imediata vecinătate a bisericii.
În anul 1860, veniturile Casei Centrale a Bisericii din cele două
Principate au fost încorporate direct în bugetele celor două provincii,
deşi Statul nu ar fi trebuit să aibă nici un drept asupra acestora. În
consecinţă, Statul şi-a luat responsabilitatea sprijinirii unităţilor de
cult şi a personalului bisericesc.
3. Sprijinul de la Bugetul de Stat pentru Culte nu se face
din milă, ci reprezintă o recunoaştere a contribuţiei cultelor la
viaţa societăţii româneşti. Potrivit Legii 489/2006 privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, „Statul român
recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil,
cultural şi de parteneriat social, statutul lor de factori ai păcii
sociale, precum şi rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al
celorlalte Biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României
şi în viaţa societăţii româneşti“ (art. 7, alin. 1 şi 2).
4. Sprijinul de la Bugetul de Stat asigură doar în parte
cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical al
cultelor religioase. Potrivit statisticilor oficiale ale
Ministerului Finanţelor Publice, din cei 14.231 de preoţi şi diaconi ai
Bisericii Ortodoxe Române, peste 1.000 sunt salarizaţi exclusiv din
fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti, iar aproape 1.500 din cei
aproximativ 17.000 de salarizaţi neclericali sunt plătiţi integral de
Biserică. La aceste cheltuieli salariale ale unităţilor bisericeşti se
adaugă şi cele pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult
(plata facturilor la curent electric, apă, gaze etc.), pentru lucrări de
construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a
clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea în nume
propriu şi/sau în parteneriat de servicii sociale acreditate în
condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi non-profit
ale cultelor religioase, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea
religioasă şi regimul general al cultelor, potrivit articolului 15, alin. 1, lit. f, din Codul fiscal.
5. Statul român nu finanţează opera social-filantropică şi
cultural-educaţională pe care Biserica Ortodoxă Română o desfăşoară în
beneficiul unor categorii defavorizate din societate. În pofida
crizei economice din ultimii ani, lucrarea socială a Bisericii nu s-a
diminuat, ci, dimpotrivă, a cunoscut anual o uşoară creştere. De
exemplu, în anul 2012, pentru susţinerea activităţilor
social-filantropice, desfăşurate prin intermediul celor 679 de instituţii sociale şi 767 de proiecte şi programe sociale, eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit aproximativ 70.000.000 lei, sumă provenită din donaţiile credincioşilor şi alte venituri bisericeşti proprii.
6. Sumele primite de la Stat sunt relativ mici, întrucât reprezintă doar 0,2% din Bugetul de Stat.
Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice, în anul
2013 celor 18 culte recunoscute din România le sunt alocate de la
Bugetul de Stat 487,4 milioane lei din care 276,9 milioane lei pentru salarizarea personalului clerical, 174,1 milioane lei pentru salarizarea personalului neclerical şi 36,4 milioane lei sprijin pentru construcţii, restaurări etc. Suma de 487,4 milioane lei reprezintă 0,2% din Bugetul de Stat pe anul 2013, respectiv 0,08% din PIB-ul României pe anul 2013. De
pildă, contribuţia pentru Culte de la Bugetul de Stat este de
aproximativ 10 ori mai mică decât bugetul pentru Educaţie (4,4 miliarde
lei).
7. În majoritatea statelor europene, cultele religioase
beneficiază de sprijin financiar de la Bugetul de Stat, precum şi de
diferite scutiri fiscale cu scopul sprijinirii activităţii acestora în
ţările respective.
Aşadar, după cum există un model german bazat pe tradiţia istorică şi
economică a Germaniei, tot aşa există şi un model românesc care ţine
cont de istoria, cultura, religia, tradiţia, realitatea socială şi
economică din România. De altfel, fiecare stat din Uniunea Europeană are
specificul său. În acest sens, Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene menţionează că „Uniunea respectă şi nu aduce atingere
statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional,
Bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase din statele
membre“ (Partea I, Titlul II, art. 17, 1).
În concluzie, iniţiativa legislativă a domnului Remus Cernea este
irealistă şi inadecvată pentru contextul românesc actual. Ea nu rezolvă
criza economică actuală, ci, dimpotrivă, ar putea crea şi o criză în
relaţia Stat - Culte religioase.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
http://www.ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/sprijinul-de-la-bugetul-de-stat-pentru-culte-este-consecinta-confiscarii